ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 582/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 205

din 9 mai 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., Tribunalul Brașov l-a achitat pe inculpatul C.T., pentru

infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189

alin. (2) C. pen. și de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A constatat că acesta a fost reținut și

arestat preventiv în perioada 3 iulie – 28 august 2002, precum și că persoana

vătămată, prin reprezentanții legali nu s-a constituit parte civilă. A dispus

ca statul să suporte cheltuieli judiciare avansate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că probele administrate în cauză nu au

dovedit că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care

a fost trimis în judecată, partea vătămată C.V. plecând de bună voie cu

inculpatul în ziua de 5 iunie 2002 la unchiul inculpatului, unde au stat până

în ziua de 8 iunie 2002, fără ca inculpatul să întrețină raport sexual cu

aceasta.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea vătămată,

prin apărător. Procurorul a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

constând în greșita apreciere a probelor, care dovedesc săvârșirea ambelor

infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, solicitând

desființarea sentinței și condamnarea inculpatului.

S-a reținut că partea

vătămată nu și-a motivat apelul și nu s-a prezentat în fața instanței de apel.

Prin decizia penală nr. 164

din 17 mai 2004, Curtea de Apel Brașov, a respins apelurile, ca nefondate,

reținând că prima instanță a făcut o justă apreciere a probelor administrate,

atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecării.

Că s-a dovedit că, între

familiile inculpatului și părții vătămate, de etnie rromă, consăteni din

Sâmbăta de Sus, comuna Voila, jud. Brașov, a intervenit în anul 2000 o

înțelegere privind căsătoria și că deși între timp părinții părții vătămate

s-au răzgândit, inculpatul a hotărât în ziua de 5 iunie 2002, să plece împreună

cu partea vătămată la unchiul său, martorul C.V., din satul Sebeș, jud. Brașov.

În acest scop, a apelat la serviciile martorului G.V., care i-a transportat cu

autoturismul pe inculpat și partea vătămată, precum și pe părinții

inculpatului, martorii C.E. și M. Toți martorii de mai sus, precum și martora

G.E., de la domiciliul căreia au plecat, au declarat constant că partea

vătămată s-a urcat în autoturism bine dispusă, iar când martora a întrebat-o

dacă dorește să se căsătorească, aceasta a râs. La locuința din satul Sebeș a

martorului C.V. au rămas numai inculpatul și partea vătămată, părinții

întorcându-se acasă pentru a pregăti nunta. Partea vătămată a rămas de bună

voie până în ziua de 8 iunie 2002, când a venit și a luat-o cu un autoturism

martorul L.G., transportând-o la sediul poliției din comuna Voila. În tot acest

timp, părțile au locuit împreună, fără a întreține raporturi sexuale, iar

partea vătămată a avut libertatea de mișcare deplină, nefiind obligată să

rămână de bună voie, a participat chiar la muncile câmpului, ajutând familia

unchiului inculpatului. În ziua de 6 iunie 2002, inculpatul s-a dus la familia

părții vătămate pentru a se înțelege în legătură cu nunta, dar a fost respins.

S-a mai reținut că, deși

partea vătămată a susținut că a fost forțată să întrețină de două ori raport

sexual cu inculpatul, în cursul urmăririi penale declarând că a fost bătută de

către acesta, având urme de violență pe spate și pe picioare, în faza de

judecată a declarat că, deși nu a fost amenințată sau bătută, s-a culcat cu

inculpatul de frică, la examinarea făcută în ziua de 10 iunie 2002 de către

Cabinetul de medicină legală Făgăraș s-a constatat că nu prezintă leziuni

traumatice și că este virgină.

Certificatul medico-legal

nr. 156/ C din 10 iunie 2002, eliberat de Cabinetul de medicină legală Făgăraș

nu a fost prezentat organelor de urmărire penală, acesta fiind depus numai la

cererea inculpatului în cursul judecății.

La data de 11 iunie 2002,

Serviciul medico-legal județean Brașov a eliberat certificatul medico-legal nr.

