CASE OF ZAVECZKY v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ZAVECZKY c. HUNGARY (Depunerea nr. 11213/03) HOTĂRÂREA STASBOURG 25 aprilie 2006 FINAL 25/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Zaveczky c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Cabral Barreto dna Mularoni dna Fura-Sandström Jočienė Popović, judecători și grefierul Secțiunii Dollé, deliberat în privat la 4 aprilie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 11213/03) împotriva Republicii Ungariei depusă Curtei în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Zsuzsanna Zaveczky („reclamantul”), la 17 februarie 2003. Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Petruska, avocat practicant la Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției. La 17 iunie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și la fondul cererii în același timp. FACTE Reclamantul s-a născut în 1967 și trăiește în Diosd. La 25 februarie 1994, reclamantul a interzis un recurs la Curtea de district Ráckeve pentru diviziunea proprietății comune a unei case. Ea a solicitat ca acest caz să fie acordat prioritate. Curtea a desfășurat audieri la 28 aprilie, 7 octombrie 1994 și 16 februarie 1995. La 7 martie 1995, a desemnat doi experți. Audieri suplimentare au avut loc la 18 septembrie, 8 decembrie 1995, 25 aprilie și 28 iunie 1996. La 5 iulie 1996, Curtea de District a pronunțat hotărârea. În apel, Curtea Regională de Pest a organizat audieri la 20 februarie și 9 octombrie 1997. În ultima dată, Curtea de District a suspendat procedura în așteptarea hotărârii unei întrebări preliminare. Mai 1998 a anulat hotărârea de primă instanță și a trimis cazul Curții de District, instruindu-i să asigure proprietarul proprietarului proprietarului imobiliar în cauză, un minor, să se alăture procedurii. La 7 octombrie 1998 s-a desemnat în acest scop un gardian ad litem. La 2 decembrie 1998, proprietarul s-a alăturat procedurii. În reluarea procedurii, au avut loc audieri la 25 februarie și 19 februarie. La 10 aprilie 2000, avocatul reclamantului a solicitat să fie programată o audiere. La 13 iunie 2000, a avut loc o audiere și au fost desemnate experți. 10. La 7 septembrie 2000, mai mulți alți acuzați s-au alăturat procedurii. La 12 septembrie 2000, tribunalul a ținut o audiere și a ordonat o inspecție la fața locului. Acest lucru a avut loc la 6 noiembrie 2000. Avizul expertului a ajuns la instanță la 4 decembrie 2000. 11. În audierea din 30 ianuarie 2001, a fost ordonată elaborarea avizului. Audieri suplimentare au avut loc la 13 martie, 24 aprilie, 22 mai 2001 și 10 ianuarie 2002. 12. În audierea din 25 iunie 2002, instanța a decis să numească un alt expert. Acest expert a fost numit la 12 iulie și avizul său obținut la 30 iulie. Noiembrie 2002. Ședința prevăzută pentru 11 februarie 2003 a fost suspendată deoarece expertul a fost indispus. 13. La 11 martie 2003, unele dintre inculpate au dat mai multe informații cu privire la reclamațiile lor de contrare. La 3 decembrie 2003 au fost instruite să-și precizeze mai mult cererile. La 30 ianuarie 2004 a fost respinsă cererea lor de prejudecată. La 18 februarie 2004, instanța le-a instruit din nou să-și precizezeze cererile. 14. La 20 aprilie 2004, instanța a respins reclamațiile de contrapunere ca fiind nefondată, decizia a fost anulată de Curtea Regională la 23 septembrie 2004. 15. La 1 decembrie 2004, instanța a întrerupt parțial procedurile referitoare la anumite inculpate. 16. La 15 februarie 2005, Curtea a pronunțat o ședință și a pronunțat o hotărâre parțială cu privire la o chestiune auxiliară. La 22 septembrie 2005, Curtea regională a susținut hotărârea parțială. 17. Cazul, în partea sa privind principala chestiune a litigiului, este încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 19. Guvernul a contestat acest argument. 20. Perioada care va fi luată în considerare a început la 25 februarie 1994 și se pare că este încă în așteptare. Până în prezent, a durat mai mult de 12 ani și o lună pentru două nivele de competență. Admisibilitate 21. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 23. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 24. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 25. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 despre modul în care judecătorii au examinat până în prezent cazul ei. Curtea observă că procedura este încă în așteptare. Ea constată că această plângere este, prin urmare, prematură și trebuie respinsă pentru neepușirea măsurilor interne, în conformitate cu art. 35 §§ §§ 1 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 21.000 de euro (EUR) în ceea ce privește pecuniarul și 10.000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 28. Guvernul a contestat aceste afirmații. 29. Curtea nu constată nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut unele prejudiciu moral și să atribuie suma totală solicitată în temeiul acestui cap. Costuri și cheltuieli 30. Guvernul a contestat cererea. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1.500 EUR. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod neînțeles plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 10.000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 25 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa

SECOND SECTION

CASE OF

ZAVECZKY v. HUNGARY

(Application no. 11213/03)

JUDGMENT

STRASBOURG

25 April 2006

FINAL

25/07/2006

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Zaveczky v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

J.-P.

