ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3413/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 6

august 2003, reclamanta M.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 7739/2003,

emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș și obligarea pârâtei, să-i acorde

drepturile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

în perioada 22 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, reclamanta și familia sa au fost

duși în mod forțat, în Ungaria, situație pe care o poate dovedi cu acte și

martori.

Prin sentința civilă nr. 398/2003 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

acțiunea a fost respinsă, ca nefondată, reținându-se că reclamanta nu a suferit

persecuții din motive etnice și că s-a stabilit temporar în Ungaria, în timpul

regimului hortyst.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs în termen, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat

că instanța a reținut greșit situația de fapt, care este cea menționată în

acțiune și care rezultă din probele administrate, martori și acte.

Verificând cauza, în funcție de

motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat.

Din declarațiile materiale ale

martorilor B.E. și R.E., coroborate cu adeverința nr. 46/1941/42, emisă de

Școala Populară Greco - Catolică din Debrecen (în traducere legalizată), rezultă

că din data de 22 noiembrie 1940 și până în martie 1945, reclamanta și familia

sa au fost duse în mod forțat în Ungaria, la Debrecen. Aceeași situație o învederează și martorii R.I. și T.V., ale căror declarații

notariale, reclamanta le-a depus în recurs.

Având în vedere situația de fapt mai

sus menționată, se constată că acțiunea este fondată, întrucât, potrivit art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română

care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit

persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de

domiciliu.

Faptul că reclamanta și familia sa

au fost duse cu forța (cu trenul, după cum se arată în acțiune), în Ungaria,

reprezintă o strămutare care a avut loc înlăuntrul perioadei menționate în

actul normativ, ca urmare a Dictatului de la Viena. Nu există nici un temei pentru a se interpreta probele, în sensul că reclamanta ar fi

dorit să se stabilească în Ungaria, astfel cum a reținut în mod greșit instanța

de fond. O schimbare în fapt a domiciliului, la dorința familiei reclamantei,

adică de bună voie, nu este justificată de nici o rațiune și nu rezultă din

nici o probă a dosarului.

Pentru considerentele expuse,

recursul va fi admis, sentința se va modifica și acțiunea va fi admisă. Se va

anula actul atacat și pârâta va fi obligată să acorde reclamantei, drepturile

prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/1990, pentru perioada 22 noiembrie 1940

- 6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.R.

împotriva sentinței civile nr. 398 din 28 octombrie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința

atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta M.R. Anulează

hotărârea nr. 7739 din 21 iulie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș

și obligă pe pârâtă, să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de

dispozițiile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 22 noiembrie 1940 - 6 martie

1945, începând cu data de 1 august 2003.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 iunie 2004.