ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 458/2011

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Tribunalul Iași, secția penală, prin Sentința penală nr. 797 din 29 decembrie 2008, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat-o pe inculpata M. (fostă I.) L.E. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 346 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C. civ. a obligat-o pe inculpată să plătească părții civile V. (fostă H.) C.A. suma de 5.000 euro, iar părții civile C.D.M. suma de 5.615 euro cu titlu de despăgubiri civile.

A constatat că partea vătămată E. (fostă C.) G.D. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. e) și art. 111 alin. (3) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 5.000 euro.

A respins cererea părții civile C.D.M. privind obligarea inculpatei la plata daunelor morale.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a motivat următoarele:

Prin rechizitoriu, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se următoarea situație de fapt:

În cursul lunii iulie 2003, inculpata M. (fostă I.) L.E., zisă „P." a racolat-o pe numita B.L., căreia i-a propus să se deplaseze în Italia, unde urma să locuiască împreună cu ea, asigurând-o cu această ocazie că nu va fi nevoită să lucreze nicăieri. Inculpata M.L.E. s-a ocupat de procurarea pașaportului pentru B.L. și de transportul acesteia în Italia, suportând integral taxele aferente acestor activități. Inculpata a făcut deplasarea în Italia, iar ulterior, în cursul lunii august 2003, a așteptat-o și a preluat-o pe numita B.L., pe care a cazat-o în apartamentul în care locuia. În primele două săptămâni de ședere pe teritoriul Italiei, B.L. nu a desfășurat nici o activitate, însă, după această perioadă, inculpata M.L.E. i-a pus în vedere că va trebui să lucreze ca damă de companie într-un club de noapte. De asemenea, inculpata i-a explicat că va trebui să accepte și eventualele propuneri din partea clienților, de a întreține relații sexuale cu aceștia. Inițial, B.L. a refuzat categoric să desfășoare astfel de activități, fapt pentru care a fost lovită de inculpată și amenințată că va fi vândută unor proxeneți. În aceste împrejurări, B.L. a fost nevoită să practice prostituția în incinta localului, obținând suma de circa 3.000 euro, bani care au fost predați în totalitate inculpatei. Aceasta din urmă o supraveghea în permanență la local, pentru a elimina riscul ca B.L. să plece sau să nu desfășoare activitățile la care era constrânsă.

La începutul anului 2003, inculpata M.L.E. a contactat-o, prin intermediul numitei H. (actual A.) A., pe partea vătămată C.G.D. și i-a promis că o poate ajuta să ajungă în Italia, unde urma să lucreze ca dansatoare într-un local de noapte. Înțelegerea inițială a fost ca M.L.E. să primească pentru această intermediere suma de 500 euro lunar, în primele trei luni de ședere. Inculpata a ajutat-o pe C.G.D. să urgenteze procedura eliberării pașaportului, iar în cursul lunii februarie 2004, cele două au plecat spre Italia cu un microbuz în care se mai aflau partea vătămată H.C. și alte tinere care aveau aceeași destinație. Costurile ocazionate de transport au fost suportate de M.L.E.

Localitatea de destinație a fost Dezenzano - Italia, iar partea vătămată C.G.D. a fost cazată, împreună cu H.C., într-un apartament închiriat de inculpată. În același imobil se afla și numita C.D.M. Partea vătămată a lucrat ca dansatoare într-un local de noapte din localitate, împreună cu H.C. Sumele de bani obținute erau predate zilnic numitei M.L.E., care asigura tinerele că vor primi toți banii în momentul întoarcerii în România. În realitate, însă, din întreaga sumă de bani obținută - respectiv aproximativ 7.000 euro, partea vătămată nu a primit nimic. Inculpata a folosit în toată perioada diverse mijloace de intimidare pentru a le induce părților vătămate o stare de tulburare emoțională care să le împiedice să plece.

Conform declarației părții vătămate H.C.A., aceasta a cunoscut-o pe inculpata M.L.E. tot prin intermediul numitei H.A.M. Inculpata s-a ocupat de achitarea taxelor pentru eliberarea pașaportului și pentru transport.

