ÎCCJ, Decizia nr. 32/2005

ÎCCJ, Decizia nr. 32/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 198/P/2003

din 15 mai 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus trimiterea

în judecată a inculpatului G.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de

persoane prevăzută în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și de

proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

b) și a art. 37 lit. a) din același cod.

S-a reținut că, în luna mai 2002,

inculpatul a recrutat și transportat în Spania, pe părțile vătămate M.E. și O.L.,

în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituției, primind

în schimb suma totală de 2.400 Euro.

Pentru transportul în Spania al

părților vătămate, inculpatul a folosit un autoturism, proprietatea personală a

acestuia, pe care l-a vândut în cursul urmăririi penale, cu suma de 2.400 Euro.

Prin sentința penală nr. 223 din 2

octombrie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția penală, a condamnat inculpatul, la

5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută

de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, înlăturând aplicarea art. 37

lit. a) C. pen., precum și la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) din același cod, înlăturând

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A contopit pedepsele și a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 19 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 678/2001, a confiscat suma de 4800 Euro, obligându-l pe inculpat, la

plata acesteia către stat sau a echivalentului în lei la data plății.

În baza art. 163 C. proc. pen., a

menținut sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului aparținând

inculpatului.

A constatat că părțile vătămate M.E.

și O.L. nu s-au constituit părți civile în cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a administrat probe și a reținut starea de fapt corespunzător acestora, identică

cu cea expusă prin rechizitoriu.

Pentru a înlătura aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen., instanța de judecată a reținut că hotărârea penală considerată ca

prim termen a recidivei, privește o infracțiune comisă după împlinirea

termenului de încercare.

Pe de altă parte, cu referire la

alte fapte comise în perioada de încercare și pentru care acesta a fost trimis

în judecată, sentința penală nr. 214/2002, prin care inculpatul G.D. a fost

condamnat la 5 ani închisoare, nu este definitivă

Invocând perseverența infracțională

a inculpatului G.D., Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a declarat apel

împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând majorarea pedepselor și aplicarea

unui spor în limitele prevăzute de lege.

Inculpatul G.D. a declarat apel

împotriva aceleași sentințe, solicitând achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Acesta a susținut că nu a făcut

altceva decât să transporte părțile vătămate, în Spania, așa cum rezultă din

probatoriul administrat în cauză. Părțile vătămate erau conștiente din ce fel

de activități urmau să realizeze venituri, iar inculpatul nu a exercitat nici

un fel de presiuni asupra acestora, pentru a practica prostituția.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală, prin decizia penală nr. 390/A din 13 noiembrie 2003, a admis apelul

declarat de procuror, a desființat hotărârea atacată, numai cu privire la

individualizarea pedepselor și, rejudecând, a aplicat inculpatului, un spor de

contopire de 8 luni închisoare, la pedeapsa principală, urmând ca în final,

inculpatul G.D. să execute 5 ani și 8 luni închisoare.

A respins ca nefondat, apelul

declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe și a menținut

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În motivarea acestei decizii,

instanța de control a reținut că infracțiunile există, au fost săvârșite de

inculpat și sunt dovedite de probatoriul administrat în cauză.

Totodată, pedepsele stabilite de prima

instanță, sunt just individualizate.

Prima instanță a greșit, însă, când

nu a aplicat un spor de contopire.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul G.D. a declarat recurs, întemeiat pe art. 385

9

pct. 12,

14 și 17

1

C. proc. pen.

Recurentul a susținut că în mod

greșit a fost condamnat, în loc să fie achitat, sens în care a reiterat

motivele invocate în apel. În subsidiar, în cazul în care s-ar ajunge la

concluzia comiterii infracțiunilor, inculpatul a solicitat reindividualizarea

pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora.

Totodată, acesta a susținut că în

mod greșit s-a dispus în sensul confiscării sumei de 4.800 Euro, în loc de 2400

Euro, sumă primită.

Prin decizia nr. 1701 din 26 martie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul

declarat de inculpat și a casat hotărârile pronunțate în cauză, numai cu

privire la măsura confiscării sumei de 4800 Euro, pe care a redus-o la 2400 Euro,

reținând că autoturismul nu intră sub incidența art. 118 C. pen., față de împrejurarea

că nu era nici indispensabil și nici destinat săvârșirii infracțiunii.

