ÎCCJ, Decizia nr. 32/2005

Asupra recursului în anulare de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 198/P/2003 din 15 mai 2003, Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută în art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) și a art. 37 lit. a) din același cod. S-a reținut că, în luna mai 2002, inculpatul a recrutat și transportat în Spania, pe părțile vătămate M.E. și O.L., în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituției, primind în schimb suma totală de 2.400 Euro.

Pentru transportul în Spania al părților vătămate, inculpatul a folosit un autoturism, proprietatea personală a acestuia, pe care l-a vândut în cursul urmăririi penale, cu suma de 2.400 Euro. Prin sentința penală nr. 223 din 2 octombrie 2003, Tribunalul Hunedoara, secția penală, a condamnat inculpatul, la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, înlăturând aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., precum și la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) din același cod, înlăturând aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, a confiscat suma de 4800 Euro, obligându-l pe inculpat, la plata acesteia către stat sau a echivalentului în lei la data plății. În baza art. 163 C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului aparținând inculpatului. A constatat că părțile vătămate M.E. și O.L. nu s-au constituit părți civile în cauză. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a administrat probe și a reținut starea de fapt corespunzător acestora, identică cu cea expusă prin rechizitoriu.

Pentru a înlătura aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., instanța de judecată a reținut că hotărârea penală considerată ca prim termen a recidivei, privește o infracțiune comisă după împlinirea termenului de încercare. Pe de altă parte, cu referire la alte fapte comise în perioada de încercare și pentru care acesta a fost trimis în judecată, sentința penală nr. 214/2002, prin care inculpatul G.D. a fost condamnat la 5 ani închisoare, nu este definitivă Invocând perseverența infracțională a inculpatului G.D., Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând majorarea pedepselor și aplicarea unui spor în limitele prevăzute de lege. Inculpatul G.D.

a declarat apel împotriva aceleași sentințe, solicitând achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Acesta a susținut că nu a făcut altceva decât să transporte părțile vătămate, în Spania, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză. Părțile vătămate erau conștiente din ce fel de activități urmau să realizeze venituri, iar inculpatul nu a exercitat nici un fel de presiuni asupra acestora, pentru a practica prostituția. Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia penală nr. 390/A din 13 noiembrie 2003, a admis apelul declarat de procuror, a desființat hotărârea atacată, numai cu privire la individualizarea pedepselor și, rejudecând, a aplicat inculpatului, un spor de contopire de 8 luni închisoare, la pedeapsa principală, urmând ca în final, inculpatul G.D.

să execute 5 ani și 8 luni închisoare. A respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. În motivarea acestei decizii, instanța de control a reținut că infracțiunile există, au fost săvârșite de inculpat și sunt dovedite de probatoriul administrat în cauză. Totodată, pedepsele stabilite de prima instanță, sunt just individualizate. Prima instanță a greșit, însă, când nu a aplicat un spor de contopire. Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul G.D. a declarat recurs, întemeiat pe art. 385 9 pct. 12, 14 și 17 1 C. proc. pen. Recurentul a susținut că în mod greșit a fost condamnat, în loc să fie achitat, sens în care a reiterat motivele invocate în apel.

În subsidiar, în cazul în care s-ar ajunge la concluzia comiterii infracțiunilor, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora. Totodată, acesta a susținut că în mod greșit s-a dispus în sensul confiscării sumei de 4.800 Euro, în loc de 2400 Euro, sumă primită. Prin decizia nr. 1701 din 26 martie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de inculpat și a casat hotărârile pronunțate în cauză, numai cu privire la măsura confiscării sumei de 4800 Euro, pe care a redus-o la 2400 Euro, reținând că autoturismul nu intră sub incidența art. 118 C. pen., față de împrejurarea că nu era nici indispensabil și nici destinat săvârșirii infracțiunii.

Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, Pprocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) pct. 1 și 7 1 C. pen. S-a susținut că hotărârile pronunțate sunt contrare legii. Astfel, instanțele nu s-au pronunțat asupra unor fapte reținute în sarcina inculpatului, în actul de sesizare, în sensul că, deși activitatea inculpatului s-a îndreptat împotriva a două părți vătămate, împrejurare în care se impunea condamnarea inculpatului, pentru două infracțiuni de proxenetism și două infracțiuni de trafic de persoane, acesta a fost condamnat numai pentru săvârșirea unei infracțiuni de proxenetism și a unei infracțiuni de trafic de persoane.

Totodată, în mod greșit instanțele nu au constatat grațiată pedeapsa aplicată inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. În fine, s-a susținut că prin înlăturarea confiscării sumei de 2400 Euro, instanța de control judiciar a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 118 C. pen., raportat la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 678/2001. În concluzie, pentru motivele expuse, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond. Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele: Prin actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului G.D., că, în luna mai 2002, a recrutat și transportat în Spania, părțile vătămate M.E.

și O.L., în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituției, primind în schimb suma totală de 2400 Euro. Prin recursul în anulare se susține că în mod greșit, inculpatul a fost condamnat pentru câte o singură infracțiune de proxenetism și, respectiv, de trafic de persoane, deoarece, în raport cu numărul subiecților pasivi ai fiecăreia dintre infracțiunile menționate, se impunea condamnarea acestuia pentru săvârșirea în concurs a câte două infracțiuni. Potrivit art. 33 lit. a) C. pen., există concurs real de infracțiuni, „când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele”. La stabilirea îndeplinirii primei condiții, cu referire la săvârșirea a două sau mai multe infracțiuni, trebuie avute în vedere prevederile art. 17 și 18 C. pen.

