ÎCCJ, Decizia nr. 289/2004

ÎCCJ, Decizia nr. 289/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 12 aprilie 2001,

reclamantul M.R.H. a chemat în judecată Ministerul Dezvoltării și Prognozei,

pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în cauză, instanța de judecată să

dispună:

- anularea ordinului nr. 4 din 11

ianuarie 2001, emis de pârât, în partea privind eliberarea din funcția de

secretar general și repunerea sa în funcția în care a fost atestat, în

condițiile Legii nr. 188/1999;

- obligarea pârâtului să comunice

decizia, prin care altă persoană a fost numită în postul menționat și anularea acestei

din urmă decizii, precum și comunicarea, respectiv anularea deciziei, prin care

a fost interzis accesul reclamantului în instituția publică cu care este în

raporturi de serviciu;

- obligarea pârâtului la plata

diferenței de indemnizație legală aferentă lunii februarie 2001;

- obligarea pârâtului la plata sumei

de 500.000.000 lei, cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, astfel cum

aceasta a fost ulterior precizată (dosarul de fond), reclamantul a arătat că a

fost numit, respectiv atestat, în funcția publică de secretar general al

Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, prin ordinele nr. 435 din 11

august 2000 și 658 din 21 septembrie 2000 ale autorității publice centrale

menționate.

În baza O.U.G. nr. 2/2001, a fost

înființat Ministerul Dezvoltării și Prognozei, care a preluat întregul personal

al Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, agenția menționată împreună

cu alte două entități administrative, fiind reorganizate.

Reclamantul a mai arătat că, pe de

altă parte, eliberarea din funcția publică de conducere deținută și numirea

într-o funcție de execuție, au avut loc în timp ce se afla în concediu, pentru

creșterea și îngrijirea copilului, fără a i se comunica în prealabil modificarea

raporturilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999.

Totodată, reclamantul a precizat că

ordinul atacat este ilegal și în raport de împrejurarea că postul de secretar

general nu a fost desființat, acesta regăsindu-se în organigrama ministerului

nou înființat, conform H.G. nr. 16/2001, așa încât, în cauză, nu era incidentă

ipoteza prevăzută de art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, care să justifice

eliberarea din funcție.

Cu referire la capătul de cerere,

privitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000.000 lei, cu titlu de

daune morale, reclamantul a arătat că măsura dispusă a fost de natură a aduce

atingere demnității și reputației sale profesionale, așa încât, în cauză sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 și

următoarele C. civ.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării și

Prognozei, prin întâmpinare (dosarul de fond), a solicitat respingerea acțiunii

reclamantului, ca nefondată, arătând că:

- prin H.G. nr. 16/2001 s-a

înființat Ministerul Dezvoltării și Prognozei, care a preluat atribuțiile Agenției

Naționale de Dezvoltare, ceea ce a implicat, firesc, un proces de reorganizare

care, între altele, a presupus o serie de schimbări și la nivel de personal;

- nu sunt temeiuri, pentru ca postul

de secretar general nou înființat să nu fie ocupat de o altă persoană. Mai mult,

potrivit O.G. nr. 248/2000, privind modificarea Legii nr. 188/1999, după art. 15

a fost introdus art. 15

1

, prin care s-a stabilit că funcția publică

de execuție, corespunzătoare funcției publice de secretar general și secretar

general adjunct al ministerelor și al celorlalte organe administrative publice

centrale de specialitate, este cea de consilier clasa 1 gradul 1 sau de

consilier juridic clasa 1 gradul 1;

- reclamantului nu i-au încetat

raporturile de serviciu, acesta fiind trecut din funcția publică de conducere

în funcția publică de execuție corespunzătoare acesteia;

- drepturile salariale sunt cele

corespunzătoare funcției publice de execuție în care reclamantul a fost trecut;

- atmosfera conflictuală invocată de

reclamant este lipsită de relevanță, asupra soluționării cauzei;

- în mod corect, reclamantului i-a

fost cerută predarea obiectelor de inventar, în raport de împrejurarea că raporturile

de muncă au încetat, la inițiativa acestuia.

În concluzie, pârâtul a arătat că

eliberarea reclamantului din funcția de secretar general este legală, aceasta

corespunzând programului de organizare a ministerului.

Prin sentința nr. 976 din 28 iulie

2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în

parte acțiunea, în sensul că a anulat ordinul atacat, în partea privind

eliberarea reclamantului din funcția de secretar general și a dispus

reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior.

