ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3241/2004

Asupra recursului de față constată:

Prin acțiunea formulată la

Tribunalul Prahova, reclamanta SC C.E.O. SA București, sucursala de distribuție

Ploiești, a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA București, schela de

petrol B.S., solicitând obligarea sa la plata sumei de 309.493.369 lei

penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 19 din 6 ianuarie

2000, Tribunalul Prahova a respins, ca nefondată, acțiunea, reținând că

obligațiile reciproce ale părților au fost stinse prin compensare, anterior

introducerii acțiunii.

Împotriva sentinței tribunalului, SC

C.E.O. SA, sucursala de distribuție Ploiești, a declarat apel, susținându-se că,

în cauză, compensarea s-a făcut cu întârziere, împrejurare în raport cu care

datorează majorări legale de întârziere.

Prin decizia nr. 723 din 4

septembrie 2000, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul reclamantei, a schimbat

în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea, așa cum a fost formulată.

Decizia nr. 723/2000 a fost recurată

de pârâta S.N.P. P. SA, schela de petrol B.S.

Prin decizia Curții Supreme de

Justiție s-a admis recursul, a fost casată decizia din apel cu trimitere, spre

rejudecare, la aceeași instanță, cu îndrumarea de a se face în cauză aplicarea

dispozițiilor art. 212 C. proc. civ., față de faptul că prețul a fost achitat

prin nevaliditatea compensării.

Prin decizia nr. 10 din 24 martie 2003,

Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC

C.E.O. SA Ploiești.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta SC C.E.O. SA Ploiești a declarat recurs, criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică, întrucât instanța își motivează soluția pe răspunsul

expertului la obiecțiunile intimatei pârâte și nu pe concluziile expertizei

efectuate în cauză. Că, prin expertiza dispusă în cauză, instanța de apel a

apreciat faptul că Normele metodologice și instrucțiunile nr. 15261/1997, emise

de R.E.N.E.L. îi sunt opozabile intimatei.

Se mai susține că, în mod eronat,

instanța a reținut că adresa nr. 8021/1995 îi este opozabilă intimatei, deși

respectiva adresă a avut un caracter conjuctural și limitat în timp, de a

exonera de la întrerupere în furnizarea energiei electrice unitățile P., rău

platnice doar pentru anul 1995.

Ultimul motiv de recurs se referă la

greșita eliminare a clauzelor contractuale penale prevăzute în art. 17 din

contractul de furnizare, potrivit cărora, pentru neachitarea facturii de

energie electrică emise de furnizor în termen de 10 zile, se percepe 0,2% pe zi

de întârziere, cu începere din prima zi a emiterii facturii și până la

achitarea ei.

Examinând legalitatea și temeinicia

deciziei recurate, în raport cu criticile formulate, se constată că recursul

declarat este nefondat.

Raportul de expertiză efectuat la fond

a fost validat și prin sentința pronunțată.

Expertul care a refăcut lucrarea în

apel și-a însușit aceste concluzii și a lămurit, prin răspunsul său la

obiecțiuni, și aspectele impuse prin decizia de casare nr. 6590 din 15

noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, referitoare la instrucțiunile SC C.E.O.

SA, instrucțiuni ce nu sunt opozabile intimatei-pârâte, întrucât nu s-a

convenit între părți respectarea acestora.

Singura modalitate practicată între

cele două părți a fost cea a compensării, care s-a derulat exclusiv pe baza

convenției intervenită între forurile superioare ale părților, materializată

prin adresa nr. 8021/1991.

Susținerea recurentei, că adresa

respectivă a avut un caracter conjuctural, urmează a fi înlăturată, față de

dovezile din dosar, din care rezultă că plățile făcute între subunitățile P. și

SC C.E.O. SA s-au făcut numai prin procese-verbale.

Prevederile contractuale, privind

clauza penală, au fost corect apreciate de instanță, în contextul convenției

dintre părți din care rezultă că facturile au fost decontate de pârâtă în

termenul scadent, prevăzut de H.G. nr. 236/1993 și, ca urmare, pârâta nu

datorează majorări de întârziere, în funcție și de ordinul de compensare.

Astfel fiind, recursul declarat este

nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C.E.O. SA, sucursala de distribuție și furnizare energie

electrică Ploiești, împotriva deciziei nr. 10 din 24 martie 2003, pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 5 octombrie 2004.