ÎCCJ, Decizia nr. 289/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 aprilie 2001, reclamantul M.R.H. a chemat în judecată Ministerul Dezvoltării și Prognozei, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în cauză, instanța de judecată să dispună: - anularea ordinului nr. 4 din 11 ianuarie 2001, emis de pârât, în partea privind eliberarea din funcția de secretar general și repunerea sa în funcția în care a fost atestat, în condițiile Legii nr. 188/1999; - obligarea pârâtului să comunice decizia, prin care altă persoană a fost numită în postul menționat și anularea acestei din urmă decizii, precum și comunicarea, respectiv anularea deciziei, prin care a fost interzis accesul reclamantului în instituția publică cu care este în raporturi de serviciu; - obligarea pârâtului la plata diferenței de indemnizație legală aferentă lunii februarie 2001; - obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000.000 lei, cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, astfel cum aceasta a fost ulterior precizată (dosarul de fond), reclamantul a arătat că a fost numit, respectiv atestat, în funcția publică de secretar general al Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, prin ordinele nr. 435 din 11 august 2000 și 658 din 21 septembrie 2000 ale autorității publice centrale menționate. În baza O.U.G. nr. 2/2001, a fost înființat Ministerul Dezvoltării și Prognozei, care a preluat întregul personal al Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, agenția menționată împreună cu alte două entități administrative, fiind reorganizate. Reclamantul a mai arătat că, pe de altă parte, eliberarea din funcția publică de conducere deținută și numirea într-o funcție de execuție, au avut loc în timp ce se afla în concediu, pentru creșterea și îngrijirea copilului, fără a i se comunica în prealabil modificarea raporturilor de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999.

Totodată, reclamantul a precizat că ordinul atacat este ilegal și în raport de împrejurarea că postul de secretar general nu a fost desființat, acesta regăsindu-se în organigrama ministerului nou înființat, conform H.G. nr. 16/2001, așa încât, în cauză, nu era incidentă ipoteza prevăzută de art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, care să justifice eliberarea din funcție. Cu referire la capătul de cerere, privitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000.000 lei, cu titlu de daune morale, reclamantul a arătat că măsura dispusă a fost de natură a aduce atingere demnității și reputației sale profesionale, așa încât, în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 și următoarele C. civ.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării și Prognozei, prin întâmpinare (dosarul de fond), a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată, arătând că: - prin H.G. nr. 16/2001 s-a înființat Ministerul Dezvoltării și Prognozei, care a preluat atribuțiile Agenției Naționale de Dezvoltare, ceea ce a implicat, firesc, un proces de reorganizare care, între altele, a presupus o serie de schimbări și la nivel de personal; - nu sunt temeiuri, pentru ca postul de secretar general nou înființat să nu fie ocupat de o altă persoană. Mai mult, potrivit O.G.

nr. 248/2000, privind modificarea Legii nr. 188/1999, după art. 15 a fost introdus art. 15 1 , prin care s-a stabilit că funcția publică de execuție, corespunzătoare funcției publice de secretar general și secretar general adjunct al ministerelor și al celorlalte organe administrative publice centrale de specialitate, este cea de consilier clasa 1 gradul 1 sau de consilier juridic clasa 1 gradul 1; - reclamantului nu i-au încetat raporturile de serviciu, acesta fiind trecut din funcția publică de conducere în funcția publică de execuție corespunzătoare acesteia; - drepturile salariale sunt cele corespunzătoare funcției publice de execuție în care reclamantul a fost trecut; - atmosfera conflictuală invocată de reclamant este lipsită de relevanță, asupra soluționării cauzei; - în mod corect, reclamantului i-a fost cerută predarea obiectelor de inventar, în raport de împrejurarea că raporturile de muncă au încetat, la inițiativa acestuia.

