ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1499/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1316 din 19 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a

condamnat pe inculpatul H.I. la:

- 8 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și

art. 2

1

lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Pe durata executării

pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88

C. pen., din pedeapsa aplicată, s-a dedus timpul arestării preventive de la 24

iulie 2003 la zi.

S-a luat act că partea

vătămată R.E. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 191 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În ziua de 26 iunie 2003,

partea vătămată R.E. a intrat în farmacia I.F. de pe Calea Călărași din

București.

Inculpații H.I. și N.L.

(condamnat în cauză) neavând bani pentru a-și cumpăra droguri, au intrat după

partea vătămată în farmacie pentru a o jefui.

După intrarea în farmacie,

inculpatul N.L. s-a apropiat de partea vătămată pe care a imobilizat-o ținând-o

de mâini, timp în care inculpatul H.I. i-a sustras din buzunarul stâng un

portofel, iar din buzunarul drept suma de 300.000 lei.

Partea vătămată le-a spus

inculpaților că nu are bani în portofel, iar aceștia, după verificare, l-au

aruncat.

Faptele s-au petrecut în

prezența farmacistelor B.G. și F.E., care de teamă nu au intervenit și care

ulterior au relatat că partea vătămată a fost îmbrâncită și buzunărită de cei

doi inculpați.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul H.I., pe care a criticat-o cu privire la:

- încadrarea juridică a

faptei, pe care o consideră ca fiind cea de furt calificat, întrucât

sustragerea banilor și a portofelului de la partea vătămată a avut loc fără

exercitarea de acte de violență;

- pedeapsa aplicată care în

condițiile în care nu se va primii prima critică, o consideră ca fiind prea

severă, impunându-se reducerea ei prin reaprecierea criteriilor de

individualizare.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 928 din 7 decembrie 2004, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că încadrarea juridică

dată faptei este cea corectă, din moment ce din probele de la dosar rezultă,

fără nici un dubiu, că inculpații au sustras portofelul și suma de 300.000 lei

de la partea vătămată, numai după ce au imobilizat-o, deci prin punerea

acesteia în imposibilitate de a se apăra, fiind întrunite cerințele art. 211 C.

pen.

Cu privire la pedeapsa

aplicată s-a arătat că nu poate fi considerată, ca fiind severă, față de

pericolul social al faptei, rezultat din modul în care a fost concepută și

exercitată, respectiv prin urmărirea victimei și atacarea ei în plină zi

într-un loc public cum este farmacia și în prezența altor persoane, dar și față

de datele ce caracterizează persoana sa care are statutul de recidivist.

Decizia Curții de apel a

fost atacată cu recurs de către inculpatul H.I. pe care a criticat-o pentru

aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume:

- încadrarea juridică a

faptei pe care o consideră ca fiind cea de furt calificat;

- pedeapsa aplicată care

este prea severă și se impune a fi redusă prin reaprecierea circumstanțelor

reale și personale.

Recursul declarat de

inculpat este nefondat.

Deposedarea părții vătămate

R.E., după imobilizarea acesteia, deci prin punerea în situația de a nu se putea

apăra, de un portofel și suma de 300.000 lei, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie așa cum este caracterizată în art.

211 C. pen., astfel încât nu sunt temeiuri de a se dispune încadrarea juridică

a faptei în infracțiunea de furt calificat.

Condamnarea inculpatului la

o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu numai un an peste limita minimă prevăzută de

textele de lege incriminatoare, în condițiile în care acesta are statutul de

recidivist, nu poate fi considerată ca fiind nici măcar severă se constituie

într-un minim necesar, pentru realizarea prevederilor art. 52 C. pen.

Pentru considerentele

arătate, având în vedere că verificând decizia atacată, în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența

și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se

constata că recursul declarat de inculpatul H.I. este nefondat și a fi respins,

ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a

se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul H.I. împotriva deciziei penale nr. 928 din 7

decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată, timpul arestării preventive de la 24 iulie 2003, la 1 martie 2005.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 martie 2005.