ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 910/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 910/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

decizia nr. 1607 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale în dosarul

nr. 2480/103/2010, în urma declinării competenței de soluționare a cauzei prin

decizia nr. 685/RC/2010 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul 654/103/2010,

a fost respinsă, ca tardivă, cererea formulată de revizuentul V.V. împotriva

deciziei civile nr. 129/ RC din 10 februarie 2010 a Tribunalului Neamț, întemeiată

pe pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., admițându-se, în prealabil, excepția cu

acest obiect.

Totodată, au fost respinse

atât excepția tardivității cererii de revizuire formulate de SC A.R. SA

București, cât și excepțiile invocate de revizuentul V.V., ca nefondate,

dispunându-se respingerea cererii de revizuire formulate de revizuenta SC A.R. SA

București, întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că prin cererile de revizuire a deciziei civile nr. 129/

RC din 10 februarie 2010 a Tribunalului Neamț, formulate de revizuenții SC A.R.

SA și V.V., întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a

susținut că aceasta este potrivnică sentinței civile nr. 3656/2009 a

Judecătoriei Roman; deciziei civile nr. 425/RC/2005 a Tribunalului Neamț;

sentinței civile nr. 784/2005 a Judecătoriei Roman; sentinței civile nr. 767/2003

a Judecătoriei Roman și sentinței civile nr. 1102/2003 a Judecătoriei Roman.

Revizuenta SC A.R. SA,

prin concluziile scrise depuse pentru termenul din 24 noiembrie 2010, a indicat

hotărârile potrivnice cu decizia 129 din 10 februarie 2010 a Tribunalului Neamț

ca fiind decizia civilă nr. 425/ RC din 29 august 2005 și sentința nr. 2694 din

7 decembrie 2005 a Judecătoriei Roman.

În ceea ce privește cererea

petentului V.V., prin care a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 129/RC/2010

în raport de deciziile civile nr. 869/ RC din 23 octombrie 2010 și nr. 106/ RC

din 3 februarie 2010, Curtea de Apel a apreciat că este tardiv formulată, admițând,

în acest sens, excepția invocată de către SC A.R. SA

În raport de

dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cererea de revizuire,

datată 26 aprilie 2010, a fost formulată peste termenul de o lună prevăzut pentru

cauzele de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

care curge de la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, respectiv

decizia nr. 129/RC/2010, respectiv de la data de 10 februarie 2010.

Privitor la cererea

de revizuire formulată de SC A. SA, instanța a respins, ca fiind nefondate,

excepțiile tardivității, inadmisibilității și autorității de lucru judecat,

invocate de către revizuentul V.V.

Cererea de revizuire

formulată de SC A. SA, a fost formulată la data de 10 martie 2010, așa cum

rezultă din dovada expedierii prin fax, astfel că, în raport de dispozițiile art.

324 alin. (1) și art. 101 alin. (1) C. proc. civ., este formulată în termen.

De asemenea, excepția

inadmisibilității cererii de revizuire este neîntemeiată, câtă vreme se invocă,

în speță, contrarietatea de hotărâri date de instanțe de grad diferit, aparent

sub același aspect, iar cererea întemeiată în dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., se poate face și în cazul în care hotărârea sau hotărârile

potrivnice sunt date de instanțele de recurs, chiar dacă acestea nu au evocat

fondul.

Nici excepția

autorității de lucru judecat nu este întemeiată, având în vedere că cerința

impusă de art. 1201 C. civ., respectiv existența triplei identități de cauză,

obiect și părți, nu există.

În ceea ce privește

fondul cererii de revizuire formulate de revizuenta SC A. SA, instanța a reținut

că prin decizia nr. 129/ RC din 10 februarie 2010, a cărei revizuire se

solicită, Tribunalul Neamț a respins, ca nefondată, excepția nulității

recursului declarat de SC A.R. SA și, totodată, a respins, ca nefondate,

recursurile declarate de contestatoarea SC A. SA și intimatul V.V., împotriva sentinței

civile nr. 1385 din 3 iulie 2006 pronunțate de Judecătoria Roman în dosarul

1693/1996.