Costa

,

President

,

Mr

A.B.

Baka

,

Mr

I.

Cabral Barreto

,

Mrs

A.

Mularoni

,

Mrs

E.

Fura-Sandström

,

Ms

D.

Jočienė

,

Mr

D.

Popović,

judges

,

and Mrs

S.

Dollé

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 4 April 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 11213/03) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms Zsuzsanna Zaveczky (“the applicant”), on 17 February 2003.

2.

The applicant was represented by Mr E. Petruska, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Höltzl, Deputy State-Secretary, Ministry of Justice.

3.

On 17 June 2005 the Court decided to communicate the application. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.

THE FACTS

4.

The applicant was born in 1967 and lives in Diósd.

5.

On 25 February 1994 the applicant brought an action in the Ráckeve District Court for the division of the common ownership of a house. She requested that the case be given priority.

6.

The court held hearings on 28 April, 7 October 1994 and 16 February 1995. On 7 March 1995 it appointed two experts. Further hearings took place on 18 September, 8 December 1995, 25 April and 28 June 1996.

7.

On 5 July 1996 the District Court gave judgment.

8.

On appeal, the Pest County Regional Court held hearings on 20

February and 9 October 1997. On the latter date it suspended the proceedings pending the determination of a preliminary question. On 26

May 1998 it quashed the first-instance decision and remitted the case to the District Court, instructing it to arrange for the owner of the real property in question, a minor, to join the proceedings. On 7 October 1998 a guardian

ad litem

was appointed to this end. On 2 December 1998 the owner joined the proceedings.

9.

In the resumed proceedings, hearings took place on 25 February and 19

April 1999. On 10 April 2000 the applicant’s lawyer urged that a hearing be scheduled. On 13 June 2000 a hearing took place and experts were appointed.

10.

On 7 September 2000 several other defendants joined the proceedings. On 12 September 2000 the court held a hearing and ordered an on-site inspection. This took place on 6 November 2000. The expert’s opinion reached the court on 4 December 2000.

11.

At the hearing on 30 January 2001, an elaboration of the opinion was ordered. Further hearings took place on 13 March, 24 April, 22 May 2001 and 10 January 2002.

12.

At the hearing on 25 June 2002 the court decided to appoint another expert. This expert was appointed on 12 July and his opinion obtained on 30

November 2002. The hearing scheduled for 11 February 2003 was adjourned because the expert was indisposed.

13.

On 11 March 2003 some of the defendants gave better particulars of their counterclaims. On 3 December 2003 they were instructed further to specify their claims. On 30 January 2004 their motion for bias was dismissed. On 18 February 2004 the court again instructed them further to specify their claims.

14.

On 20 April 2004 the court dismissed the counterclaims as unsubstantiated. This decision was quashed by the Regional Court on 23

September 2004.

15.

On 1 December 2004 the court partly discontinued the proceedings concerning certain defendants.

16.

On 15 February 2005 the court held a hearing and delivered a partial decision concerning an ancillary question. On 22 September 2005 the Regional Court upheld the partial decision.

17.

The case, in its part concerning the principal issue of the dispute, is still pending before the first instance court.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

18.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

19.

The Government contested that argument.

20.

The period to be taken into consideration began on 25 February 1994 and is apparently still pending. To date, it has lasted more than twelve years and one month for two levels of jurisdiction.

A.

Admissibility

21.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

22.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

23.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see

Frydlender

, cited above).

24.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

25.

The applicant also complained under Article 6 § 1 about the manner in which the courts had so far examined her case. The Court observes that the proceedings are still pending. It finds that this complaint is therefore premature and must be rejected for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

26.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

27.

The applicant claimed 21,000 euros (EUR) in respect of pecuniary and EUR 10,000 in respect of non-pecuniary damage.

28.

The Government contested these claims.

29.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage and awards the full sum claimed under that head.

B.

Costs and expenses

30.

The applicant also claimed EUR 3,200 for the costs and expenses incurred before the Court.

31.

The Government contested the claim.

32.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 1,500.

C.

Default interest

33.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 10,000 (ten thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,500 (one thousand five hundred euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 25 April 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Registrar

President