Cererea, privind acordarea daunelor

morale, a fost respinsă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 2/2001, s-a

înființat Ministerul Dezvoltării și Prognozei, prin reorganizarea Consiliului

de Coordonare Economico-Financiară, Direcției Generale de Prognoză și Agenției

Naționale pentru Dezvoltare Regională.

Potrivit H.G. nr. 16/2001, funcția

de secretar general a fost menținută.

Drept urmare, pârâtul nu a dovedit

că a existat o reducere reală a unor posturi de natura celui ocupat de

reclamant ci, pur și simplu, pe postul acestuia a fost numită o altă persoană.

Ca atare, prin ordinul atacat, au

fost încălcate dispozițiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999.

Totodată, cum reclamantul se afla în

concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului minor, prin măsura dispusă de

pârât, au fost încălcate și dispozițiile art. 34 din Legea nr. 188/1999.

S-a mai reținut că ordinul contestat

nu este motivat în fapt, iar motivarea în drept este generică.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul.

Criticile formulate de reclamant priveau

greșita respingere a capătului de cerere, referitor la obligarea pârâtului la

plata daunelor morale.

Pârâtul a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea contestației

reclamantului, invocând următoarele motive:

- instanța de fond s-a pronunțat,

fără a examina apărările formulate prin întâmpinare;

- aceeași instanță s-a pronunțat cu

neobservarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 16/2001, care au stat

la baza emiterii ordinului contestat;

- în mod greșit, instanța de fond a

reținut că, în cauză, a avut loc o încetare a raporturilor de muncă ale

reclamantului.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 1024 din 14 martie 2003, a

respins recursurile declarate de către pârâtul Ministerul Dezvoltării și

Prognozei și de către reclamantul M.R.H., ca nefondate.

Instanța de control judiciar a

reținut că, în cauză, nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții, privitoare la reorganizarea instituției publice și reducerea unui

post de natura celui ocupat de reclamant, așa încât, în mod corect, acțiunea

reclamantului, sub acest aspect, a fost admisă.

Totodată, actul administrativ

atacat, sub aspect formal, nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999,

completate cu cele ale legislației muncii, privitoare la motivarea ordinului,

existența mențiunilor obligatorii, cu referire la termenul de contestare și

organul la care se îndreaptă contestația, precum și comunicarea în termen a

actului administrativ.

Împotriva celor două hotărâri

pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct.

2 C. proc. civ.

S-a susținut că, în mod eronat,

instanțele au reținut că funcția de secretar general al Agenției Naționale

pentru Dezvoltare Regională a fost menținută, în urma reorganizării acestei

instituții în cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei, astfel că

dispozițiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999 au fost greșit interpretate

și aplicate, iar dispozițiile imperative ale art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2001

și art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 16/2001 au fost încălcate.

Pe de altă parte, ca urmare a

desființării Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, în mod greșit, s-a

reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999.

Totodată, în raport de împrejurarea

că raporturile de muncă ale reclamantului nu au încetat, în mod greșit, s-a

reținut în cauză incidența art. 134 alin. (2) C. Muncii.

În fine, titularul acestei căi de

atac a mai arătat că, în mod greșit, s-a reținut de către instanțe nemotivarea

ordinului atacat, în raport de împrejurarea că actele normative, la care s-a

făcut referire în ordin, exprimă tocmai situația de fapt, care a dus la măsura

eliberării reclamantului din funcția publică de conducere deținută în cadrul

agenției desființate.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești

criticate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din dispozițiile art. 2 alin. (1),

raportat la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, rezultă că, în concepția

acestui act normativ, sunt funcționari publici toate persoanele numite în

condițiile legii într-o funcție publică.

În consecință, numai după natura

competențelor atribuite funcției, acestea se împart în funcții publice de

conducere și funcții publice de execuție, așa cum rezultă din dispozițiile art.

9 alin. (2) lit. a) din legea privind statutul funcționarilor publici.

Ca atare, numirea sau eliberarea din

funcție a unei persoane, independent de natura acesteia, respectiv că este

funcție publică de conducere sau de execuție, este supusă prescripțiilor

acestui act normativ.

Se impune, deci, concluzia, bazată

pe text legal, că, la baza exercitării funcției publice, stau principiile

reglementate prin art. 4 din Legea nr. 188/1999.

