ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3390/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1089 din 17

februarie 2004 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 s-a admis excepția

prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea principală și, în

consecință, s-a respins cererea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu

cu Ministerul Apărării Naționale ca fiind prescrisă, s-au respins cererile de

chemare în garanție formulate de Ministerul Apărării Naționale în

contradictoriu cu SC P. București SA și SC P.C. SRL ca rămase fără obiect.

Prima instanță a reținut că

reclamantul a solicitat obligarea pârâtului-vânzător la remedierea viciilor

ascunse apărute la garsoniera pe care o deține, însă dreptul material la

acțiune privind viciile ascunse ale unei construcții se prescrie într-un termen

de 6 luni socotit de la data descoperirii viciilor, care trebuie să se constate

cel mai târziu în 3 ani de la data predării construcției.

S-a apreciat că viciile nu au fost

ascunse cu viclenie de către pârâtul vânzător deoarece atât la recepția

preliminară, cât și la recepția finală nu s-au constatat nereguli ori

deficiențe ale construcției. Reclamantul a cunoscut despre existența viciilor

încă din anul 2001 când a fost obligat prin hotărâre judecătorească la

refacerea terasei blocului.

S-a considerat, de asemenea, că față

de prevederile art. 5 din Decretul nr. 167/1958 acțiunea este prescrisă.

Termenul de 10 ani prevăzut de Legea

nr. 10/1995 nu se aplică în cauză întrucât acesta reglementează răspunderea

pentru viciile construcției a proprietarului, fabricantului, executantului,

deci a altor persoane decât vânzătorul.

Dat fiind că acțiunea a fost

apreciată ca prescrisă, cererile de chemare în garanție formulate de pârât au

rămas fără obiect.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamantul.

Curtea de Apel București, secția a

VII–a, prin decizia civilă nr. 785 A din 30 iunie 2004 a respins apelul ca

nefondat reținând că în raport de procesul-verbal de recepție finală nr. 98/103

din 15 iunie 1998 (în care se face referire la faptul că imobilul recepționat

cu procesul-verbal la terminarea lucrărilor s-a comportat corespunzător în

perioada 12 septembrie 1996 până la întocmirea procesului-verbal din 15 iunie

1998) și în lipsa altor dovezi nu se poate reține că viciile au fost ascunse cu

viclenie de către vânzător. Apelantul a ocupat garsoniera în calitate de

chiriaș începând cu 16 octombrie 1996.

Prima instanță a apreciat corect că

potrivit art. 5 și art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 dreptul material

la acțiune privind viciile ascunse ale unei construcții se prescrie în termen

de 6 luni de la data descoperirii acestora, fără ca această dată să se situeze

după împlinirea a 3 ani de la data predării construcției. În cauză, acest

termen nu a fost respectat.

S-a evidențiat și faptul că în anul

2001 reclamantul a fost chemat în judecată pentru refacerea terasei, acțiune ce

a format obiectul dosarului nr. 6551/2001, ori de la acel moment nu se poate

considera că apelantul a cunoscut viciile și a început să curgă termenul de

prescripție a dreptului la acțiune.

Termenul de 10 ani prevăzut de Legea

nr. 10/1995 vizează obligația altor persoane decât vânzătorul de a răspunde

pentru viciile construcției față de beneficiarul lucrării (termenul

calculându-se în raport de data recepției lucrării).

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs reclamantul arătând că în mod greșit s-a apreciat că Legea

nr. 10/1995 se referă numai la răspunderea pentru vicii ascunse ale

constructorului și nu ale vânzătorului.

Recursul este nefondat.

În privința termenului legal

incident, în cauză, se constată că instanțele au aplicat corect legea.

Potrivit art. 5 din Decretul

167/1958 dreptul la acțiune privitor la viciile ascunse ale unui lucru transmis

sau ale unei lucrări executate se prescrie prin împlinirea unui termen de 6

luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie. Art. 11 al

aceluiași act normativ prevede că prescripția dreptului la acțiune pentru

viciile ascunse începe să curgă de la data descoperirii însă, pentru

construcții, nu mai târziu de 3 ani de predare.

Analizând actele existente la dosar

se constată că recepția finală a construcției a fost efectuată la data de 15

iunie 1998 când s-a întocmit procesul-verbal de recepție finală nr. 98/103.

Reclamantul a depus prezenta cerere prin care a solicitat obligarea

vânzătorului la remedierea viciilor ascunse la data de 13 martie 2003, cu

depășirea termenelor de 6 luni și 3 ani prevăzute de art. 5 și art. 11 din

Decretul nr. 167/1958.

Conform art. 29 al Legii nr. 10/1995

nu vânzătorul, ci „proiectantul, specialistul verificator de proiecte atestat,

fabricanții și furnizorii de materiale și produse de construcții, executantul,

responsabilul tehnic cu execuția atestat, dirigintele de specialitate, expertul

tehnic răspund pentru viciile ascunse într-un interval de 10 ani de la recepția

lucrării”.

Așa fiind, recursul se va respinge

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul C.I. împotriva deciziei civile nr. 785/A din 30 iunie

2004 a Curții de Apel București, secția a VII–a.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.