ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1369/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 august 2004, reclamanta C.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 12660/12210 din 26 mai 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre, prin care să i se recunoască calitatea de persoană refugiată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părinții săi au avut domiciliu în localitatea Storojineț, în Basarabia și la data de 30 iunie 1940 s-au refugiat din această localitate, împreună cu cei doi copii, în România.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2299 din 22 octombrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 ianuarie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2004. Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că reclamanta s-a născut în București, din prudența părinților care pierduseră un copil la naștere în Storojineț, în anul 1936, dar că familia reclamantei provine din Basarabia, de unde s-au refugiat la data de 30 iunie 1940, în Ploiești. Împotriva sentinței a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență, că reclamanta nu a depus la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, toate dovezile concludente cauzei. S-a susținut că actul administrativ atacat este corect, iar pentru valorificarea dovezilor ulterioare era necesar ca reclamanta să se adreseze cu o nouă cerere, Comisiei de specialitate, abilitată să stabilească perioada acordării acestor drepturi, conform actelor noi. Examinând hotărârea atacată, în raport cu critica formulată, actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile prevăzute de acest act normativ, persoanele strămutate pentru motive etnice, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, inclusiv H.G.

nr. 127/2002, se înțeleg și persoanele din Basarabia, Nordul Bucovinei și Ardealul de Nord, care au fost expulzate ori s-au refugiat. Din actele de la dosar rezultă că părinții reclamantei s-au refugiat din Basarabia, în România, la data de 30 iunie 1940. Potrivit art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarații cu martori. Situația de refugiat a reclamantei a rezultat din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor P.M. și D.T., legitimația de serviciu și statul pentru reținerea și vărsarea impozitelor pe venitul provenit din salarii în luna iunie 1940, din care rezultă că tatăl reclamantei lucra în Storojineț.

Cât privește data de început a acordării drepturilor, se constată că în mod corect instanța, în considerarea caracterului reparator și dispozițiilor imperative ale legii, a dispus acordarea acestora, începând cu data de 6 septembrie 1940, chiar dacă probatoriul a fost completat ulterior, astfel încât critica adusă sentinței nu poate fi reținută. În consecință, față de considerentele arătate, se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2299 din 22 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2005.