ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2937/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 258 din 12 martie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul E.L. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4), cu aplicarea art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (4) și (5) din același cod. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei. S-a constatat că inculpatul este arestat într-o altă cauză.

Inculpatul a fost obligat la 3.455.126.950 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC G.I. SRL Pitești. Tribunalul București, la care s-a strămutat judecarea fondului cauzei, a reținut că, la data de 2 octombrie 1998, SC G.I. SRL Pitești a vândut inculpatului E.L., patron al firmei SC G.C.I. SRL București, un număr de 14 ordine de compensare tip RENEL, în valoare de un miliard de lei, pentru plata cărora cumpărătorul a emis o filă C.E.C. refuzată la plată pentru lipsă de disponibil în contul bancar. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 415 din 11 august 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul a solicitat, în principal, să fie achitat pe considerent că nu a avut intenția să înșele societatea comercială care i-a vândut ordine de compensare, iar în subsidiar, să se dispună rejudecarea cauzei de către instanța de fond, sau să-i fie redusă pedeapsa aplicată.

S-a motivat, că, vinovăția inculpatului a fost corect reținută pe baza probelor administrate în cursul procesului penal, cu respectarea dispozițiilor procedurale, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată. Declarând recurs împotriva acestei decizii, inculpatul a reiterat motivele de apel, susținând că nu a avut intenția să înșele societatea căreia i-a emis un cec fără acoperire, atenționând-o la scadență că nu are disponibil în cont, astfel că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive. În subsidiar a solicitat să-i fie redusă pedeapsa. Recursul inculpatului este întemeiat numai cu privire la modul de individualizare a pedepsei. Din actele dosarului rezultă că inculpatul a emis fila cec pentru un miliard de lei știind că nu are disponibilă această sumă în contul său bancar și, mai mult, după ce a primit ordinele de compensare le-a revândut la mai multe societăți, iar banii obținuți i-a folosit pentru acoperirea unor datorii personale.

Rezultă deci, că din chiar momentul încheierii tranzacției, inculpatul a știu că nu va plăți SC G.I. SRL suma datorată însă, pentru a realiza inducerea în eroare a societății menționate a eliberat un cec fără acoperire, solicitând amânarea introducerii lui la bancă, pentru decontare, ceea ce înseamnă că a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acesteia în condițiile menționate. În alte cuvinte, inculpatul a comis infracțiunea cu vinovăție, sub forma intenției directe. Referitor la pedeapsă, se constată că aceasta a fost stabilită spre limita maximă prevăzută de lege (sancțiunea pentru această faptă este de la 3 ani la 15 ani închisoare) deși prejudiciul penal este de numai un miliard de lei (restul constituind penalități), iar inculpatul a început să se preocupe de acoperirea lui (a achitat în timpul judecării recursului suma de 200 milioane lei prin depunere în numerar la 10 mai 2005 la I.N.G.B.).

Din aceste considerente se apreciază că o pedeapsă apropiată de media dintre limita minimă și cea maximă a pedepsei este rezonabilă pentru fapta săvârșită de inculpat și în concordanță cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. În consecință, motivul subsidiar, formulat de inculpat, este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârilor atacate și a reducerii pedepsei principale la 8 ani. Celelalte dispoziții ale hotărârilor pronunțate vor fi menținute ca fiind legale și temeinice. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul E.L. împotriva deciziei penale nr. 415 din 11 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 258 din 12 martie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4), cu aplicarea art. 13 C. pen., pe care o reduce de la 10 ani la 8 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariu de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2005.