În raport cu critica formulată prin recursul în anulare, sub acest aspect, ar urma să se conchidă că acțiunea inculpatului s-a particularizat în raport cu fiecare dintre subiecții pasivi ai infracțiunilor menționate. Cu alte cuvinte, deși acțiunea inculpatului este caracterizată de unitatea de timp și loc, prezența a doi subiecți pasivi ar împiedica încadrarea faptei într-o infracțiune unică, în raport cu lipsa unicității rezoluției infracționale, inculpatul neputând omite din reprezentarea sa, că se află în fața unor persoane distincte și că acționează asupra unor individualități cu trăsături specifice, în raport cu care trebuie să ia, inevitabil, o hotărâre nouă.

Or, față de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 678/2001 și art. 329 C. pen., rezultă că infracțiunile de trafic de persoane și de proxenetism, ce se săvârșesc cu intenție, au ca obiect juridic special, relațiile sociale care implică procurarea mijloacelor de existență pe căi admise de lege, ce impun excluderea și condamnarea oricăror acte de proliferare a prostituției, inclusiv prin efectuarea de acte de comerț cu persoane în acest scop, ori de dobândire a unor foloase din practicarea acesteia, în raport cu care unicitatea rezoluției infracționale nu poate fi contestată. Drept urmare, numărul subiecților pasivi, între altele, caracterizează doar pericolul social al faptelor săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale și constituie element de circumstanțiere în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei.

Ca atare, se constată că recursul în anulare este nefondat sub aspectul acestei critici. Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, „se grațiază în întregime, pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv”. Conform art. 4 alin. (1) din actul normativ menționat, prevederile art. 1 și 2 nu se aplică celor condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă. Alin. (3) al aceluiași articol dispune că nu beneficiază de prevederile Legii nr. 543/2002, cei care au săvârșit infracțiuni, altele decât cele prevăzute la alin. (2), pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Art. 8 din Legea nr. 543/2002, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2003, prevede că dispozițiile legii de grațiere privesc pedepsele, măsurile și sancțiunile aplicate pentru fapte săvârșite până până la data publicării ei în Monitorul Oficial.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de persoane în cursul lunii mai 2002, încadrându-se, astfel, în dispozițiile art. 8 din legea menționată, care este aplicabilă faptelor săvârșite până la data de 4 octombrie 2002. Pedeapsa aplicată inculpatului este de 5 ani, iar infracțiunea de trafic de persoane este pedepsită cu închisoarea de la 5, la 15 ani, fiind satisfăcute, astfel, și condițiile prevăzute în art. 1 și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 543/2002. Inculpatul nu este recidivist, faptele deduse judecății în prezenta cauză fiind comise după împlinirea termenului de încercare dispus prin sentința penală nr. 637/1997, a Judecătoriei Deva, rămasă definitivă la 1 aprilie 1997, așa încât acesta nu se încadrează în excluderea de la beneficiul grațierii stabilită prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 543/2002.

În fine, infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, nu se regăsește printre cele expres și limitativ prevăzute de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 543/2002, exceptate de la beneficiul actului de clemență. Ca atare, recursul în anulare se constată a fi fondat sub aspectul acestei critici, hotrărârile atacate fiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 15 C. proc. pen. Cu referire la ultima critică, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, stabilește măsura confiscării speciale, cu referire la banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii oricăreia dintre infracțiunile prevăzute de acest normativ, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen., care sunt supuse confiscării speciale în condițiile acestui din urmă text.

Prin alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 678/2001, s-a stabilit că sunt considerate bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii, mijloacele de transport care au fost folosite la realizarea transportului persoanelor traficate, precum și imobilele în care aceste persoane au fost cazate, „dacă aparțin făptuitorilor”. Față de modul de redactare al textului menționat, rezultă că legiuitorul nu a reglementat o nouă sancțiune de drept penal, cu caracter patrimonial și preventiv, alta decât măsura confiscării speciale prevăzute de art. 118 C. pen. Drept urmare, cum prin textul menționat s-a făcut trimitere la art. 118 C. pen., prin acesta determinându-se doar alte categorii de bunuri care, în condiții determinate intră sub incidența acestui text, recursul în anulare se constată a fi neîntemeiat, și sub aspectul acestei critici.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul în anulare, va casa hotărârile atacate, numai în latura penală pentru omisiunea constatării grațierii. Rejudecând cauza între aceste limite, Curtea va descontopi pedeapsa rezultantă, în pedepsele componente, va înlătura sporul și va constata că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, este grațiată în baza Legii nr. 543/2001. Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate vor fi menținute. Ca atare, inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, sens în care se va dispune anularea mandatului anterior, emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii și deducerea perioadei executate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Casează sentința penală nr. 223 din 2 octombrie 2003, a Tribunalului Hunedoara, decizia penală nr. 390 din 13 noiembrie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia și decizia nr. 1701 din 26 martie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe inculpatul G.D., numai în latura penală, pentru omisiunea constatării grațierii. Rejudecând cauza: Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare și repune în individualitatea lor pedepsele de : - 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.; - 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen.

Înlătură sporul de 8 luni închisoare aplicat inculpatului. Constată grațiată în întregime, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului G.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (2) C. pen. Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul G.D. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare. Anulează mandatul anterior și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Deduce perioada executată. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2005.