1754/E, concluzia fiind că persoana examinată, pe numele C.V., în vârstă de 12

ani, din comuna Voila, satul Sâmbăta de Sus, prezintă o deflorare recentă care

poate data de circa o săptămână. Numai acest certificat a fost depus la organul

de urmărire penală.

S-a mai reținut că, pentru a

clarifica această situație, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize

medico-legale la Institutul de medicină legală Mina Minovici, expertiză care nu

s-a putut efectua întrucât partea vătămată a plecat cu părinții în Italia.

Instanța conchide că față de contradicție dintre cele două certificate

medico-legale și conduita adoptată de familia părții vătămate, de a ascunde

primul certificat, care constată că partea vătămată este virgină și nu prezintă

leziuni traumatice, nu se poate trage concluzia că aceasta a fost deflorată.

Chiar dacă s-ar reține concluziile ultimului certificat, tot nu s-ar putea

stabili că inculpatul este autorul deflorării, atâta timp cât data deflorării

este stabilită cu aproximație „de circa o săptămână”, ceea ce poate însemna și

data de 4 iunie, adică anterior plecării părților la martorul C.V.

Referitor la lipsirea de

libertate în mod ilegal a părții vătămate s-a apreciat de către instanța de

apel, deosebit de edificatoare declarația martorului L.G., care nu se află în

nici o relație cu părțile, care a declarat în faza de judecată că părțile au

ieșit din casa martorului C.V. ținându-se de mână, de parcă nu s-ar fi

întâmplat nimic și din discuțiile avute a reieșit că partea vătămată a mers de

bună voie cu inculpatul, acesta afirmând că a fost forțată numai la sediul

Poliției Voila, sub influența mamei sale care era foarte revoltată și care i-a

vorbit pe țigănește.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență: că instanțele nu au

valorificat în suficientă măsură probele administrate în cauză și în consecință

au ajuns la concluzia că inculpatul C.T. nu se face vinovat de săvârșirea

vreunei infracțiuni.

Examinând cauza în raport de

motivul de recurs analizat prin prisma dispozițiilor art. 325

9

pct.

17

1

C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.

Dând sens dispozițiilor art.

3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în

procesul penal, instanțele au reținut și apreciat numai acele probe pe care

le-am apreciat ca reflectând adevărul, ținând seama de întregul material

probator administrat în cauză.

Totodată, invocând

dispozițiile art. 66 C. proc. pen., care consacră în favoarea inculpaților

prezumția potrivit căreia inculpatul este prezumat nevinovat până la dovedirea

vinovăției sale prin date certe, s-a concluzionat că în urma administrării

tuturor probelor nu s-a putut răsturna această prezumție și stabili cu

certitudine vinovăția inculpatului.

Astfel cum este prezentat cu

lux de amănunte, în sentință s-a dovedit că partea vătămată, în ziua de 5 iunie

2002, a plecat de bună voie cu inculpatul la unchiul acestuia C.V., unde au

stat până în ziua de 8 iunie 2002, când a luat-o cu un autoturism martorul L.G.

De asemeni, fratele mai

relevă că partea vătămată a avut libertate de mișcare, în tot acest timp

participând la muncile câmpului ajutând familia unchiului inculpatului ceea ce

îndreptățește concluzia că nu se justifică reținerea în sarcina inculpatului a

infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzut de art. 189 alin.

(2) C. proc. pen.

Cât privește cealaltă

infracțiune pentru care inculpatul a fost achitat, infracțiunea de viol, prevăzută

de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

în raport de cele două acte (certificate medicale legale) de la dosar care

conțin concluzii contradictorii de împrejurare că efectuarea unei noi expertize

nu a putut fi posibilă, întrucât partea vătămată a plecat din țară, dar și de

declarațiile contradictorii ale părții vătămate, inculpatului și martorilor,

singura condiție care se impune este aceea că neînlăturându-se, prin probe

certe de vinovăție prezumția de nevinovăție, dubiul îi profită inculpatului.

Așa fiind, urmează ca în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

împotriva deciziei penale nr. 164 din 17 mai 2004 a Curții de Apel Brașov,

privind pe inculpatul C.T.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 26 ianuarie 2005.