ÎCCJ, Decizia nr. 192/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 196 din 20 septembrie 1957, Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militară a condamnat, între alții, pe inculpatul D.I. la 7 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de publicații interzise prevăzută de art. 325 lit. c) C. pen. anterior.

S-a reținut că, într-o zi din toamna anului 1952, inculpatul D.I., impiegat de mișcare la stația C.F.R. Piatra Olt, a adus, în biroul în care își desfășura activitatea, un manifest ce conținea îndemnuri la nesupunere față de autoritățile de atunci și la comitere de acte de sabotaj, pe care l-a dat, pentru a fi citit, șefului de stație B.M. și impiegaților de mișcare I.C., I.I. și C.S.

Prin decizia nr. 19 din 24 ianuarie 1958, Tribunalul Suprem – Colegiul Militar - a admis recursul declarat de inculpatul D.I. și, casând sentința cu privire la pedeapsa aplicată, a redus cuantumul acesteia la 4 ani închisoare corecțională și a dispus, în baza art. 4 din Decretul nr. 421/1955, să nu fie executată.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva celor două hotărâri.

Invocându-se temeiul înscris în art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza I C. proc. pen., corespunzând cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 teza I din același cod, s-a susținut că fapta inculpatului D.I. nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost condamnat sau ale unei alte infracțiuni, deoarece citirea conținutului manifestului nu a constituit, prin conținutul ei concret, un act apt să provoace la săvârșirea de infracțiuni.

În concluzie, s-a cerut achitarea acestui inculpat pe motiv că fapta sa nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. anterior, în baza căruia inculpatul sus-menționat a fost condamnat, constituia infracțiune de răspândire de publicații interzise fapta aceluia care, cunoscând conținutul, ar fi încredințat „uneia sau mai multor persoane, în vederea răspândirii în public, chiar dacă răspândirea nu a avut loc”, precum și fapta celui care ar fi „primit și păstrat, în vederea răspândirii în public, scrisori de orice fel, ziare, corespondențe, gravuri, desene, afișe, embleme, imprimate clandestine, filme, anunțuri luminoase sau alte asemenea, prin care se provoacă la comiterea unei infracțiuni”.

Este adevărat că inculpatul D.I. a recunoscut fără nici o rezervă că a dus la locul de muncă un manifest, prin care se îndemna la nesupunere față de autorități și la acte de sabotaj, precum și că a arătat acel manifest colegilor săi de birou, iar coinculpații I.C., B.M., I.I. și C.S. au confirmat că D.I. le-a dat manifestul să-l citească.

Dar, în raport cu cercul restrâns de persoane cărora li s-a citit ori încredințat manifestul, precum și față de conținutul lui, rezultat doar din relatările celor patru coinculpați, acesta nemaifiind găsit pentru a fi examinat nemijlocit de instanță, nu se poate reține că inculpatul a urmărit răspândirea în public a manifestului respectiv, ceea ce rezultă și din împrejurarea că nu a mai fost păstrat și găsit.

Așa fiind, se impunea ca instanțele să constate că, sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de răspândire de publicații interzise prevăzută de art. 325 alin. (3) lit. c) C. pen. anterior și nici ale unei alte infracțiuni.

În consecință, rezultând că hotărârile atacate sunt supuse cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen., urmează ca, în baza art. 414

1

alin. (1), cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Totodată, mai urmează a se dispune ca onorariul de avocat, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Casează sentința nr. 196 din 20 septembrie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare și decizia nr. 19 din 24 ianuarie 1958 a Tribunalului Suprem – Colegiul Militar - numai cu privire la inculpatul D.I.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul D.I. pentru săvârșirea infracțiunii de răspândire de publicații interzise prevăzută de art. 325 lit. c) C. pen. anterior.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 7 iunie 2004.