ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2029/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 septembrie 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamantul U.T. a chemat în judecată pârâtele Casa de Pensii a municipiului București și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, contestând hotărârile nr. 13428/12407 din 30 august 2004 a Casei de Pensii a municipiului București și nr. 336T din 1 aprilie 2004 a Comisiei municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. Ulterior, reclamantul a precizat că obiectul acțiunii îl reprezintă numai hotărârea nr. 13428/12407 din 30 august 2004, a Casei de Pensii a municipiului București. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că pârâta Casa de Pensii a municipiului București, prin hotărârea contestată, i-a respins cererea pentru stabilirea drepturilor conferite de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, ca tardiv formulată, cu motivarea că potrivit art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 105/1999, cererea pentru stabilirea drepturilor prevăzute de această ordonanță se depune la Casa de Pensii a municipiului București, până la data de 31 decembrie 2003, iar reclamantul a depus cererea, peste termenul limită prevăzut de lege. În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că depunerea cererii s-a făcut înăuntrul termenului, de 31 decembrie 2003, dar considerând, în mod eronat, că Ministerul Muncii este organul ierarhic al Comisiei municipiului București, cererea a fost depusă la acest minister, la data de 29 octombrie 2003. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2852 din 19 noiembrie 2004, a respins ca nefondată, acțiunea reclamantului U.T.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea reclamantului a fost depusă la Ministerul Muncii, la data de 29 octombrie 2003, care a trimis cererea la Casa de Pensii a municipiului București, la 17 martie 2004, conform adresei nr. 260 fiind înregistrată la data de 24 martie 2004, peste termenul limită prevăzut de lege (31 decembrie 2003). Împotriva sentinței astfel pronunțate și în termen legal, reclamantul U.T. a declarat recurs, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivare, recurentul-reclamant a susținut că de depășirea termenului limită prevăzut de lege se face vinovat Ministerul Muncii, întrucât cererea a fost formulată în termen, cerere pe care ministerul trebuia să o rezolve, astfel că de acest incident, respectiv transmiterea ei, greșit, Ministerului Finanțelor, spre soluționare, se face vinovat Ministerul Muncii.

Recursul este întemeiat. Din examinarea întregului material probator administrat în cauză, rezultă că reclamantul a solicitat în termen acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și anume, la data de 29 octombrie 2003, cerere transmisă în atenția Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, care din eroare a transmis-o la Ministerul Finanțelor Publice, la 13 decembrie 2003, eroare confirmată prin adresa nr. 268 din 17 martie 2004, a acestui minister, fapt ce a dus, de altfel, la tergiversarea rezolvării sale. Instanța de fond a respins acțiunea, cu motivarea că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art. 7 alin. (2) din O.G.

nr. 105/1999, conform cărora cererea pentru stabilirea drepturilor prevăzute în prezenta ordonanță, se depune la Casa județeană de pensii sau după caz, la Casa de Pensii a municipiului București, până la 31 decembrie 2003. Față de considerentele mai sus expuse, se apreciază că în speță culpa nu aparține recurentului-reclamant, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de U.T. și va casa sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia judecării se vor face toate probatoriile care să conducă instanța de fond la aflarea adevărului. Așa fiind, Curtea, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și ținând cont de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., va admite recursul și va dispune casarea sentinței și trimiterea dosarului, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de U.T., împotriva sentinței civile nr. 2852 din 19 noiembrie 2004, a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2005.