ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1518/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 5 martie 2003, V.D.

a solicitat ca în contradictoriu cu Direcția Generală a Vămilor și Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, să se dispună anularea adresei nr. 4205

din 31 ianuarie 2003, emisă de Direcția Generală a Vămilor, prin care această

autoritate publică i-a comunicat măsura de menținere a calificativului acordat,

respectiv acela de „bun”, cu ocazia evaluării profesionale individuale pe anul

2002.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în calitatea sa de inspector de specialitate la Biroul vamal de control și vămuire la frontieră Aeroport Timișoara, nu a fost niciodată

sancționat disciplinar, nu a avut întârzieri în efectuarea lucrărilor,

îndeplinindu-și obligațiile profesionale, cu conștiinciozitate și fără a aduce

în vreun fel, atingere prestigiului autorității publice din care face parte.

Ca atare, se consideră neîndreptățit

pentru calificativul „bun” care i-a fost acordat și a solicitat înlocuirea lui,

cu calificativul superior cuvenit.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, învestită cu soluționarea litigiului,

ca urmare a declinării competenței, dispusă de Tribunalul Timiș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 208 din 3

iunie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că o atare

soluție se impune, deoarece reclamantul nu a făcut dovada vătămării sale

într-un drept subiectiv legitim, prin actul administrativ de autoritate, ce

formează obiectul judecății.

Că în realitate, calificativul pe

care el îl contestă, este corespunzător activității desfășurate în cursul

anului 2002, iar modul de evaluare al rezultatelor obținute, a fost conform cu

prevederile H.G. nr. 1084/2001.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul V.D.

Recurentul a susținut că hotărârea a

fost pronunțată de curtea de apel, cu nesocotirea normelor legale referitoare

la competența după materie, întrucât el a contestat legalitatea unui act

administrativ emis de Biroul vamal de control și vămuire la frontieră Timișoara

Aeroport, iar nu actul Direcției Generale a Vămilor, cum greșit s-a considerat.

Pe de altă parte, instanța de fond a

pășit la soluționarea procesului la primul termen de judecată, respingând

cererea lui, pentru amânare, în vederea angajării unui apărător și fără a

obliga autoritatea publică pârâtă să depună întâmpinare în termenul legal.

Cât privește fondul cauzei, în

considerentele sentinței nu se face nici o referire la cererea sa de precizare

a acțiunii, în cadrul căreia învederase necesitatea prezentării unor înscrisuri

probatorii ce atestă performanțele profesionale reale, înregistrate în anul

2002.

Recursul este nefondat, sub aspectul

tuturor criticilor formulate.

Cum deja s-a arătat, prin acțiunea

introdusă, reclamantul V.D. a contestat legalitatea deciziei prin care Directorul

general al Direcției Generale a Vămilor i-a respins contestația formulată,

privind calificativul „bun”, acordat de organul din subordine pentru anul 2002.

Decizia respectivă i-a fost comunicată cu adresa nr. 4205 din 31 ianuarie 2003.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 170/2002,

în vigoare la data soluționării contestației, Direcția Generală a Vămilor se

organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor

Publice, care aplică strategia și programul Guvernului, în domeniul politicii

vamale, exercitând atribuțiile stabilite prin reglementările vamale.

Ținând seama de această reglementare,

precum și de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de soluționare în prima instanță a acțiunii reclamantului V.D., revenea Curții

de Apel Timișoara.

Din preambulul sentinței atacate

rezultă că la termenul din 3 iunie 2003, V.D. a cerut obligarea autorității

administrative să depună la dosar, caracterizarea întocmită de șeful Biroului vamal,

pe anul 2002, iar nu amânarea judecății, în vederea angajării unui apărător. De

asemenea, a precizat că notele anexate la același termen, nu reprezintă o

precizare de acțiune, ci simple note de ședință.

În aceste condiții, chiar dacă nu a

încuviințat cererea pentru depunerea caracterizării, instanța de fond nu a

nesocotit dreptul la apărare al reclamantului, care a avut posibilitatea să ia

cunoștință și să combată susținerile formulate prin întâmpinare, de către

organele vamale.

Referitor la rezolvarea dată

fondului litigiului, se apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Evaluarea performanțelor

profesionale individuale ale reclamantului s-a efectuat în concordanță cu

prevederile H.G. nr. 1084/2001, privind aprobarea Metodologiei de evaluare a

performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici, precum și

cu criteriile de performanță stabilite prin Ordinul nr. 8/2002, emis de

Ministerul Administrației Publice.

Referatul întocmit de șeful biroului

vamal, la data de 2 iunie 2003, evidențiază o activitate fără realizări

deosebite, fără nici o inițiativă sau implicare a reclamantului în rezolvarea

problemelor deosebite. S-a precizat, totodată, că reclamantul a fost sancționat

prin neacordarea de stimulente bănești timp de 6 luni și anterior, destituit

din funcția de șef de vamă.

Având în vedere toate aceste

elemente și apreciind că nota 3,45 și respectiv, calificativul „bun” acordate

pe anul 2002, sunt corespunzătoare performanțelor profesionale obținute de V.D.,

fără temei se susține în recurs că acțiunea trebuia admisă.

În consecință, urmează a se respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.D. împotriva sentinței civile nr. 208 din 3 iunie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 aprilie 2004.