În concluzie, pârâtul a arătat că eliberarea reclamantului din funcția de secretar general este legală, aceasta corespunzând programului de organizare a ministerului. Prin sentința nr. 976 din 28 iulie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat ordinul atacat, în partea privind eliberarea reclamantului din funcția de secretar general și a dispus reintegrarea acestuia în funcția deținută anterior. Cererea, privind acordarea daunelor morale, a fost respinsă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 2/2001, s-a înființat Ministerul Dezvoltării și Prognozei, prin reorganizarea Consiliului de Coordonare Economico-Financiară, Direcției Generale de Prognoză și Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională.

Potrivit H.G. nr. 16/2001, funcția de secretar general a fost menținută. Drept urmare, pârâtul nu a dovedit că a existat o reducere reală a unor posturi de natura celui ocupat de reclamant ci, pur și simplu, pe postul acestuia a fost numită o altă persoană. Ca atare, prin ordinul atacat, au fost încălcate dispozițiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999. Totodată, cum reclamantul se afla în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului minor, prin măsura dispusă de pârât, au fost încălcate și dispozițiile art. 34 din Legea nr. 188/1999. S-a mai reținut că ordinul contestat nu este motivat în fapt, iar motivarea în drept este generică. Împotriva hotărârii primei instanțe, au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul.

Criticile formulate de reclamant priveau greșita respingere a capătului de cerere, referitor la obligarea pârâtului la plata daunelor morale. Pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea contestației reclamantului, invocând următoarele motive: - instanța de fond s-a pronunțat, fără a examina apărările formulate prin întâmpinare; - aceeași instanță s-a pronunțat cu neobservarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 16/2001, care au stat la baza emiterii ordinului contestat; - în mod greșit, instanța de fond a reținut că, în cauză, a avut loc o încetare a raporturilor de muncă ale reclamantului. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1024 din 14 martie 2003, a respins recursurile declarate de către pârâtul Ministerul Dezvoltării și Prognozei și de către reclamantul M.R.H., ca nefondate.

Instanța de control judiciar a reținut că, în cauză, nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, privitoare la reorganizarea instituției publice și reducerea unui post de natura celui ocupat de reclamant, așa încât, în mod corect, acțiunea reclamantului, sub acest aspect, a fost admisă. Totodată, actul administrativ atacat, sub aspect formal, nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, completate cu cele ale legislației muncii, privitoare la motivarea ordinului, existența mențiunilor obligatorii, cu referire la termenul de contestare și organul la care se îndreaptă contestația, precum și comunicarea în termen a actului administrativ. Împotriva celor două hotărâri pronunțate în cauză, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. S-a susținut că, în mod eronat, instanțele au reținut că funcția de secretar general al Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională a fost menținută, în urma reorganizării acestei instituții în cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei, astfel că dispozițiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999 au fost greșit interpretate și aplicate, iar dispozițiile imperative ale art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2001 și art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 16/2001 au fost încălcate. Pe de altă parte, ca urmare a desființării Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, în mod greșit, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999. Totodată, în raport de împrejurarea că raporturile de muncă ale reclamantului nu au încetat, în mod greșit, s-a reținut în cauză incidența art. 134 alin. (2) C. Muncii.

În fine, titularul acestei căi de atac a mai arătat că, în mod greșit, s-a reținut de către instanțe nemotivarea ordinului atacat, în raport de împrejurarea că actele normative, la care s-a făcut referire în ordin, exprimă tocmai situația de fapt, care a dus la măsura eliberării reclamantului din funcția publică de conducere deținută în cadrul agenției desființate. În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești criticate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată. Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din dispozițiile art. 2 alin. (1), raportat la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, rezultă că, în concepția acestui act normativ, sunt funcționari publici toate persoanele numite în condițiile legii într-o funcție publică.

În consecință, numai după natura competențelor atribuite funcției, acestea se împart în funcții publice de conducere și funcții publice de execuție, așa cum rezultă din dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. a) din legea privind statutul funcționarilor publici. Ca atare, numirea sau eliberarea din funcție a unei persoane, independent de natura acesteia, respectiv că este funcție publică de conducere sau de execuție, este supusă prescripțiilor acestui act normativ. Se impune, deci, concluzia, bazată pe text legal, că, la baza exercitării funcției publice, stau principiile reglementate prin art. 4 din Legea nr. 188/1999. Or, unul din principii, stabilit prin art. 4 lit. b) din actul normativ menționat, privește stabilitatea funcționarilor publici.

