ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2356/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 360

din 8 aprilie 2003, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe

inculpatul

B.C.A.

la o pedeapsă

de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe un termen de

încercare de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri fără

drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.

Prin sentința penală nr.

949/2003, definitivă, aceeași instanță a revocat suspendarea executării sub

supraveghere, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare în

regim de detenție.

La 30 iulie 2004, sub nr.

4307, pe rolul Tribunalului București s-a înregistrat contestația la executare

formulată de condamnatul B.C.A., întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. d) C.

proc. pen., solicitând înlocuirea pedepsei închisorii cu o sancțiune

neprivativă de libertate, dintre cele prevăzute de noul C. pen., respectiv

muncă în folosul comunității.

Prin sentința penală nr.

1427 din 11 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a

respins, ca nefondată, contestația la executare cu motivarea că sancțiunea

solicitată de contestator nu este prevăzută de Codul penal în vigoare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul, reiterând cererea sa de înlocuire a pedepsei

închisorii cu o pedeapsă mai ușoară, conform noului Cod penal.

Prin decizia penală nr. 1014

din 23 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnat, apreciind ca fiind legală și temeinică

soluția pronunțată de prima instanță.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs condamnatul B.C.A., solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârilor și, rejudecând, admiterea contestației la

executare și reducerea pedepsei.

Examinând decizia atacată,

atât prin prisma motivului de recurs formulat, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Condamnatul B.C.A. a

formulat contestația la executare în temeiul dispozițiilor art. 461 lit. d) C.

proc. pen., invocând ca o cauză de micșorare a pedepsei prevederile noului Cod

penal, solicitând, de fapt, înlocuirea pedepsei închisorii cu obligarea la

muncă în folosul comunității, sancțiune prevăzută de noul Cod penal.

Potrivit dispozițiilor art.

512 C. pen., acesta va intra în vigoare la un an de la data publicării în M.

Of., adică la 29 iunie 2005.

Prin urmare, aplicarea

sancțiunii solicitată de condamnat nu este posibilă în acest moment întrucât

actul normativ care prevede această sancțiune nu este în vigoare.

Față de aceste considerente,

urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de condamnat, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul condamnat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul B.C.A. împotriva deciziei penale nr. 1014 din

23 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 aprilie 2005.