ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2029/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

septembrie 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, reclamantul U.T. a chemat în judecată pârâtele Casa de Pensii a municipiului

București și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, contestând hotărârile nr.

13428/12407 din 30 august 2004 a Casei de Pensii a municipiului București și nr.

336T din 1 aprilie 2004 a Comisiei municipiului București pentru aplicarea

Legii nr. 9/1998. Ulterior, reclamantul a precizat că obiectul acțiunii îl

reprezintă numai hotărârea nr. 13428/12407 din 30 august 2004, a Casei de

Pensii a municipiului București.

În motivarea acțiunii reclamantul a

susținut că pârâta Casa de Pensii a municipiului București, prin hotărârea

contestată, i-a respins cererea pentru stabilirea drepturilor conferite de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, ca tardiv formulată, cu motivarea că potrivit art. 7 alin. (2) din O.G.

nr. 105/1999, cererea pentru stabilirea drepturilor prevăzute de această

ordonanță se depune la Casa de Pensii a municipiului București, până la data de

31 decembrie 2003, iar reclamantul a depus cererea, peste termenul limită

prevăzut de lege.

În susținerea acțiunii, reclamantul

a arătat că depunerea cererii s-a făcut înăuntrul termenului, de 31 decembrie

2003, dar considerând, în mod eronat, că Ministerul Muncii este organul

ierarhic al Comisiei municipiului București, cererea a fost depusă la acest

minister, la data de 29 octombrie 2003.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2852 din 19 noiembrie

2004, a respins ca nefondată, acțiunea reclamantului U.T.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea reclamantului a

fost depusă la Ministerul Muncii, la data de 29 octombrie 2003, care a trimis

cererea la Casa de Pensii a municipiului București, la 17 martie 2004, conform

adresei nr. 260 fiind înregistrată la data de 24 martie 2004, peste termenul

limită prevăzut de lege (31 decembrie 2003).

Împotriva sentinței astfel

pronunțate și în termen legal, reclamantul U.T. a declarat recurs, criticând

sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare, recurentul-reclamant

a susținut că de depășirea termenului limită prevăzut de lege se face vinovat

Ministerul Muncii, întrucât cererea a fost formulată în termen, cerere pe care

ministerul trebuia să o rezolve, astfel că de acest incident, respectiv

transmiterea ei, greșit, Ministerului Finanțelor, spre soluționare, se face

vinovat Ministerul Muncii.

Recursul este întemeiat.

Din examinarea întregului

material probator administrat în cauză, rezultă că reclamantul a solicitat în

termen acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și anume, la data

de 29 octombrie 2003, cerere transmisă în atenția Ministerului Muncii,

Solidarității Sociale și Familiei, care din eroare a transmis-o la Ministerul Finanțelor Publice, la 13 decembrie 2003, eroare confirmată prin adresa nr. 268

din 17 martie 2004, a acestui minister, fapt ce a dus, de altfel, la

tergiversarea rezolvării sale.

Instanța de fond a respins

acțiunea, cu motivarea că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art. 7 alin.

(2) din O.G. nr. 105/1999, conform cărora cererea pentru stabilirea drepturilor

prevăzute în prezenta ordonanță, se depune la Casa județeană de pensii sau după caz, la Casa de Pensii a municipiului București, până la 31 decembrie 2003.

Față de considerentele mai

sus expuse, se apreciază că în speță culpa nu aparține recurentului-reclamant,

motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul

declarat de U.T. și va casa sentința atacată, cu trimitere spre rejudecare la

aceeași instanță. Cu ocazia judecării se vor face toate probatoriile care să

conducă instanța de fond la aflarea adevărului.

Așa fiind, Curtea, în

vederea pronunțării unei hotărâri legale și ținând cont de dispozițiile art. 129

alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul și va dispune casarea sentinței și

trimiterea dosarului, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

U.T., împotriva sentinței civile nr. 2852 din 19 noiembrie 2004, a Curții de

Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2005.