ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4956/2004

Asupra recursurilor penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 141 din 19 februarie 2004, Tribunalul Iași a respins ca nefondată cererea formulată de inculpata I.C.M., prin apărătorul ales, privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare a instanței, din infracțiunea de „omor calificat” prevăzută și pedepsită de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de „pruncucidere”, prevăzută și pedepsită de articolul 177 C. pen. A fost condamnată inculpata I.C.M., pentru săvârșirea infracțiunii de „omor calificat”, prevăzută și pedepsită de art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., la o pedeapsă de 16 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de articolul 71 C. pen., s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. În baza dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii. În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestării preventive, respectiv de la data de 1 octombrie 2003, până la 9 octombrie 2003, inclusiv. S-a dispus, în baza art. 426 C. proc. pen., ca o copie de pe dispozitivul prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă, să se comunice Consiliului Local al comunei Sipote, județul Iași, în vederea punerii în executare a pedepsei complementare aplicate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpata I.C.M. locuiește în comuna Sipote, județul Iași, iar în anul școlar 2002/2003 a urmat cursurile Liceului M.K., județul Iași, fiind elevă în clasa a XII-a. În cursul anului 1998, inculpata a început o relație de prietenie cu numitul P.C., iar din anul 2001 a început să întrețină relații sexuale cu acesta. În luna iulie 2002, inculpata I.C.M. a constatat că a rămas însărcinată, aspect pe care i l-a comunicat și prietenului ei P.C., care însă a sfătuit-o să facă întrerupere de sarcină, fapt acceptat de aceasta. Ulterior, relația de prietenie dintre cei doi s-a deteriorat. În luna august 2002, întâlnindu-se cu martorul P.C., inculpata l-a mințit, spunându-i că a făcut chiuretaj, deși, în realitate, aceasta hotărâse să păstreze sarcina, lucru pe care nu l-a spus însă nimănui.

Pe toată perioada sarcinii, inculpata a ascuns această împrejurare atât față de rudele sale, cât și față de colegele de școală. În ziua de 27 februarie 2003, inculpata s-a deplasat, cu autobuzul, din comuna Miroslava (localitate în care locuia în timpul cursurilor școlare) în comuna Sipote, la locuința părinților săi. În după-amiaza zilei de 1 martie 2003, în timp ce se afla în locuința părinților săi, inculpata a simțit primele simptome ale nașterii, moment în care s-a retras într-una din încăperile imobilului pentru a naște. Astfel, inculpata I.C.M. a născut un copil de sex feminin pe care, la scurt timp după naștere, l-a ștrangulat cu mâna și totodată i-a provocat un traumatism cranio - cerebral produs, așa cum rezultă din raportul de necropsie, prin loviri cu mijloace și corpuri contondente sau prin izbire repetată de suprafețe dure, scuturarea corpului și capului victimei.

Urmare acestor acte de violență, nou născutul a decedat. După deces, inculpata a înfășurat copilul în cearșafurile de pe pat și l-a pus într-o sacoșă din plastic, sacoșă pe care a ascuns-o sub perna de pe patul pe care se afla. Până în ziua de 4 martie 2003, inculpata s-a simțit rău și a stat în încăperea în care născuse, fără ca membrii familiei sale să fi sesizat că aceasta născuse recent. În cursul aceleiași zile, 4 martie 2003, datorită stării în care se afla, inculpata a fost dusă de către tatăl său, numitul I.G., la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie C.V. din municipiul Iași. Aici, medicii au constatat că I.C.M.

prezenta stare de lehuzie, împrejurare în care aceasta a fost nevoită să recunoască că la data de 1 martie 2003 a născut neasistată, la domiciliu, relatând totodată că nou-născutul a decedat, indicând și locul unde se afla, respectiv într-o sacoșă din plastic, ascunsă sub perna de pe patul pe care ea a stat în perioada 1 – 4 martie 2003. Urmare acestor relatări, numitul I.G. s-a deplasat la locuința sa, de unde a adus și a pus la dispoziția organelor de urmărire penală, nou născutul aflat în punga din plastic, înfășurat în cearșafuri. Potrivit raportului de necropsie nr. 322 c din 21 aprilie 2003, copilul a fost născut viu, la termen, iar moartea sa, survenită în primele 24 de ore după naștere, a fost violentă, datorându-se insuficienței respiratorii acute, consecutive asfixiei mecanice prin comprimarea gâtului, precum și hematoamelor subdurale și hemoragiilor leptomeningeale traumatice.

S-a mai arătat în cuprinsul raportului de necropsie că asfixia mecanică a fost produsă prin comprimarea formațiunilor vasculo-nervoase și aeriene ale gâtului, cel mai probabil cu mâna, la această concluzie conducând prezența infiltratelor hemoragice atât în țesutul conjuctivo-adipos și muscular laterocervical, cât și în jurul cornului mare stâng al osului hioid. Medicii legiști au exclus posibilitatea ca aceste leziuni să fi fost produse prin alte mecanisme de natură patologică.

