ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9113/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 397, pronunțată la data de 26 martie 2003, în dosarul nr. 457/2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei Asociația F.A. a Uniunii Artiștilor Plastici din România, formulată împotriva Ministerului Culturii și Cultelor - Direcția Monumentelor Istorice, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Asociația reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Culturii și Cultelor - Direcția Monumentelor Istorice, anularea și suspendarea deciziilor și avizelor date de către Comisia Națională a Monumentelor Istorice, secțiunea de componente artistice, în ședințele din 28 iunie și 29 iulie 2002, susținând că au fost adoptate cu încălcarea prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare. În motivarea acțiunii, asociația reclamantă a arătat că funcționează în mod legal, ca organizație profesională și are reprezentanți în cadrul secțiunii componente artistice a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, care, la ședințele respective, nu au fost convocați, lucrările desfășurându-se cu încălcarea Regulamentului de organizare și funcționare.

A susținut că a formulat contestație, la Direcția Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor, care a refuzat să-i comunice un răspuns. Ministerul Culturii și Cultelor a formulat întâmpinare, invocând faptul că asociația reclamantă nu a făcut dovada vătămării unui drept recunoscut de lege, prin emiterea avizelor a căror suspendare s-a cerut. Admițând excepția invocată, instanța de fond a reținut că asociația reclamantă este o asociație profesională de creatori de opere în domeniul artelor plastice și de restauratori a operelor de artă în domeniul bunurilor culturale, care nu justifică, în raport cu prevederile art. 48 din Constituție, un drept recunoscut de lege, care să-i fi fost vătămat prin actele atacate.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, asociația reclamantă, fără a încadra criticile, în prevederile art. 304 sau 304 1 C. proc. civ., dar susținând, în esență, instanța de fond nu a avut în vedere Statutul asociației și nici Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, care îi confereau dreptul să ceară anularea deciziilor și avizelor adoptate în cele două ședințe, de către secțiunea componente artistice. În cadrul notelor scrise depuse cu ocazia dezbaterilor, recurenta a susținut că dreptul său care a fost încălcat, este prevăzut de art. 5 lit. z) din H.G. nr. 28/2001. Recursul este nefondat. Instanța de fond a reținut în mod judicios, că recurenta-reclamantă nu a dovedit un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin adoptarea deciziilor și avizelor contestate.

Nici în cadrul recursului, recurenta-reclamantă nu a fost în măsură să denumească dreptul recunoscut de lege care i-a fost încălcat și, cu atât mai puțin, să indice temeiul legal al acelui drept. Dispozițiile art. 5 lit. z) din H.G. nr. 28/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor, în vigoare la data respectivă, se referă la atribuțiile pe care acest organ de specialitate al administrației guvernamentale le are în domeniul culturii și artelor, anume aceea de a colabora cu uniunile și asociațiile de creatori, inclusiv în cadrul comisiilor de specialitate care funcționează pe lângă minister.

Oricum, însă, actele atacate, în raport cu natura lor juridică, nu produc efecte juridice prin ele însele, Comisia Națională a Monumentelor Istorice fiind un organism științific, consultativ și de avizare în domeniul protejării monumentelor istorice, care funcționează pe lângă Ministerul Culturii și Cultelor, potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 și Regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 2043 din 11 aprilie 2002 al ministrului culturii și cultelor (M. Of. nr. 360/29.05.2002). Or, în această situație, era necesară contestarea actului/actelor administrative emise, având la bază avizele respective, pentru că potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, numai astfel instanța putea să se pronunțe cu privire la legalitatea acestora.

În concluzie, cu considerentele de mai sus, care completează motivarea instanței de fond, soluția de respingere a acțiunii este legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Uniunea Artiștilor Plastici din România - Asociația F.A., împotriva sentinței civile nr. 397 din 26 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 decembrie 2004.