ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1839/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1839/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din actele dosarului, constată următoarele: M.T.M., condamnat, pentru infracțiunea de tâlhărie, la 6 ani de închisoare, cere întreruperea executării pedepsei, deoarece soția lui nu este încadrată în muncă, încât nu are posibilitatea să crească copilul lor. Tribunalul București, secția II-a penală, prin sentința nr. 1374 din 29 noiembrie 2004, respinge, ca nefondată, cererea și îl obligă pe condamnat la 400.000 lei cheltuieli judiciare statului. Condamnatul declară apel, reiterând cererea introductivă. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 872 din 22 noiembrie 2004, respinge, ca nefondat, apelul și îl obligă pe apelant la 550.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Prin recursul de față, condamnatul critică decizia, stăruind să fie lăsat în libertate. Critica nu este fondată. Potrivit art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă, când, din cauza unor împrejurări speciale, menținerea în detenție ar avea consecințe grave pentru condamnat sau familia sa. Ancheta socială, efectuată de Primăria sectorului 6 București, atestă că, în adevăr, concubina condamnatului M.T.M., în vârstă de 16 ani, nu este încadrată în muncă și că întreține un copil, a cărui paternitate a fost recunoscută de condamnat. Or, așa cum, corect, reține instanța de apel, în 3 luni de zile - cât ar putea fi, eventual, întreruptă executarea pedepsei condamnatului M.T.M., acesta din urmă nu ar putea să schimbe, în mod semnificativ și pe durată mai îndelungată, situația minorului născut de concubina sa.
Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menținută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.T.M. împotriva deciziei penale nr. 872 din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.