ÎCCJ, Decizia nr. 127/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 aprilie 2003, O.M. s-a adresat cu plângere penală, Curții de Apel Galați, prin care a susținut că în ziua de 10 aprilie 2003, cu ocazia unei conferințe de presă organizate la Camera Deputaților, deputatul P.N.L., S.N., a făcut afirmații de natură să-i lezeze imaginea publică. Ulterior, la data de 14 mai 2003, O.M. s-a adresat Curții Supreme de Justiție, secția penală, cu o plângere identică. În urma conexării, cele două plângeri au format obiectul dosarului nr. 349/P/2003, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Procurorul desemnat să examineze plângerile, prin rezoluția din 27 august 2004, a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă prevăzută de art. 205 C. pen.

și de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen., cu motivarea că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale acestor infracțiuni. S-a relevat, în acest sens, că afirmațiile făcute de deputatul S.N., cu ocazia conferinței de presă ținute la Camera Deputaților, în ziua de 10 aprilie 2003, constituie modalități de exprimare a unor opinii și aprecieri proprii, care, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, nu pot viza sfera ilicitului penal. S-a subliniat că în cazul persoanelor publice, mai ales în contextul dezbaterilor cu implicații electorale, dreptul la respectarea imaginii este restrâns în comparație cu cel al persoanelor obișnuite, deoarece, alegând viața publică, asemenea persoane își asumă riscul unei cenzuri mai accentuate asupra propriei activități.

În fine, s-a învederat că din verificările efectuate a rezultat că deputatul menționat a făcut afirmațiile ce i se reproșează, în cadrul exercitării dreptului la opinie și la liberă exprimare, esențial pentru un om politic, deoarece în această calitate se constituie în purtător de cuvânt și reprezintă interesele grupului de persoane ce l-a ales. Petiționarul O.M. a formulat plângere împotriva rezoluției, solicitând instanței să dispună desființarea acesteia, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., reținerea cauzei pentru judecare și condamnarea persoanei vizate, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 205 și 206 C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 214 din 28 februarie 2005, a respins plângerea, ca inadmisibilă, cu motivarea că, în raport cu dispozițiile art. 278 1 , cu referire la art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., o atare plângere nu poate fi adresată instanței, decât după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 din același cod. S-a relevat că din moment ce nu a fost parcursă etapa prealabilă obligatorie a verificării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale de către procurorul ierarhic superior, reglementată în art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea adresată de petiționar, direct instanței, este inadmisibilă. Împotriva sentinței, petiționarul O.M. a declarat recurs. Prin motivele invocate în sprijinul recursului, s-a susținut, în esență, că, din moment ce adresa prin care s-a comunicat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, a fost semnată de însuși procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică, este lipsită de relevanță împrejurarea că petiționarul nu i s-a mai adresat acestui procuror, cu plângere împotriva acelei rezoluții.

În concluzie, s-a cerut casarea sentinței și admiterea plângerii. Recursul nu este fondat. În adevăr, prin art. 278 alin. (1) C. proc. pen., se prevede că „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de Procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”. În raport cu această dispoziție cu caracter imperativ a legii, în art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., se prevede că numai „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”. Or, așa cum corect s-a subliniat prin considerentele sentinței, petiționarul O.M. nu s-a conformat dispoziției imperative din art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., în sensul de a se adresa mai întâi, cu plângere, procurorului ierarhic superior celui care a dat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, neobservând că, potrivit art. 278 1 alin. (1) din același cod, posibilitatea de a se adresa instanței este condiționată de existența unei soluții de respingere a plângerii făcute conform art. 275-278. Așa fiind și cum aceste reglementări privesc sesizarea instanței, iar încălcarea lor atrage totdeauna nulitatea actului procedural, se constată că în mod corect s-a considerat de prima instanță, că plângerea ce i s-a adresat de petiționar, este inadmisibilă. În consecință, față de inadmisibilitatea plângerii și cum alte motive, susceptibile de a fi invocate din oficiu, nu se constată, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, cu obligarea petiționarului să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul O.M. împotriva sentinței nr. 214 din 28 februarie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe petiționar să plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2005.