ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 582/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 205 din 9 mai 2003, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Tribunalul Brașov l-a achitat pe inculpatul C.T., pentru infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. și de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. A constatat că acesta a fost reținut și arestat preventiv în perioada 3 iulie – 28 august 2002, precum și că persoana vătămată, prin reprezentanții legali nu s-a constituit parte civilă. A dispus ca statul să suporte cheltuieli judiciare avansate. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că probele administrate în cauză nu au dovedit că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, partea vătămată C.V.

plecând de bună voie cu inculpatul în ziua de 5 iunie 2002 la unchiul inculpatului, unde au stat până în ziua de 8 iunie 2002, fără ca inculpatul să întrețină raport sexual cu aceasta. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea vătămată, prin apărător. Procurorul a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, constând în greșita apreciere a probelor, care dovedesc săvârșirea ambelor infracțiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, solicitând desființarea sentinței și condamnarea inculpatului. S-a reținut că partea vătămată nu și-a motivat apelul și nu s-a prezentat în fața instanței de apel. Prin decizia penală nr. 164 din 17 mai 2004, Curtea de Apel Brașov, a respins apelurile, ca nefondate, reținând că prima instanță a făcut o justă apreciere a probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecării.

Că s-a dovedit că, între familiile inculpatului și părții vătămate, de etnie rromă, consăteni din Sâmbăta de Sus, comuna Voila, jud. Brașov, a intervenit în anul 2000 o înțelegere privind căsătoria și că deși între timp părinții părții vătămate s-au răzgândit, inculpatul a hotărât în ziua de 5 iunie 2002, să plece împreună cu partea vătămată la unchiul său, martorul C.V., din satul Sebeș, jud. Brașov. În acest scop, a apelat la serviciile martorului G.V., care i-a transportat cu autoturismul pe inculpat și partea vătămată, precum și pe părinții inculpatului, martorii C.E. și M. Toți martorii de mai sus, precum și martora G.E., de la domiciliul căreia au plecat, au declarat constant că partea vătămată s-a urcat în autoturism bine dispusă, iar când martora a întrebat-o dacă dorește să se căsătorească, aceasta a râs.

La locuința din satul Sebeș a martorului C.V. au rămas numai inculpatul și partea vătămată, părinții întorcându-se acasă pentru a pregăti nunta. Partea vătămată a rămas de bună voie până în ziua de 8 iunie 2002, când a venit și a luat-o cu un autoturism martorul L.G., transportând-o la sediul poliției din comuna Voila. În tot acest timp, părțile au locuit împreună, fără a întreține raporturi sexuale, iar partea vătămată a avut libertatea de mișcare deplină, nefiind obligată să rămână de bună voie, a participat chiar la muncile câmpului, ajutând familia unchiului inculpatului. În ziua de 6 iunie 2002, inculpatul s-a dus la familia părții vătămate pentru a se înțelege în legătură cu nunta, dar a fost respins.

S-a mai reținut că, deși partea vătămată a susținut că a fost forțată să întrețină de două ori raport sexual cu inculpatul, în cursul urmăririi penale declarând că a fost bătută de către acesta, având urme de violență pe spate și pe picioare, în faza de judecată a declarat că, deși nu a fost amenințată sau bătută, s-a culcat cu inculpatul de frică, la examinarea făcută în ziua de 10 iunie 2002 de către Cabinetul de medicină legală Făgăraș s-a constatat că nu prezintă leziuni traumatice și că este virgină. Certificatul medico-legal nr. 156/ C din 10 iunie 2002, eliberat de Cabinetul de medicină legală Făgăraș nu a fost prezentat organelor de urmărire penală, acesta fiind depus numai la cererea inculpatului în cursul judecății.

La data de 11 iunie 2002, Serviciul medico-legal județean Brașov a eliberat certificatul medico-legal nr. 1754/E, concluzia fiind că persoana examinată, pe numele C.V., în vârstă de 12 ani, din comuna Voila, satul Sâmbăta de Sus, prezintă o deflorare recentă care poate data de circa o săptămână. Numai acest certificat a fost depus la organul de urmărire penală. S-a mai reținut că, pentru a clarifica această situație, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize medico-legale la Institutul de medicină legală Mina Minovici, expertiză care nu s-a putut efectua întrucât partea vătămată a plecat cu părinții în Italia. Instanța conchide că față de contradicție dintre cele două certificate medico-legale și conduita adoptată de familia părții vătămate, de a ascunde primul certificat, care constată că partea vătămată este virgină și nu prezintă leziuni traumatice, nu se poate trage concluzia că aceasta a fost deflorată.

Chiar dacă s-ar reține concluziile ultimului certificat, tot nu s-ar putea stabili că inculpatul este autorul deflorării, atâta timp cât data deflorării este stabilită cu aproximație „de circa o săptămână”, ceea ce poate însemna și data de 4 iunie, adică anterior plecării părților la martorul C.V. Referitor la lipsirea de libertate în mod ilegal a părții vătămate s-a apreciat de către instanța de apel, deosebit de edificatoare declarația martorului L.G., care nu se află în nici o relație cu părțile, care a declarat în faza de judecată că părțile au ieșit din casa martorului C.V. ținându-se de mână, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic și din discuțiile avute a reieșit că partea vătămată a mers de bună voie cu inculpatul, acesta afirmând că a fost forțată numai la sediul Poliției Voila, sub influența mamei sale care era foarte revoltată și care i-a vorbit pe țigănește.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență: că instanțele nu au valorificat în suficientă măsură probele administrate în cauză și în consecință au ajuns la concluzia că inculpatul C.T. nu se face vinovat de săvârșirea vreunei infracțiuni. Examinând cauza în raport de motivul de recurs analizat prin prisma dispozițiilor art. 325 9 pct. 17 1 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. Dând sens dispozițiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele au reținut și apreciat numai acele probe pe care le-am apreciat ca reflectând adevărul, ținând seama de întregul material probator administrat în cauză.

Totodată, invocând dispozițiile art. 66 C. proc. pen., care consacră în favoarea inculpaților prezumția potrivit căreia inculpatul este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăției sale prin date certe, s-a concluzionat că în urma administrării tuturor probelor nu s-a putut răsturna această prezumție și stabili cu certitudine vinovăția inculpatului. Astfel cum este prezentat cu lux de amănunte, în sentință s-a dovedit că partea vătămată, în ziua de 5 iunie 2002, a plecat de bună voie cu inculpatul la unchiul acestuia C.V., unde au stat până în ziua de 8 iunie 2002, când a luat-o cu un autoturism martorul L.G. De asemeni, fratele mai relevă că partea vătămată a avut libertate de mișcare, în tot acest timp participând la muncile câmpului ajutând familia unchiului inculpatului ceea ce îndreptățește concluzia că nu se justifică reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzut de art. 189 alin. (2) C. proc.

pen. Cât privește cealaltă infracțiune pentru care inculpatul a fost achitat, infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în raport de cele două acte (certificate medicale legale) de la dosar care conțin concluzii contradictorii de împrejurare că efectuarea unei noi expertize nu a putut fi posibilă, întrucât partea vătămată a plecat din țară, dar și de declarațiile contradictorii ale părții vătămate, inculpatului și martorilor, singura condiție care se impune este aceea că neînlăturându-se, prin probe certe de vinovăție prezumția de nevinovăție, dubiul îi profită inculpatului. Așa fiind, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 164 din 17 mai 2004 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul C.T. Onorariul pentru apărarea din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2005.