ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 880/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 2

februarie 2004, reclamanta N.G. a solicitat instanței, anularea hotărârii nr. 8672

din 8 ianuarie 2004, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș și

obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii a susținut că

are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative menționate,

fiind născută în refugiu și că această situație a dovedit-o cu actele pe care

le-a prezentat pârâtei.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 121/P.I.

din 2 martie 2004, a admis acțiunea, a dispus anularea actului administrativ

atacat și a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să-i stabilească

reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

modificată.

Instanța a reținut că reclamanta a

făcut dovada că s-a născut la 11 septembrie 1944, în localitatea Lugoj, județul

Timiș, unde tatăl său era refugiat din Ardealul de Nord, începând cu luna septembrie

1940.

A mai reținut că potrivit art. 14

din Decretul nr. 31/1954 și art. 100 C. fam., domiciliul minorului este la

părinții săi sau la acela dintre părinți la care locuiește statornic.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut, în

esență, că instanța a interpretat eronat probele dosarului și a aplicat greșit

legea.

În acest sens, a precizat că

instanța a reținut că reclamanta a dobândit statutul de refugiat al tatălui său,

fără a ține seama de Precizările nr. 3233 din 12 septembrie 2002, emise de Casa

Națională de Pensii, potrivit cărora, de prevederile art. 1 lit. c) din Legea

nr. 189/2000, beneficiază și copiii născuți în timpul călătoriei spre

localitatea de refugiu sau concepuți înaintea sau în timpul refugiului și

născuți după refugiul părinților, ignorând, totodată, și Precizările nr. 3423

din 26 septembrie 2002, emise de aceeași autoritate.

Examinând hotărârea atacată, în

raport cu criticile formulate, actele dosarului și normele legale incidente

cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost

modificată, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ,

persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă

localitate, decât cea de domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002, au fost

asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate.

În ceea ce privește acordarea

drepturilor compensatorii, legiuitorul nu face deosebire între părinți și

copiii născuți în perioada refugiului, având în vedere că traiul în refugiu, ca

urmare a persecuțiilor de natură etnică, a avut consecințe identice, materiale

și morale, vătămătoare, atât asupra părinților, cât și asupra copiilor lor, indiferent

că au fost născuți înainte sau în timpul refugiului părinților.

Cum reclamanta N.G. s-a născut la 11

septembrie 1944, în localitatea Lugoj, județul Timiș, unde tatăl său se

refugiase din Ardealul de Nord, încă din 1940, curtea de apel a apreciat în mod

corect că acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Precizările nr. 3233 din 12

septembrie 2002 și nr. 3423 din 26 septembrie 2002, emise de Casa Națională de

Pensii, invocate de recurenta-pârâtă, atât la instanța de fond, cât și în

recurs, sunt irelevante pentru soluționarea cauzei. Acestea sunt simple opinii

lipsite de forță juridică și întemeiate pe prevederile legale referitoare la

stabilirea filiației, neavând nici o legătură cu dispozițiile legale incidente

cauzei.

În consecință, pentru considerentele

arătate, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar

recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 121/P.I. din 2

martie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2005.