În localitatea de destinație Dezenzano - Italia, partea vătămată a fost cazată într-un apartament în care se mai aflau numitele H.A.M. și C.D.M. H.C. a început să lucreze ca dansatoare într-un club, iar sumele de bani obținute erau predate zilnic inculpatei M.L.E. Partea vătămată declară că inculpata nu avea nici o ocupație, trăind exclusiv din banii primiți de la tinerele exploatate. Aceasta din urmă și-a însușit întreaga sumă de bani obținută de partea vătămată, respectiv circa 6.000 euro.

În cursul lunii ianuarie 2004, martora A. (fostă H.) A.M. a fost abordată de inculpata M.L.E., care i-a propus să meargă cu ea în Italia pentru a lucra într-un club. Inculpata a plătit transportul numitei H.A.M. până în Italia, iar aici (localitatea Dezenzano) aceasta a fost preluată de numita C.D., care a cazat-o în apartament închiriat. Martorei i s-au întocmit formalitățile necesare eliberării permisului de ședere pe teritoriul Italiei, însă în urma unei razii efectuate de autoritățile italiene, sus-numita a fost returnată în România. Cunoaște faptul că și numitele C.G.D. și H.C.A. au fost racolate în același mod de către inculpata M.L. Ulterior a aflat de la cele două că s-au certat cu inculpata și au fugit de la ea.

Partea vătămată C.D.M. a cunoscut-o pe inculpată în cursul anului 2001 și cu timpul s-a atașat emoțional de ea, ajungând să locuiască o perioadă în apartamentul acesteia. După un timp, partea vătămată a plecat în Italia, la insistențele inculpatei M.L.E. C.D. a fost însoțită de o prietenă a inculpatei, care a lăsat-o în localitatea Dezenzano, unde partea vătămată a fost așteptată și cazată de o anume L. Aceasta din urmă i-a găsit de lucru ca dansatoare într-un club, însă după o perioadă C.D. a plecat, locuind în diferite imobile.

După un timp inculpata M.L.E. a venit în Italia, locuind într-un apartament aparținând unui cetățean italian cu care se împrietenise C.D. începând cu anul 2003, în respectivul imobil au locuit mai multe tinere pe care le adusese inculpata M.L. și căror aceasta le percepea diferite sume de bani pentru chirie, în condițiile în care, în realitate proprietarul italian al apartamentului nu pretindea și nu primea bani cu acest titlu.

Partea vătămată arată că M.L. nu a lucrat nicăieri în perioada cât a stat în Italia, cunoaște numele unora dintre tinerele în cauză, respectiv H.C., H.A., C.G., B.L., V.F.

Partea vătămată a trimis sume importante de bani prin intermediul serviciului de transfer Western Union, atât inculpatei cât și rudelor acestora.

Aspectele relatate de partea vătămată C.D.M. sunt confirmate de declarația martorei I.A., care în cursul lunii iulie 2004 a călătorit în Italia împreună cu inculpata M.L.E. A fost cazată în apartamentul închiriat de C.D. în localitatea Dezenzano, iar pe parcursul șederii a observat că inculpata nu a prestat nici o activitate din care să obțină venituri. Martora a sesizat de asemenea, faptul că inculpata avea o atitudine autoritară față de partea vătămată și profita de influența pe care o avea asupra ei.

Mijloacele de probă care au stat la baza punerii în mișcare a acțiunii penale și trimiterii în judecată a inculpatei pentru aceste fapte, au fost, potrivit rechizitoriului: plângerile și declarațiile părților vătămate; declarațiile martorilor; formulare Western Union; procese-verbale de prezentare pentru recunoașterea după fotografii; fișe care atestă traficul transfrontalier efectuat împreună de inculpată și părți vătămate; declarațiile inculpatei; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.

Analiza materialului probator.

Probatoriul administrat în prezenta cauză a fost fundamentat în opinia acuzării, în principal, pe declarațiile părților vătămate și ale martorilor. Declarațiile părților vătămate ascultate cu privire la faptele inculpatei M.L. sunt completate de declarațiile numitelor A.I., C.G. și C.D., care au fost ascultate în calitate de părți vătămate cu privire la faptele de trafic de persoane săvârșite de inculpații V.I., Ș.A. și B.M. trimiși în judecată în altă cauză. În declarațiile lor, acestea au arătat că le-au văzut pe cele două părți vătămate care călătoreau spre Italia împreună cu inculpata, confirmând că nu au fost lăsate de M. să discute cu acestea. Ulterior le-au revăzut pe celelalte victime, pasager și în Italia și au locuit împreună timp de patru zile după ce, împreună cu inculpații V.I., Ș.A. și B.M., numitele A.I., C.G. și C.D. fuseseră evacuate din imobilul în care locuiau.

