ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1029/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă

înregistrată sub nr. 4283 din 12 decembrie 2003, la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta C.M. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea

hotărârii nr. 8103 din 28 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia

de a-i recunoaște calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu acordarea

drepturilor cuvenite.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a născut la 23 martie 1940, în București, și că după

această dată, mama sa s-a mutat, împreună cu aceasta, la părinții săi din

comuna Gepiu - Bihor, de unde în 1942, după Dictatul de la Viena, s-au refugiat în localitatea Beiuș, odată cu toți locuitorii comunei, refuzând

maghiarizarea.

În probațiune, reclamanta a

depus acte de stare civilă, extras din indexul cu evidența refugiaților

eliberat de Arhivele Naționale, secția Bihor, în care aceasta figurează cu nr. fișei

7989, precum și adresa nr. 6115/2003, emisă de aceeași autoritate administrativă,

din care rezultă că mama sa, C.E., nu figurează în evidențele privind

refugiații.

În cauză, pârâta Casa

Județeană de Pensii Bihor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea

acțiunii, întrucât reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice și nici a

situației de refugiu.

Prin sentința nr. 28/PI din

19 ianuarie 2004, instanța învestită a admis acțiunea, a anulat hotărârea

contestată și a obligat pârâta, să îi recunoască reclamantei, calitatea de

beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada faptului că după

naștere, împreună cu mama sa, s-au mutat în localitatea Gepiu, de unde s-a

refugiat în luna iulie, anul 1942, în Beiuș.

A mai reținut instanța, că

adeverința eliberată de Arhivele Naționale, se referă la o altă persoană,

existând numai o identitate de nume cu reclamanta, însă din declarațiile

martorilor a rezultat, fără echivoc, refugiul acesteia și al mamei, după

cedarea Ardealului de Nord.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând că, în mod

greșit a admis instanța, acțiunea reclamantei, în condițiile în care aceasta nu

a depus nici un act din care să rezulte că se afla cu mama sa, în comuna Gepiu

și că în perioada iulie 1942 - decembrie 1945, s-a refugiat din această

localitate, în Beiuș.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 6

1

din Legea nr. 319/2002, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 105/1999,

dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 din ordonanță, se face de către

persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate la cerere, de către organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

Cum în cauză, probele

produse nu sunt suficiente, se impune completarea probatoriului, în vederea

stabilirii unei corecte situații de fapt, instanța urmând ca în temeiul

dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., să administreze probele

admisibile, pe care le va considera utile.

Așa fiind, se va admite

recursul și se va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței nr. 28/CA din 19 ianuarie

2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, pronunțată în dosarul nr. 4283/2003.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2005.