ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 817/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 1117/2003, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov și a solicitat anularea hotărârii nr. 2337 din 4 iunie 2003, ca fiind nelegală și netemeinică, În motivarea acțiunii s-a arătat că în mod greșit pârâta a respins cererea reclamantei, ca neavând calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, respectiv neavând calitatea de refugiat.

Prin sentința civilă nr. 290/F din 2 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 2377 din 4 iunie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Brașov și a obligat pârâta să-i emită reclamantei, o nouă hotărâre, care să-i ateste calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 4 februarie 1945 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu are nici o culpă privind strămutarea forțată a familiei sale, ci ea a suportat consecințele refugiului, împreună cu familia sa.

S-a mai apreciat că legiuitorul a asigurat un cadru juridic și măsuri de protecție, persoanelor refugiate forțat, datorită regimului de ocupație străină, sovietic - hortyst și că aceste dispoziții legale nu au finalitate juridică, decât prin aplicarea măsurilor de protecție și sprijin, instituite de Legea nr. 189/2000, în mod legal și fără discriminare, tuturor cetățenilor care au avut efectiv de suferit prejudicii, prin refugiere. Împotriva sentinței sus-menționate a formulat recurs, Casa Județeană de Pensii Brașov, care a susținut că statutul de persoană refugiată nu se poate transfera asupra copiilor născuți după refugiul părinților, întrucât acest statut este strâns legat de persoana titularului și nu poate fi valorificat de urmașii acestuia.

Recursul este nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și de educație. Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate, în dispozițiile normative menționate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu și a suferit aceleași prejudicii, pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 290/F din 2 decembrie 2003, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.