ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8596/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de

18 februarie 2003, Direcția Silvică Caraș Severin a chemat în judecată Guvernul

României, solicitând anularea parțială a H.G. nr. 532/2002 (M. Of. nr. 541 bis/24.07.2002),

respectiv a poziției nr. 10 a anexei la acest act administrativ, ca nelegală.

Este vorba de bunurile imobile -

terenuri forestiere și construcții, despre care reclamanta a arătat că îi

aparțin, în baza art. 5 din Legea nr. 15/1990 și prin urmare, ele nu trebuiau

incluse în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al comunei

Târnova, județul Caraș-Severin.

La termenul din 25 martie 2003,

pârâtul a formulat o cerere de chemare în garanție a Ministerului

Administrației Publice, a Consiliului Local Târnova și a Consiliului Județean

Caraș-Severin, pentru ca hotărârea ce va fi pronunțată, să fie opozabilă și

acestor autorități ale administrației publice și a li se da, astfel,

posibilitatea de a-și formula apărările necesare în proces.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 337 din 3

octombrie 2003, a admis în parte, acțiunea și a anulat actul administrativ

supus controlului jurisdicțional, numai în partea care se referă la cantonul

silvic Seleștiuța.

De asemenea, a respins ca neîntemeiată,

cererea de chemare în garanție formulată de pârât.

Instanța a reținut că bunurile

imobile în discuție, cu excepția cantonului silvic menționat mai sus, fac parte

din fondul forestier național, astfel cum a fost definit prin art. 1 din Legea nr.

26/1996, fond constituit din păduri, terenuri destinate împăduririi și cele

care servesc nevoilor de producție ori administrare silvică, iazurile, albiile

pâraielor, pășunile incluse în amenajările silvice, inclusiv din terenurile ocupate

de construcții, cu construcțiile aferente, drumuri și căi ferate silvice [art. 3

lit. c) din lege].

În realitate, asupra acelor bunuri,

reclamanta are doar un drept de administrare, iar statul, în calitate de

titular al dreptului de proprietate, poate să decidă, în condițiile stabilite

de Legea nr. 213/1998, defalcarea unor bunuri din domeniul public de interes

național, în domeniul public al unităților sale administrativ-teritoriale.

Cât privește cantonul silvic

Seleștiuța, s-a precizat că acesta aparține reclamantei, așa cum rezultă din

extrasul C.F. nr. 3129 al comunei Târnova și prin urmare, se justifică cererea

de anulare a actului administrativ, în limita arătată.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâtul Guvernul României.

Recurentul a susținut că în mod greșit

prima instanță a admis în parte, acțiunea, deoarece reclamanta Direcția Silvică

Caraș-Severin nu a făcut dovada vătămării sale într-un drept subiectiv legitim,

prin hotărârea guvernamentală supusă controlului judecătoresc. Că o atare

hotărâre nu are efect constitutiv de noi drepturi în favoarea unității

administrativ-teritoriale și oricum, pentru apărarea pretinsului drept

încălcat, reclamanta are deschisă calea unei acțiuni civile în revendicare, ce

atrage competența materială a instanțelor judecătorești de drept comun, iar nu

pe aceea a instanțelor de contencios administrativ.

S-a mai susținut că instanța de fond

a greșit și datorită modului de soluționare a excepțiilor invocate prin

întâmpinare, dar care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Recursul este nefondat.

Dreptul de administrare al

reclamantei Direcția Silvică Caraș-Severin, asupra bunurilor imobile care fac

obiectul reglementării conținute prin H.G. nr. 532/2002, nu este contestat de

către pârât.

Dar existența unui simplu drept de

administrare nu poate fi opusă Guvernului, care în virtutea prerogativelor

conferite de lege, poate dispune trecerea unui bun din domeniul public al

statului, în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale, la

cererea consiliului local interesat [art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia].

Tot Guvernului îi revine competența

de a atesta, prin hotărâre, apartenența bunurilor, la domeniul public județean

sau local, pe baza inventarelor însușite de consiliile județene sau de

consiliile locale [art. 19 alin. (1) din aceeași lege].

Rezultă, deci, că hotărârea

guvernamentală, care formează obiectul litigiului dintre părți, mai puțin

partea ce se referă la cantonul silvic Seleștiuța, este legală, în limitele

stabilite de sentință.

Ca unitate fără personalitate

juridică din structura Regiei Naționale a Pădurilor, Direcția Silvică

Caraș-Severin dispune de o capacitate administrativă proprie, care îi conferă

și dreptul de administrare efectivă a bunurilor mobile și imobile încredințate,

inclusiv a celor care aparțin fondului forestier național, definit prin art. 1

C. silvic.

Ea justifică, prin urmare și

interesul legitim în promovarea acțiunii, având calitate procesuală activă și

putând acționa în nume propriu, în justiție.

Pe de altă parte, acțiunea

îndreptată împotriva unui act administrativ de autoritate prin care se

stabilește un anumit regim juridic al unor bunuri imobile, nu era tardiv

introdusă, deoarece reclamanta a formulat plângerea administrativă prealabilă,

la data de 23 decembrie 2002, înregistrată sub nr. 6149 și întrucât nu a primit

răspuns din partea Guvernului României, la 18 martie 2003 s-a adresat instanței

de judecată competentă.

Se cuvine menționată, însă,

împrejurarea că Anexele nr. 1 - 78 ale hotărârii guvernamentale, au fost

comunicate doar persoanelor interesate și că, urmare a demersurilor făcute,

reclamanta a putut studia aceste anexe, numai la sediul Consiliului Județean

Caraș-Severin, în ziua de 3 decembrie 2002.

Ținând seama de această împrejurare,

se apreciază că existau temeiuri pentru a se concluziona că reclamanta s-a

încadrat atât în termenul de 30 de zile, cât și în termenul de un an, prevăzute

de art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, pentru

exercitarea dreptului la acțiune, având ca obiect, anularea parțială a actului

administrativ.

În consecință, urmează a se respinge

recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 337 din 3 octombrie 2003 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2004.