ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1570/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 5066 din 18

februarie 2004, reclamanta T.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 12047 din 30 octombrie 2003,

emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i

recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor acordate de

Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 692 din 25

mai 2004, a admis acțiunea reclamantei T.E., împotriva pârâtei Casa Județeană

de Pensii Cluj și în consecință, a anulat hotărârea nr. 12047 din 30 octombrie

2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei,

calitatea de refugiată, pe perioada 1 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i

acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1

octombrie 2003.

În motivarea soluției s-a

reținut că, în perioada septembrie 1940 - octombrie 1944, gospodăriile din

partea nordică a satului Vișag (localitatea de domiciliu a reclamantei) s-au

aflat sub ocupație hortystă, populația fiind nevoită să se refugieze.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că sentința

este lipsită de temei legal, întrucât schimbarea domiciliului reclamantei a

avut loc în luna decembrie 1940, din localitatea Vișag, aflată sub

administrația statului român, în Cluj, localitate aflată sub ocupația regimului

austro-ungar.

Examinând cauza, în raport

cu motivele de recurs și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., se

constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în

continuare.

Conform prevederilor art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, adoptată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

din motive etnice, „a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate”.

Prin art. 6 din ordonanță

s-a stabilit că: „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către

persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de către organele competente,

iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă

prevăzut de lege”.

În cauză se constată că

reclamanta nu a depus un înscris oficial eliberat de organul competent, pentru

a dovedi susținerile sale; nu s-a depus nici o dovadă privind luarea în

evidență a reclamantei și eventual a familiei sale pe timpul refugiului. Din

declarațiile martorilor T.. și L.A. nu rezultă că martorii au fost și ei

persoane strămutate, îndreptățite la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000, după cum nu s-au depus nici Listele eliberate de Arhivele Statului -

Regiunea Cluj, din care rezultă, potrivit susținerilor recurentei-pârâte, că în

luna decembrie 1940, localitatea Vișag se afla sub administrația statului

român.

Față de cele de mai sus, era

necesar să se dispună completarea materialului probator, pentru a se stabili

dacă acțiunea formulată este întemeiată.

Omițând să procedeze în

sensul arătat, prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în

scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Ei vor putea ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, raportat la art. 14 din

Legea nr. 29/1990 și art. 313 și 315 C. proc. civ., se va admite recursul, se

va casa sentința atacată și se va trimite cauza, aceleiași instanțe, spre

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 692 din 25 mai

2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2005.