În ceea ce privește mecanismul de producere a traumatismului cranio - cerebral cu infiltrate hemoragice epicraniene, hematom subdural, hemoragie leptomeningeală și leziuni hemoragice oculare, medicii legiști au concluzionat că, raportat la multitudinea hemoragiilor epicraniene și topografia lor variată, acestea au putut fi produse prin loviri cu corpuri și mijloace contondente sau prin izbire de suprafețe dure, fiind însă posibil și un alt mecanism, respectiv cel de scuturare a corpului nou născutului, eventual cu izbirea simultană a capului de suprafețe dure. Audiată atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, inculpata a adoptat o poziție procesuală oscilantă și nesinceră. Astfel, printr-o primă declarație dată în cursul urmăririi penale inculpata a susținut că, la scurt timp după ce a născut, și-a pierdut cunoștința, iar când și-a revenit a constatat că nou născutul decedase.

Ulterior, după ce a luat cunoștință de concluziile raportului de necropsie, inculpata a revenit asupra declarației dată inițial, susținând că este posibil să fi strâns copilul de gât imediat după naștere, dar fără să-și dea seama. A negat că ar fi exercitat vreun act de violență în zona capului nou născutului. În cursul cercetării judecătorești, inculpata din nou a revenit, recunoscând doar în parte învinuirea. Astfel a relatat că, la scurt timp după naștere, întrucât copilul țipa, iar într-o încăpere alăturată se aflau atât părinții săi cât și alte persoane venite în vizită, l-a strâns de gât, după care a leșinat, iar în momentul în care și-a revenit din această stare, a constatat că nou născutul era mort.

Inculpata a negat exercitarea altor acte de violență asupra nou născutului, însă a susținut că în timpul nașterii “.. am pus mâna pe capul copilului încerând să-l expulzez astfel ..”, intenționând în acest mod să acrediteze ideea că, leziunile constatate în regiunea capului nou născutului ar fi urmarea acțiunilor efectuate în timpul nașterii, în scopul expulzării copilului. Susținerile inculpatei referitoare la modalitatea în care s-ar fi produs leziunile din zona capului nou născutului nu au fost primite, întrucât o astfel de posibilitate a fost luată în calcul și de către medicii legiști care, în cadrul analizei efectuate în cuprinsul raportului de necropsie au exclus-o, în mod argumentat.

S-a arătat că, chiar dacă unul dintre infiltratele hemoragice (cel parieto - temporal drept) poate fi interpretat și ca o bară serosangvină de angajare din timpul nașterii, multitudinea hemoragiilor epicraniene și topografia lor variată orientează spre etiologia traumatică a acestora. S-a mai arătat totodată că, chiar dacă hemoragiile intraoculare ar putea fi justificate în contextul nașterii, infiltratele hemoragice retrooculare și cele din jurul nervilor optici, nu pot fi puse pe seama nașterii. Pe baza probelor administrate în cauză, instanța a reținut că inculpata I.C.M., în afara faptului că l-a ștrangulat cu mâna pe nou născut (agresiune pe care a recunoscut-o), a exercitat și alte acte de violență asupra acestuia, fie lovirea cu mijloace și corpuri contondente în zona capului sau izbirea de suprafețe dure, fie scuturarea corpului nou născutului și eventual izbirea simultană a capului de suprafețe dure.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, a declarat apel inculpata I.C.M., care a susținut că fapta comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de pruncucidere, sens în care a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice. În subsidiar inculpata a solicitat redozarea sancțiunii aplicate de prima instanță. Prin decizia penală nr. 234 din 24 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. 1447/2004 a fost admis apelul declarat de inculpata I.C.M. A fost desființată în parte sentința penală nr. 141 din 19 februarie 2004 a Tribunalului Iași și în rejudecare, prin reținerea în favoarea inculpatei a prevederilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., combinat cu art. 76 lit. a) C. pen., a fost redusă pedeapsa aplicată acesteia pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., de la 16 ani închisoare, la 7 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Iași a reținut că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de pruncucidere, întrucât starea de tulburare în care s-a aflat inculpata nu a fost determinată de procesul nașterii, așa cum cer dispozițiile art. 177 C. pen. Instanța de apel, a apreciat însă că se impune recunoașterea de circumstanțe atenuante personale, în favoarea inculpatei, cu consecința reducerii pedepsei, față de datele personale ale acesteia și împrejurările comiterii faptei. Împotriva deciziei penale nr. 234 din 24 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași au declarat recurs în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și inculpata I.C.M.

Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 389 9 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen., respectiv a criticat decizia instanței de apel ca netemeinică, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatei, pe care l-a apreciat ca fiind prea redus, în raport de gravitatea faptei săvârșite. Inculpata a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. și a criticat hotărârea ca nelegală, sub aspectul greșitei încadrări juridice date faptei, apreciind că nu se face vinovată de infracțiunea de omor calificat, fapta comisă întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen., având în vedere că a fost comisă imediat după naștere, ea aflându-se într-o stare de tulburare fizică și psihică determinate de condițiile în care a născut (într-o casă de la țară, într-o cameră friguroasă) și de temerea unei eventuale stări conflictuale cu familia.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen. și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Operațiunea de individualizare a pedepsei este atributul exclusiv al judecătorului care, percepând prin propriile simțuri atitudinea făptuitorului față de infracțiunea săvârșită și de consecințele acesteia, este în măsură să aprecieze întinderea ripostei societății. A aplica mecanic elementele de fapt și de drept reținute prin actul de inculpare, ar însemna golirea de conținut a activității de cercetare judecătorească, transformând magistratul într-un executant.

Ori, potrivit Constituției și legislației penale, rolul instanțelor judecătorești este cu totul altul și anume cel de a decide, în spiritul și litera legii, dacă există ori nu vinovăție, gradul de pericol social al faptei și necesitatea unui proces reeducațional mai lung ori mai scurt, pentru resocializarea infractorului. Întrucât instanța de apel, în baza materialului probator rezultat din cercetarea judecătorească, a apreciat că se impune recunoașterea de circumstanțe atenuante personale în favoarea inculpatei, criticile aduse, în mod subiectiv hotărârii, nu pot fi primite. În operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța de apel a avut temeiuri să rețină largi circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei care, elevă fiind, în ultimul an, la liceul M.K.

din comuna Miroslava, a constatat că a rămas însărcinată și, nedorind să se supună oprobiului public în urma nașterii, a hotărât să suprime viața fătului, imediat după ce acesta s-a născut viu. S-a mai avut în vedere vârsta inculpatei (20 ani) și faptul că se bucura de aprecieri pozitive din partea colegilor și cadrelor didactice. În aceste condiții, invocarea de către parchet, în defavoarea inculpatei, a contextului social în care violența devine o componentă frecventă și, prin urmare, trebuie aspru sancționată, nu are legătură directă cu fapta dedusă judecății. Argumentele de individualizare a pedepsei invocate în recursul parchetului, pot fi avute în vedere doar atunci când este săvârșită o infracțiune împotriva vieții, într-un loc public ori în condiții care impresionează direct societatea.

În speță însă inculpata a săvârșit fapta la domiciliu, ca urmare a impactului negativ al lipsei de educație socială, asupra propriului său comportament. Este îndoielnic de asemenea argumentul că, în speță, s-ar impune un plus de severitate, în scopul prevenirii repetării unor asemenea fapte, deoarece este greu de crezut că o femeie devenită mamă pentru a doua oară, ar repeta o asemenea acțiune. Cu privire la solicitarea recurentei – inculpate I.C.M. de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de pruncucidere, Înalta Curte apreciază că în mod indubitabil orice mamă, lipsită de experiență, primipară, afectată de un cadru educațional insuficient, resimte o puternică tulburare, în momentul ulterior nașterii unui copil, considerat nelegitim.

Diferența între infracțiunea de omor calificat și pruncucidere nu este însă dată de aspectul emoțional în care se găsește autoarea infracțiunii, ci de o stare psihologică anormală produsă în timpul nașterii și determinată de faptul nașterii, atestată științific, în urma unui examen medico – legal de specialitate. Deci, starea de tulburare la care face referire art. 177 C. pen., vizând infracțiunea de pruncucidere, se datorează travaliului, adică actului fizic de a naște și nicidecum unei temeri generale, determinate de carențele educaționale, de împrejurări adiacente procesului fiziologic al nașterii, ce conduc la ideea ascunderii unui act natural apreciat ca ilicit.

Stările conflictuale premergătoare și extrinseci nașterii, cum ar fi temerea de reacția părinților sau oprobiul celor din jur, ce au putut fi de natură a influența psihicul inculpatei, nu constituie decât mobiluri ale săvârșirii faptei, neavând semnificația juridică a unor tulburări pricinuite de naștere, așa cum cer dispozițiile art. 177 C. pen. Ori, în speță, pe baza unei expertize medico – legale s-a stabilit cu certitudine că, inculpata nu a prezentat tulburări psihice post-partum, iar fapta imputată a fost comisă cu discernământ (raportul de expertiză psihiatrică nr. 352/ PSH din 1 aprilie 2003). De altfel nici inculpata, cu ocazia audierii, nu a invocat existența unei asemenea tulburări, ci a relatat că ceea ce a determinat-o să-și ștranguleze copilul, a fost teama ca țipetele acestuia să nu fie auzite de părinții săi și musafirii acestora aflați în încăperea alăturată și care nu cunoșteau faptul că ea este însărcinată.

Împrejurarea că inculpata, la momentul săvârșirii faptei, nu s-a aflat în starea de tulburare, cerută de textul art. 177 C. pen., rezultă și din atitudinea adoptată de aceasta, de a ascunde faptul nașterii și de a ascunde nou născutul ucis. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 5 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de inculpata I.C.M., împotriva deciziei penale nr. 234 din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Iași. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe inculpată la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de inculpata I.C.M., împotriva deciziei penale nr. 234 din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Iași. Obligă pe inculpată la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 octombrie 2004.