ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2631/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 14 iunie 2004, reclamanta C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 19392 din 27 aprilie

2004, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii a

susținut că hotărârea a cărei anulare o solicită, este nelegală, întrucât a

dovedit calitatea de strămutată, fiind supusă schimbului de populație, ca

urmare a tratatului bilateral.

Curtea de Apel Constanța, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 231 din 28 septembrie

2004, a respins ca nefondată, acțiunea.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că reclamanta, născută în România, județul

Constanța, nu a făcut dovada, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

că împreună cu părinții săi a fost strămutată din județul Durostor, Bulgaria,

în localitatea Ghecet, Balta Brăilei, cum susține în acțiune.

Împotriva sentinței de mai

sus a declarat recurs în termen, reclamanta C.G.

În motivarea recursului,

reiterând susținerile din acțiunea introductivă de instanță, a precizat că a

făcut dovada cu acte și declarații de martori, că, împreună cu familia, a

suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată din localitatea de

domiciliu.

Examinând hotărârea

recurată, în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului și normele

legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999,

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin persoană care a fost

strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr.

127/2002, pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate,

din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost

expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de

populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute în O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, cu acte oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, declarațiile

autentificate ale martorelor C.N. și M.G. confirmă că numitul Z.E. este una și

aceeași persoană cu Z.Z.E. și E.Z., tatăl reclamantei și că reclamanta face

parte din categoria persoanelor strămutate ca efect al Tratatului din anul 1940,

dintre Bulgaria și România, privind retrocedarea județelor Caliacra și

Durostor.

Din certificatul de naștere

depus în xerocopie la dosar, rezultă că reclamanta C.G. s-a născut la 15 iulie

1935, în localitatea Beilic, județul Constanța.

Prin actele menționate,

depuse de reclamantă în susținerea cererii sale, nu se confirmă, însă,

susținerile acesteia cu privire la împrejurarea că ar fi fost strămutată,

împreună cu părinții săi, din Bei - Bunar, județul Durostor, în localitatea

Ghecet, Balta Brăilei.

În plus, se reține că

familia reclamantei nu figurează în evidențele Direcției Județene Constanța a

Arhivelor Naționale, ca fiind colonizată.

De altfel, în cuprinsul

cererii de recurs, reclamanta precizează că tatăl ei, împreună cu soția și cei

4 copii, au locuit în comuna Bei - Bunar - Caliacra, județul Durostor, fostul

Cadrilater din Bulgaria, în perioada 15 august 1940 - 6 martie 1945, după care

au fost deportați în comuna Ghecet, Balta Brăilei, unde au stat până la

terminarea războiului, situație în care în mod corect pârâta i-a respins

cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, soluție

confirmată în mod corect de instanța de fond.

În consecință, față de

considerentele arătate, se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta C.G. împotriva sentinței civile nr. 231/CA din 28 septembrie 2004,

a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2005.