ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 256/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 256/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1455 din 30 noiembrie 2010, Curtea

de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări

sociale,

a respins excepțiile invocate de

intimat, a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 106 RC din 03

februarie 2010 a Tribunalului Neamț, ca nefondată.

Cererea

de revizuire a fost susținută pe temeiul dispozițiilor art. 322 pct.

7 C. proc. civ., în sensul că decizia civilă nr. 106 RC

din 03 februarie 2010 a Tribunalului Neamț ar fi potrivnică deciziei civile nr.

425 RC/29.08.2005 a Tribunalului Neamț, respectiv sentinței civile nr. 3656 din

07 decembrie 2009 a Judecătoriei Roman.

S-a susținut în concret caracterul contradictoriu a acestor

decizii - decizia civilă nr. 425 RC din 29 august 2005 și decizia civilă nr. 106

RC din 03 februarie 2010 - întrucât, în condițiile în care ambele decizii au reținut

inexistența unui raport de muncă după 27 august 2003, actele de executare s-au anulat

pentru salariul aferent lunii decembrie 2003, dar s-au menținut ca valabile formele

de executare prin care V.V. a încasat salarii aferente perioadei octombrie 2005-iulie

2006.

S-a invocat totodată caracterul contradictoriu al deciziei

civile nr. 106 RC din 03 februarie 2010, cu sentința civilă nr. 3656 din 07

decembrie 2009 a Judecătoriei Roman, prin care V.V. a fost obligat să restituie

către SA A.R. SA, drepturi salariale, onorariile de executare în Dosarul nr. 54/2003,

aferente perioadei 27 august 2003-01 iunie 2004, mai puțin decembrie 2003, în sumă

de 13.838.01 RON.

Prin decizia civilă nr. 425 RC din 29 august 2005, Tribunalul

Neamț,

a admis contestația la executare având

ca obiect formele de executare întreprinse în Dosarul de executare nr. 54/2003,

referitoare la suma de 12.824.400 RON, reprezentând drepturi salariale aferente

lunii decembrie 2003.

S-a reținut, în considerentele deciziei, că raporturile

de muncă între V.V. și SC R. SRL au încetat de drept conform art. 56 lit. c) C.

muncii, ceea ce înseamnă că poprirea solicitată în privința drepturilor salariale

aferente lunii decembrie 2003, apare ca fiind nelegală. S-a obținut întoarcerea

executării pentru salariul aferent acestei luni în temeiul sentinței civile nr.

2694 din 07 decembrie 2005 a Judecătoriei Roman, irevocabilă.

Cererea de revizuire a fost apreciată ca nefondată, pentru

următoarele considerente;

Prin decizia civilă nr. 425 RC din 29 august 2005, Tribunalul

Neamț, a admis recursul SA A.R. SA împotriva sentinței civile nr. 800 din 27

aprilie 2004 a Judecătoriei Roman, a modificat în parte sentința, a admis contestației

la executare și a anulat formelor de executare întreprinse în dosarul de executare

silită nr. 54/2003, privitoare la suma de 12.824.000 RON, achitată de debitoarea

SC D. SA Roman, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Raportul juridic principal l-a constituit un litigiu de

muncă finalizat printr-un titlu executoriu, sentința civilă nr. 142/2002 a Tribunalului

Neamț, modificată prin decizia civilă nr. 909/2002 a Curții de Apel Bacău.

În temeiul acestui titlu executoriu, creditorul V.V. a

fost reintegrat, iar angajatorul SC R. SRL Roman, în solidar cu SC D. SA, a fost

obligat la plata de daune cominatorii până la reintegrarea efectivă, precum și la

daune morale de 150.000.000 RON. Instanța a reținut că aceste sume au fost executate.

Prin decizia din 29 august 2003 a SC D. SA,

contractul individual de muncă al creditorului V.V. a

încetat de drept în temeiul art. 56 lit. c) C. muncii. Această decizie a fost contestată

în justiție, iar prin sentința civilă nr. 378 din 10 octombrie 2003, Tribunalul

Neamț, a respins contestația formulată. Până la soluționarea recursului, cauza a

fost suspendată la data de 28 septembrie 2004.