Fiind ascultată cu privire la fapta care i se reține în sarcină, inculpata a declarat că nu ea a fost cea care le-a determinat pe victime să meargă în Italia, ci numitul L.P., care la momentul respectiv era asociatul său. De fapt, ea lucrase la o firmă de curățenie în Italia, în timp ce numita C.D., care fuseseră trimisă tot de L.P., lucrase ca dansatoare într-un bar. Inculpata a mai declarat faptul că nu și-a însușit nicio sumă de bani din cele la care făcuseră referire victimele, ci doar a trimis o parte din sumele câștigate în țară, acestea având de fiecare dată ca destinatar pe L.P. Declarația inculpatei este contrazisă de toate celelalte probatorii în cauză. Atât victimele, cât și martorele indică pe inculpată drept autoarea faptelor și nu pomenesc nimic despre numitul L.P. De asemenea, formularele Western Union depuse la dosarul cauzei o indică aproape de fiecare dată pe inculpată ca fiind destinatarul sumelor de bani trimise din Italia.

În cursul cercetării judecătorești, instanța a dispus audierea nemijlocită a părților vătămate V.C.A. (fostă H.), C.D.M., E. (fostă C.) G.D., primele două declarând că se constituie părți civile, a fost audiată inculpata M. (fostă I.) L.E., precum și martorii H.E.R., I.A., L.P. și F.D.

La termenul de judecată din data de 20 mai 2008, instanța a constatat imposibilitatea audierii martorei A.A.M., toate demersurile efectuate pentru aducerea acesteia în fața instanței nefiind finalizate în sensul identificării domiciliului actual al martorei, procedura de citare la domiciliul indicat în cursul urmăririi penale, inclusiv mandatele de aducere emise pe numele acesteia fiind restituite cu mențiunea că nu mai locuiește la acea adresă.

Cu privire la martora-victimă B.L. pentru care pe întreg parcursul procesului penal s-a dispus citarea și emiterea mandatelor de aducere, la termenul de judecată din data de 16 decembrie 2008, instanța a constatat imposibilitatea audierii nemijlocite a martorei, dând eficiență dispozițiilor art. 327alin. (3) C. proc. pen.

Prealabil, este de precizat că, prin rechizitoriul din data de 11 mai 2007 dat de D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Iași în Dosarul nr. 46D/P/2004, înregistrat pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 2561/99/2007, s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 38 C. proc. pen. disjungerea cauzei față de învinuita I. (fostă M.) L.E., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001, în vederea completării probatoriului în privința activității infracționale imputate acesteia.

Cercetările au continuat cu privire la alte fapte și alte persoane față de cele reținute în primul act de inculpare, iar, după ce s-a apreciat că probatoriul administrat în cauză este complet și susține învinuirea, a fost întocmit un nou act de sesizare care formează obiectul cauzei de față.

Relativ la fapta reținută la pct. 1 din rechizitoriu, cercetările au fost demarate ca urmare a declinării de competență de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, privind pe numiții M.L., B.L. și G.C.G., cercetați sub aspectul unor infracțiuni de fals, constând în aceea că, la data de 20 septembrie 2004 s-a prezentat la P.T.F. Valea lui Mihai, pe sensul de intrare în țară, numita B.L. care avea un pașaport pe care era aplicată, în fals, o ștampilă de trafic a autorităților austriece, pașaport care a fost reținut.

Fiind efectuate față de numita B.L. acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, iar în bagajul acesteia găsindu-se și 27 de fotografii nud care o reprezentau, interpelată asupra activităților desfășurate în Italia, numita B.L. a declarat că a fost victima traficului de persoane, fiind exploatată și obligată să practice prostituția în Italia de către numita M.L.E.