Așa fiind, eliberarea din funcție și, după caz, încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, nu poate avea loc decât în condițiile art. 89-94 din Legea nr. 188/1999. În cauză, reclamantul a făcut dovada calității de funcționar public și a numirii sale într-o funcție publică de conducere, respectiv cea de secretar general al Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, în condițiile Legii nr. 188/1999, cu referire la H.G. nr. 382/1999, în anexa căreia postul menționat este cuprins în organigrama aprobată. Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că, prin Ordinul nr. 4 din 11 ianuarie 2001, emis de Ministerul Dezvoltării și Prognozei, reclamantul M.R.H.

a fost eliberat din funcția de secretar general al Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, desființată, și numit într-o funcție de execuție în cadrul acestui minister, nou înființat, respectiv cea de consilier categoria A, clasa 1, gradul 1. Așadar, raporturile de serviciu nu au încetat, acestea fiind doar modificate, în sensul eliberării reclamantului din funcția de conducere și numirea acestuia în funcția de execuție corespunzătoare. Față de această împrejurare, instanța sesizată cu contestația reclamantului avea a examina legalitatea modificării raporturilor de serviciu, cu referire la eliberarea din funcția publică de conducere, în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 și situația de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel, eliberarea din funcție poate avea loc numai în cazurile limitativ prevăzute în art. 92 din Legea nr. 188/1999. Între altele, la lit. b) a articolului menționat, au fost reglementate două cazuri distincte de eliberare din funcție, primul privind situația în care „autoritatea publică și-a încetat activitatea”. Or, prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2001, alături de alte instituții publice, Agenția Națională pentru Dezvoltare Regională a fost desființată. Aceasta, alături de Consiliul de Coordonare Economico-Financiară și Direcția Generală de Prognoză, și-a încetat activitatea, prin efectul desființării, în temeiul textului legal menționat și ca urmare a înființării Ministerului Dezvoltării și Prognozei, ca organ de specialitate a administrației publice centrale, cu o nouă structură și concepție, pentru activitatea concentrată în noua instituție, determinată prin același act normativ.

Ca atare, în contextul legal menționat, cu referire la desființarea instituției publice, eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere, prin ordinul arătat, se încadrează în ipoteza reglementată prin art. 92 lit. b) din Legea nr. 188/1992, așa încât aceasta apare ca fiind legală, recursul în anulare constatându-se a fi întemeiat, sub aspectul acestei critici. Pe de altă parte, autoritățile și instituțiile publice sunt organizate pentru înfăptuirea administrației publice și rezolvarea problemelor variate și numeroase ce trebuiesc soluționate, în diverse domenii de activitate.

Este de reținut, în acest sens, că, deși, părți ale autorității executive, între ministere și celelalte organe ale administrației publice de specialitate, respectiv autoritățile administrative centrale autonome, purtând diverse denumiri, sunt deosebiri de substanță, rezultând din subordonare, necesitatea socială căreia înființarea acestora răspunde și aria competenței specializate în cadrul domeniului de activitate. În consecință, este exclusă identitatea dintre ministerul nou înființat și autoritățile publice desființate, potrivit ordonanței de urgență menționate.

Corespunzător acestei situații, structurile administrative menționate, având atribuții specifice, calitativ diferite, au organigrame proprii aprobate, după caz, prin hotărâre de guvern, ordin al ministrului sau ordin al conducătorului autorității administrative centrale autonome, în limita numărului de posturi aprobate Drept urmare, funcția de secretar general al Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, desființată, și funcția de secretar general al Ministerului Dezvoltării și Prognozei, nou înființat, corespunzând unor entități administrative distincte, cu competențe și atribuții diferite, sunt, de asemenea, diferite.

