ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1357/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 18 ianuarie 2004, reclamantul C.I. a solicitat anularea hotărârii nr.

118 din 14 octombrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin și

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 219/PI din

6 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului,

calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Pentru a soluționa astfel,

instanța de fond a reținut că adresa nr. 2178 din 22 aprilie 2003 a Direcției

Județene Bihor a Arhivelor Naționale nu a infirmat faptul că reclamantul s-a

refugiat din Ardealul de Nord, după Dictatul de la Viena. S-a mai reținut că reclamantul a făcut dovada cu martori, că s-a refugiat din Ardealul

de Nord, în comuna Ceica, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Caraș Severin.

Recurenta a susținut că în

adresa nr. 2178 din 22 aprilie 2003, emisă de Direcția Județeană Bihor a

Arhivelor Naționale, reclamantul nu figurează, ca fiind refugiat din

localitatea Episcopia Bihor, în comuna Ceica, județul Bihor, iar dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000, se poate

face numai cu acte oficiale sau prin declarație cu martori.

Criticile formulate sunt

neîntemeiate.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă

localitate, decât cea de domiciliu.

Prin persoană strămutată în

altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice.

În mod eronat, susține

autoritatea recurentă, că intimatul nu s-ar afla în această situație, atâta

timp, cât s-a refugiat din Episcopia Bihorului - Oradea, în comuna Ceica -

Bihor.

Potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, se precizează că în lipsa actelor oficiale eliberate de organele

competente, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori.

Or, reclamantul a făcut

dovada situației sale de refugiat, prin declarațiile martorilor P.D. și M.Ș.

Având în vedere cele expuse

și ținând cont că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, recursul

se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 219/CA

- PI din 6 aprilie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2005.