ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3597/2005

de la 5 mai 2005 Asupra conflictului negativ de competentă de față. La data de 5 iunie 2003, reclamantele H.L. și J.E. au chemat în judecată pe pârâții H.F.I., H.B., H.I., H.N., H.I., pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să constate dobândirea de către aceștia a dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în C.F. 310 Roșia Montana, nr.top 604 și 605 și intabularea în C.F. a dreptului de proprietate, astfel dobândit. Reclamantele au solicitat introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și instanța a admis cererea de intervenție forțată. Prin sentința civilă nr. 1673 din 8 decembrie 2003, Judecătoria Cîmpeni a respins acțiunea, cu motivarea că între reclamanta J.E.

și soțul acesteia J.I., pe de o parte și, pârâtul H.I. a intervenit contractul de vânzare cumpărare încheiat la, la 27 august 1970, prin care s-a vândut o suprafață de teren fânețe naturale de 1.900 stânjeni, iar posesia vânzătorului H.I., începută în anul 1948 a fost întreruptă, așa încât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru dobândirea prescripției achizitive de 30 ani, conform art. 1890 C. civ. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, reclamantele H.L. și J.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin încheierea din 27 decembrie 2004 și-a declinat competența materială de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a se dezinvesti, această instanță a reținut că în raport de obiectul litigiului sunt incidente în cauză prevederile art. 2 pct. 2 C. proc. civ., astfel, cum a fost modificat, prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004. Astfel, potrivit dispozițiilor art. II alin. (3), din legea menționată „în cazurile prevăzute la alin. (2), apelurile aflate pe rolul Curților de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit la tribunale”. Cu această motivare, apelul declarat în cauză a fost înaintat Tribunalului Alba și înregistrat în dosarul cu nr. 127/C/2005 al acestei instanțe. Tribunalul Alba, la rându-i, prin decizia civilă nr. 20/A din 28 ianuarie 2005 și-a declinat competența materială de soluționare a apelului Curții de Apel Alba Iulia.

În motivarea hotărârii de dezinvestire, instanța în fața căreia s-a ivit conflictul negativ de competență a apreciat că, astfel cum stipulează prevederile art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004, tribunalul are competența de a soluționa, ca instanță de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță: „a) în cererile de divorț; b) în cererile de împărțeală judiciară, cu excepția celor care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului; c) în cererile privind raporturile personale dintre părinți și copiii minori; d) în cererile privind filiația; în orice alte cazuri expres prevăzute de lege”.

Ca urmare, cum obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al prescripției achizitive, și față de faptul că acesta nu se încadrează în cele expres prevăzute de pct. 2 al art. 2 din Legea nr. 65/2004, cu această motivare Tribunalul Alba a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra regulatorului de competență. Investită a decide asupra conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, competența materială de soluționare a apelului declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 1673 din 8 decembrie 2003 a Judecătoriei Cîmpeni, pentru următoarele considerente: Instanța de fond, respectiv Judecătoria Cîmpeni a fost sesizată de reclamantele H.L.

și J.E. la 5 iunie 2003 cu o acțiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă și intabularea în C.F. a dreptului real, astfel constituit, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1846 și urm. C. civ. Prin sentința civilă nr. 1673 Judecătoria Cîmpeni a respins acțiunea pentru considerentele deja expuse, iar la 6 ianuarie 2004, a fost înregistrat apelul declarat de reclamante. Potrivit O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003 intrată în vigoare la 28 august 2003 curțile de apel judecă, ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârii pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță”. Această competență materială a fost stabilită de legiuitor, în dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc.

civ. Deși Codul de procedură civilă a suferit modificări prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, și apoi, prin O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004 este de precizat că, sub aspectul aplicării în timp a normelor de procedură, toate cele trei ordonanțe stabilesc că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite, vor continua să fie judecate de acele instanțe, cu excepțiile reglementate în mod expres, prin dispozițiile art. 11 alin. (2) și (3) ale O.U.G. nr. 58/2003, modificate prin Legea nr. 195/2004, art. III din aceeași lege, precum și art. 11 alin. (1) – (4) din O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004. Ca atare, aplicarea în timp a normelor de drept procesual civil instituite regula că legea procesuală intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial sau la data arătată în cuprinsul legii, însă numai dacă această dată este ulterioară publicării în Monitorul Oficial.

În privința normelor de competență, dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 58/2003 prevăd expres că „procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe”. Apelul declarat în prezenta cauză a fost înregistrat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 195/2004 și O.U.G. nr. 65/2004. Deși încheierea prin care Curtea de Apel Alba Iulia s-a dezinvestit, trimițând apelul Tribunalului Alba este pronunțată la 27 decembrie 2004, când cele două acte normative menționate erau în vigoare este de observat că, în mod greșit curtea de apel s-a desesizat, invocând ca temei legal prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004. Potrivit dispozițiilor articolului citat „în cazurile prevăzute la alin. (2), apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit la tribunale”.

Dispozițiile menționate trebuie coroborate cu cele prevăzute de art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 65/2004, care stabilesc expres în care din cauze, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, în primă instanță cad în competența materială a tribunalelor. Competența materială prevăzută de art. 3 C. proc. civ. are caracter imperativ. Cum legea de procedură stipulează expres că în competența curților de apel, ca instanțe de apel, sunt date „apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță, dacă prin lege nu se prevede altfel” și față de împrejurarea că apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță, în cazurile strict reglementate de art. 2 pct. 2 din O.U.G.

nr. 65/2004, nu includ cauze ce au alt obiect, decât cel menționat, expres de legiuitor rezultă că, pe calea regulatorului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a apelului în cazul concret dedus judecății, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, competența soluționării apelului declarat de reclamantele H.L. și J.E. împotriva sentinței civile nr. 1673 din 8 decembrie 2003 a Judecătoriei Cîmpeni Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2005.