ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1186/2004,

pronunțată de Curtea de Apel București, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta

SC K. & N. SRL București, în contradictoriu cu Autoritatea Națională a

Vămilor, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța fondului a reținut că cererea reclamantei, având ca obiect obligarea

pârâtei să-i elibereze autorizația de comisionar în vamă pe lângă birourile

vamale Otopeni și Băneasa, nu poate fi primită, deoarece Direcția Generală a

Vămilor a apreciat că volumul activității în cele două livrări vamale, nu

necesită autorizarea încă a unei societăți comerciale. Aprecierea acestei

autorități a fost făcută în baza prevederilor art. 83 din H.G. nr. 1114/2001,

în urma verificărilor din teren, cu privire la dotări și existența personalului

de specialitate.

Constatându-se că nu sunt

îndeplinite aceste hotărâri de guvern, instanța de fond a considerat cererea,

nefondată.

Împotriva aceste hotărâri,

în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs,

reclamanta SC K. & N. SRL București, recurs prin care a criticat-o pentru

următoarele considerente:

În mod greșit au fost avute

în vedere prevederile art. 83 alin. (1) al H.G. nr. 1114/2001, deoarece,

acestea nu sunt aplicabile speței. Astfel, potrivit art. 102 din Regulamentul

de aplicare al Codului vamal, comisionarii în vamă care au fost autorizați

conform H.G. nr. 626/1997, cum este societatea recurentă, vor fi autorizați,

după data expirării primei autorizări, „cu respectarea condițiilor prevăzute de

art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001

”

.

Distincția între alin. (1)

și alin. (2) al art. 83, în opinia recurentei, trebuie făcută după cum

societatea care solicită eliberarea autorizației, a mai fost sau nu, autorizată

anterior solicitării. Astfel, necesitatea reverificării prin prisma volumului

de activitate, și a personalului societăților care-și desfășoară activitatea

într-un Birou vamal, se impune doar pentru acele societăți comerciale care au

dorit să fie comisionari vamali după intrarea în vigoare a H.G. nr. 1114/2001

și, care datorită numărului mare, ar putea destabiliza livrările vamale.

Un alt motiv de recurs se

referă la ignorarea de către instanța de fond, a probelor depuse de recurentă,

și anume, avize, facturi fiscale și contractele de muncă ale personalului

specializat, probe care dovedesc însuși faptul îndeplinirii condițiilor cerute

de prevederile art. 82 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001, dacă s-ar considera că

acestea sunt aplicabile speței. În plus, inexistența vreunui act constatator al

neîndeplinirii condițiilor tehnice necesare autorizării, duce la concluzia

potrivit căreia, aceste condiții sunt îndeplinite.

Mai este criticată hotărârea

primei instanțe, și pentru faptul de a-și fi întemeiat hotărârea și pe existența

unei copii xerox simple după actul adițional la statutul societății, în dosarul

de autorizare, copie ce nu conferă certitudinea autetincității actului.

Refuzul autorizării bazat pe

această împrejurare, este greșit, deoarece aceste acte au fost ulterior depuse

într-o formă legalizată.

Examinând recursul

reclamantei, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art.

304

1

C. proc. civ., se constată că acesta este fondat, pentru

considerentele ce vor fi arătate.

Este neîndoielnic faptul că

pentru dobândirea autorizației de comisionar în vamă, trebuie îndeplinite condițiile

impuse de art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001, împrejurare care se

desprinde din prevederile art. 83, precum și art. 102 ale aceleiași hotărâri.

Aceste texte de lege fac mențiunea expresă a obligativității îndeplinirii

condițiilor menționate, inclusiv pentru acei comisionari în vamă care au fost

anterior autorizați și, anume, în baza H.G. nr. 626/1997.

De asemenea, cererea de autorizare

trebuie să fie însoțită de actele enumerate în alin. (2) al art. 84 din H.G. nr.

1114/20001, care trebuiau depuse în formă legalizată.

Cum societatea recurată a depus

în formă legalizată, actele pretinse de textul de lege menționat, inclusiv

actul constitutiv al societății, rezultă că instanța de fond, în examinarea

pretenției reclamante, trebuia să verifice doar îndeplinirea sau nu, a

condițiilor impuse de art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001. În nici un caz,

depunerea în fotocopie a unei dovezi, nu poate duce la respingerea dreptului

pretins pentru acest motiv, decât doar, în situația atenționării asupra

obligației de legalizare a actului în prezentare spre vedere a originalului,

obligație care să fi fost neîndeplinită de partea reclamantă.

În examinarea îndeplinirii

condițiilor cerute de art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001, instanța de fond

nu s-a preocupat, însă, de a examina motivul pentru care reclamantei i s-a

refuzat cererea de autorizare. Acest lucru se impunea pentru faptul că, de

vreme ce sub imperiul H.G. nr. 626/1997 fusese autorizată, se presupun a fi

îndeplinit la acea dată, condițiile preluate prin H.G. nr. 1114/2001.

Faptul că art. 83 alin. (1)

din această ultimă hotărâre, prevede că numărul de societăți autorizate ca și

comisionar de vamă se stabilește de către Direcția Generală a Vămilor, nu duce

la concluzia că, odată stabilit acest număr, instanța nu are posibilitatea de a

cenzura modul de restricționare al autorității vamale.

Dat fiind faptul că textul

legii prevede în mod expres că această limitare a numărului cererilor de autorizare

a comisionarilor în vamă trebuie să țină seama de volumul activității, în vamă,

de personalul calificat sau nu al societății petente și de îndeplinirea condițiilor

pretinse în art. 83 alin. (2), Direcția Generală a Vămilor trebuia să facă

dovada concretă a surplusului de comisionari în vama Otopeni și Băneasa; a

inexistenței calificării în cazul personalului societății petente și a

neîndeplinirii condițiilor textului enunțat [art. 83 alin. (2)].

Cum nu s-a făcut dovada

concretă a acestor împrejurări și, totodată, pentru analizarea și eventuala

suplimentare a probațiunii în ce privește dotarea societății recurente, cu

echipamentul necesar, existența suprastructurii informatice, existența

personalului calificat, Curtea apreciază că se impune admiterea recursului și

trimiterea cauzei, spre rejudece, conform art. 312 alin. (3

1

)

C.

proc. civ.

Totodată, îndeplinirea sau

nu a condițiilor necesare autorizării, trebuie analizate și prin prisma

eventualei desfășurări a activității recurentei, prin prisma intermediarilor.

Aceasta, deoarece prin intermediul acestei verificări se pot trage concluzii, atât

în ce privește volumul activității, cât și existența personalului și

echipamentului de specialitate.

Nu ar fi lipsit de relevanță

a se verifica, dacă, ulterior respingerii cererii de autorizare pentru

reclamanta-recurentă, pârâta a autorizat sau nu, alte societăți, în calitate de

comisionar în vamă.

Pentru toate aceste

considerente, recursul se va admite conform celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

K. & N. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1186 din 11 mai 2004,

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2005.