Prin decizia civilă nr. 174/2005 a Curții de Apel Bacău,

s-a soluționat în mod irevocabil contestația, în sensul că s-a statuat cu autoritate

de lucru judecat că titlul executoriu a fost executat, respectiv că V.V. a fost

reintegrat la SC R. SRL la 01 aprilie 2002 și că la 27 august 2003 raporturile de

muncă au încetat ca urmare a lichidării societății angajatoare.

Curtea a constatat că reorganizarea societății angajatoare

este efectivă, și că, prin dizolvarea acesteia în temeiul art. 56 lit. c), raporturile

de muncă au încetat de drept, astfel că decizia din 27 august 2003 a rămas valabilă.

Prin încetarea oricărui raport de muncă între V.V. și

angajator (inițial SC R. SA, preluată de SC D. SA și, în prezent, SA A.R. SA Buzău),

poprirea solicitată în Dosarul nr. 54/2003 pentru drepturi salariale aferente lunii

decembrie 2003, apare în mod vădit ca fiind nelegală și un abuz de drept al pretinsului

creditor.

Prin decizia civilă nr. 106 RC din 03 februarie 2010,

Tribunalul Neamț,

a respins, ca nefondat,

recursul declarat de SA A.R. SA împotriva sentinței civile nr. 3653 din 25

noiembrie 2008.

S-a reținut, în motivarea deciziei, că prima instanță

a reținut în mod întemeiat excepția autorității de lucru judecat, întrucât identitatea

de obiect a celor două cauze se examinează în legătură cu specificul prestației

bănești stabilită în sarcina contestatoarei -recurente prin titlul executoriu în

baza căruia s-au efectuat acte de executare prin poprire, respectiv drepturi salariale

care prin natura lor sunt obligații cu executare succesivă în timp.

Faptul că prin decizia civilă nr. 300 RC din 20

aprilie 2006 a Tribunalului Neamț s-a dispus încetarea popririi asupra conturilor

contestatoarei începând cu data de 29 august 2003, nu privește decât actele de executare

prin poprire respective, nu și valabilitatea titlului executoriu.

Este evident că ambele contestații la executare au ca

finalitate infirmarea unuia și aceluiași titlu executoriu.

S-a apreciat că, sub acest aspect, identitatea de obiect

în sensul dispozițiilor art. 1201 C. civ. este evidentă și este iară relevanță,

reținând natura juridică de creanțe cu executare succesivă în timp a obligațiilor

din titlu executoriu, că cele două contestații la executare au ca obiect acte de

executare din perioade diferite de timp.

Sub aspectul identității de cauză juridică, s-a apreciat

că ambele contestații vizează valabilitatea și opozabilitatea față de contestatoare

a titlului executoriu, sentința civilă nr. 142 din 13 mai 2003 a Tribunalului Neamț,

respectiv sentința civilă nr. 285/2002 a Tribunalului Neamț, astfel cum a fost modificată

prin decizia civilă nr. 1810 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău.

În

această privință,

s-a reținut că, în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 289 din 10 martie 2003

a Curții de Apel Bacău, s-a respins contestația la titlu formulată de către contestatoarea

SC D. SA, împotriva deciziei civile nr. 1810 din 25 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Bacău, reținându-se cu autoritate de lucru judecat că, în mod expres, instanțele

care au soluționat litigiul de muncă au obligat ambele societăți, inclusiv SC

D. SA Roman, la reintegrarea efectivă în muncă și la plata daunelor aferente intimatului

V.V.

De asemenea, în privința daunelor cominatorii și aceste

creanțe sunt datorate în continuare până la reintegrarea efectivă a creditorului

- intimat.

Aceste obligații din titlul executoriu ce formează obiectul

dosarului de executare silită nr. 54/2003 au fost stabilite în mod solidar în sarcina

ambilor debitori, SC R. SA și SC D. SA, în beneficiul creditorului - intimat V.V.,

tocmai ca o garanție pentru acesta de a obține reintegrarea efectivă în cadrul raporturilor

de muncă.

Prin sentința civilă nr. 784 din 13 aprilie 2005 a Judecătoriei

Roman, soluționând contestația la poprire formulată de către contestatoarea SC

D. SA Roman, s-a stabilit că, prin sentința civilă nr. 1102 din 15 mai 2003 a Judecătoriei

Roman, irevocabilă, la solicitarea executorului judecătoresc P.S., a fost validată

poprirea împotriva contestatoarei, în baza titlurilor executorii constând în: sentința

civilă nr. 142 din 13 mai 2002 a Tribunalului Neamț, sentința civilă nr. 285 C

din 08 octombrie 2002 a Tribunalului Neamț,

decizia civilă nr. 1810 din 25

februarie 2002 a Curții de Apel Bacău, rămase definitive și învestite cu formulă

executorie.

