ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 132/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin actul de sesizare nr. 9097/7D/2002

al Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi Bistrița Năsăud, s-a

solicitat obligarea SC E.T.N. SA, sucursala Bistrița Năsăud, la plata sumei de

540.453.245 lei, reprezentând taxa de dezvoltare de 10%, datorată pe anul 2001,

calculată asupra penalităților de 0,4%, calculate și percepute de la

consumatori pentru plata cu întârziere a facturilor, la care s-au calculat

majorări de întârziere în cuantum de 265.419.997 lei, iar în subsidiar, s-a

solicitat obligarea pârâților B.A., A.I. și R.I., la plata sumei de 265.419.997

lei, cu titlu de despăgubiri civile.

Prin sentința nr. 12 din 29

octombrie 2002, Colegiul jurisdicțional Bistrița Năsăud a admis excepția lipsei

de competență teritorială și a declinat competența de soluționare a actului de

sesizare, în favoarea Colegiului jurisdicțional Cluj.

Colegiul jurisdicțional Cluj, prin

sentința nr. 2 din 21 ianuarie 2003, pronunțată în dosarul nr. 76/2002, a

respins actul de sesizare nr. 9097/7D/2002 al Procurorului financiar de pe

lângă Camera de Conturi Bistrița Năsăud, reținând că, potrivit H.G. nr. 236/1993

și a Instrucțiunilor nr. 91825/255479/1999, nu se aplică coeficientul de 10%

reprezentând taxa de dezvoltare, asupra penalităților încasate și că a extinde

aplicarea acestui coeficient și asupra penalităților, ar reprezenta o adăugare

la lege.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs jurisdicțional, Procurorul financiar de pe lângă Camera de

Conturi Bistrița Năsăud.

Curtea de Conturi, secția jurisdicțională,

prin decizia nr. 195 din 20 martie 2003, a respins recursul jurisdicțional,

reținând, pe de o parte, că întrucât prin sentința nr. 124/2002, Colegiul

jurisdicțional Bistrița Năsăud și-a declinat competența de soluționare a

actului de sesizare, în favoarea Colegiului jurisdicțional Cluj, implicit și Procurorul

financiar de pe lângă Camera de Conturi Bistrița  Năsăud a pierdut calitatea de

parte în proces și, deci, nu era în drept să declare recurs jurisdicțional.

Pe fond, aceeași instanță a reținut

că în nici unul din actele normative enunțate în actul de sesizare a Procurorului

financiar, nu se prevede aplicarea coeficientului de 10% reprezentând taxa de

dezvoltare, asupra penalităților încasate pentru constituirea Fondului special

pentru dezvoltarea sistemului energetic, neputându-se adăuga la lege, prin

interpretarea acestora.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs în anulare jurisdicțional, Procurorul general financiar, în temeiul art.

80 alin. (1) și art. 100 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată și

modificată.

Curtea de Conturi a României, în

compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, republicată, a respins

recursul în anulare jurisdicțional, reținând, în esență, că aplicarea

coeficientului de 10%, și asupra penalităților de 0,4%, ar reprezenta o

adăugare la lege.

Totodată, s-a reținut și faptul că

în mod corect secția jurisdicțională a Curții de Conturi a apreciat că Procurorul

financiar de pe lângă Camera de Conturi Bistrița Năsăud a pierdut posibilitatea

de a mai participa în proces.

Și această din urmă decizie a fost

atacată de Procurorul general financiar, în temeiul art. 82 alin. (2) din Legea

nr. 94/1992, republicată și modificată, articol coroborat cu dispozițiile O.G. nr.

117/2003 și art. 304 pct. 9 - 10 C. proc. civ.

În principal, Procurorul general

financiar susține că soluția atacată este esențial nelegală și vădit

netemeinică, întrucât instanța interpretează și aplică greșit dispozițiile

legale, omițând, totodată, să se pronunțe asupra tuturor aspectelor invocate în

recurs, respectiv asupra primului motiv din recursul în anulare jurisdicțional

privind natura juridică a penalităților de întârziere aferente taxei de

dezvoltare.

Se mai susține că instanța face o

distincție artificială între noțiunile de „tarife majorate pentru întârzieri”

și „penalități de întârziere”.

Referitor la admiterea excepției

lipsei calității procesuale a Procurorului financiar de pe lângă Camera de

Conturi Bistrița-Năsăud, se susține că și această soluție este nelegală, în

raport cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 94/1992.

Examinându-se decizia atacată, în

raport cu toate criticile formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la primul motiv de recurs,

se constată că instanța a cărei decizie se atacă, contrar celor susținute de

recurent, a fost preocupată de stabilirea naturii juridice a penalităților în

discuție, făcând distincție clară între majorarea de tarif de 0,2% pe zi

întârziere, pentru neplata la termen, în primele 10 zile (care are caracter de

tarif și este purtător de T.V.A. conform art. 93 din H.G. nr. 236/1993) și

penalitatea de 0,4% pe zi întârziere, după 30 de zile de neplată (care nu intră

în tariful mediu și nu este purtătoare de T.V.A. conform O.G. nr. 18/1994).

În aceste condiții, se constată că

în mod corect Curtea de Conturi a reținut că aplicarea coeficientului de 10%,

și asupra penalităților de 0,4%, ar reprezenta o adăugare la lege, nepermisă.

Câtă vreme nici unul din actele normative ce reglementează calculul taxei de

dezvoltare, nu prevăd aplicarea coeficientului de 10%, nu se poate interpreta

prin extindere, aplicarea acestuia, și asupra penalităților care au alt regim

juridic.

Cu privire la ultimul motiv de

recurs, se reține că în mod corect instanțele Curții de Conturi au făcut

aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 94/1992,

republicată și modificată, acceptarea tezei Procurorului general financiar, ar

avea consecință încălcarea tocmai a acestor dispoziții exprese ale legii,

referitoare la limitele competenței Procurorilor financiari de pe lângă

camerele de conturi județene.

În consecință, constatându-se că

decizia atacată este legală și temeinică, iar criticile formulate, nefondate,

urmează a se respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României,

împotriva deciziei nr. 49 din 15 octombrie 2003, a Curții de Conturi, în

completul de trei consilieri de conturi, ca nefondat.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 14 ianuarie 2005.