ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1499/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1316 din 19 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul H.I. la: - 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și art. 2 1 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată, s-a dedus timpul arestării preventive de la 24 iulie 2003 la zi.

S-a luat act că partea vătămată R.E. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În ziua de 26 iunie 2003, partea vătămată R.E. a intrat în farmacia I.F. de pe Calea Călărași din București. Inculpații H.I. și N.L. (condamnat în cauză) neavând bani pentru a-și cumpăra droguri, au intrat după partea vătămată în farmacie pentru a o jefui. După intrarea în farmacie, inculpatul N.L. s-a apropiat de partea vătămată pe care a imobilizat-o ținând-o de mâini, timp în care inculpatul H.I. i-a sustras din buzunarul stâng un portofel, iar din buzunarul drept suma de 300.000 lei.

Partea vătămată le-a spus inculpaților că nu are bani în portofel, iar aceștia, după verificare, l-au aruncat. Faptele s-au petrecut în prezența farmacistelor B.G. și F.E., care de teamă nu au intervenit și care ulterior au relatat că partea vătămată a fost îmbrâncită și buzunărită de cei doi inculpați. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul H.I., pe care a criticat-o cu privire la: - încadrarea juridică a faptei, pe care o consideră ca fiind cea de furt calificat, întrucât sustragerea banilor și a portofelului de la partea vătămată a avut loc fără exercitarea de acte de violență; - pedeapsa aplicată care în condițiile în care nu se va primii prima critică, o consideră ca fiind prea severă, impunându-se reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de individualizare.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 928 din 7 decembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că încadrarea juridică dată faptei este cea corectă, din moment ce din probele de la dosar rezultă, fără nici un dubiu, că inculpații au sustras portofelul și suma de 300.000 lei de la partea vătămată, numai după ce au imobilizat-o, deci prin punerea acesteia în imposibilitate de a se apăra, fiind întrunite cerințele art. 211 C. pen. Cu privire la pedeapsa aplicată s-a arătat că nu poate fi considerată, ca fiind severă, față de pericolul social al faptei, rezultat din modul în care a fost concepută și exercitată, respectiv prin urmărirea victimei și atacarea ei în plină zi într-un loc public cum este farmacia și în prezența altor persoane, dar și față de datele ce caracterizează persoana sa care are statutul de recidivist.

Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul H.I. pe care a criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume: - încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de furt calificat; - pedeapsa aplicată care este prea severă și se impune a fi redusă prin reaprecierea circumstanțelor reale și personale. Recursul declarat de inculpat este nefondat. Deposedarea părții vătămate R.E., după imobilizarea acesteia, deci prin punerea în situația de a nu se putea apăra, de un portofel și suma de 300.000 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie așa cum este caracterizată în art. 211 C. pen., astfel încât nu sunt temeiuri de a se dispune încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de furt calificat.

Condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu numai un an peste limita minimă prevăzută de textele de lege incriminatoare, în condițiile în care acesta are statutul de recidivist, nu poate fi considerată ca fiind nici măcar severă se constituie într-un minim necesar, pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen. Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând decizia atacată, în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul H.I. este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.I. împotriva deciziei penale nr. 928 din 7 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 24 iulie 2003, la 1 martie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 martie 2005.