ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1707/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1132 din 16 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 3244/2003 s-au dispus următoarele: În baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.A. la pedeapsa de 11 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 22 septembrie 2002 la zi.

În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 17 C. proc. pen. și art. 998, art. 999 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părții vătămate I.S. suma de 100.000.000 lei reprezentând daune morale și părții civile Spitalul Clinic de Urgență Grigore Alexandrescu, suma de 517.000 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a fost trimis în judecată inculpatul I.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) C. pen. În fapt, s-a reținut că, la data de 22 ianuarie 2004, inculpatul se afla la o petrecere în locuința martorei S.S., mama părții vătămate I.S.

La un moment dat acesta a părăsit locuința împreună cu minora parte vătămată. După aproximativ o oră, partea vătămată s-a întors plângând, povestind mamei sale și altor 3 persoane aflate la petrecere că a fost lovită și obligată de inculpat să întrețină raporturi sexuale orale și anale cu el. Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, analizând prin coroborare întreg materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că situația de fapt descrisă în rechizitoriu corespunde realității, iar vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor din acte, procesul verbal de depistare, raportul de expertiză medico-legal nr. A/10192/2002 raportul de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpat, buletinul de analiză 1033 din 5 noiembrie 2002 și adresa I.I.G.

prin amprentarea A.D.N.U. - ului. Concluziile raportului de expertiză medico-legal nr. A/10192/2002 efectuat la data de 22 septembrie 2003, prin care s-a stabilit prezența de spermă și spermatozoizi în sfera anală, s-a bazat pe fișa de observație a Spitalului Clinic Grigore Alexandrescu din data de 22 septembrie 2002 în care se menționează că diagnosticul de examinare „ruptură perineală superioară, cu urme de sânge pe o rază de 3 cm, la ora 12, o fisură perineală pe direcția vulvei de 2,5 cm, necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale. În conținutul aceluiași raport s-a menționat că pe lamele și tamponul cu secreție anală recoltată s-a găsit spermă, însă cantitatea a fost insuficientă pentru lărgirea investigațiilor.

Cu ocazia examinării medico-legale, din regiunea anală a părții vătămate a fost recoltat un fir de păr corp delict despre care s-a concluzionat că prezintă caracteristici asemănătoare cu firele de păr din regiunea pubiană a inculpatului. De asemenea, în cauză au fost ridicate probe biologice de pe lenjeria părții vătămate însă s-a constatat că acestea nu aparțin inculpatului. Analizând toate aceste probe, tribunalul a reținut că vinovăția inculpatului este dovedită cu corectitudine, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa cu închisoarea cu executare în regim de detenție, la individualizarea căreia au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

și art. 52 C. pen. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I.A. criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, considerând greșită soluția instanței de fond pentru motivele de mai jos: a) apelul parchetului vizează greșita neaplicare a dispozițiilor art. 116 C. pen., a dispozițiilor art. 67 C. pen., cât și a dispozițiile art. 64 lit. d) și e) C. pen. b) apelul inculpatului vizează nelegalitatea hotărârii sub aspectul greșitei condamnări.

Prin decizia nr. 960 din 14 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, desființându-se parțial sentința cu privire la pedeapsa complimentară, interzicându-se și drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., pe lângă cele prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; de asemenea, în baza art. 116 alin. (4) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în București pe o durată de 5 ani, iar în baza art. 67 C. pen., s-a dispus degradarea militară. Totodată, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, cu motivarea că, din analiza dosarului cauzei rezultă că instanța de fond a făcut o completă și corespunzătoare apreciere a probatoriului administrat, din conținutul căruia rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei, astfel încât apelul acestuia care contestă condamnarea sa, apare ca nefondat.

Astfel, este de reținut că deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, declarația părții vătămate cu privire la constrângerea de către inculpat la raport sexual anal se confirmă prin concluziile raportului de expertiză medico-legală care atestă consumarea unui raport sexual anal, prin prezența unor leziuni de violență în regiunea anală a părții vătămate; tot astfel, și declarațiile martorilor care descriu starea jalnică în care s-a întors partea vătămată, cu hainele și lenjeria pătată de sânge. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul nemotivării hotărârii instanței de apel, a greșitei condamnări, în baza unor probe indirecte, pentru o faptă pe care nu a comis-o iar, în subsidiar, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată în raport de circumstanțele sale personale.

Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 18 și 14 C. proc. pen., Curtea apreciază că recursul este nefondat. 1. În ceea ce privește primul motiv de recurs, se constată că instanța de apel nu s-a rezumat să confirme, printr-o singură frază, situația de fapt reținută de instanța de fond, ci a arătat detaliat care sunt mijloacele de probă din care reiese vinovăția inculpatului, făcând analiza acestora, astfel sub acest aspect recursul este nefondat. 2. Referitor la motivul de recurs ce vizează grava eroare în stabilirea situației de fapt, inculpatul susținând că nu el este autorul faptei, din actele și lucrările dosarului reiese că acesta a săvârșit infracțiunea de viol, leziunile traumatice produse părții vătămate fiind specifice unor violențe exercitate în scopul întreținerii de acte sexuale.

Constatările în acest sens ale actului medico-legal se coroborează cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor care au văzut-o în momentele imediat următoare săvârșirii faptei, precum și cu împrejurarea că inculpatul a fost depistat de organele de poliție la scurt timp de la comitere, în imediata vecinătate a locului faptei, indicat de partea vătămată. Faptul că declarațiile unor martori conțin inadvertențe se explică prin aceea că nivelul de percepție a aceluiași eveniment de către mai multe persoane este diferit, că cele relatate provin de la martori indirecți, care au fost mai mult sau mai puțin interesați de cele întâmplate. Față de aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond și cea de apel au evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc.

pen., stabilind împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia, precum și vinovăția inculpatului. 3. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei principale aplicată inculpatului de instanța de fond și menținută de instanța de apel, nu este întemeiată, deoarece, prin cuantumul stabilit, aceasta răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din același cod. O reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea faptei săvârșite de inculpat și de atitudinea procesuală nesinceră a acestuia; de altfel, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă orientată doar cu puțin peste cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracțiunea de viol în forma agravantă prevăzută de alin. (3) al art. 197 C. pen., iar reținerea unor circumstanțe atenuante este exclusă pentru motivele arătate.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva deciziei penale nr. 960 A din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 22 septembrie 2002 la 10 martie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2005.