ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2357/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 aprilie 2003 pe rolul Curții Supreme de Justiție, petentul Z.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B.D. și B.F., revizuirea sentinței civile nr. 872 din 27 iunie 2002 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel Ploiești. A fost invocat motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. susținând că această hotărâre a anulat practic o hotărâre anterioră, nr. 1108/1995 a Curții de Apel Ploiești. În motivarea cererii de revizuire, revizuientul a arătat că prin hotărârea nr. 1108/1995 a Curții de Apel Ploiești s-a stabilit dreptul său de proprietate asupra aleii de acces dintre proprietățile părților și au fost obligați intimații să-i lase liberă trecere.

Prin ultima hotărâre, a Judecătoriei Pătârlagele, sentința civilă nr. 872 din 27 iunie 2002 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 526 din 19 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești a fost anulată servitutea de trecere cum a fost constituită prind decizia civilă nr. 1108 din 28 aprilie 1995 a Curții de Apel Ploiești, ca rămasă fără obiect. Prin aceeași hotărâre s-a constatat că prin sentința civilă nr. 1303 din 15 octombrie 2001 a Judecătoriei Pătârlagele s-a stabilit că drumul de acces al pârâtului Z.D. face parte din domeniul public. Analizând dosarele atașate care dezvoltă derularea proceselor între părți se constată următoarele: 1. Într-un prin proces început din 1990 de reclamantul Z.C.

împotriva pârâților B.D. și B.F., obiectul acțiunii a privit obligația pârâților să-și retragă gardul în linie dreaptă și să demonteze perdeaua sprijinită pe bulumacii gardului pentru a direcționa apele pluviale pe proprietatea pârâților. Acest proces s-a soluționat definitiv în 1995 când prin decizia nr. 1108 din 28 aprilie 1995, Curtea de Apel Ploiești, rejudecând cauza în fond după casare, a obligat pe pârâții B.D. și B.F., să lase reclamantului Z.C. trecerea avută anterior prin punctele FE’D’CPNML și să-și retragă gardul pe linia FE’D’C conform schiței întocmită de expertul P.P. Ulterior pârâții B.D. și B.F.

au formulat împotriva deciziei civile nr. 1108/1995 o contestație de anulare respinsă prin decizia civilă nr. 1167 din 10 iulie 1995 a Curții de Apel Ploiești și, respectiv o contestație la executarea deciziei civile nr. 1108/1995, pe considerente legate de eșalonarea plății cheltuielilor de judecată, contestație la executare respinsă prin sentința civilă nr. 983/1997 a judecătoriei Pătârlagele, (soluție definitivă prin respingerea apelului Tribunalului Buzău prin decizia civilă nr. 69 din 16 ianuarie 1998). 2. În anul 2001 Judecătoria Pătârlagele prin sentința civilă nr. 1303 a admis acțiunea formulată de Primăria comunei Cislău împotriva lui Z.C. și l-a obligat pe acesta să desființeze porțile și să ridice materialul lemnos depozitat pe calea de acces ocupată.

Această soluție a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 752 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești. 3. B.D. și B.F. l-au chemat în judecată pe Z.C. în 2002 pentru anularea servituții de trecere pe aleea în discuție. Prin sentința civilă nr. 872 din 27 aprilie 2002 Judecătoria Pătârlagele a admis excepția și a anulat ca rămasă fără obiect servitutea de trecere cum a fost stabilită prin decizia civilă nr. 1108 din 28 aprilie 1995 de Curtea de Apel Ploiești. Comparând cele două hotărâri, despre care revizuientul afirmă că sunt contrare se constată că acestea nu se află în situația prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru a determina anularea ultimei hotărâri intervenite recte sentința civilă nr. 872 din 27 iunie 2002, devenită definitivă și irevocabilă la 19 martie 2003 prin decizia nr. 526 din 19 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Potrivit art. 322 pct. 7 se poate cerere revizuirea unei hotărâri „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanța de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”. Or, în cauză cum s-a arătat mai sus nu se întrunește tripla identitate impusă de text. Obiectul și cauza celor două acțiuni sunt diferite sau părțile au și ele calități diferite. Cum în cauză nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru a se impune revizuirea hotărârilor atacate, se vor respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuientul Z.C. împotriva sentinței civile nr. 872 din 21 iunie 2002 a Judecătoriei Pătârlagele, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 526 din 19 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2005.