S-a menținut, astfel,

hotărârea instanței de fond prin care s-a admis în parte contestația la

executare formulată de SC A.R. SA, în contradictoriu cu intimatul V.V., și s-a

dispus încetarea popririi înființate asupra conturilor bancare ale

contestatoarei deschise la terțul poprit R.B. SA, sucursala Neamț, pentru toate

sumele reprezentând drepturi salariale, ulterioare datei de 29 august 2003,

dată de la care contractul de muncă a intimatului a încetat de drept, în

conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) C. muncii.

Prin decizia nr. 425/

RC din 29 august 2005, Tribunalul Neamț a admis recursul declarat de SC A.R. SA

împotriva sentinței nr. 800 din 27 aprilie 2004 a Judecătoriei Roman, a

modificat, în parte sentința, cu consecința admiterii contestației la executare

și anulării formelor de executare întreprinse în dosarul de executare silită nr.

54/2003 al B.E.J. P.S. privitoare la suma de 12.824.000 ROL achitată de

debitoarea SC D. SA Roman, cu ordinele de plată 801 din 16 ianuarie 2004 și 802

din 16 ianuarie 2004.

În cuprinsul acelei

decizii, s-a reținut că raportul juridic principal l-a constituit un litigiu de

muncă finalizat prin sentința nr. 142/2002 a Tribunalului Neamț, modificată

prin decizia nr. 909/2002 a Curții de Apel Bacău.

Creditorul V.V. a

fost reintegrat prin acest titlu, iar angajatorul SC R. SRL Roman, în solidar

cu SC D. SA (care a preluat SC R.), a fost obligat la plata de daune

cominatorii până la reintegrarea efectivă, precum și la daune morale de

150.000.000 de lei.

Aceste sume au fost

executate.

Prin decizia nr. 70

din 29 august 2003 a SC D. SA, contractul individual de muncă al creditorului V.V.

a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. c) C. muncii. Contestația împotriva

acestei decizii a fost respinsă prin sentința nr. 378 din 10 octombrie 2003 a

Tribunalului Neamț, irevocabilă prin decizia Curții de Apel Bacău nr. 174/2005.

În decizia

irevocabilă a Curții de Apel Bacău se statuează cu autoritate de lucru judecat

că titlul a fost executat, că V.V. a fost reintegrat la SC R. SRL la 01 aprilie

2002, în baza sentinței nr. 142/2002, dar că la 27 august 2003, raporturile de

muncă au încetat ca urmare a lichidării societății angajatoare.

Curtea a constatat că

reorganizarea societății angajatoare este efectivă și prin dizolvarea acesteia

(contestată și aceasta de către creditor și respinsă de instanța comercială),

în temeiul art. 56 lit. c), raporturile de muncă au încetat de drept, astfel că

decizia nr. 70 din 27 august 2003 a rămas valabilă.

Prin încetarea

oricărui raport de muncă între V.V. și angajator (inițial SC R. SA, preluată de

SC D. SA și, în prezent, SC A.R. SA Buzău), poprirea solicitată în dosarul nr. 54/2003

pentru drepturi salariale aferente lunii decembrie 2003, și nu

ianuarie-februarie, cum greșit a reținut instanța de fond, apare în mod vădit

ca fiind nelegală și un abuz de drept al pretinsului creditor.

Această stare de fapt

a fost clarificată în cursul judecății recursului, prin suspendarea judecății

până la soluționarea de către Curtea de Apel Bacău a dosarului nr. 3453/2004.

Instanța de fond a

pronunțat la 27 aprilie 2004 o soluție nelegală pentru că a ignorat decizia nr.

70 din 29 august 2003, care fusese cenzurată în contestația creditorului V.V., prin

sentința civilă nr. 378 din 10 octombrie 2003 a Tribunalului Neamț, prin

respingere.

Pentru o soluționare

judicioasă a cauzei, instanța de fond, luând în calcul încetarea oricărui

raport de muncă așa cum era stabilit prin decizia nr. 70 din 29 august 2003,

trebuia să suspende judecata până la rămânerea irevocabilă a acestei decizii.

Prin sentința civilă nr.

2694/2005, pronunțată de Judecătoria Roman, în dosarul 3688/2005, a fost admisă

cererea reclamantei SC A.R. SA împotriva pârâtului V.V.

S-a dispus

restabilirea situației anterioare executării silite în dosarul de executare nr.

