ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 400/2005

Deliberând asupra recursurilor de față constată: Prin sentința penală nr. 69 din 21 martie 2001, pronunțată de Tribunalul Arad au fost condamnați următorii inculpați: 1. N.A. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), e), g) și i) și alin. (3) C. pen. În baza art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 același inculpat a fost condamnat la un an închisoare. Conform art. 33 și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsă durata prevenției de la 6 august 1998 la 1 noiembrie 1998. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. 2. I.V. la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., prin înlăturarea alin. (3) din art. 209. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. 3. N.T. la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., prin înlăturarea art. 209 alin. (3) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2993 din 6 noiembrie 1995 a Judecătoriei sector 5 București și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă G.T. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin decizia penală nr. 324 din 11 iulie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-au admis apelul procurorului și cele declarate de inculpații N.A. și I.V., s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad. Prin încheierea nr. 2781 din 30 mai 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, s-a admis cererea petiționarului N.A. și s-a strămutat judecarea cauzei la Tribunalul Prahova. Tribunalul Prahova, prin sentința penală nr. 392 din 27 septembrie 2002, a dispus condamnarea următorilor inculpați: 1. N.A.

după cum urmează: - în baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 13 C. pen., după schimbarea încadrării juridice, la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat; - în baza art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 6 iunie 1998 la 1 noiembrie 1998. 2. I.V., la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice.

Conform art. 61 C. pen., s-a menținut beneficiul liberării condiționare privind restul de pedeapsă de 1530 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 228/1994 a Judecătoriei Deva. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 11 iunie la 1 noiembrie 1998. 3. N.T. la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i), cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2993/1995 a Judecătoriei sector 5 și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată urmând ca în final să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a constatat prejudiciul acoperit prin restituire și s-a respins acțiunea civilă. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt s-au reținut următoarele: La data de 21 ianuarie 1998, cei trei inculpați s-au dus la Arad împreună cu martora T.C. cu autoturismul inculpatului N.T. urmărind sustragerea unui autoturism pentru inculpatul N.A. În acest scop s-au deplasat în cursul serii în fața restaurantului T.R. din Arad. Inculpatul N.A. a rămas în mașina inculpatului N.T., timp în care ceilalți doi coinculpați au sustras prin folosirea unor chei potrivite, autoturismul marca Mercedes proprietatea părții vătămate G.T., în valoare de 80.000.000 lei.

La volanul mașinii sustrase s-a urcat apoi inculpatul N.A. și a plecat spre București, unde ceilalți s-au întors cu mașina inculpatului N.T. Ulterior inculpatul N.A. s-a prezentat la R.A.R. București pentru a schimba culoarea mașinii. Aici inculpatul a luat legătura cu G.A., inginer mecanic care a făcut toate mențiunile de schimbare a culorii și de identificare a autoturismului, omițând să verifice efectiv seria caroseriei și pe cea a motorului datorită afluenței de autoturisme și insistenței inculpatului N.A. care a susținut că mașina mai fusese verificată sub aceste aspecte, astfel încât autoturismul a fost înmatriculat sub alt număr în condiții nelegale. Inculpatul N.A. a condus apoi mașina pe drumurile publice cu numărul de înmatriculare fals.

Apelurile declarate de inculpații N.A. și I.V. au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 2 din 6 ianuarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită fiind neîntemeiată susținerea inculpaților că nu au participat la comiterea furtului ci au cumpărat autoturismul. Inculpații au declarat recurs susținând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită nici în primă instanță și nici în apel întrucât erau arestați în străinătate și s-a solicitat în principal casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar inculpatul N.A. a solicitat reducerea pedepsei. Recursul declarat de inculpatul I.V.

este fondat. Din adeverința emisă la 5 ianuarie 2004 de Penitenciarul Almere Binnen, depusă la dosar în copie în limba olandeză și în traducere legalizată rezultă că inculpatul a fost arestat, la 21 mai 2002, în Olanda și de la data de 29 mai 2002 până la 20 februarie 2004 inculpatul a fost deținut în acest penitenciar. Rezultă, astfel că atât la data de 27 septembrie 2002 când s-a judecat cauza în primă instanță cât și la data de 6 ianuarie 2003 când a fost soluționat apelul, inculpatul se afla în stare de arest în Olanda. Din încheierea din 4 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Prahova rezultă că soția inculpatului a comunicat instanței împrejurarea că acesta este arestat în Olanda și cu toate acestea s-a dispus în continuare citarea inculpatului în București.

La termenul din 27 septembrie 2002 soția inculpatului a depus la dosar în copie tradusă și legalizată, hotărârea Curții de Justiție din Amsterdam din 17 iulie 2002 din considerentele căreia rezultă că inculpatul este arestat. Cu toate acestea instanța a considerat legal îndeplinită procedura de citare și a declarat terminată cercetarea judecătorească procedând la judecarea cauzei. Tot astfel instanța de apel, ignorând actele ce atestau că inculpatul la data judecării fondului, se afla în străinătate în stare de arest și a fost citat la două adrese din București, deși există dovada că nu mai locuiește acolo, a procedat la judecarea apelului la termenul din 6 ianuarie 2003 citându-l nelegal pe inculpat la adresa avocatului B.O.

din București deși inculpatul nu-și alesese această adresă pentru a fi citat, iar asistența juridică era asigurată de un alt avocat desemnat din oficiu de instanță. Față de cele menționate, Curtea reține că procedura de citare a inculpatului I.V. nu a fost legal îndeplinită la judecarea cauzei în primă instanță și în apel și constată existența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. Referitor la recursul inculpatului N.A. se constată următoarele: Susținerea inculpatului că și în privința sa a fost judecată cauza fără ca procedura să fie legal îndeplinită, nu este fondată. Astfel, din actele dosarului rezultă că acest inculpat a fost prezent la data când s-a judecat cauza în apel, iar în primă instanță a fost prezent la două termene (23 martie 2002 și 4 septembrie 2002) astfel încât, conform art. 291 alin. (3) C. proc.

pen., nu a mai fost citat pentru termenul la care s-a judecat cauza. Se apreciază, de asemenea, că este nefondată critica privind individualizarea pedepselor care sunt corespunzătoare pericolului social concret al faptelor comise având în vedere modalitatea și împrejurările în care au fost săvârșite, urmările produse și circumstanțele personale ale inculpatului. Examinând cauza și din oficiu, Curtea constată existența cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., întrucât pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966 cade sub incidența grațierii conform art. 1 și 2 din Legea nr. 543/2002, împrejurare pe care instanța de apel nu a avut-o în vedere.

Față de toate cele menționate urmează a se admite recursurile și a se dispune conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casarea în parte a hotărârilor pronunțate cu trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce-l privește pe inculpatul I.V. și conform art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., constatarea grațierii pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului N.A., pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații N.A. și I.V. împotriva deciziei penale nr. 2 din 6 ianuarie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Casează, în totalitate, decizia atacată și în parte sentința penală nr. 392 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Prahova, în următoarele limite: - toate dispozițiile cu privire la inculpatul I.V., pentru care trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova. - cu privire la inculpatul N.A. numai sub aspectul omisiunii aplicării grațierii. Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului N.A. și conform art. 1 și art. 2 din Legea nr. 543/2002 constată grațiată pedeapsa de un an închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002. Inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2005.