ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1518/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 martie 2003, V.D. a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, să se dispună anularea adresei nr. 4205 din 31 ianuarie 2003, emisă de Direcția Generală a Vămilor, prin care această autoritate publică i-a comunicat măsura de menținere a calificativului acordat, respectiv acela de „bun”, cu ocazia evaluării profesionale individuale pe anul 2002. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în calitatea sa de inspector de specialitate la Biroul vamal de control și vămuire la frontieră Aeroport Timișoara, nu a fost niciodată sancționat disciplinar, nu a avut întârzieri în efectuarea lucrărilor, îndeplinindu-și obligațiile profesionale, cu conștiinciozitate și fără a aduce în vreun fel, atingere prestigiului autorității publice din care face parte.

Ca atare, se consideră neîndreptățit pentru calificativul „bun” care i-a fost acordat și a solicitat înlocuirea lui, cu calificativul superior cuvenit. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, învestită cu soluționarea litigiului, ca urmare a declinării competenței, dispusă de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 208 din 3 iunie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că o atare soluție se impune, deoarece reclamantul nu a făcut dovada vătămării sale într-un drept subiectiv legitim, prin actul administrativ de autoritate, ce formează obiectul judecății. Că în realitate, calificativul pe care el îl contestă, este corespunzător activității desfășurate în cursul anului 2002, iar modul de evaluare al rezultatelor obținute, a fost conform cu prevederile H.G.

nr. 1084/2001. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul V.D. Recurentul a susținut că hotărârea a fost pronunțată de curtea de apel, cu nesocotirea normelor legale referitoare la competența după materie, întrucât el a contestat legalitatea unui act administrativ emis de Biroul vamal de control și vămuire la frontieră Timișoara Aeroport, iar nu actul Direcției Generale a Vămilor, cum greșit s-a considerat. Pe de altă parte, instanța de fond a pășit la soluționarea procesului la primul termen de judecată, respingând cererea lui, pentru amânare, în vederea angajării unui apărător și fără a obliga autoritatea publică pârâtă să depună întâmpinare în termenul legal.

Cât privește fondul cauzei, în considerentele sentinței nu se face nici o referire la cererea sa de precizare a acțiunii, în cadrul căreia învederase necesitatea prezentării unor înscrisuri probatorii ce atestă performanțele profesionale reale, înregistrate în anul 2002. Recursul este nefondat, sub aspectul tuturor criticilor formulate. Cum deja s-a arătat, prin acțiunea introdusă, reclamantul V.D. a contestat legalitatea deciziei prin care Directorul general al Direcției Generale a Vămilor i-a respins contestația formulată, privind calificativul „bun”, acordat de organul din subordine pentru anul 2002. Decizia respectivă i-a fost comunicată cu adresa nr. 4205 din 31 ianuarie 2003. Potrivit art. 1 din H.G.

nr. 170/2002, în vigoare la data soluționării contestației, Direcția Generală a Vămilor se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, care aplică strategia și programul Guvernului, în domeniul politicii vamale, exercitând atribuțiile stabilite prin reglementările vamale. Ținând seama de această reglementare, precum și de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de soluționare în prima instanță a acțiunii reclamantului V.D., revenea Curții de Apel Timișoara. Din preambulul sentinței atacate rezultă că la termenul din 3 iunie 2003, V.D. a cerut obligarea autorității administrative să depună la dosar, caracterizarea întocmită de șeful Biroului vamal, pe anul 2002, iar nu amânarea judecății, în vederea angajării unui apărător.

De asemenea, a precizat că notele anexate la același termen, nu reprezintă o precizare de acțiune, ci simple note de ședință. În aceste condiții, chiar dacă nu a încuviințat cererea pentru depunerea caracterizării, instanța de fond nu a nesocotit dreptul la apărare al reclamantului, care a avut posibilitatea să ia cunoștință și să combată susținerile formulate prin întâmpinare, de către organele vamale. Referitor la rezolvarea dată fondului litigiului, se apreciază că aceasta este legală și temeinică. Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale reclamantului s-a efectuat în concordanță cu prevederile H.G. nr. 1084/2001, privind aprobarea Metodologiei de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, precum și cu criteriile de performanță stabilite prin Ordinul nr. 8/2002, emis de Ministerul Administrației Publice.

Referatul întocmit de șeful biroului vamal, la data de 2 iunie 2003, evidențiază o activitate fără realizări deosebite, fără nici o inițiativă sau implicare a reclamantului în rezolvarea problemelor deosebite. S-a precizat, totodată, că reclamantul a fost sancționat prin neacordarea de stimulente bănești timp de 6 luni și anterior, destituit din funcția de șef de vamă. Având în vedere toate aceste elemente și apreciind că nota 3,45 și respectiv, calificativul „bun” acordate pe anul 2002, sunt corespunzătoare performanțelor profesionale obținute de V.D., fără temei se susține în recurs că acțiunea trebuia admisă. În consecință, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.D. împotriva sentinței civile nr. 208 din 3 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.