54/2003 a B.E.J. P.S. și întoarcerea executării pentru suma totală de

12.824.000 lei, achitată de SC D. SA Roman cu ordinele de plată nr. 801 din 16

ianuarie 2004 și 802 din 16 ianuarie 2004, fiind obligat V.V. să achite

reclamantei suma de 12.824.000 lei și 91.500 lei, cheltuieli de judecată.

Așadar, întrucât prin

decizia nr. 425/RC/2005 a Tribunalului Neamț s-a admis contestația la executare

și s-au anulat formele de executare privitor la suma totală de 12.824.000 lei, lipsesc

elementele necesare admisibilității revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., cererea de revizuire formulată de SC A. SA fiind nefondată.

Prin încheierea din

camera de consiliu de la 23 februarie 2011 în dosarul nr. 2480/103/2010, Curtea

de Apel Bacău a dispus, la cererea revizuentului V.V., îndreptarea erorii

materiale strecurate în considerentele deciziei nr. 1607/2010, în sensul că în

paragraful 1 din decizie se va trece „prin decizia 129/ RC din 10 februarie 2010,

a cărei revizuire se solicită, Tribunalul Neamț a respins, ca nefondată,

excepția nulității recursului declarat de SC A.R. SA și totodată a respins, ca nefondate,

recursurile declarate de contestatoarea SC A. SA și intimatul V.V. împotriva

sentinței civile nr. 1385 din 3 iulie 2006, pronunțată de Judecătoria Roman în

dosarul nr. 1693/1996, menținându-se astfel hotărârea instanței prin care s-a

respins cererea de suspendare a executării pornite de executorul P.S. în

dosarul de executare nr. 54/2003, precum și contestația la executare”, în loc

de „prin decizia 129/ RC din 10 februarie 2010, a cărei revizuire se solicită,

Tribunalul Neamț a respins, ca nefondată, excepția nulității recursului

declarat de SC A.R. SA și totodată a respins, ca nefondate, recursurile

declarate de contestatoarea SC A. SA și intimatul V.V. împotriva sentinței

civile nr. nr. 1385 din 3 iulie 2006, pronunțată de Judecătoria Roman în dosarul

nr. 1693/1996, menținându-se astfel hotărârea instanței de fond prin care s-a

admis în parte contestația la executare formulată de SC A.R. SA, în

contradictoriu cu intimatul V.V. și s-a dispus încetarea popririi înființate

asupra conturilor bancare ale contestatoarei deschise la terțul poprit R.B. SA,

sucursala Neamț, pentru sumele reprezentând drepturi salariale, ulterioare

datei de 29 august 2003, data de la care contractul de muncă a intimatului a

încetat de drept în conformitatea cu prevederile art. 56 alin. (1) lit. c) C.

muncii”, cum din eroare s-a trecut.

Împotriva deciziei

menționate, au declarat recurs ambii revizuenți, criticând-o pentru

nelegalitate.

recurs formulate, revizuentul V.V. a reiterat susținerile din cererea de

revizuire, pretinzând că decizia atacată pe această cale extraordinară, nr. 129/2010,

ar fi contrară deciziilor nr. 289 din 10 martie 2003, nr. 603 din 23 septembrie

2004 și nr. 1810 din 25 noiembrie 2002 ale Curții de Apel Bacău.

motivelor de recurs formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și

9 C. proc. civ., revizuenta SC A.R. SA a susținut, în esență, că a fost

încălcat dreptul părții la un proces echitabil, deoarece hotărârea recurată nu

este motivată în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, decizia nu

cuprinde analiza efectivă a apărărilor și a mijloacelor de probă ale părților

și argumentele pentru care au fost reținute sau respinse, instanța făcând o

trecere în revistă a deciziilor invocate în susținerea cererii de revizuire,

fără a continua cu prezentarea motivelor pentru care instanța a respins cererea

de revizuire și a considerat că hotărârile invocate nu sunt contradictorii.

Instanța a reținut

doar că „lipsesc elementele necesare admisibilității revizuirii întemeiate pe

322 pct. 7 C. proc. civ.”, fără a preciza ce anume lipsește, motiv pentru care

revizuenta este în imposibilitate de a critica soluția instanței pe calea

prezentului recurs.

În același timp,

motivarea deciziei recurate este nu numai lacunară, însă și contradictorie, întrucât

excepția inadmisibilității cererii de revizuire a fost respinsă prin aceeași

decizie.