Astfel, în timp ce competențele ministerului nou înființat priveau activitatea în domeniul prognozei, domeniul dezvoltării regionale, în cea privind parcurile industriale și zonele defavorizate, precum și în cea privind mediul de afaceri, competențele fostei Agenții Naționale pentru Dezvoltare Regională priveau cadrul restrâns al dezvoltării regionale. Mai mult, împrejurarea că cele două funcții menționate sunt diferite, inclusiv sub aspectul condițiilor de ocupare, pe care reclamantul nu le îndeplinea, rezultă din compararea dispozițiilor art. 3 și art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 382/2000 și cele ale art. 2 și Anexa 1, modulul nr. 4 din H.G. nr. 16/2001. Ca atare, în mod eronat, cu neobservarea diferențelor menționate, instanțele au reținut că funcția de secretar general al fostei agenții a fost menținută și, drept urmare, în cauză nu ar fi incidente dispozițiile art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999.

În fine, crearea unei funcții noi de secretar general în cadrul Ministerului Dezvoltării și Prognozei, rezultă indubitabil din economia O.U.G. nr. 2/2001, act normativ care nu a prevăzut preluarea de către minister a personalului autorităților administrative desființate, ori a funcțiilor de conducere pe care le aveau. De aceea, prin art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 16/2001, a fost prevăzută norma de posturi pentru Ministerul Dezvoltării și Prognozei, precum și termenul de încadrare în numărul de posturi aprobat. În concluzie, textele legale menționate exclud interpretarea dată de instanțe, în sensul că postul de secretar general al Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională ar fi fost preluat în noua structură a Ministerului Dezvoltării și Prognozei.

Totodată, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 2/2001, privind desființarea Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, în mod greșit, instanțele au reținut incidența în cauză și a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, dispoziție legală de protecție a funcționarilor publici ce nu are efecte în cazul desființării autorității administrative. În același timp, tot cu referire la faptul că reclamantul se afla în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului său minor, chiar dacă dispozițiile Legii nr. 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, în cauză nu puteau fi aplicate nici dispozițiile art. 134 alin. (2) C. muncii, care privesc desfacerea contractului de muncă, în timp ce reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere și încadrat într-o funcție publică de execuție, astfel că raporturile de serviciu nu au încetat.

Chiar în ipoteza încetării raporturilor de muncă, ipoteză care nu este incidentă, în speță, dispozițiile legale menționate nu ar fi fost aplicabile, în raport de corectivul stabilit în baza principiului solidarității sociale, în consens cu prevederile Cartei sociale europene, prin art. 121 lit. a) din Legea nr. 19/2000, privind dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului, până la vârsta de 2 ani, în cuantum de 85% din media veniturilor lunare din ultimele 6 luni, pe baza cărora s-a stabilit contribuția individuală de asigurări sociale în lunile respective, plătibilă din fondul asigurărilor sociale de stat. Așadar, dispunând anularea ordinului Ministerului Dezvoltării și Prognozei nr. 4 din 11 ianuarie 2001 și reintegrarea reclamantului într-o funcție inexistentă, ca urmare a desființării Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, instanțele au încălcat dispozițiile imperative ale art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 2/2001 și ale art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 16/2001, hotărârile atacate fiind supuse cazului de casare, prevăzut de art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ., invocat prin recursul în anulare. Totodată, reținând incidența dispozițiilor art. 34 și art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, consecință a stabilirii eronate a situației de fapt, contrar probelor administrate, din care rezulta încetarea existenței Agenției Naționale pentru Dezvoltare Regională, prin desființare și nepreluarea postului de secretar general al acestei agenții de către ministerul nou înființat, instanțele au pronunțat hotărâri supuse cazului de casare, prevăzut de art. 330 pct. 2 teza II C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate și, pe fond, va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Casează decizia nr. 1024 din 14 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării și Prognozei, împotriva sentinței nr. 976 din 28 iulie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că: - Respinge acțiunea reclamantului M.R.H., în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării și Prognozei, privind anularea ordinului nr. 4 din 11 ianuarie 2001, emis de pârât, în partea privind eliberarea acestuia din funcția de secretar general.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 18 octombrie 2004.