Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
3326/2001
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
18 noiembrie 2004

Decizia nr. 6439/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 3326/2001 — recurs

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul A.N. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 564 din 13 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 3326/2001. Recursul a fost declarat la 19 decembrie 2001 înregistrat inițial la secția comercială a Curții Supreme de Justiție (dosar nr. 382/2002), iar motivele de recurs au fost depuse la 14 octombrie 2003 (fila 26 copia recipisei și fila 30 plic către curtea de apel, aflată în același dosar). Hotărârea instanței de apel atacată prin prezentul recurs, i-a fost comunicată recurentului la adresa indicată în cererea de apel, strada av. T.V. nr. 16 sector 1, la 20 decembrie 2001 (a se vedea fila 24, dosar 3326/2001 al Curții de Apel București, secția a III-a civilă).

Conform art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, iar potrivit art. 303 alin. (1), recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. După cum s-a arătat recurentul a motivat recursul după expirarea termenului de motivare. Nefiind invocate motive de ordine publică sau constatate asemenea motive din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se constata nul recursul declarat de reclamant.

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamantul N.A. împotriva deciziei civile nr. 564 din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Obligă recurentul la plata sumei de 15.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC O. DDB România SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.