De asemenea, dispozitivul

deciziei recurate este echivoc, întrucât nu se precizează dacă cererea a fost

respinsă ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată.

Recurenta -

revizuentă a susținut, totodată, că, prin decizia recurată în cauză, a fost

reținută în mod greșit situația de fapt în analiza efectelor deciziei supuse

revizuirii.

Astfel, s-a menționat

eronat că prin sentința nr. 1385 din 3 iulie 2006 a Judecătoriei Roman,

menținută în recurs prin decizia nr. 129/2010, s-ar fi admis contestația la

executare, în realitate, s-a respins în întregime.

Contrarietatea dintre

decizia nr. 129/2010 și decizia nr. 425/2005, ambele pronunțate de Tribunalul

Neamț, rezultă din faptul că V.V. a fost obligat să restituie suma încasată

prin executare silită cu titlu de drepturi salariale aferente lunii decembrie

2003 și onorariul de executare aferent, dar, în același timp, nu este obligat

să restituie sumele încasate prin executare silită cu titlu de drepturi

salariale aferente perioadei 1 iunie 2004 – 30 septembrie 2005 și nici

onorariile de executare pentru această perioadă.

Or, prin greșita

reținere a situației de fapt în analizarea efectelor deciziei supuse

revizuirii, acest aspect nu a fost nici măcar sesizat de către Curtea de Apel

Bacău, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., a conchis recurenta - revizuentă în motivarea căii de atac.

Înalta

Curte, la termenul din 23 martie 2012, a invocat excepția nulității recursului

declarat de către revizuentul V.V., față de prevederile art. 306 alin. (3) C.

proc. civ.

declarat de către

revizuentul V.V. în raport de excepția

invocată din oficiu

, Înalta Curte constată că e

xcepția

este întemeiată, întrucât, d

in dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă

că susținerile formulate nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin decizia

recurată, curtea de apel a respins cererea de revizuire formulată de V.V. ca

tardivă, constatându-se că a fost depășit termenul prevăzut de art. 324 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ.

Dată fiind soluția

contestată în cauză, motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze termenul de

formulare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.

Or, în fapt, recurentul

formulează susțineri relative la condițiile revizuirii, care nu au fost

analizate prin decizia recurată, fără a face măcar referire la termenul de

promovare a căii extraordinare de atac, cu atât mai puțin fără să combată

considerentele curții de apel.

În aceste

condiții, se constată că nu s-au formulat critici de nelegalitate față de

decizia recurată, susceptibile a fi încadrate în vreunul dintre cazurile prevăzute

de art. 304 C. proc. civ. și analizate ca atare.

În

această situație, în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ., operează

sancțiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea

recursului.

Față

de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu

și va constata nul recursul declarat de către revizuentul V.V.

privește recursul declarat de către revizuenta SC A.R. SA, examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Cu toate că recurenta

a indicat, drept temei juridic al criticilor formulate, cazurile prevăzute de art.

304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., este posibilă, în baza art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., analizarea acestora doar din perspectiva cazurilor de modificare

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., deoarece susținerile pentru

care partea a considerat că este incident pct. 5 sunt identice cu cele pentru care

s-a invocat art. 304 pct. 7.

Contrar afirmațiilor

recurentei, controlul de legalitate al deciziei curții de apel, exercitat de

către această instanță de recurs, nu este împiedicat prin modul de argumentare

a deciziei, constatându-se prezența considerentelor ce au condus la adoptarea

soluției de respingere a cererii de revizuire, chiar dacă acestea sunt

prezentate de o manieră succintă.

În conformitate cu

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se impune modificarea deciziei

recurate atunci când aceasta este nemotivată în fapt și în drept ori cuprinde

argumente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu și în situația în

care motivarea soluției este sumară, dar suficientă pentru a contura soluția supusă

controlului judiciar ierarhic. În acest ultim caz, dacă soluția adoptată este

legală, aceasta urmează a fi menținută, cu întregirea considerentelor ce o

susțin.

Pe de altă parte, în

speță, instanța de judecată trebuia să stabilească dacă sunt întrunite

cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv

existența a două hotărâri judecătorești contradictorii, pronunțate în una și

aceeași cauză, cu același obiect și aceleași părți.

