ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1428/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1406 din 28 octombrie 2004, în rejudecare, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat inculpatul I.C. la 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului București, pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., art. 998 și următoarele C. civ., a obligat inculpatul să plătească 1.533.749 lei despăgubiri civile C.A.S.

a municipiului București. Prin aceeași sentință, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat inculpatul S.C. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. A interzis inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului București, pe o perioadă de 2 ani. A obligat inculpatul menționat, în solidar cu părțile responsabile civilmente S.L. și S.G., să plătească părții civile C.D. suma de 3.000.000 lei despăgubiri civile. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, că, în seara zilei de 13 noiembrie 2002, în jurul orelor 22,30, inculpatul S.C. s-a apropiat de partea vătămată C.D., adormit pe niște traverse de lemn aflate lângă Biroul de Mișcare al Stației C.F.R.

Titan, cu intenția de a-i sustrage bunuri dintre cele aflate asupra sa. În acest scop, inculpatul a început să controleze partea vătămată prin buzunare. Întrucât partea vătămată s-a trezit, inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feței, după care i-a sustras acesteia suma de 3 milioane lei. După ce i-a fost sustrasă suma menționată, partea vătămată s-a deplasat în sala de așteptare a Stației C.F.R. Titan, unde a adormit pe un calorifer. În jurul orei 2,00, în sala de așteptare a intrat inculpatul I.C., însoțit de alte persoane cu care locuia în zona stației C.F.R. Inculpatul s-a apropiat de partea vătămată, căreia i-a cerut o țigară. La refuzul părții vătămate, inculpatul a început să o lovească cu pumnii și picioarele, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu o coadă de mătură.

Agresiunea a încetat numai ca urmare a intervenției martorului B.M. Partea vătămată a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 22-24 zile de îngrijiri medicale. Urmare loviturilor primite, partea vătămată a rămas cu infirmitate permanentă datorită eviscerării parțiale a globului ocular drept. Apelul declarat de inculpatul I.C. împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 1018/ A din 28 decembrie 2004, cu motivarea că pedeapsa aplicată reflectă atât gravitatea faptei cât și persoana acestuia, recidivist, fără ocupație. Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, criticile privind pedeapsa aplicată, apreciată ca fiind mult prea aspră.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 182 alin. (2) C. pen., săvârșirea infracțiunii de vătămare gravă este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani. Inculpatul a fost condamnat la 7 ani închisoare. Așa cum rezultă din considerentele hotărârii primei instanțe, la aplicarea pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările și modalitatea săvârșirii acesteia, urmările produse, datele care circumstanțiază persoana făptuitorului, cu referire la faptul că acesta nu are ocupație, este recidivist și nu are domiciliu stabil. Așadar, instanța a ținut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., aplicând inculpatului o pedeapsă ce constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului.

În raport de perseverența infracțională a acestuia, neîndeplinirea funcției de reeducare a pedepsei anterioare, pedeapsa aplicată apare ca fiind judicios proporționalizată și nu se constată temeiuri pentru reindividualizarea acesteia, în sensul reducerii cuantumului. Ca atare, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat. Totodată, examinând cauza în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nici alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C.

care, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 1018/ A din 28 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 15 noiembrie 2002 la 25 februarie 2005. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2005.