Or, unul din principii, stabilit

prin art. 4 lit. b) din actul normativ menționat, privește stabilitatea

funcționarilor publici.

Așa fiind, eliberarea din funcție

și, după caz, încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, nu

poate avea loc decât în condițiile art. 89-94 din Legea nr. 188/1999.

În cauză, reclamantul a făcut dovada

calității de funcționar public și a numirii sale într-o funcție publică de

conducere, respectiv cea de secretar general al Agenției Naționale pentru

Dezvoltare Regională, în condițiile Legii nr. 188/1999, cu referire la H.G. nr.

382/1999, în anexa căreia postul menționat este cuprins în organigrama

aprobată.

Din probatoriul administrat în cauză,

rezultă că, prin Ordinul nr. 4 din 11 ianuarie 2001, emis de Ministerul

Dezvoltării și Prognozei, reclamantul M.R.H. a fost eliberat din funcția de

secretar general al Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională,

desființată, și numit într-o funcție de execuție în cadrul acestui minister, nou

înființat, respectiv cea de consilier categoria A, clasa 1, gradul 1.

Așadar, raporturile de serviciu nu

au încetat, acestea fiind doar modificate, în sensul eliberării reclamantului

din funcția de conducere și numirea acestuia în funcția de execuție corespunzătoare.

Față de această împrejurare,

instanța sesizată cu contestația reclamantului avea a examina legalitatea modificării

raporturilor de serviciu, cu referire la eliberarea din funcția publică de

conducere, în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 și situația de fapt

rezultată din probele administrate.

Astfel, eliberarea din funcție poate

avea loc numai în cazurile limitativ prevăzute în art. 92 din Legea nr. 188/1999.

Între altele, la lit. b) a

articolului menționat, au fost reglementate două cazuri distincte de eliberare

din funcție, primul privind situația în care „autoritatea publică și-a încetat

activitatea”.

Or, prin art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 2/2001, alături de alte instituții publice, Agenția Națională pentru

Dezvoltare Regională a fost

desființată.

Aceasta, alături de Consiliul de

Coordonare Economico-Financiară și Direcția Generală de Prognoză, și-a încetat

activitatea, prin efectul desființării, în temeiul textului legal menționat și

ca urmare a înființării Ministerului Dezvoltării și Prognozei, ca organ de

specialitate a administrației publice centrale, cu o nouă structură și

concepție, pentru activitatea concentrată în noua instituție, determinată prin

același act normativ.

Ca atare, în contextul legal

menționat, cu referire la desființarea instituției publice, eliberarea reclamantului

din funcția publică de conducere, prin ordinul arătat, se încadrează în ipoteza

reglementată prin art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1992, așa încât aceasta

apare ca fiind legală, recursul în anulare constatându-se a fi întemeiat, sub

aspectul acestei critici.

Pe de altă parte, autoritățile și

instituțiile publice sunt organizate pentru înfăptuirea administrației publice

și rezolvarea problemelor variate și numeroase ce trebuiesc soluționate, în diverse

domenii de activitate.

Este de reținut, în acest sens, că,

deși, părți ale autorității executive, între ministere și celelalte organe ale

administrației publice de specialitate, respectiv autoritățile administrative

centrale autonome, purtând diverse denumiri, sunt deosebiri de substanță,

rezultând din subordonare, necesitatea socială căreia înființarea acestora

răspunde și aria competenței specializate în cadrul domeniului de activitate.

În consecință, este exclusă

identitatea dintre ministerul nou înființat și autoritățile publice desființate,

potrivit ordonanței de urgență menționate.

Corespunzător acestei situații,

structurile administrative menționate, având atribuții specifice, calitativ

diferite, au organigrame proprii aprobate, după caz, prin hotărâre de guvern,

ordin al ministrului sau ordin al conducătorului autorității administrative

centrale autonome, în limita numărului de posturi aprobate

Drept urmare, funcția de secretar

general al Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, desființată, și

funcția de secretar general al Ministerului Dezvoltării și Prognozei, nou

înființat, corespunzând unor entități administrative distincte, cu competențe

și atribuții diferite, sunt, de asemenea, diferite.

Astfel, în timp ce competențele

ministerului nou înființat priveau activitatea în domeniul prognozei, domeniul

dezvoltării regionale, în cea privind parcurile industriale și zonele

defavorizate, precum și în cea privind mediul de afaceri, competențele fostei

Agenții Naționale pentru Dezvoltare Regională priveau cadrul restrâns al

dezvoltării regionale.