Constatând că aceste

cerințe nu sunt întrunite, Curtea de Apel Bacău s-a referit la toate elementele

revizuirii indicate în art. 322 pct. 7, astfel încât, chiar dacă nu

raționamentul juridic ce a condus la concluzia arătată nu a fost dezvoltat, nu

se poate considera că revizuenta este în imposibilitate de a critica soluția

instanței pe calea prezentului recurs, astfel cum aceasta susține, atât timp

cât motivele de recurs trebuiau să vizeze toate cerințele prevăzute, în mod

cumulativ, de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

De altfel, recurenta

a reiterat, în cererea de recurs, motivele formulării căii extraordinare de

atac a revizuirii, solicitând chiar modificarea deciziei, în sensul admiterii

cererii de revizuire, susțineri ce urmează a fi evaluate ca atare prin

prezentele considerente, în contextul cazului de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Pentru a răspunde

tuturor criticilor formulate pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta

Curte va înlătura și susținerile recurentei în sensul că motivarea deciziei

recurate ar fi contradictorie, întrucât excepția inadmisibilității cererii de

revizuire a fost respinsă prin aceeași decizie.

Asemenea susțineri nu

sunt fondate, întrucât, respingând excepția inadmisibilității cererii, instanța

a avut în vedere aparența încadrării motivelor invocate de către revizuentă în

cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., intenționând să analizeze

ulterior dacă cerințele de aplicare a acestei norme sunt întrunite în concret,

ceea ce echivalează cu cercetarea temeiniciei cererii.

Este lipsit de

relevanță faptul că, atunci când a constatat neîndeplinirea cerințelor

revizuirii, instanța a precizat că ar fi vorba despre cerințe de admisibilitate,

atât timp cât au fost analizate înseși motivele invocate de către revizuentă.

Pentru aceleași

considerente, împrejurarea că, în dispozitivul deciziei, nu se precizează dacă

cererea a fost respinsă, ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu poate conduce

la concluzia nelegalității deciziei, fiind suficient faptul că, astfel cum

rezultă din considerentele hotărârii recurate, s-a procedat la cercetarea

temeiniciei cererii de revizuire.

Cât privește

întrunirea cerințelor de aplicare a cererii de revizuire întemeiate pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se constată că, în mod corect, Curtea

de Apel Bacău a conchis în sensul neîndeplinirii acestora.

Sunt fără temei

susținerile recurentei – revizuente în sensul că, prin decizia recurată, s-ar

fi menționat că prin sentința nr. 1385 din 3 iulie 2006 a Judecătoriei Roman,

menținută în recurs prin decizia nr. 129/2010, s-ar fi admis contestația la

executare, când, de fapt, aceasta s-a respins în întregime.

Este adevărat că

aceste mențiuni se regăsesc în forma inițială a deciziei recurate, însă, prin

încheierea din camera de consiliu de la 23 februarie 2011, în aplicarea art. 281

C. proc. civ., considerentele deciziei au fost corectate, în sensul precizării

că prin sentința nr. 1385 din 3 iulie 2006 a Judecătoriei Roman, menținută în

recurs prin decizia nr. 129/2010, s-a respins cererea de suspendare a

executării pornite de executorul P.S. în dosarul de executare nr. 54/2003,

precum și contestația la executare.

Înalta Curte reține

că petenta SC A.R. SA a solicitat revizuirea deciziei nr. 129 din 10 februarie 2010

pronunțate de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 1109/103/2006, pretinzând că este

contrară deciziei nr. 425 din 29 august 2005 a aceluiași tribunal, pronunțate

în dosarul nr. 769/2005, precum și sentinței civile nr. 2694 din 7 decembrie 2005

a Judecătoriei Roman.

Prin decizia nr. 425

din 29 august 2005 a Tribunalului Neamț, a fost admis recursul declarat de SC A.R.

SA împotriva sentinței nr. 800 din 27 aprilie 2004 a Judecătoriei Roman, ce a fost

modificată în parte, în sensul admiterii contestației la executare și anulării

formelor de executare întreprinse în dosarul de executare silită nr. 54/2003 al

B.E.J. P.S. privitoare la suma de 12.824.000 ROL achitată de debitoarea SC D. SA

Roman, cu ordinele de plată nr. 801 și 802 din 16 ianuarie 2004.

