ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2569/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 549/2003, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea introdusă de reclamanta C. Isverna, împotriva pârâților: Consiliul Local Isverna, Consiliul Județean Mehedinți, Ministerul Administrației și Internelor și Guvernul României și pe cale de consecință, a anulat H.G. nr. 963/2002, cu privire la pozițiile care treceau bunurile deținute de reclamantă, în domeniul public al statului. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Craiova a reținut în esență că actul administrativ atacat a dispus trecerea în domeniul public al comunei, a unor bunuri pentru care nu operase nici unul din modurile de dobândire a proprietății, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998.

Cum prevederile Constituției consacră și ocrotesc proprietatea, este ilegal a fi incluse în domeniul public al comunei, magazinele proprietate a reclamantei. Împotriva acestei sentințe în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, reclamantul Consiliul Local Isverna, criticând-o pentru următoarele motive. În timpul procesului, Guvernul României, prin întâmpinarea formulată, a invocat lipsa competenței materiale a secției de contencios administrativ, de a soluționa cauza al cărei obiect se bazează pe compararea titlurilor de proprietate. În mod greșit a luat în considerare raportul de expertiză efectuat în cauză, deoarece aceasta nu este o probă cu care să se poată face dovada dreptului de proprietate, atât de către reclamantă, cât și în general.

Faptul că imobilele în litigiu nu au fost înscrise în cartea funciară, ca aparținând reclamantei, constituie dovada apartenenței lor domeniului public, mai exact, Consiliului local. Nefiind proprietatea reclamantei, greșit s-a apreciat că aceasta ar avea calitate procesuală activă. S-a mai invocat faptul că aceleași construcții-obiect al litigiului, fiind construite prin munca voluntară a tuturor cetățenilor comunei Isverna, formează coproprietatea acestora și, deci, au intrat în domeniul privat al comunei, de unde, în baza prevederilor art. 7 din Legea nr. 218/1998, au trecut în domeniul public al comunei. Pe cale de consecință, instanța de fond, în mod eronat a considerat că acestea au trecut fără titlu, în domeniul public.

O altă critică se referă la greșita anulare a hotărârii de Guvern, în lipsa anulării hotărârii Consiliului local, deoarece prima hotărâre a fost dată în temeiul celei de-a doua, ori, prin neatacarea în contencios, aceasta din urmă a rămas în vigoare. Simpla invocare a excepției de nelegalitate a H.C.L., așa după cum a apreciat instanța fondului, este nelegală, atâta timp, cât, Legea nr. 29/1990 impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești pentru constatarea nulității unui act administrativ. Hotărârea Curții de Apel Craiova este nelegală, și pentru faptul că nu a constatat neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, în termenul legal de 30 zile de la publicarea actului atacat. Aceeași sentință a fost atacată cu recurs, și de către pârâtul Guvernul României, care a criticat-o pentru următoarele motive: Instanța de fond nu a identificat corect imobilele în litigiu, deoarece a făcut referiri atât la Anexa nr. 63, cât și la Anexa nr. 38 a H.G.

nr.963/2002, atacate în contencios, deși respectivele imobile se regăsesc doar în Anexa nr. 38. Pe de altă parte, deși s-a solicitat și anularea poziției nr. 179 - teren magazin Isverna, instanța fondului nu a dispus nimic în privința acestuia, împrejurări care fac imposibilă executarea hotărârii pronunțate. O altă critică se referă la greșita reținere a îndeplinirii procedurii prealabile, greșeală decurgând din faptul contestării actului administrativ, nu la organul emitent, așa după cum cer prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990 care este Guvernul României, ci la Ministerul Administrației și Internelor. Acest lucru este impus de Regulamentul privind organizarea și funcționarea Guvernului care, în art. 30 prevede că orice reclamație administrativă se adresează Secretariatului acestui organ.

Ca și prima recurentă, se critică greșita neanalizare a H.C.L. prin care a fost aprobat și însușit inventarul privind bunurile comunei Isverna, deoarece menținerea acestui act face să fie obligatorie și menținerea hotărârii de guvern dată în baza inventarului întocmit prin H.C.L. De altfel, în opinia recurentei, necontestarea H.C.L. constituie fine de neprimire a acțiunii introductive, cu atât mai mult, cu cât nici pe cale de excepție, nu a fost invocată excepția de nelegalitate a H.C.L. O altă critică formulată de pârâtul Guvernul României se referă la greșita reținere a caracterului de act administrativ producător de efecte juridice a hotărârii, deoarece acest act nu face altceva decât să ateste bunurile aparținând domeniului public local și prin aceasta, nu se nasc, modifică ori sting drepturi.

