ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3413/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 6 august 2003, reclamanta M.R. a solicitat anularea hotărârii nr. 7739/2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș și obligarea pârâtei, să-i acorde drepturile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, s-a arătat că în perioada 22 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, reclamanta și familia sa au fost duși în mod forțat, în Ungaria, situație pe care o poate dovedi cu acte și martori. Prin sentința civilă nr. 398/2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă, ca nefondată, reținându-se că reclamanta nu a suferit persecuții din motive etnice și că s-a stabilit temporar în Ungaria, în timpul regimului hortyst.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului s-a arătat că instanța a reținut greșit situația de fapt, care este cea menționată în acțiune și care rezultă din probele administrate, martori și acte. Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat. Din declarațiile materiale ale martorilor B.E. și R.E., coroborate cu adeverința nr. 46/1941/42, emisă de Școala Populară Greco - Catolică din Debrecen (în traducere legalizată), rezultă că din data de 22 noiembrie 1940 și până în martie 1945, reclamanta și familia sa au fost duse în mod forțat în Ungaria, la Debrecen.

Aceeași situație o învederează și martorii R.I. și T.V., ale căror declarații notariale, reclamanta le-a depus în recurs. Având în vedere situația de fapt mai sus menționată, se constată că acțiunea este fondată, întrucât, potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu. Faptul că reclamanta și familia sa au fost duse cu forța (cu trenul, după cum se arată în acțiune), în Ungaria, reprezintă o strămutare care a avut loc înlăuntrul perioadei menționate în actul normativ, ca urmare a Dictatului de la Viena.

Nu există nici un temei pentru a se interpreta probele, în sensul că reclamanta ar fi dorit să se stabilească în Ungaria, astfel cum a reținut în mod greșit instanța de fond. O schimbare în fapt a domiciliului, la dorința familiei reclamantei, adică de bună voie, nu este justificată de nici o rațiune și nu rezultă din nici o probă a dosarului. Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, sentința se va modifica și acțiunea va fi admisă. Se va anula actul atacat și pârâta va fi obligată să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/1990, pentru perioada 22 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.R. împotriva sentinței civile nr. 398 din 28 octombrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta M.R. Anulează hotărârea nr. 7739 din 21 iulie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș și obligă pe pârâtă, să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 22 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 august 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2004.