Rezultă din

considerentele acestei decizii că suma de bani pentru care au fost anulate

formele de executare și în considerarea căreia se formulase contestația la

executare reprezintă drepturi salariale aferente lunii decembrie 2003, achitate

de către SC D. SA Roman (actualmente SC A.R. SA) fostului său angajat, V.V., cu

toate că raporturile de muncă dintre aceștia încetaseră de la data de 27 august

2003.

Prin sentința civilă nr.

2694/2005, pronunțată de Judecătoria Roman, în dosarul 3688/2005, invocată, de

asemenea, în cererea de revizuire, s-a dispus întoarcerea executării pentru

suma vizată de decizia nr. 425 din 29 august 2005, la cererea debitoarei SC A.R.

SA, cerere admisă ca atare.

Prin decizia supusă

revizuirii în prezenta cauză, respectiv nr. 129 din 10 februarie 2010

pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost respins recursul declarat de SC A.R. SA

împotriva sentinței nr. 1385 din 3 iulie 2006 a Judecătoriei Roman, prin care s-a

respins contestația la executare formulată de SC A.R. SA.

Din considerentele

acestei decizii, rezultă că instanța de judecată a fost învestită, în acel

dosar, cu soluționarea cererii formulate de SC A.R. SA având ca obiect anularea

tuturor formelor de executare din dosarul nr. 54/2003 al executorului

judecătoresc P.S., efectuate după data de 27 august 2003, când au încetat

raporturile de muncă dintre creditor și debitoarea SC A.R. SA.

Contestația la

executare a fost respinsă avându-se în vedere cele statuate prin decizia nr. 300

din 20 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Neamț, respectiv încetarea

popririi înființate asupra conturilor bancare ale contestatoarei deschise la

terțul poprit R.B. SA, sucursala Neamț, pentru toate sumele reprezentând

drepturi salariale, ulterioare datei de 29 august 2003.

Instanța ce a

pronunțat decizia supusă revizuirii în prezenta cauză a arătat că aspectele

legate de actele de executare silită întocmite în dosarul nr. 54/2003 al B.E.J.

P.S., până în data de 20 aprilie 2006, au fost tranșate prin decizia civilă nr.

300/2006, chiar dacă asupra conturilor bancare ale SC A.R. SA deschise la

terțul poprit R.B. SA, sucursala Neamț, ulterior mutate la sucursala din București.

Pentru actele pretins executate după data de 20 aprilie 2006, în dosarul de

executare nu se regăsesc dovezi care să confirme continuarea executării silite

prin poprire.

S-a considerat că, întrucât

executarea silită pornită în dosarul nr. 54/2003 a fost întreruptă prin

pronunțarea deciziei civile nr. 300/ RC din 20 aprilie 2006 de către Tribunalul

Neamț, orice act de executare întocmit de B.E.J. P.S., ulterior acestei

hotărâri, ar reprezenta un abuz din partea acestuia, întrucât s-a stabilit

irevocabil că nu mai este posibilă poprirea în favoarea creditorului V.V. a

sumelor reprezentând drepturi salariale, după data de 29 august 2003.

Invocarea motivului

de revizuire a unei hotărâri judecătorești prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să fie vorba

despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat

fondul cauzei; hotărârile să fi fost pronunțate în același litigiu (cu tripla

identitate de părți, obiect și cauză), însă nu în același proces, ci în procese

sau dosare diferite; în al doilea proces să nu fi fost invocată excepția

puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, instanța să nu se fi

pronunțat asupra sa.

Din cele expuse

anterior, reiese că deciziile pretins contradictorii au fost pronunțate în

dosare având ca obiect contestații la executare formulate de aceeași debitoare,

SC A.R. SA, în contradictoriu cu același creditor, V.V., cu privire la acte de

urmărire silită din același dosar de executare nr. 54/2003 al B.E.J. P.S.

Se observă că

dosarele în care s-au pronunțat deciziile nr. 129/2010 și 425/2005 ale

Tribunalului Neamț, au aceleași părți și aceeași cauză juridică, în sensul că interesează

legalitatea actelor de executare silită din dosarul nr. 54/2003, efectuate la

solicitarea creditorului V.V. în baza aceluiași titlu executoriu.

