ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1428/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1406

din 28 octombrie 2004, în rejudecare, Tribunalul București, secția I penală, a

condamnat inculpatul I.C. la 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 116 C. pen., a

interzis inculpatului dreptul de a se afla pe raza municipiului București, pe o

perioadă de 5 ani.

În baza art. 14 și art. 346

C. proc. pen., art. 998 și următoarele C. civ., a obligat inculpatul să

plătească 1.533.749 lei despăgubiri civile C.A.S. a municipiului București.

Prin aceeași sentință,

Tribunalul București, secția I penală, a condamnat inculpatul S.C. la 2 ani și

6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele

C. pen.

A interzis inculpatului

dreptul de a se afla pe raza municipiului București, pe o perioadă de 2 ani. A

obligat inculpatul menționat, în solidar cu părțile responsabile civilmente

S.L. și S.G., să plătească părții civile C.D. suma de 3.000.000 lei despăgubiri

civile.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, că, în seara zilei de 13 noiembrie 2002, în jurul

orelor 22,30, inculpatul S.C. s-a apropiat de partea vătămată C.D., adormit pe

niște traverse de lemn aflate lângă Biroul de Mișcare al Stației C.F.R. Titan,

cu intenția de a-i sustrage bunuri dintre cele aflate asupra sa.

În acest scop, inculpatul a

început să controleze partea vătămată prin buzunare.

Întrucât partea vătămată s-a

trezit, inculpatul a lovit-o cu pumnul în zona feței, după care i-a sustras

acesteia suma de 3 milioane lei.

După ce i-a fost sustrasă

suma menționată, partea vătămată s-a deplasat în sala de așteptare a Stației

C.F.R. Titan, unde a adormit pe un calorifer.

În jurul orei 2,00, în sala

de așteptare a intrat inculpatul I.C., însoțit de alte persoane cu care locuia

în zona stației C.F.R.

Inculpatul s-a apropiat de

partea vătămată, căreia i-a cerut o țigară.

La refuzul părții vătămate,

inculpatul a început să o lovească cu pumnii și picioarele, după care i-a

aplicat mai multe lovituri cu o coadă de mătură.

Agresiunea a încetat numai

ca urmare a intervenției martorului B.M.

Partea vătămată a suferit

leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 22-24 zile de

îngrijiri medicale.

Urmare loviturilor primite,

partea vătămată a rămas cu infirmitate permanentă datorită eviscerării parțiale

a globului ocular drept.

Apelul declarat de

inculpatul I.C. împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca

nefondat, prin decizia penală nr. 1018/ A din 28 decembrie 2004, cu motivarea

că pedeapsa aplicată reflectă atât gravitatea faptei cât și persoana acestuia,

recidivist, fără ocupație.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri inculpatul a declarat recurs, criticile privind pedeapsa aplicată,

apreciată ca fiind mult prea aspră.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 182 alin. (2)

C. pen., săvârșirea infracțiunii de vătămare gravă este pedepsită cu închisoare

de la 3 la 10 ani.

Inculpatul a fost condamnat

la 7 ani închisoare.

Așa cum rezultă din

considerentele hotărârii primei instanțe, la aplicarea pedepsei s-au avut în

vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările și modalitatea

săvârșirii acesteia, urmările produse, datele care circumstanțiază persoana

făptuitorului, cu referire la faptul că acesta nu are ocupație, este recidivist

și nu are domiciliu stabil.

Așadar, instanța a ținut

seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., aplicând

inculpatului o pedeapsă ce constituie o replică socială adecvată gravității

infracțiunii și periculozității făptuitorului.

În raport de perseverența

infracțională a acestuia, neîndeplinirea funcției de reeducare a pedepsei

anterioare, pedeapsa aplicată apare ca fiind judicios proporționalizată și nu

se constată temeiuri pentru reindividualizarea acesteia, în sensul reducerii

cuantumului.

Ca atare, hotărârile

pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat.

Totodată, examinând cauza în

raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nici alte

cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. care, în baza

art. 192 alin. (2) din același cod, va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr.

1018/ A din 28 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 15 noiembrie 2002

la 25 februarie 2005.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 februarie 2005.