S-a reținut că este fără relevanță că prin decizia civilă

nr. 300 RC din 20 aprilie 2006 a Tribunalului Neamț a fost admis recursul contestatoarei

și a fost modificată în parte sentința civilă nr. 784 din 13 aprilie 2005 a Tribunalului

Neamț, în sensul că s-a dispus încetarea popririi pentru sumele reprezentând drepturi

salariale ulterioare datei de 29 august 2003. În mod implicit, celelalte dispoziții

ale sentinței civile nr. 784 din 13 aprilie 2005 a Judecătoriei Roman, de

respingere a contestației

la poprire privind puterea executorie a titlurilor mai sus examinate, cu referire

în principal la obligația de reintegrare efectivă în muncă a creditorului - intimat,

își păstrează pe deplin autoritatea de lucru judecat.

S-a apreciat astfel că, în mod întemeiat, instanța de

fond și-a întemeiat excepția autorității de lucru judecat în cauză pe dispozitivul

acestei sentințe, astfel cum a fost menținut în parte prin decizia civilă nr. 300

RC din 20 aprilie 2006 a Tribunalului Neamț.

Sub aspectul identității de părți, s-a reținut că SC

A.R. SA este succesoarea în drepturi cu titlu universal a SC D. SA. Astfel, în cadrul

Dosarului nr. 769 RC/20005 al Tribunalului Neamț, la termenul din 26 aprilie 2005,

reprezentantul recurentei SC D. SA a declarat că aceasta a fuzionat cu SC A.R.

SA și a solicitat ca, în continuare, în acest proces să fie citată această din urmă

societate. Coroborând această declarație și cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei

privind modificarea actelor constitutive prin fuziune, rezultă că fuziunea s-a realizat

în modalitatea absorbției, cu efectul unui transfer universal al patrimoniului SC

D. SA în beneficiul SC A.R. SA în acest mod, contestatoarea în cauză a preluat atât

drepturile, cât și obligațiile patrimoniale ale SC D. SA, deci și obligațiile decurgând

din titlul executoriu pe care îl contestă prin contestația la executare formulată

în cauză, cu referire în principal la obligația de reintegrare efectivă în muncă

a creditorului - intimat, dar și obligațiile accesorii de plată a drepturilor salariale

aferente și a daunelor cominatorii până la reintegrarea efectivă, și nu poate susține

cu temei că titlul executoriu nu-i este opozabil, contestatoarea preluând poziția

debitoarei în cadrul raporturilor de executare silită în cadrul dosarului de executare

silită nr. 54/2003.

De asemenea, analizând și motivul de recurs al contestatoarei

prin care a susținut că i s-a încălcat dreptul la apărare în instanța de fond, prin

faptul că nu a fost atașat în cauză dosarul de executare silită nr. 54/2003, s-a

constatat că este neîntemeiat, deoarece titlurile executorii examinate, precum și

celelalte înscrisuri examinate în considerentele sentinței și ale prezentei decizii

se regăsesc în copie în dosarele atașate în cauză.

Cu privire la motivul de recurs prin care s-a invocat

respingerea în mod neîntemeiat a cererii contestatoarei de suspendare a judecării

dosarului în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă

a Dosarului nr. 1241/103/2006 aflat pe rolul Curții de Apel Bacău, s-a constatat

ca fiind legală soluția de respingere a cererii de suspendare pronunțată prin încheierea

din 25 noiembrie 2008, întrucât excepția autorității de lucru judecat pe care s-a

întemeiat instanța de fond face de prisos să se aștepte modul de soluționare în

fond a cauzei din Dosarul nr. 1241/103/2006, astfel că excepția de autoritate de

lucru judecat primează asupra excepției de suspendare.

Decizia civilă din 03 februarie 2010 a Tribunalului Neamț

a menținut sentința civilă nr. 3653 din 25 noiembrie 2008, prin care s-a respins

contestația la executare formulată de SA A.R. SA pe excepția autorității de lucru

judecat, constatându-se că, anterior, prin decizia civilă nr. 300/RC din 20

aprilie 2005 a Tribunalului Neamț care a modificat sentința civilă nr. 784 din

13 aprilie 2006, s-a dispus încetarea popririi asupra conturilor bancare ale contestatoarei

pentru sumele reprezentând drepturi salariale ulterioare datei de 29 august 2003,

cu motivarea că nu se poate aprecia dacă au fost achitate sume peste cele înscrise

în titlurile executorii.

