Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3832/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
24 februarie 2005

Decizia nr. 1371/2005 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 3832/2004 — recurs împotriva deciziei nr. 2129/2004 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2129 din 8 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 3832/2004 s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul S.D., împotriva deciziei penale nr. 1873 din 5 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. 3154/2004, ca instanță de recurs. Împotriva acestei decizii nr. 2129 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel București a formulat recurs S.D., invocând nelegala citare în fața instanței care a soluționat contestația în anulare precum și administrarea de noi probe, respectiv o expertiză grafoscopică. Recursul urmează să fie respins ca inadmisibil, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 385 1 pct. 1 lit. e) C. proc.

pen., pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de tribunale și curți de apel, ca instanțe de apel. Cum decizia atacată nu se circumscrie nici uneia din ipotezele textului citat aceasta nu este supusă recursului, prin urmare recursul se va respinge ca inadmisibil. Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. a), teza a II-a precum și art. 192 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.;

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul S.D., împotriva deciziei penale nr. 2129 din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.