ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1570/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 5066 din 18 februarie 2004, reclamanta T.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 12047 din 30 octombrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 692 din 25 mai 2004, a admis acțiunea reclamantei T.E., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și în consecință, a anulat hotărârea nr. 12047 din 30 octombrie 2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată, pe perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 octombrie 2003. În motivarea soluției s-a reținut că, în perioada septembrie 1940 - octombrie 1944, gospodăriile din partea nordică a satului Vișag (localitatea de domiciliu a reclamantei) s-au aflat sub ocupație hortystă, populația fiind nevoită să se refugieze.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că sentința este lipsită de temei legal, întrucât schimbarea domiciliului reclamantei a avut loc în luna decembrie 1940, din localitatea Vișag, aflată sub administrația statului român, în Cluj, localitate aflată sub ocupația regimului austro-ungar. Examinând cauza, în raport cu motivele de recurs și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Conform prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, adoptată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, „a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Prin art. 6 din ordonanță s-a stabilit că: „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”. În cauză se constată că reclamanta nu a depus un înscris oficial eliberat de organul competent, pentru a dovedi susținerile sale; nu s-a depus nici o dovadă privind luarea în evidență a reclamantei și eventual a familiei sale pe timpul refugiului. Din declarațiile martorilor T.. și L.A. nu rezultă că martorii au fost și ei persoane strămutate, îndreptățite la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, după cum nu s-au depus nici Listele eliberate de Arhivele Statului - Regiunea Cluj, din care rezultă, potrivit susținerilor recurentei-pârâte, că în luna decembrie 1940, localitatea Vișag se afla sub administrația statului român.

Față de cele de mai sus, era necesar să se dispună completarea materialului probator, pentru a se stabili dacă acțiunea formulată este întemeiată. Omițând să procedeze în sensul arătat, prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 7 alin. (4) din O.G.

nr. 105/1999, raportat la art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 313 și 315 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, aceleiași instanțe, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 692 din 25 mai 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.