Cerința identității

de obiect, la care se referă, în egală măsură, art. 322 pct. 7, preluând elementele

autorității de lucru judecat din art. 1201 C. civ., este, însă, întrunită doar

în parte, în condițiile în care Decizia nr. 425/2005 a vizat drepturi salariale

aferente lunii decembrie 2003, iar Decizia nr. 129/2010 a vizat, generic, drepturi

salariale ulterioare datei de 27 august 2003.

Obiectul celor două

cauze se suprapune, așadar, doar în ceea ce privește luna decembrie 2003, însă

prezenta cerere de revizuire nu s-a formulat în considerarea acestei perioade,

ci a perioadei 1 iunie 2004 - 30 septembrie 2005, pentru care revizuenta

pretinde, probabil, că ar fi continuat poprirea în același dosar de executare.

Or, dacă se are în

vedere perioada 1 iunie 2004 – 30 septembrie 2005, obiectul dosarelor

soluționate prin deciziile pretins contradictorii este diferit, decizia despre

care revizuenta afirmă că nu ar fi fost respectată vizând exclusiv luna

decembrie 2003.

Deși revizuenta face

referire la acte de executare din același dosar al unui executor judecătoresc, se

reține că aceasta a formulat contestații la executare distincte, în număr de

șase, astfel cum s-a reținut prin decizia supusă revizuirii în cauză, pentru

actele de urmărire efectuate în diferite perioade.

Numai în măsura în

care pretențiile de anulare a formelor de executare s-ar suprapune ca perioadă,

s-ar putea vorbi despre un obiect juridic identic și s-ar pune problema puterii

de lucru judecat a hotărârii judecătorești date în contestația la executare

pentru acte de executare dintr-o anumită perioadă de timp.

În condițiile în care

hotărârile judecătorești pronunțate asupra contestațiilor la executare au vizat

formele de urmărire silită din perioade de timp diferite, nu numai că nu este

întrunită tripla identitate presupusă de autoritatea de lucru judecat, însă hotărârile

judecătorești din contestațiile succesive nu au produs efecte asupra litigiilor

subsecvente decât în măsura în care, după cum s-a arătat, s-au avut în vedere aceleași

perioade de timp.

Acesta a fost cazul,

de exemplu, al deciziei nr. 300 din 20 aprilie 2006, la care s-a raportat

instanța ce a pronunțat hotărârea supusă revizuirii în prezenta cauză, dispunându-se

respingerea contestației prin această din urmă hotărâre în virtutea faptului că

prin decizia nr. 300/2006 au fost anulate toate actele de executare din

perioada 27 august 2003 – 20 aprilie 2006 (efectuate prin poprirea conturilor

deschise de SC A.R. SA la R.B. SA, sucursala Neamț, ulterior mutate la

sucursala din București).

Cererea de revizuire nu

a fost, însă, formulată în legătură cu decizia nr. 300/2006, ci cu decizia nr. 425/2005,

care nu a produs, însă, niciun efect în dosarul finalizat prin decizia nr. 129/2010,

a cărei revizuire se solicită, din moment ce perioadele de timp pentru care s-a

cerut anularea formelor de executare în cele două cauze sunt diferite.

Ca atare, nu numai că

nu este întrunită cerința identității obiectului – tripla identitate de părți,

obiect, cauză fiind o condiție esențială în contextul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., însă nici nu există vreo contrarietate între Deciziile nr. 129/2010 și

425/2005 ale Tribunalului Neamț, în condițiile în care fiecare dintre acestea s-a

raportat la o altă perioadă de timp în care a avut loc executarea a cărei

anulare s-a solicitat în respectivele dosare.

Decizia nr. 425/2005

nu a fost avută în vedere la soluționarea cauzei finalizate prin Decizia nr. 129/2010

pentru că, pur și simplu, nu avea vreo relevanță, în alt mod decât pentru înfățișarea

parcursului litigiilor derulate între părți în ceea ce privește dosarul de

executare nr. 54/2003.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată, pe de o parte, că, prin modul de

motivare al hotărârii recurate, nu este împiedicat controlul de legalitate

exercitat de către această instanță de recurs iar, pe de altă parte, în mod

corect, s-a apreciat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute cumulativ de art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

Pe acest temei și în

aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefundat,

recursul declarat de revizuenta SC A.R. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de

revizuienetul

V.V. împotriva deciziei nr. 1607 din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări

sociale.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de revizuienta SC A.R. SA împotriva aceleași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2012.