ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2627/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 25 august

2003, reclamanta A.P. Cluj Napoca a chemat în judecată SC I.C. SRL Cluj Napoca,

pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să

remedieze lucrările de hidroizolație constatate defecte, să plătească daune

cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de la data notificării și până la executare

și să suporte și toate cheltuielile de reparații executate de locatarii care au

suferit prejudicii de pe urma acestor lucrări defecte.

Prin sentința civilă nr. 10543 din

21 noiembrie 2003, Judecătoria Cluj Napoca a respins acțiunea, ca fiind

prescrisă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că, în baza contractului nr. 11 din 1 iulie 1996,

pârâta a executat lucrări de hidroizolații la imobilul reclamantei.

Începând cu anul 2001, reclamanta a

sesizat de mai multe ori executantul asupra infiltrațiilor de apă, solicitând

remedierea defecțiunilor.

Acțiunea în instanță a fost, însă,

formulată în anul 2003, încât, față de data descoperirii viciilor ascunse, s-a

constatat că termenul de prescripție de 6 luni, prevăzut de art. 5 din Decretul

nr. 167/1958, s-a împlinit.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat apel reclamanta, invocând că, la data examinării prescripției, nu se

putea determina dacă defecțiunile sunt datorate unor vicii ascunse cu sau fără

viclenie, decât pe calea unei expertize tehnice.

Totodată, instanța nu a aplicat

corespunzător dispozițiile legale prevăzute de art. 5 și art. 11 alin. (3) din

Decretul nr. 167/1958, din moment ce între părți s-a stabilit prin convenție un

termen de garanție a lucrărilor de 10 ani, care înlătură incidența celorlalte

termene de prescripție, de 6 luni, respectiv de 3 ani.

Prin decizia nr. 154 din 16 martie

2004, Curtea de Apel Cluj a respins apelul, ca nefondat.

A reținut că instanța de fond a

făcut o aplicare corectă a legislației în domeniu, în raport de starea de fapt,

termenul de garanție de 10 ani neînlăturând prescripția care, în cauză, este de

6 luni și a început să curgă de la data descoperirii viciilor ascunse,

respectiv din anul 2001, încât, în mod justificat, instanța de fond a constatat

ca prescris dreptul la acțiune.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat recurs reclamanta, pe care l-a întemeiat în drept, pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

A reiterat motivele din apel și a

susținut în plus, față de cele arătate în precedent, că instanța a nesocotit și

dispozițiile legale, referitoare la întreruperea termenului de prescripție,

care operează în cazul recunoașterii obligației, așa cum s-a întâmplat și, în

cauză, pârâta remediând o parte dintre defecțiuni în aprilie 2003, încât acțiunea

a fost introdusă în termen.

A depus, în susținerea recursului, o

expertiză tehnică extrajudiciară.

Recursul este nefondat.

Reclamanta a invocat prin acțiune

existența unor vicii drept cauză a infiltrațiilor, iar potrivit raportului de

expertiză depus în recurs a precizat că se datorează schimbării tehnologiei din

proiectul de execuție.

Este vorba, deci, de vicii ascunse

existente încă de la momentul predării lucrării și cum cauza infiltrațiilor nu

a fost aparentă, reclamanta era obligată și recunoaște chiar prin acțiune că a

consultat un specialist, încât era în măsură să acționeze executantul pentru

antrenarea răspunderii pentru vicii ascunse.

În privința termenului legal

incident, în cauză, se constată că instanțele au aplicat corect legea.

Potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958,

dreptul la acțiune, privitor la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau al

unei lucrări executate, se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, în

cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie.

Per a contrario

,

dacă viciile au fost ascunse cu viclenie, termenul aplicabil este termenul general

de prescripție de 3 ani.

Potrivit art. 11 alin. (1) și (2)

din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune, privind viciile

ascunse, începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu

de la împlinirea unui an, pentru lucru ori lucrare și 3 ani, pentru construcții

de la predare.

Prin art. 11 alin. final, se mai

prevede că prin dispozițiile de mai sus nu se aduce nici o atingere termenelor

de garanție legale sau convenționale.

Deci, în principiu, legea fixează ca

data de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune un moment

subiectiv: data când au fost cunoscute viciile. Din acest moment, cel ce

beneficiază de garantarea lucrului, lucrării sau construcției este în măsură să

introducă acțiunea pentru vicii ascunse.

Legiuitorul a fixat și un moment

obiectiv, de la care începe să curgă prescripția, care coincide cu împlinirea

unui termen calculat de la data predării: 1 an pentru lucru și 3 ani pentru

construcții (respectiv de 10 ani, potrivit Legii nr. 10/1995), dacă legea sau

părțile nu au stabilit alte termene de garanție.

Textele de lege sus citate nu

trebuie însă interpretate, în sensul că prin acestea s-au stabilit alte termene

de prescripție, ci că descoperirea viciilor ascunse, de la care curge

prescripția, trebuie să aibă loc cel mai târziu în termenul legal sau convențional

de la predarea bunului.

Totodată, data de la care curge

prescripția pentru viciile ascunse este aceeași, fie la momentul subiectiv fie

la momentul obiectiv, indiferent dacă ele au fost ascunse cu viclenie sau nu,

ceea ce diferă este doar termenul de prescripție de 6 luni sau 3 ani.

Aplicând în acest sens legea, în mod

corect, s-a apreciat în cauză că termenul de prescripție a început să curgă din

2001, care este data descoperirii viciilor, iar termenul incident, în cauză,

este cel de 6 luni și nu cel de 3 ani, nefăcându-se dovada ascunderii cu

viclenie a pretinselor vicii.

Schimbarea tehnologiei de

construcție, nu este prin ea însăși o dovadă a relei credințe.

Nu se poate susține nici că a

intervenit o întrerupere a acestui termen de prescripție, deoarece pârâta nu a

recunoscut niciodată existența unor vicii ascunse, de natura celor precizate.

Așa fiind, hotărârea instanțelor

este legală, iar recursul este nefondat și, în baza art. 312 C. proc. civ., va

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.P. cu sediul în Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 154

din 16 martie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 15 septembrie 2004.