În circumstanțele particulare ale cauzei pendinte redate

anterior, s-a apreciat că lipsește elementul esențial al cererii de revizuire, anume

contrarietatea hotărârilor judecătorești.

Dacă în cazul deciziei civile nr. 106 RC din 03

februarie 2010 a Tribunalului Neamț s-a menținut o hotărâre prin care s-a respins

contestația, pe temeiul excepției autorității de lucru judecat, deci instanța prin

hotărârea sa nu a analizat fondul litigiului, în cazul deciziei civile nr. 425 RC

din 29 august 2005 a Tribunalului Neamț, instanța a analizat pe fond contestația.

În ceea ce privește sentința civilă nr. 3656 din 07

decembrie 2009 a Judecătoriei Roman, s-a reținut că aceasta a fost modificată prin

decizia civilă nr. 860 RC din 13 octombrie 2010 a Tribunalului Neamț, în sensul

admiterii excepției autorității de lucru judecat, cu consecința respingerii acțiunii

în pretenții, soluția fiind astfel în acord cu decizia civilă nr. 106 RC din 03

februarie 2010 a Tribunalului Neamț.

Împotriva deciziei civile sus-menționate a formulat cerere

de recurs la data de 21 ianuarie 2011, revizuenta SA A.R. SA, prin care a criticat-o

pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

Curtea de Apel Bacău a înțeles să păstreze soluția Tribunalului

Neamț, prin decizia civilă nr. 106 RC din 03 februarie 2010, apreciind că, în mod

corect, instanța de fond a respins contestația la executare, constatând existența

autorității de lucru judecat, dată de sentința civilă nr. 784 din 13 aprilie 2006

a Judecătoriei Roman, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 300 RC

din 20 aprilie 2006 a Tribunalului Neamț.

Decizia Curții de Apel a fost dată astfel cu încălcarea

dispozițiilor art. 399 alin. (1) C. proc. civ.,

care reglementează posibilitatea formulării contestației la executare împotriva

oricărui act de executare.

A susține că în analizarea identității de obiect se are

în vedere specificul prestației bănești, iar nu actele de executare înseși, care

fac obiectul contestației la executare, înseamnă golirea de conținut a dispozițiilor

art. 399 alin. (1) C. proc. civ.

Dacă instanța ar fi pornit în motivarea sa de la dispozițiile

art. 399 alin. (1) C. proc. civ., ar fi constatat că în speță nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. referitoare la tripla identitate

de părți, obiect și cauză.

S-a susținut totodată că hotărârea judecătorească a fost

dată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

întrucât deși s-a invocat caracterul contradictoriu al

deciziei civile nr. 106 RC din 03 februarie 2010 față de decizia civilă nr. 425

RC din 29 august 2005 a Tribunalului Neamț, instanța nu s-a pronunțat în niciun

fel asupra acestei contradictorialități.

Prin decizia civilă nr. 425 RC din 29 august 2005, instanța

a admis contestația de executare având ca obiect formele de executare întreprinse

în același dosar de executare silită nr. 54/2003, referitoare la suma de 12.824.000

RON, reprezentând drepturi salariale aferente lunii decembrie 2003.

În aceste condiții, caracterul contradictoriu între deciziile

Tribunalului Neamț, decizia civilă nr. 425 RC din 29 august 2005 și decizia civilă

nr. 106 RC din 03 februarie 2010, este mai mult decât evident.

Nepronunțându-se în niciun fel asupra contradictorialității

celor două hotărâri, instanța dă girul unor soluții neunitare, întrucât, pentru

o singură ipoteză de fapt, sunt două soluții diferite.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate de intimatul

V.V., Înalta Curte le apreciază ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Excepția tardivității recursului nu poate fi primită,

întrucât termenul de declarare a recursului,

respectiv de motivare a acestuia, de 15 zile, se calculează luând în calcul data

de 12 ianuarie 2011 - așa cum rezultă din dovada comunicării deciziei - respectiv

data de 21 ianuarie 2011 - așa cum rezultă din plicul anexat cererii motivate de

recurs - ceea ce înseamnă că dispozițiile art. 303 alin. (2) C. proc. civ.

