ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47

din 15 ianuarie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpații:

- I.L. la:

- 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 65 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., pe

durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul

drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., din

pedeapsa aplicată s-a dedus timpul arestării preventive de la 6 februarie 2003

până la 5 iulie 2003.

- I.S. la:

- 10 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Pe durata executării

pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

Din pedeapsa de executat, în

temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus timpul arestării preventive de la 6 februarie

2003 până la 5 iulie 2003.

În baza art. 17 din Legea

nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităților de 3,48 și respectiv 68,43

gr. heroină în amestec cu cofeină, depuse la I.G.P.R. – Direcția Cazier

Judiciar și Evidența Operativă, cu procesul-verbal seria B nr. 600946 și seria

B nr. 600947, din 18 februarie 2003.

În temeiul art. 191 C. proc.

pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte

1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 6 februarie 2003,

lucrătorii de poliție din cadrul I.G.P. – B.C.C.O.A. au efectuat o percheziție

la domiciliul numitei P.E.P. unde au găsit 6 doze de heroină, destinate

vânzării.

Pentru a beneficia de

prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, P.E.P. a hotărât, din proprie

inițiativă, să colaboreze cu organele de poliție în vederea identificării și

prinderii altor traficanți de droguri.

În acest sens, P.E.P. a

făcut cunoscut că îi va solicita numitului N.H. să-i aducă 4 grame de heroină

în zona Drumul Sării.

În aceeași zi și în prezența

procurorului, P.E.P. l-a sunat pe N.H. spunându-i să-i aducă 4 grame heroină,

cu precizarea că îl va suna din nou când va ajunge în apropierea străzii Drumul

Sării.

După organizarea

dispozitivului de supraveghere a zonei și după apelarea din nou a numitului

N.H., la locul indicat a venit inculpatul I.L. care a fost imobilizat de

polițiști.

Cu ocazia percheziției

efectuată, asupra inculpatului I.L. s-a găsit, în buzunarul hainei, un pachet

de țigări care avea în interior două punguțe din plastic sigilate în care se

afla heroină. Cu acel prilej, inculpatul I.L. a afirmat că a fost trimis în

acel loc de N.H., urmând să primească de la P.E.P. suma de 7.600.000 lei.

După acest episod,

inculpatul I.L. a condus organele de poliție la locuința lui N.H., situată în

str. Vasile Mongă, sector 6, unde au fost identificați inculpatul I.S. zis

N.H., precum și numitul B.N. Tot aici a fost găsit și telefonul de la care

inculpatul a fost apelat.

Cu ocazia percheziției

efectuată în curtea imobilului, s-au găsit, lângă cușca câinelui, îngropate în

pământ și acoperite cu o dală din beton și crengi de brad, două pungi din

plastic, în care se aflau 49 punguțe cu heroină și un cântar electronic.

În cursul cercetărilor,

inițial, inculpatul I.L. a recunoscut săvârșirea infracțiunii, însă, ulterior,

a revenit asupra declarațiilor, susținând că este numai consumator de droguri,

precizând că inculpatul I.S. nu avea cunoștință de cele întâmplate, acesta

aflându-se acolo deoarece a venit la o verișoară, pentru a se lăsa de droguri,

fără a avea cunoștință de faptul că în curte erau ascunse droguri.

Tot cu ocazia cercetărilor

inculpatul I.S. a declarat că se afla în locuința inculpatului I.L., care este

nepotul său, de 5 zile având intenția de a se lăsa de droguri, precizând că nu

a cumpărat droguri de la I.L. și nu are cunoștință de persoana ori persoanele

care au ascuns drogurile descoperite în curte. Cu același prilej, inculpatul

I.S. a declarat că nu o cunoaște pe numita P.E.P. care a sunat pe telefonul său

mobil, motivând acest lucru prin faptul că putea avea numărul de la nepotul

său, inculpatul I.L.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel inculpații I.S. și I.L.

Prin recursul declarat

inculpatul I.S. a solicitat a se dispune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că

nu are nici o legătură cu drogurile descoperite și nici cu vânzarea de droguri

de către nepotul său, inculpatul I.L., numitei P.E.P. ori altor persoane.

