ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1549/2005

HOTĂRÂRE

01.03.2005

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1549/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 martie 2003, la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, completată ulterior, reclamantul Ș.G. a chemat în judecată pe pârâții D.I. și M.Ș. solicitând ca pârâtele să fie obligate să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 5.000 mp situat în extravilanul satului Dunărea Mică din județul Mehedinți.

În cuprinsul acțiunii s-a arătat că terenul revendicat a fost menționat în titlul de proprietate emis reclamantului la 25 iunie 1998, dar pârâtele folosesc terenul în mod abuziv.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentința civilă nr. 4909 din 21 octombrie 2003, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că, din examinarea titlurilor de proprietate ale părților rezultă că pârâtele nu au ocupat și nu ocupă terenul proprietatea reclamantului.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 764 din 7 aprilie 2004, a admis apelul reclamantului, a schimbat în totalitate sentința, în sensul că a admis acțiunea în revendicare pentru suprafața de teren de 4884 mp.

În considerentele deciziei instanței de apel s-a arătat că, în urma comparării titlurilor de proprietate ale părților, s-a constatat că este mai bine caracterizat titlul reclamantului.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs pârâtele susținând că această hotărâre judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ., fără o analiza temeinică a probelor administrate. Dezvoltând motivele de recurs pârâtele au arătat că folosesc doar terenul menționat în titlul de proprietate ce le-a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, iar instanța de apel și-a însușit o expertiză tehnică ale cărei concluzii sunt eronate.

Recursul declarat de pârâte nu este întemeiat.

Prin titlul de proprietate emis la 25 iunie 1998, reclamantului Ș.G. i s-a reconstituit, în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate pentru un teren de 2,9 ha situat pe teritoriul satului Dunărea Mică. Din această suprafață o parte și anume 5000 mp, aflată în prezent în litigiu, este amplasată în tarlaua 62, titlul de proprietate precizând vecinătățile.

Încă înainte de a i se reconstitui dreptul de proprietate prin emiterea titlului, mai exact din 1992 reclamantul a folosit suprafața de teren de 5000 mp așa cum au prezentat martorii M.V. și M.Ș. Raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul L.P. a constatat, în urma examinării actelor de la comisia comunală de fond funciar, că reclamantul a fost în posesie cu suprafața de teren menționată.

La 2 mai 2001, după adoptarea Legii nr. 17/2000, a fost emis titlul de proprietate și celor trei pârâte (în calitate de moștenitoare ale fostei proprietare B.I.M.) pentru suprafața totală de 9 ha situată pe teritoriul aceluiași sat Dunărea Mică. Din neatenția comisiei comunale de fond funciar în titlul de proprietate emis la 2 mai 2001 s-a menționat că o suprafață de 1,8 ha este amplasată în tarlaua 62, suprapunându-se, astfel, această suprafață cu cea pentru care cu ani în urmă fusese emis titlul de proprietate al reclamantului.

Cu toate că, după emiterea titlului de proprietate în favoarea lor, nu au fost puse legal în posesie, pârâtele folosesc, începând din anul 2002, si suprafața de 5000 mp (stabilită, în urma măsurătorii efectuate de expert ar fi de 4884 mp) menționată în titlul de proprietate al reclamantului.

Potrivit Legii nr. 1/2000, titlurile de proprietate legal eliberate până la adoptarea acestei legi își păstrează deplina valabilitate.

Titlul de proprietate din 25 iunie 1998 a fost emis reclamantului cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, așa încât instanța de apel a hotărât, în mod corect, că acest titlu este mai bine caracterizat și a admis acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor administrate și decizia a fost dată cu aplicarea corectă a legii, recursul declarat de pârâte urmând să fie respins ca nefondat.