Împotriva celor trei hotărâri

pronunțate în cauză, Pprocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410

alin. (1) pct. 1 și 7

1

C. pen.

S-a susținut că hotărârile

pronunțate sunt contrare legii.

Astfel, instanțele nu s-au pronunțat

asupra unor fapte reținute în sarcina inculpatului, în actul de sesizare, în

sensul că, deși activitatea inculpatului s-a îndreptat împotriva a două părți

vătămate, împrejurare în care se impunea condamnarea inculpatului, pentru două

infracțiuni de proxenetism și două infracțiuni de trafic de persoane, acesta a

fost condamnat numai pentru săvârșirea unei infracțiuni de proxenetism și a

unei infracțiuni de trafic de persoane.

Totodată, în mod greșit instanțele

nu au constatat grațiată pedeapsa aplicată inculpatului, pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane.

În fine, s-a susținut că prin

înlăturarea confiscării sumei de 2400 Euro, instanța de control judiciar a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 118 C. pen., raportat la art. 19 alin.

(2) din Legea nr. 678/2001.

În concluzie, pentru motivele expuse,

Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea

hotărârilor atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond.

Examinând cauza, prin prisma

criticilor formulate, se constată următoarele:

Prin actul de sesizare s-a reținut

în sarcina inculpatului G.D., că, în luna mai 2002, a recrutat și transportat

în Spania, părțile vătămate M.E. și O.L., în scopul exploatării lor, prin

obligarea la practicarea prostituției, primind în schimb suma totală de 2400 Euro.

Prin recursul în anulare se susține

că în mod greșit, inculpatul a fost condamnat pentru câte o singură infracțiune

de proxenetism și, respectiv, de trafic de persoane, deoarece, în raport cu

numărul subiecților pasivi ai fiecăreia dintre infracțiunile menționate, se

impunea condamnarea acestuia pentru săvârșirea în concurs a câte două

infracțiuni.

Potrivit art. 33 lit. a) C. pen.,

există concurs real de infracțiuni, „când două sau mai multe infracțiuni au

fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru

vreuna dintre ele”.

La stabilirea îndeplinirii primei

condiții, cu referire la săvârșirea a două sau mai multe infracțiuni, trebuie

avute în vedere prevederile art. 17 și 18 C. pen.

În raport cu critica formulată prin

recursul în anulare, sub acest aspect, ar urma să se conchidă că acțiunea

inculpatului s-a particularizat în raport cu fiecare dintre subiecții pasivi ai

infracțiunilor menționate.

Cu alte cuvinte, deși acțiunea

inculpatului este caracterizată de unitatea de timp și loc, prezența a doi

subiecți pasivi ar împiedica încadrarea faptei într-o infracțiune unică, în

raport cu lipsa unicității rezoluției infracționale, inculpatul neputând omite

din reprezentarea sa, că se află în fața unor persoane distincte și că

acționează asupra unor individualități cu trăsături specifice, în raport cu

care trebuie să ia, inevitabil, o hotărâre nouă.

Or, față de dispozițiile art. 1 din

Legea nr. 678/2001 și art. 329 C. pen., rezultă că infracțiunile de trafic de

persoane și de proxenetism, ce se săvârșesc cu intenție, au ca obiect juridic

special, relațiile sociale care implică procurarea mijloacelor de existență pe

căi admise de lege, ce impun excluderea și condamnarea oricăror acte de

proliferare a prostituției, inclusiv prin efectuarea de acte de comerț cu

persoane în acest scop, ori de dobândire a unor foloase din practicarea

acesteia, în raport cu care unicitatea rezoluției infracționale nu poate fi

contestată.

Drept urmare, numărul subiecților

pasivi, între altele, caracterizează doar pericolul social al faptelor

săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale și constituie element de

circumstanțiere în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei.

Ca atare, se constată că recursul în

anulare este nefondat sub aspectul acestei critici.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002,

„se grațiază în întregime, pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv”.

Conform art. 4 alin. (1) din actul

normativ menționat, prevederile art. 1 și 2 nu se aplică celor condamnați

pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă.

