ÎCCJ, Decizia nr. 1/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1018

din 23 octombrie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul G.M., la 5 ani închisoare și interzicerea timp de 2 ani a

drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) și b) C.pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat

la art. 8 din Legea nr. 78/2000, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 și la un an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. (2),

raportat la art. 290 alin. (1) din același cod, cu aplicarea art. 17 lit. c)

din Legea nr. 78/2000, dispunând, în baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) și

a art. 35 alin. (1) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de

5 ani închisoare și interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64

lit. a) și b) C.pen.

S-a dedus din pedeapsă,

perioada arestării preventive, cu începere de la 6 iunie 2002, până la 23

octombrie 2003, prelungindu-se, totodată, starea de arest a inculpatului, până

la 30 noiembrie 2003.

Împotriva sentinței,

procurorul și inculpatul au declarat apel.

Prin decizia penală nr. 786/A

din 22 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și, admițând apelul

procurorului, a majorat pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de luare de mită,

la 7 ani închisoare și interzicerea timp de 5 ani a drepturilor prevăzute în art.

64 lit. a), b) și c) C. pen. și a dispus, în baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit.

b) și a art. 35 C. pen., ca inculpatul să execute această pedeapsă.

Inculpatul a declarat

recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, fiind fixat termen, pentru

judecarea acestuia, la 11 martie 2004.

La data de 20 februarie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, întemeindu-se pe

prevederile art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3) C.

proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat.

Judecarea cauzei a fost

amânată la 22 aprilie 2004, când s-a menținut din nou măsura arestării

preventive a inculpatului.

Inculpatul a declarat

recurs împotriva acestei încheieri.

La termenul din 17 mai

2004, inculpatul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.

141 C. proc. pen.

Ca urmare, Completul de 9

judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea din 17 mai

2004, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a suspendat

judecarea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii menționate, până

la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Respingându-se excepția

de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 458 din 28 octombrie 2004 a Curții

Constituționale, s-a repus pe rol judecarea recursului declarat de inculpat

împotriva încheierii din 22 aprilie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 622/2004.

Recursul declarat de

inculpat, împotriva acestei încheieri nu este admisibil.

Prin art. 160

b

,

introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003 și

modificat prin O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of. nr. 748/26.10.2003), s-a instituit

obligația instanței de a verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, prevăzându-se, în alin. (3) din

acest articol, că, atunci când „constată că temeiurile care au determinat

arestarea, impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive”.

Este adevărat că,

potrivit alin. (4) din același articol, „încheietrea poate fi atacată cu

recurs, prevederile art. 160

a

alin. (2) aplicându-se în mod

corespunzător”.

Această dispoziție

trebuie corelată, însă, cu prevederile art. 141 C. proc. pen., prin care este

reglementată „calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță, în

cursul judecății, privind măsurile preventive”.

Or, în art. 141 alin. (1)

C. proc. pen., se prevede că „încheierea dată în primă instanță și în apel,

prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menținerea unei

măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării

preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau inculpat”.

Rezultă, deci, că

încheierea la care se referă dispoziția menționată, poate fi atacată separat cu

recurs, numai dacă este dată în primă instanță sau în apel, iar nu și în cazul

în care este pronunțată de o instanță de recurs.

Ca urmare, din moment ce

încheierea vizată a fost pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, ca instanță de recurs, este evident că recursul declarat de

inculpat trebuie considerat inadmisibil.

De altfel, încheierea

instanței de recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, și pentru

că o asemenea posibilitate ar impune învestirea unei instanțe ierarhic

superioare celei firești, cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi

inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la

competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea

unei alte interpretări mai este impusă și de reglementarea de ansamblu, Codul

de procedură penală, din care se degajă principiul că recursul împotriva

încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent

dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu

fondul.

În consecință,

constatându-se inadmisibilitatea recursului declarat, urmează ca acesta să fie

respins, cu obligarea inculpatului să plătească statului, cheltuielile

judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul G.M. împotriva încheierii din 22 aprilie 2004,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

622/2004.

Obligă pe inculpat să plătească

statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care

200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 ianuarie 2005.