, cu referire la art. 301 C. proc. civ., au fost respectate.

Excepției nulității recursului nu poate fi primită,

întrucât din expunerea de motive a cererii de recurs rezultă

critici ce pot fi încadrate în ipoteza vizată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Cu prioritate, așa cum era firesc, instanța anterioară

a reținut ca cererea de revizuire dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în concret susținându-se că decizia civilă nr. 106

RC din 03 februarie 2010 a Tribunalului Neamț este potrivnică deciziei civile

nr. 425 RC din 29 august 2005 a Tribunalului Neamț, respectiv sentinței civile

nr. 3656 din 07 decembrie 2009 a Judecătoriei Roman.

În

urma cercetării

conținutului acestor hotărâri judecătorești, instanța a reținut că, în privința

primei ipoteze invocate, lipsește un element esențial al cererii, anume contrarietatea

hotărârilor, întrucât prin decizia civilă nr. 106 RC din 03 februarie 2010 a Tribunalului

Neamț s-a menținut o hotărâre prin care s-a respins contestația pe temeiul excepției

autorității de lucru judecat, în timp ce prin decizia civilă nr. 425 RC din 29

august 2005 a Tribunalului Neamț, instanța a analizat pe fond contestația.

În

privința celei

de-a doua ipoteze invocate, s-a reținut că sentința civilă nr. 3656 din 07

decembrie 2009 a Judecătoriei Roman a fost

modificată prin decizia civilă nr. 860 RC

din 13 octombrie 2010 a Tribunalului Neamț, în sensul admiterii excepției autorității

de lucru judecat, cu consecința respingerii acțiunii în pretenții, soluția fiind

astfel în acord cu decizia civilă nr. 106 RC din 03 februarie 2010 a Tribunalului

Neamț.

În

contextul datelor

concrete ale dosarului pendinte, redate anterior, prima constatare ce se impune

a fi făcută este aceea că instanța anterioară a ținut cont de faptul că revizuirea

este o cale extraordinară de atac, de retractare, prevăzută de art. 322 și urm.

C. proc. civ. , ce se exercită numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute

de art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care constituie

temeiul formal al cererii revizuentei, concretizează un remediu procesual doar pentru

situația concretă în care,

nesocotindu-se

autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, este pronunțată o hotărâre

contrară.

Pentru ca o hotărâre să se impună însă, cu efectul autorității

de lucru judecat într-un al doilea proces este necesar, potrivit textului de lege

menționat, să fie vorba „de una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate". Altfel spus, tripla identitate de elemente - părți, obiect,

cauză - la care face referire art. 1201 C. civ. reglementând conținutul excepției

autorității de lucru judecat, trebuie să se regăsească în al doilea proces, iar

instanța să fi statuat în sens contrar primei judecăți.

În speță însă, cererea de revizuire nu susține o astfel

de situație, așa cum de altfel s-a reținut în expunerea de motive a deciziei atacate

cu recurs.

În privința cererii de recurs, deși s-au susținut în mod

formal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din analiza criticilor concrete

formulate, cu evidență rezultă că prin acestea se urmărește reformarea unei hotărâri

judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, pe motiv că judecata ar fi fost

greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii - este cazul deciziei civile

nr. 106 RC din 03 februarie 2010, în legătură cu care s-a susținut că a fost dată

cu încălcarea dispozițiilor art. 399 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează

posibilitatea formulării contestației la executare împotriva oricărui act de executare.

Critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că deși s-a invocat caracterul contradictoriu

al deciziei civile nr. 106 RC din 03 februarie 2010 fată de decizia civilă nr. 425

RC din 29 august 2005 a Tribunalului Neamț, instanța nu s-ar fi pronunțat în niciun

fel asupra acestei contradictorialități, aceasta nu poate fi primită, întrucât instanța

anterioară a redat în considerentele deciziei în mod explicit că nu există o situație

de contradictorialitate, respectiv că sentința civilă nr. 3656 din 07 decembrie

2009 a Judecătoriei Roman a fost modificată prin decizia civilă nr. 860 RC din 13

octombrie 2010 a Tribunalului Neamț.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept,

în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul revizuentei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile tardivității și nulității recursului

invocate de intimatul V.V.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC A.R. SA împotriva deciziei nr. 1455

din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.