ÎCCJ, Decizia nr. 126/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Pentru a redobândi dreptul

de proprietate asupra vilei C. din orașul Bușteni, județul Prahova, D.F. (mama

petiționarului D.C.) a introdus acțiuni în justiție, prin care a solicitat să

se constate că imobilul respectiv nu a fost naționalizat.

La cererile ce s-au formulat

în vederea verificării susținerilor reclamantei, Primăria orașului Bușteni,

Prefectura Prahova, Consiliul Județean Prahova, precum și societățile

comerciale care au administrat vila menționată, au făcut comunicări și au

eliberat acte, pe baza datelor din arhivele proprii și a relațiilor obținute de

la foștii salariați.

Pentru că au apărut

neconcordanțe între unele acte, datorită insuficienței surselor de informare, D.F.

și fiul ei, D.C., au formulat plângeri pe care le-au adresat unităților

teritoriale ale Ministerului Public, precum și Parchetului de pe lângă instanța

supremă, reclamând săvârșirea unor infracțiuni.

În urma verificărilor

efectuate în dosarul nr. 1118/P/1993, al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ploiești, la care a fost conexat dosarul nr. 1234/P/1992, al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Câmpina, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.E.,

fost secretar al Prefecturii Prahova, considerându-se că datele menționate în

adresele nr. 2301/I/D/56 din 2 aprilie 1991 și nr. 3994 din 23 iunie 1992,

semnate de acesta, în calitate de secretar, deși contradictorii cu privire la

trecerea vilei C. în proprietatea statului, nu se datorează săvârșirii

infracțiunii de fals, ci confuziei existente în datele ce s-au găsit în arhiva

Primăriei orașului Bușteni.

Tot astfel, în dosarul nr. 810/P/1993

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de G.A., director al SC C. SA Bușteni, considerându-se că

acesta a acționat fără vinovăție, atunci când, pe baza unei adrese confuze a

Prefecturii Prahova, a semnat un proces-verbal și un raport prin care a

menționat că imobilul respectiv a fost naționalizat.

Soluțiile adoptate în aceste

două dosare penale au fost verificate în cadrul secției de urmărire penală și

criminalistică a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

constatându-se că sunt legale și temeinice.

La data de 11 mai 2002, D.C.

s-a adresat cu plângere, Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

cerând să fie efectuate cercetări față de procurorii V.E. și P.I., care s-au

succedat la conducerea secției de urmărire penală și criminalistică, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289, 291 și 246 C. pen.

Prin plângerea menționată,

petiționarul a susținut că procurorii respectivi au săvârșit aceste infracțiuni

prin conținutul ce l-au dat adreselor cu care au comunicat, celor interesați,

modul de soluționare a unor plângeri anterioare.

Prim-adjunctul Procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, prin rezoluția

din 2 iulie 2002, a dispus respingerea plângerii formulate de D.C., ca

neîntemeiată.

S-a motivat că în urma

verificării adreselor nr. 7523/1995 din 11 noiembrie 1995, nr. 2985/769/1996

din 29 mai 1996, nr. 2985/769/1996 din 29 februarie 1996, către SC P. SA,

precum și a adresei nr. 617/249/2000 din 28 ianuarie 2000, a rezultat că aceste

adrese nu conțin date necorespunzătoare realității, ci doar formulări diferite,

însă având același conținut.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționarul D.C. a formulat plângere cu care s-a adresat instanței supreme,

solicitând desființarea actului atacat și tragerea la răspundere penală a

procurorilor la care s-a referit.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin sentința nr. 291 din 16 decembrie 2004, a respins

plângerea, ca nefondată, cu motivarea că nu sunt temeiuri care să justifice

desființarea rezoluției atacate.

S-a relevat, în acest sens,

că pretinsa omisiune din adresa către SC P. SA Ploiești, la care se referă

petiționarul, nu constituie o alterare a conținutului respectiv, în condițiile

în care stabilirea situației juridice a imobilului nu a făcut obiectul

cercetărilor procurorului, ci forma obiectul unei acțiuni civile aflate pe rol

la instanța de judecată competentă să o soluționeze.

Petiționarul D.C. a declarat

recurs împotriva sentinței.

La data de 13 mai 2005,

același petiționar a depus la dosar o cerere prin care a menționat că retrage

recursul, iar ulterior, în fața instanței, a declarat din nou că retrage

recursul, cerând să se ia act de această retragere.

Așa fiind și cum, potrivit

dispozițiilor art. 385

4

alin. (2), cu referire la art. 369 alin. (1)

C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate

retrage recursul declarat, urmează a se lua act de retragerea recursului

declarat în cauză de petiționarul D.C. și a-l obliga să plătească statului,

cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

recursului declarat de petiționarul D.C. împotriva sentinței nr. 291 din 16

decembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționar să

plătească statului, suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2005.