Mai mult, împrejurarea că cele două

funcții menționate sunt diferite, inclusiv sub aspectul condițiilor de ocupare,

pe care reclamantul nu le îndeplinea, rezultă din compararea dispozițiilor art.

3 și art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 382/2000 și cele ale art. 2 și Anexa 1,

modulul nr. 4 din H.G. nr. 16/2001.

Ca atare, în mod eronat, cu neobservarea

diferențelor menționate, instanțele au reținut că funcția de secretar general

al fostei agenții a fost menținută și, drept urmare, în cauză nu ar fi

incidente dispozițiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999.

În fine, crearea unei funcții noi de

secretar general în cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei, rezultă

indubitabil din economia O.U.G. nr. 2/2001, act normativ care nu a prevăzut

preluarea de către minister a personalului autorităților administrative

desființate, ori a funcțiilor de conducere pe care le aveau.

De aceea, prin art. 9 alin. (1) din

H.G. nr. 16/2001, a fost prevăzută norma de posturi pentru Ministerul

Dezvoltării și Prognozei, precum și termenul de încadrare în numărul de posturi

aprobat.

În concluzie, textele legale menționate

exclud interpretarea dată de instanțe, în sensul că postul de secretar general

al Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională ar fi fost preluat în noua

structură a Ministerului Dezvoltării și Prognozei.

Totodată, în raport de dispozițiile art.

3 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2001, privind desființarea Agenției Naționale pentru

Dezvoltare Regională, în mod greșit, instanțele au reținut incidența în cauză

și a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, dispoziție legală de

protecție a funcționarilor publici ce nu are efecte în cazul desființării

autorității administrative.

În același timp, tot cu referire la

faptul că reclamantul se afla în concediu pentru creșterea și îngrijirea

copilului său minor, chiar dacă dispozițiile Legii nr. 188/1999 se completează

cu prevederile legislației muncii, în cauză nu puteau fi aplicate nici

dispozițiile art. 134 alin. (2) C. muncii, care privesc desfacerea contractului

de muncă, în timp ce reclamantul a fost eliberat din funcția publică de

conducere și încadrat într-o funcție publică de execuție, astfel că raporturile

de serviciu nu au încetat.

Chiar în ipoteza încetării

raporturilor de muncă, ipoteză care nu este incidentă, în speță, dispozițiile

legale menționate nu ar fi fost aplicabile, în raport de corectivul stabilit în

baza principiului solidarității sociale, în consens cu prevederile Cartei

sociale europene, prin art. 121 lit. a) din Legea nr. 19/2000, privind dreptul

la indemnizație pentru creșterea copilului, până la vârsta de 2 ani, în cuantum

de 85% din media veniturilor lunare din ultimele 6 luni, pe baza cărora s-a

stabilit contribuția individuală de asigurări sociale în lunile respective,

plătibilă din fondul asigurărilor sociale de stat.

Așadar, dispunând anularea ordinului

Ministerului Dezvoltării și Prognozei nr. 4 din 11 ianuarie 2001 și

reintegrarea reclamantului într-o funcție inexistentă, ca urmare a desființării

Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, instanțele au încălcat

dispozițiile imperative ale art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2001 și ale art. 9

alin. (1) din H.G. nr. 16/2001, hotărârile atacate fiind supuse cazului de

casare, prevăzut de art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ., invocat prin recursul

în anulare.

Totodată, reținând incidența

dispozițiilor art. 34 și art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, consecință a

stabilirii eronate a situației de fapt, contrar probelor administrate, din care

rezulta încetarea existenței Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională,

prin desființare și nepreluarea

postului de secretar general al acestei agenții de către ministerul nou

înființat, instanțele au pronunțat hotărâri supuse cazului de casare, prevăzut

de art. 330 pct. 2 teza II C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate și,

pe fond, va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare, declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Casează decizia nr. 1024 din 14

martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Admite recursul declarat de pârâtul

Ministerul Dezvoltării și Prognozei, împotriva sentinței nr. 976 din 28 iulie

2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pe care o

modifică în sensul că:

- Respinge acțiunea reclamantului M.R.H.,

în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării și Prognozei, privind anularea

ordinului nr. 4 din 11 ianuarie 2001, emis de pârât, în partea privind

eliberarea acestuia din funcția de secretar general.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

18 octombrie 2004.