ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9113/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9113/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința atacată cu recurs,
sentința civilă nr. 397, pronunțată la data de 26 martie 2003, în dosarul nr. 457/2003,
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins
acțiunea reclamantei Asociația F.A. a Uniunii Artiștilor Plastici din România,
formulată împotriva Ministerului Culturii și Cultelor - Direcția Monumentelor Istorice,
ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această soluție, curtea
de apel a reținut, în esență, următoarele:
Asociația reclamantă a solicitat, în
contradictoriu cu Ministerul Culturii și Cultelor - Direcția Monumentelor Istorice,
anularea și suspendarea deciziilor și avizelor date de către Comisia Națională
a Monumentelor Istorice, secțiunea de componente artistice, în ședințele din 28
iunie și 29 iulie 2002, susținând că au fost adoptate cu încălcarea
prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare.
În motivarea acțiunii, asociația
reclamantă a arătat că funcționează în mod legal, ca organizație profesională
și are reprezentanți în cadrul secțiunii componente artistice a Comisiei
Naționale a Monumentelor Istorice, care, la ședințele respective, nu au fost
convocați, lucrările desfășurându-se cu încălcarea Regulamentului de organizare
și funcționare.
A susținut că a formulat contestație,
la Direcția Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii și
Cultelor, care a refuzat să-i comunice un răspuns.
Ministerul Culturii și Cultelor a
formulat întâmpinare, invocând faptul că asociația reclamantă nu a făcut dovada
vătămării unui drept recunoscut de lege, prin emiterea avizelor a căror suspendare
s-a cerut.
Admițând excepția invocată, instanța
de fond a reținut că asociația reclamantă este o asociație profesională de
creatori de opere în domeniul artelor plastice și de restauratori a operelor de
artă în domeniul bunurilor culturale, care nu justifică, în raport cu
prevederile art. 48 din Constituție, un drept recunoscut de lege, care să-i fi
fost vătămat prin actele atacate.
Împotriva acestei soluții a formulat
recurs, asociația reclamantă, fără a încadra criticile, în prevederile art. 304
sau 304
1
C. proc. civ., dar susținând, în esență, instanța de fond
nu a avut în vedere Statutul asociației și nici Regulamentul de organizare și
funcționare a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, care îi confereau
dreptul să ceară anularea deciziilor și avizelor adoptate în cele două ședințe,
de către secțiunea componente artistice.
În cadrul notelor scrise depuse cu
ocazia dezbaterilor, recurenta a susținut că dreptul său care a fost încălcat,
este prevăzut de art. 5 lit. z) din H.G. nr. 28/2001.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a reținut în mod
judicios, că recurenta-reclamantă nu a dovedit un drept recunoscut de lege care
să-i fi fost vătămat prin adoptarea deciziilor și avizelor contestate.
Nici în cadrul recursului, recurenta-reclamantă
nu a fost în măsură să denumească dreptul recunoscut de lege care i-a fost încălcat
și, cu atât mai puțin, să indice temeiul legal al acelui drept.
Dispozițiile art. 5 lit. z) din H.G.
nr. 28/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și
Cultelor, în vigoare la data respectivă, se referă la atribuțiile pe care acest
organ de specialitate al administrației guvernamentale le are în domeniul
culturii și artelor, anume aceea de a colabora cu uniunile și asociațiile de
creatori, inclusiv în cadrul comisiilor de specialitate care funcționează pe
lângă minister.
Oricum, însă, actele atacate, în
raport cu natura lor juridică, nu produc efecte juridice prin ele însele,
Comisia Națională a Monumentelor Istorice fiind un organism științific,
consultativ și de avizare în domeniul protejării monumentelor istorice, care
funcționează pe lângă Ministerul Culturii și Cultelor, potrivit prevederilor
Legii nr. 422/2001 și Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 2043 din 11
aprilie 2002 al ministrului culturii și cultelor (M. Of. nr. 360/29.05.2002).
Or, în această situație, era
necesară contestarea actului/actelor administrative emise, având la bază
avizele respective, pentru că potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, privind
contenciosul administrativ, numai astfel instanța putea să se pronunțe cu
privire la legalitatea acestora.
În concluzie, cu considerentele de
mai sus, care completează motivarea instanței de fond, soluția de respingere a
acțiunii este legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Uniunea
Artiștilor Plastici din România - Asociația F.A., împotriva sentinței civile nr.
397 din 26 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 21 decembrie 2004.