ÎCCJ, Decizia nr. 127/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 11 aprilie 2003,

O.M. s-a adresat cu plângere penală, Curții de Apel Galați, prin care a

susținut că în ziua de 10 aprilie 2003, cu ocazia unei conferințe de presă

organizate la Camera Deputaților, deputatul P.N.L., S.N., a făcut afirmații de

natură să-i lezeze imaginea publică.

Ulterior, la data de 14 mai

2003, O.M. s-a adresat Curții Supreme de Justiție, secția penală, cu o plângere

identică.

În urma conexării, cele două

plângeri au format obiectul dosarului nr. 349/P/2003, al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică.

Procurorul desemnat să

examineze plângerile, prin rezoluția din 27 august 2004, a dispus neînceperea

urmăririi penale față de S.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă

prevăzută de art. 205 C. pen. și de calomnie prevăzută de art. 206 C. pen., cu

motivarea că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale acestor

infracțiuni.

S-a relevat, în acest sens,

că afirmațiile făcute de deputatul S.N., cu ocazia conferinței de presă ținute la Camera Deputaților, în ziua de 10 aprilie 2003, constituie modalități de exprimare a unor

opinii și aprecieri proprii, care, potrivit jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, nu pot viza sfera ilicitului penal.

S-a subliniat că în cazul persoanelor

publice, mai ales în contextul dezbaterilor cu implicații electorale, dreptul

la respectarea imaginii este restrâns în comparație cu cel al persoanelor

obișnuite, deoarece, alegând viața publică, asemenea persoane își asumă riscul

unei cenzuri mai accentuate asupra propriei activități.

În fine, s-a învederat că

din verificările efectuate a rezultat că deputatul menționat a făcut

afirmațiile ce i se reproșează, în cadrul exercitării dreptului la opinie și la

liberă exprimare, esențial pentru un om politic, deoarece în această calitate

se constituie în purtător de cuvânt și reprezintă interesele grupului de

persoane ce l-a ales.

Petiționarul O.M. a formulat

plângere împotriva rezoluției, solicitând instanței să dispună desființarea

acesteia, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen.,

reținerea cauzei pentru judecare și condamnarea persoanei vizate, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 205 și 206 C. pen.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin sentința nr. 214 din 28 februarie 2005, a respins

plângerea, ca inadmisibilă, cu motivarea că, în raport cu dispozițiile art. 278

1

,

cu referire la art. 278 alin. (1) C. proc. pen., o atare plângere nu poate fi

adresată instanței, decât după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278

din același cod.

S-a relevat că din moment ce

nu a fost parcursă etapa prealabilă obligatorie a verificării rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale de către procurorul ierarhic superior,

reglementată în art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea adresată de

petiționar, direct instanței, este inadmisibilă.

Împotriva sentinței,

petiționarul O.M. a declarat recurs.

Prin motivele invocate în

sprijinul recursului, s-a susținut, în esență, că, din moment ce adresa prin

care s-a comunicat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, a fost semnată

de însuși procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică, este

lipsită de relevanță împrejurarea că petiționarul nu i s-a mai adresat acestui

procuror, cu plângere împotriva acelei rezoluții.

În concluzie, s-a cerut

casarea sentinței și admiterea plângerii.

Recursul nu este fondat.

În adevăr, prin art. 278 alin.

(1) C. proc. pen., se prevede că „plângerea împotriva măsurilor luate sau a

actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de

acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de Procurorul

general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de

secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

În raport cu această

dispoziție cu caracter imperativ a legii, în art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen., se prevede că numai „după respingerea plângerii făcute conform art.

275-278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței

ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau

de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și

orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face

plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror, a

modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Or, așa cum corect s-a

subliniat prin considerentele sentinței, petiționarul O.M. nu s-a conformat

dispoziției imperative din art. 278 alin. (1) C. proc. pen., în sensul de a se

adresa mai întâi, cu plângere, procurorului ierarhic superior celui care a dat

ordonanța de neîncepere a urmăririi penale, neobservând că, potrivit art. 278

1

alin. (1) din același cod, posibilitatea de a se adresa instanței este

condiționată de existența unei soluții de respingere a plângerii făcute conform

art. 275-278.

Așa fiind și cum aceste

reglementări privesc sesizarea instanței, iar încălcarea lor atrage totdeauna

nulitatea actului procedural, se constată că în mod corect s-a considerat de

prima instanță, că plângerea ce i s-a adresat de petiționar, este inadmisibilă.

În consecință, față de

inadmisibilitatea plângerii și cum alte motive, susceptibile de a fi invocate

din oficiu, nu se constată, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, cu

obligarea petiționarului să plătească statului, cheltuielile judiciare

efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul O.M. împotriva sentinței nr. 214 din 28

februarie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționar să

plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2005.