ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1707/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1132 din 16 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, în dosarul nr. 3244/2003 s-au dispus următoarele:

În baza art. 197 alin. (1)

și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.A. la pedeapsa de 11 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C.

pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a

dedus reținerea și arestarea preventivă de la 22 septembrie 2002 la zi.

În baza art. 14, raportat la

art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 17 C. proc. pen. și art. 998, art.

999 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părții vătămate I.S. suma de

100.000.000 lei reprezentând daune morale și părții civile Spitalul Clinic de

Urgență Grigore Alexandrescu, suma de 517.000 lei reprezentând cheltuieli de

spitalizare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost trimis în judecată

inculpatul I.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1)

și (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la

data de 22 ianuarie 2004, inculpatul se afla la o petrecere în locuința

martorei S.S., mama părții vătămate I.S. La un moment dat acesta a părăsit

locuința împreună cu minora parte vătămată. După aproximativ o oră, partea

vătămată s-a întors plângând, povestind mamei sale și altor 3 persoane aflate

la petrecere că a fost lovită și obligată de inculpat să întrețină raporturi

sexuale orale și anale cu el.

Deși inculpatul nu a

recunoscut săvârșirea faptei, analizând prin coroborare întreg materialul

probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că situația de fapt

descrisă în rechizitoriu corespunde realității, iar vinovăția inculpatului

rezultă din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părții

vătămate, declarațiile martorilor din acte, procesul verbal de depistare,

raportul de expertiză medico-legal nr. A/10192/2002 raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică privind pe inculpat, buletinul de analiză 1033 din 5

noiembrie 2002 și adresa I.I.G. prin amprentarea A.D.N.U. - ului.

Concluziile raportului de

expertiză medico-legal nr. A/10192/2002 efectuat la data de 22 septembrie 2003,

prin care s-a stabilit prezența de spermă și spermatozoizi în sfera anală, s-a

bazat pe fișa de observație a Spitalului Clinic Grigore Alexandrescu din data

de 22 septembrie 2002 în care se menționează că diagnosticul de examinare

„ruptură perineală superioară, cu urme de sânge pe o rază de 3 cm, la ora 12, o

fisură perineală pe direcția vulvei de 2,5 cm, necesită 7-8 zile de îngrijiri

medicale. În conținutul aceluiași raport s-a menționat că pe lamele și tamponul

cu secreție anală recoltată s-a găsit spermă, însă cantitatea a fost

insuficientă pentru lărgirea investigațiilor.

Cu ocazia examinării

medico-legale, din regiunea anală a părții vătămate a fost recoltat un fir de

păr corp delict despre care s-a concluzionat că prezintă caracteristici

asemănătoare cu firele de păr din regiunea pubiană a inculpatului.

De asemenea, în cauză au

fost ridicate probe biologice de pe lenjeria părții vătămate însă s-a constatat

că acestea nu aparțin inculpatului.

Analizând toate aceste

probe, tribunalul a reținut că vinovăția inculpatului este dovedită cu

corectitudine, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., text de lege în

baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea cu executare

în regim de detenție, la individualizarea căreia au fost avute în vedere

dispozițiile art. 72 C. pen. și art. 52 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri

au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I.A.

criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, considerând greșită

soluția instanței de fond pentru motivele de mai jos:

a) apelul parchetului

vizează greșita neaplicare a dispozițiilor art. 116 C. pen., a dispozițiilor

art. 67 C. pen., cât și a dispozițiile art. 64 lit. d) și e) C. pen.

b) apelul inculpatului

vizează nelegalitatea hotărârii sub aspectul greșitei condamnări.

Prin decizia nr. 960 din  14

decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

desființându-se parțial sentința cu privire la pedeapsa complimentară,

interzicându-se și drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., pe

lângă cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; de asemenea, în baza

art. 116 alin. (4) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în

București pe o durată de 5 ani, iar în baza art. 67 C. pen., s-a dispus

degradarea militară. Totodată, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat, cu motivarea că, din analiza dosarului cauzei rezultă că instanța de

fond a făcut o completă și corespunzătoare apreciere a probatoriului

administrat, din conținutul căruia rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea

faptei, astfel încât apelul acestuia care contestă condamnarea sa, apare ca

nefondat.

Astfel, este de reținut că

deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarația părții vătămate

cu privire la constrângerea de către inculpat la raport sexual anal se confirmă

prin concluziile raportului de expertiză medico-legală care atestă consumarea

unui raport sexual anal, prin prezența unor leziuni de violență în regiunea

anală a părții vătămate; tot astfel, și declarațiile martorilor care descriu starea

jalnică în care s-a întors partea vătămată, cu hainele și lenjeria pătată de

sânge.

Împotriva acestor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru

nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul nemotivării hotărârii instanței de

apel, a greșitei condamnări, în baza unor probe indirecte, pentru o faptă pe

care nu a comis-o iar, în subsidiar, sub aspectul individualizării judiciare a

pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată în raport de circumstanțele

sale personale.

Examinând hotărârile

recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

9, 18 și 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că recursul este nefondat.

primul motiv de recurs, se constată că instanța de apel nu s-a rezumat să

confirme, printr-o singură frază, situația de fapt reținută de instanța de

fond, ci a arătat detaliat care sunt mijloacele de probă din care reiese

vinovăția inculpatului, făcând analiza acestora, astfel sub acest aspect

recursul este nefondat.

recurs ce vizează grava eroare în stabilirea situației de fapt, inculpatul

susținând că nu el este autorul faptei, din actele și lucrările dosarului

reiese că acesta a săvârșit infracțiunea de viol, leziunile traumatice produse

părții vătămate fiind specifice unor violențe exercitate în scopul întreținerii

de acte sexuale. Constatările în acest sens ale actului medico-legal se

coroborează cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor care au văzut-o

în momentele imediat următoare săvârșirii faptei, precum și cu împrejurarea că

inculpatul a fost depistat de organele de poliție la scurt timp de la comitere,

în imediata vecinătate a locului faptei, indicat de partea vătămată.

Faptul că declarațiile unor

martori conțin inadvertențe se explică prin aceea că nivelul de percepție a

aceluiași eveniment de către mai multe persoane este diferit, că cele relatate

provin de la martori indirecți, care au fost mai mult sau mai puțin interesați

de cele întâmplate.

Față de aceste considerente,

Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător

materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62,

art. 63 și art. 69 C. proc. pen., stabilind împrejurările comiterii faptei,

încadrarea juridică dată acesteia, precum și vinovăția inculpatului.

la individualizarea judiciară a pedepsei principale aplicată inculpatului de

instanța de fond și menținută de instanța de apel, nu este întemeiată,

deoarece, prin cuantumul stabilit, aceasta răspunde scopului cerut de art. 52

C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare

prevăzute de art. 72 din același cod. O reducere a pedepsei nu se justifică în

raport de gravitatea faptei săvârșite de inculpat și de atitudinea procesuală

nesinceră a acestuia; de altfel, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă

orientată doar cu puțin peste cuantumul minim prevăzut de lege pentru

infracțiunea de viol în forma agravantă prevăzută de alin. (3) al art. 197 C.

pen., iar reținerea unor circumstanțe atenuante este exclusă pentru motivele

arătate.

Pentru aceste considerente,

având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art.

385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării

preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul –

inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.A. împotriva deciziei penale nr. 960 A din 14

decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 22 septembrie 2002 la 10 martie

2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 martie 2005.