Inculpatul I.L. a criticat

aceeași hotărâre, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea

severă, solicitând ca prin reaprecierea criteriilor de individualizare să fie

redusă.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 269 din 19 aprilie 2004, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații I.S. și I.L. pe care i-a obligat

să plătească statului suma de câte 500.000 lei, fiecare, cu titlul de

cheltuieli judiciare.

În motivarea acestei decizii

instanța de apel a arătat că „vinovăția inculpatului I.S. a fost dovedită prin

coroborarea probelor administrate” și anume declarația martorei P.E.P. care a

arătat că îl „apela atât pe inculpatul I.S. cât și pe inculpatul I.L., pentru a

cumpăra de la aceștia droguri și că îl cunoștea pe inculpatul I.S., după

porecla N.H. și a inculpatului I.L. care a afirmat cu ocazia prinderii sale „că

a fost trimis în acel loc de N.H. pentru a da martorei P. drogurile, urmând să

primească suma de 7.600.000 lei în schimb”.

Cu privire la critica

formulată de inculpatul I.L., respectiv greșita individualizare a pedepsei, s-a

arătat că, a fost corect individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute

la art. 72 C. pen. și cu posibilitatea atingerii scopului prevăzut la art. 52

C. pen.

Decizia Curții de apel a

fost atacată cu recurs, în termen legal, de către inculpații I.S. și I.L. pe

care au criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și

anume:

- inculpatul I.S. cu privire

la greșita sa condamnare, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptei

imputată, neavând nici o legătură cu vânzarea și deținerea de droguri de către

inculpatul I.L., nepotul său, motiv pentru care a solicitat a se dispune

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen.;

- inculpatul I.L. cu privire

la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, solicitând reducerea

acesteia prin reaprecierea criteriilor de individualizare, avându-se în vedere

faptul că a recunoscut și regretat fapta comisă.

Recursurile declarate de

inculpații I.S. și I.L. sunt nefondate.

Așa cum au reținut și

instanțele de fond și apel, vinovăția inculpatului I.S. rezultă fără nici un

dubiu din probele administrate în cursul urmăririi penale, dar și al cercetării

judecătorești, chiar dacă unii martori au vrut să dea o altă interpretare

afirmațiilor inițiale, fiind evidentă încercarea de „ajutorare” a acestui

inculpat, în această situație fiind numita P.E.P.

Cum declarațiile acestei martore,

P.E.P., date imediat după săvârșirea faptei și ulterior în cursul urmăririi

penale se coroborează cu celelalte probe existente la dosar, respectiv

procesele verbale încheiate de organele de poliție, declarațiile constante ale

martorului B.N. și în parte ale inculpatului I.L., se constată că inculpatul

I.S. se face vinovat de fapta pentru care a fost trimis în judecată și

condamnat și, pe cale de consecință nu sunt temeiuri pentru a se dispune

achitarea sa.

În ce privește critica

formulată de inculpatul I.L. privind greșita individualizare a pedepsei se

constată că este, de asemenea, nefondată, deoarece instanțele, la dozarea

acesteia, au ținut seama atât de pericolul social al faptei, cât și de poziția

procesuală a acestuia în sensul că a recunoscut învinuirea adusă, fără însă a

se neglija faptul că are statutul de recidivist după condamnare, ceea ce impune

și un tratament juridic sancționator mai sever.

De altfel, pedeapsa aplicată

inculpatului se situează la limita minimă a textului de lege incriminator, așa

încât și din acest punct de vedere nu poate fi considerată ca fiind prea

severă.

Față de cele ce preced,

având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare,

urmează a se constata că recursurile declarate de inculpații I.S. și I.L. sunt

nefondate și a fi respinse ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații I.S. și I.L. împotriva deciziei penale nr.

269 din 19 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților, timpul arestării preventive, începând cu 6 februarie

2003, pentru inculpatul I.S. și de la 6 februarie 2003, la 5 iulie 2003, pentru

inculpatul I.L.

Obligă pe inculpatul I.S. la

plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar

pe inculpatul I.L., la plata cu același titlu, a sumei de 1.600.000 lei din

care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 ianuarie 2005.