ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2631/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 iunie 2004, reclamanta C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 19392 din 27 aprilie 2004, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii a susținut că hotărârea a cărei anulare o solicită, este nelegală, întrucât a dovedit calitatea de strămutată, fiind supusă schimbului de populație, ca urmare a tratatului bilateral. Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 231 din 28 septembrie 2004, a respins ca nefondată, acțiunea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta, născută în România, județul Constanța, nu a făcut dovada, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, că împreună cu părinții săi a fost strămutată din județul Durostor, Bulgaria, în localitatea Ghecet, Balta Brăilei, cum susține în acțiune. Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs în termen, reclamanta C.G. În motivarea recursului, reiterând susținerile din acțiunea introductivă de instanță, a precizat că a făcut dovada cu acte și declarații de martori, că, împreună cu familia, a suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată din localitatea de domiciliu. Examinând hotărârea recurată, în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute în O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale, prin declarație cu martori. În cauză, declarațiile autentificate ale martorelor C.N. și M.G. confirmă că numitul Z.E. este una și aceeași persoană cu Z.Z.E. și E.Z., tatăl reclamantei și că reclamanta face parte din categoria persoanelor strămutate ca efect al Tratatului din anul 1940, dintre Bulgaria și România, privind retrocedarea județelor Caliacra și Durostor. Din certificatul de naștere depus în xerocopie la dosar, rezultă că reclamanta C.G. s-a născut la 15 iulie 1935, în localitatea Beilic, județul Constanța.

Prin actele menționate, depuse de reclamantă în susținerea cererii sale, nu se confirmă, însă, susținerile acesteia cu privire la împrejurarea că ar fi fost strămutată, împreună cu părinții săi, din Bei - Bunar, județul Durostor, în localitatea Ghecet, Balta Brăilei. În plus, se reține că familia reclamantei nu figurează în evidențele Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale, ca fiind colonizată. De altfel, în cuprinsul cererii de recurs, reclamanta precizează că tatăl ei, împreună cu soția și cei 4 copii, au locuit în comuna Bei - Bunar - Caliacra, județul Durostor, fostul Cadrilater din Bulgaria, în perioada 15 august 1940 - 6 martie 1945, după care au fost deportați în comuna Ghecet, Balta Brăilei, unde au stat până la terminarea războiului, situație în care în mod corect pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, soluție confirmată în mod corect de instanța de fond.

În consecință, față de considerentele arătate, se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.G. împotriva sentinței civile nr. 231/CA din 28 septembrie 2004, a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2005.