ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7033/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 2 noiembrie 2001 Y.E.C.N. și O.C.P. au chemat în judecată SC S. SA, SC S.I. SA, A.P.A.P.S. București, în prezent A.V.A.S., SIF Transilvania SA Brașov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea dispoziției nr. 8385 din 1 octombrie 2001 (dosar 635/2001) a SC S. SA, precum și nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 98/1995 și a contractului de schimb acțiuni contra certificate de proprietate nr. C 139/1995 și în consecință să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în Sinaia compus din teren în suprafață de 5405,96 mp și construcțiile aflate pe acesta.

Prin sentința civilă nr. 676 din 22 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova a fost admisă acțiunea astfel cum a fost formulată inițial, în final pârâtele SC S. SA și SC S.I. SA Sinaia fiind obligate să restituie în natură reclamantelor imobilul solicitat ca urmare a constatării nulității parțiale a contractelor de privatizare și schimb. A fost respinsă ca inadmisibilă contestația față de SIF Transilvania în ce privește anularea contractului nr. 98/1995, precum și excepția de tardivitate invocată de SC S. SA privind neatacarea în termen a deciziei nr. 8385/2001. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantele contestatoare au făcut dovada calității de moștenitoare de pe urma lui C.A.

conform certificatelor de moștenitor menționate, precum și că prin sentința civilă nr. 15 din 26 ianuarie 2001 a Tribunalului Prahova a fost admisă acțiunea în revendicare cu privire la același imobil. S-a avut în vedere că imobilul în litigiu a făcut obiectul contractului nr. 98 din 3 martie 1995 prin care F.P.S. a înstrăinat acțiunile SC S. SA, Asociației PAS Sinaia privind imobilul din Sinaia, cât și a contractului de schimb nr. C 139 din 14 aprilie 1995 încheiat între SIF T. și Asociația PAS Sinaia din cadrul SC S. SA. S-a dispus anularea deciziei contestate, precum și a celor două contracte menționate, în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate persoanele chemate în judecată, motivele de apel fiind redate în esență în cuprinsul deciziei nr. 84 din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Prin această hotărâre au fost admise toate apelurile formulate, dispunându-se desființarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele hotărârii s-a reținut că în mod greșit tribunalul s-a considerat competent să soluționeze toate capetele de cerere, inclusiv constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 98 din 31 martie 1995 încheiat între pârâtul F.P.S. și Asociația PAS Sinaia, precum și a contractului de schimb de acțiuni contra certificatelor de proprietate, încheiat între fostul F.P.S. III Transilvania în prezent SIF T. și Asociația PAS Sinaia, în situația în care obiectul celor 2 vânzări nu l-a format nici măcar parte din imobilul în litigiu, ci acțiuni reprezentând părți din capitalul social al SC S. SA, care sunt bunuri mobile încorporate.

De aici s-a concluzionat că cele două contracte nu intră sub incidența art. 46 din Legea nr. 10/2001, iar examinarea cauzelor cu nulitate este de competența instanței comerciale, în favoarea căreia va fi declinată competența, în urma disjungerii acestor capete de cerere, apreciate greșit ca accesorii. Reclamantele au declarat recursul de față, împotriva acestei decizii, în condițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că nici un moment, pe parcursul soluționării pricinii nu a fost pusă în discuție problema competenței materiale a tribunalului de a rezolva capătul de cerere privind constatarea nulității parțiale a contractelor de privatizare. Se susține că în raport de prevederile art. 24 pct. 8 și 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 46 alin. (2) din lege constatarea nulității actelor de privatizare este de competența secției civile a tribunalului și nu a secției comerciale.

Recursul fiind întemeiat, va fi admis în sensul celor ce urmează: Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanța de apel, fără a analiza și a răspunde la motivele de apel formulate, a hotărât că se impune disjungerea capătului de cerere privind constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare și schimb de acțiuni și trimiterea acestei cereri secției comerciale a tribunalului, întrucât nu intră în competența secției civile a aceleiași instanțe. Se constată că această soluție este dată cu nesocotirea unor reguli esențiale de procedură, întrucât problema competenței instanței civile sau a celei comerciale în soluționarea capătului de cerere menționat, nu a format obiectul dezbaterii, nu a fost pusă în discuția părților.

Această situație rezultă cu evidență din analiza încheierii de dezbateri din data de 26 martie 2003, în care sunt redate susținerile părților. Astfel, apelantele au susținut motivele de fond formulate prin apel, cerând respingerea acțiunii, în timp ce reclamantele au răspuns acestor critici aduse sentinței, considerând în esență că nu poate fi invocată cu temei buna-credință prevăzut de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și că cererea de constatare a nulității parțiale a celor două contracte de privatizare și de schimb este admisibilă. Prin urmare, rezultă nu numai că excepția de necompetență materială a instanței civile de a hotărî în cauză nu a fost pusă în discuția părților din oficiu de instanță, dar aceasta nu a format nici obiect de analiză în cadrul soluționării motivelor de apel formulate.

Așa fiind, rezultă că hotărârea a fost dată de nesocotirea prevederilor art. 295 C. proc. civ. și art. 298 C. proc. civ., excepția de ordine publică a competenței materiale a instanței comerciale de a se pronunța în cauză, și care a fundamentat soluția adoptată, nefiind pusă în discuția părților. În aceste condiții, recursul de față urmează a fi admis, conform art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 C. proc. civ., a se casa hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelurilor și a se crea posibilitatea părților de a-și formula apărări și susțineri în legătură cu competența instanței în legătură cu cererea vizând constatarea nulității contractelor de vânzare de acțiuni și schimb în litigiu.

Cu această ocazie, fără a se nega orice incidență a prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul căruia nulitatea absolută este înlăturată în cazul imobilelor preluate în baza unui titlu nevalabil, dacă actul de înstrăinare a fost făcut cu bună-credință, sunt de examinat și prevederile art. 40 din Legea nr. 137/2002, lege specială ulterioară Legii nr. 10/2001; potrivit acestui text ce cuprinde norme speciale și derogări în materie de competență, cererile prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut în prezenta lege și în O.U.G. nr. 88/1987, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare prin care se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor și se judecă de urgență și cu precădere.

De aceea este de examinat dacă dispozițiile legii speciale noi primează în cazul în care se solicită prin cerere distinctă constatarea nulității actului de privatizare. Față de cele arătate, recursul de față urmează a fi admis și a se casa decizia atacată cu trimiterea deciziei aceleiași instanțe, spre a proceda la rejudecare în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele Y.E.C.N. și O.C.P. împotriva deciziei civile nr. 84 din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.