Alin. (3) al aceluiași articol

dispune că nu beneficiază de prevederile Legii nr. 543/2002, cei care au

săvârșit infracțiuni, altele decât cele prevăzute la alin. (2), pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Art. 8 din Legea nr. 543/2002,

astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2003, prevede că dispozițiile

legii de grațiere privesc pedepsele, măsurile și sancțiunile aplicate pentru

fapte săvârșite până până la data publicării ei în Monitorul Oficial.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea

de trafic de persoane în cursul lunii mai 2002, încadrându-se, astfel, în

dispozițiile art. 8 din legea menționată, care este aplicabilă faptelor

săvârșite până la data de 4 octombrie 2002.

Pedeapsa aplicată inculpatului este

de 5 ani, iar infracțiunea de trafic de persoane este pedepsită cu închisoarea

de la 5, la 15 ani, fiind satisfăcute, astfel, și condițiile prevăzute în art. 1

și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 543/2002.

Inculpatul nu este recidivist,

faptele deduse judecății în prezenta cauză fiind comise după împlinirea

termenului de încercare dispus prin sentința penală nr. 637/1997, a

Judecătoriei Deva, rămasă definitivă la 1 aprilie 1997, așa încât acesta nu se

încadrează în excluderea de la beneficiul grațierii stabilită prin art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 543/2002.

În fine, infracțiunea prevăzută de art.

12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, nu se regăsește printre cele

expres și limitativ prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 543/2002,

exceptate de la beneficiul actului de clemență.

Ca atare, recursul în anulare se

constată a fi fondat sub aspectul acestei critici, hotrărârile atacate fiind

supuse cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 15

C.

proc. pen.

Cu referire la ultima critică, art. 19

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, stabilește măsura confiscării speciale, cu

referire la banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii

oricăreia dintre infracțiunile prevăzute de acest normativ, precum și celelalte

bunuri prevăzute de art. 118 C. pen., care sunt supuse confiscării speciale în

condițiile acestui din urmă text.

Prin alin. (2) al art. 19 din Legea nr.

678/2001, s-a stabilit că sunt considerate bunuri care au servit la săvârșirea

infracțiunii, mijloacele de transport care au fost folosite la realizarea

transportului persoanelor traficate, precum și imobilele în care aceste

persoane au fost cazate, „dacă aparțin făptuitorilor”.

Față de modul de redactare al

textului menționat, rezultă că legiuitorul nu a reglementat o nouă sancțiune de

drept penal, cu caracter patrimonial și preventiv, alta decât măsura

confiscării speciale prevăzute de art. 118 C. pen.

Drept urmare, cum prin textul

menționat s-a făcut trimitere la art. 118 C. pen., prin acesta determinându-se

doar alte categorii de bunuri care, în condiții determinate intră sub incidența

acestui text, recursul în anulare se constată a fi neîntemeiat, și sub aspectul

acestei critici.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate,

numai în latura penală pentru omisiunea constatării grațierii.

Rejudecând cauza între aceste limite,

Curtea va descontopi pedeapsa rezultantă, în pedepsele componente, va înlătura

sporul și va constata că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, este grațiată în baza

Legii nr. 543/2001.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor

atacate vor fi menținute.

Ca atare, inculpatul va executa

pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii

de proxenetism, sens în care se va dispune anularea mandatului anterior,

emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii și deducerea

perioadei executate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Casează sentința penală nr. 223 din

2 octombrie 2003, a Tribunalului Hunedoara, decizia penală nr. 390 din 13

noiembrie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia și decizia nr. 1701 din 26 martie

2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe

inculpatul G.D., numai în latura penală, pentru omisiunea constatării

grațierii.

Rejudecând cauza:

Descontopește pedeapsa rezultantă de

5 ani și 8 luni închisoare și repune în individualitatea lor pedepsele de :

- 5 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 329 alin. (2) C.

pen.;

- 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen. Înlătură

sporul de 8 luni închisoare aplicat inculpatului.

Constată grațiată în întregime, în

temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată

inculpatului G.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 329 alin.

(2) C. pen.

Înlătură aplicarea art. 33 lit. a)

și a art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul G.D. să execute pedeapsa de

4 ani închisoare.

Anulează mandatul anterior și

dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Deduce perioada executată.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 februarie 2005.