Este vorba doar de o operațiune de inventariere care nu vatămă reclamanta, în drepturile sale și prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru contestarea actului pe cale judecătorească. Examinând recursurile celor două părți, prin prisma criticilor formulate, se constată că acestea sunt nefondate. Astfel, instanța de fond a stabilit, față de cele solicitate în acțiunea introductivă, că obiectul acțiunii constă în anularea parțială a hotărârii de guvern care, fiind un act administrativ, atrage competența instanței de contencios, și nu a instanței civile, conform art. 3 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1 din Legea nr. 29/1990. Chiar dacă, pentru stabilirea legalității actului juridic contestat, se discută existența și titularul dreptului de proprietate, aceasta nu duce la concluzia că obiectul acțiunii constă într-o cerere de drept comun, de comparare a titlurilor de proprietate ori revendicare.

Faptul reținerii calității procesuale active a reclamantei, este determinat nu doar de dreptul reclamat de aceasta, asupra imobilelor în litigiu, ci și de interesul aceleiași părți de a-și păstra bunurile în patrimoniul său. Existența acestui interes, conferă intimatei calitate procesuală, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990. În ce privește reținerea calității de proprietară asupra bunurilor „magazine”, ca aparținând reclamantei, instanța de fond a avut în vedere constatările raportului de expertiză în baza căruia, a stabilit faptul că imobilele în litigiu au fost ridicate de reclamantă din fonduri proprii, că au fost folosite și administrate de aceasta și că a plătit taxe și impozite, încă din anul 1971. Prin urmare, raportul de expertiză nu echivalează cu titlul de proprietate, ci este proba juridică în baza căreia, instanța de fond a constatat că imobilele formează proprietatea reclamantei.

Faptul că dreptul de proprietate nu a fost înscris în cartea funciară, nu conduce în mod automat la concluzia inexistenței acestui drept, atâta timp, cât constatarea lui se poate face și independent de înscrierea în cartea funciară și atâta timp, cât Legea nr. 115/1998, ce complinește Legea nr. 7/1996, la fel ca și Codul civil, recunosc inclusiv proprietatea extrafunciară. În cauză nu s-a făcut nici o dovadă a faptului că imobilele formează coproprietatea locuitorilor comunei sau că ar fi fost ridicate din fondurile acestora, așa încât, fiind cuprinse în evidențele contabile ale intimatei, apare evident faptul că ele nu puteau aparține altor persoane.

Pe de altă parte, este de necontestat că anterior anului 1989, exista proprietatea cooperatistă în cadrul căreia cooperativele de consum, ca persoane juridice, erau titulare ale dreptului menționat, drept care s-a păstrat și după anul 1990, în măsura în care aceste organizații nu s-au desființat, sub forma dreptului de proprietate, asupra bunurilor cuprinse în patrimoniul lor. Emiterea unei hotărâri de guvern prin care aceste bunuri sunt evidențiate, ca fiind proprietate publică, aduce atingere interesului reclamantei și este producătoare de efecte juridice, de vreme ce scoate acele bunuri din proprietatea unei persoane juridice determinate, pentru a le include în proprietate de stat. Faptul necontestării H.C.L.

nu poate conduce la concluzia exprimată de recurenți, potrivit căreia aceasta ar duce la un fine de neprimire a acțiunii, deoarece acest act nu are caracterul unui act juridic de sine stătător; nu a intrat în circuitul civil și are doar valoarea unei liste - inventar care, fără emiterea hotărârii de guvern, nu ar fi produs nici o consecință juridică. Critica formulată de Guvernul României conform căreia plângerea prealabilă a fost greșit introdusă de reclamantă, la Ministerul Administrației și Internelor, și nu la organul emitent al actului contestat, așa cum cerea Legea nr. 29/1990, este de natură a contrazice critica formulată de Consiliul local, potrivit căreia procedura prealabilă a fost îndeplinită cu întârziere.

Pe de altă parte, este de observat că Ministerul Administrației și Internelor are competența de a elabora proiectul de trecere al unor bunuri din proprietatea privată, în cea publică, potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, așa încât nu se poate susține că plângerea prealabilă a fost greșit îndreptată. Chiar și în situația unei erori de destinație, acesta avea obligația, fie de a-l înainta organului competent, fie de a răspunde în privința greșitei expedieri. Avându-se, însă, în vedere competența Ministerului Administrației și Internelor, de inițiere a proiectului hotărârii de guvern, așa după cum s-a arătat, se va constata corecta formulare a plângerii prealabile administrative, inclusiv în termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, care se întinde pe intervalul de un an, de la data publicării actului administrativ contestat, interval în care,reclamanta s-a încadrat.

Nici critica referitoare la greșita identificare a imobilelor nu este fondată, deoarece faptul indicării în dispozitivul sentinței, a poziției din această anexă a acestora și a denumirii bunurilor, permite individualizarea corectă a lor. În orice caz, atât această critică, cât și faptul neincluderii în dispozitivul aceleiași hotărâri, a unuia din bunurile contestate, reprezintă o problemă de executare a hotărârii ce ține de interesul intimatei, și nu al recurenților. Cum intimata nu a declarat recurs, hotărârea va fi păstrată și sub acest aspect. Nefiind îndeplinit nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., cele două recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și de Consiliul Local al Comunei Isverna, județul Mehedinți, împotriva sentinței nr. 549 din 30 septembrie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2005.