ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1616/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1186/2004, pronunțată de Curtea de Apel București, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC K. & N. SRL București, în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța fondului a reținut că cererea reclamantei, având ca obiect obligarea pârâtei să-i elibereze autorizația de comisionar în vamă pe lângă birourile vamale Otopeni și Băneasa, nu poate fi primită, deoarece Direcția Generală a Vămilor a apreciat că volumul activității în cele două livrări vamale, nu necesită autorizarea încă a unei societăți comerciale.

Aprecierea acestei autorități a fost făcută în baza prevederilor art. 83 din H.G. nr. 1114/2001, în urma verificărilor din teren, cu privire la dotări și existența personalului de specialitate. Constatându-se că nu sunt îndeplinite aceste hotărâri de guvern, instanța de fond a considerat cererea, nefondată. Împotriva aceste hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, reclamanta SC K. & N. SRL București, recurs prin care a criticat-o pentru următoarele considerente: În mod greșit au fost avute în vedere prevederile art. 83 alin. (1) al H.G. nr. 1114/2001, deoarece, acestea nu sunt aplicabile speței. Astfel, potrivit art. 102 din Regulamentul de aplicare al Codului vamal, comisionarii în vamă care au fost autorizați conform H.G.

nr. 626/1997, cum este societatea recurentă, vor fi autorizați, după data expirării primei autorizări, „cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001 ” . Distincția între alin. (1) și alin. (2) al art. 83, în opinia recurentei, trebuie făcută după cum societatea care solicită eliberarea autorizației, a mai fost sau nu, autorizată anterior solicitării. Astfel, necesitatea reverificării prin prisma volumului de activitate, și a personalului societăților care-și desfășoară activitatea într-un Birou vamal, se impune doar pentru acele societăți comerciale care au dorit să fie comisionari vamali după intrarea în vigoare a H.G. nr. 1114/2001 și, care datorită numărului mare, ar putea destabiliza livrările vamale.

Un alt motiv de recurs se referă la ignorarea de către instanța de fond, a probelor depuse de recurentă, și anume, avize, facturi fiscale și contractele de muncă ale personalului specializat, probe care dovedesc însuși faptul îndeplinirii condițiilor cerute de prevederile art. 82 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001, dacă s-ar considera că acestea sunt aplicabile speței. În plus, inexistența vreunui act constatator al neîndeplinirii condițiilor tehnice necesare autorizării, duce la concluzia potrivit căreia, aceste condiții sunt îndeplinite. Mai este criticată hotărârea primei instanțe, și pentru faptul de a-și fi întemeiat hotărârea și pe existența unei copii xerox simple după actul adițional la statutul societății, în dosarul de autorizare, copie ce nu conferă certitudinea autetincității actului.

Refuzul autorizării bazat pe această împrejurare, este greșit, deoarece aceste acte au fost ulterior depuse într-o formă legalizată. Examinând recursul reclamantei, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 304 1 C. proc. civ., se constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate. Este neîndoielnic faptul că pentru dobândirea autorizației de comisionar în vamă, trebuie îndeplinite condițiile impuse de art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001, împrejurare care se desprinde din prevederile art. 83, precum și art. 102 ale aceleiași hotărâri. Aceste texte de lege fac mențiunea expresă a obligativității îndeplinirii condițiilor menționate, inclusiv pentru acei comisionari în vamă care au fost anterior autorizați și, anume, în baza H.G.

nr. 626/1997. De asemenea, cererea de autorizare trebuie să fie însoțită de actele enumerate în alin. (2) al art. 84 din H.G. nr. 1114/20001, care trebuiau depuse în formă legalizată. Cum societatea recurată a depus în formă legalizată, actele pretinse de textul de lege menționat, inclusiv actul constitutiv al societății, rezultă că instanța de fond, în examinarea pretenției reclamante, trebuia să verifice doar îndeplinirea sau nu, a condițiilor impuse de art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001. În nici un caz, depunerea în fotocopie a unei dovezi, nu poate duce la respingerea dreptului pretins pentru acest motiv, decât doar, în situația atenționării asupra obligației de legalizare a actului în prezentare spre vedere a originalului, obligație care să fi fost neîndeplinită de partea reclamantă.

În examinarea îndeplinirii condițiilor cerute de art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001, instanța de fond nu s-a preocupat, însă, de a examina motivul pentru care reclamantei i s-a refuzat cererea de autorizare. Acest lucru se impunea pentru faptul că, de vreme ce sub imperiul H.G. nr. 626/1997 fusese autorizată, se presupun a fi îndeplinit la acea dată, condițiile preluate prin H.G. nr. 1114/2001. Faptul că art. 83 alin. (1) din această ultimă hotărâre, prevede că numărul de societăți autorizate ca și comisionar de vamă se stabilește de către Direcția Generală a Vămilor, nu duce la concluzia că, odată stabilit acest număr, instanța nu are posibilitatea de a cenzura modul de restricționare al autorității vamale.

Dat fiind faptul că textul legii prevede în mod expres că această limitare a numărului cererilor de autorizare a comisionarilor în vamă trebuie să țină seama de volumul activității, în vamă, de personalul calificat sau nu al societății petente și de îndeplinirea condițiilor pretinse în art. 83 alin. (2), Direcția Generală a Vămilor trebuia să facă dovada concretă a surplusului de comisionari în vama Otopeni și Băneasa; a inexistenței calificării în cazul personalului societății petente și a neîndeplinirii condițiilor textului enunțat [art. 83 alin. (2)]. Cum nu s-a făcut dovada concretă a acestor împrejurări și, totodată, pentru analizarea și eventuala suplimentare a probațiunii în ce privește dotarea societății recurente, cu echipamentul necesar, existența suprastructurii informatice, existența personalului calificat, Curtea apreciază că se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei, spre rejudece, conform art. 312 alin. (3 1 ) C. proc.

civ. Totodată, îndeplinirea sau nu a condițiilor necesare autorizării, trebuie analizate și prin prisma eventualei desfășurări a activității recurentei, prin prisma intermediarilor. Aceasta, deoarece prin intermediul acestei verificări se pot trage concluzii, atât în ce privește volumul activității, cât și existența personalului și echipamentului de specialitate. Nu ar fi lipsit de relevanță a se verifica, dacă, ulterior respingerii cererii de autorizare pentru reclamanta-recurentă, pârâta a autorizat sau nu, alte societăți, în calitate de comisionar în vamă. Pentru toate aceste considerente, recursul se va admite conform celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC K. & N. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1186 din 11 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2005.