Depoziția sa din faza de urmărire penală nu a fost confirmată de nicio altă probă administrată nemijlocit de către instanța de judecată, nu se coroborează nici cu declarațiile celorlalte părți vătămate, astfel că nu poate fi reținută ca expresie a adevărului. Condamnarea unei persoane nu se poate întemeia, în mod determinant și exclusiv, pe declarații date în faza de urmărire penală, fără ca acuzatul să poată să le conteste credibilitatea sau să poată pune la îndoială aceste declarații, prin formularea de întrebări.

Este de principiu că interesele victimelor sunt protejate de art. 8 din Convenția Europeană, sub condiția ca acestea să poată fi conciliate cu exercitarea adecvată și efectivă a dreptului la apărare.

Astfel, art. 6 parag. 3, lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede ca o garanție a unui proces echitabil, ca probele incriminatorii să fie administrate în prezența acuzatului, în ședință publică, în vederea unei dezbateri contradictorii - Hot. nr. 146 seria A din 06 decembrie 1988 a CEDO în cauza Barbera, Messegue și Jabardo.

Trebuie precizat că în afară de declarația numitei B.L. dată în cursul urmăririi penale, nu există alte probe directe care să confirme situația de fapt reclamată. Verificarea traficului la frontieră a numitei B.L. și stabilirea că aceasta a părăsit țara la data de 01 august 2003, cu auto .........., nu constituie decât o împrejurare circumstanțială, care nu face dovada clară, indubitabilă a vreunei activități infracționale a inculpatei.

Depoziția acestei martore trebuie analizată însă în contextul în care a fost dată, respectiv la momentul în care era cercetată pentru complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, asupra sa fiind presiunea psihologică a potențialei răspunderi penale pentru aceste fapte, iar ulterior nu a mai putut fi audiată de către instanța de judecată pentru a-și susține învinuirea, cercetările întreprinse stabilind că este plecată în Italia.

Faptele reținute la punctele II și III din actul de inculpare, prin care s-a reținut că la începutul anului 2003, inculpata le-a racolat pe numitele C.G.D. și H.C.A., prin intermediul numitei H. (A.) A. și le-a promis că le oferă locuri de muncă în Italia, ca dame de companie într-un local de noapte, iar ulterior înțelegerii privind condițiile în care urma să se desfășoare activitatea și a sumelor pe care trebuiau să le plătească părțile vătămate pentru întreținerea în Italia și pentru prestația inculpatei, s-a deplasat cu acestea în Italia și au locuit împreună în apartamentul închiriat de C.D.M., corespund sub aspectele prezentate realității, însă nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane.

Cu privire la fapta reținută la punctul V al rechizitoriului, pentru care inculpata a fost învinuită de traficarea părții vătămate C.D.M., din situația de fapt prezentată prin actul de inculpare rezultă doar că inculpata și partea vătămată aveau o relație de prietenie foarte apropiată, că partea vătămată a plecat singură în Italia unde și-a găsit loc de muncă într-un bar, iar apoi a locuit în apartamentul pe care l-a închiriat, împreună cu inculpata și cu celelalte părți vătămate. Se mai reține că, profitând de influența pe care o exercita asupra părții vătămate, inculpata a obținut de la aceasta suma de 700.000 euro, bani pe care i-a folosit exclusiv în interesul ei și al familiei sale.

Declarațiile părților vătămate date în cursul cercetării judecătorești au detaliat aspectele prezentate inițial, aspecte care, analizate prin raportare la conținutul normei de incriminare prevăzută de art. 12 din Legea 678/2001, relevă lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G 79/2005, aprobată prin Legea 287/2005, constituie trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei.

Prin această infracțiune, care sub aspectul elementului material al laturii obiective se realizează prin mai multe acțiuni prealabile alternative, trebuie să se urmărească un scop, și anume, exploatarea persoanei, victimă a traficului.

În conformitate cu art. 2 alin. (2) din aceeași lege, prin exploatarea unei persoane se înțelege ținerea în sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire sau efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Legea nu cere, pentru existența infracțiunii, ca inculpatul să obțină un anumit folos, fiind suficient ca fapta să fie săvârșită în scopul exploatării acelei persoane.

Elementul subiectiv al infracțiunii este intenția directă, calificată prin scop, în sensul că traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al faptelor sale, în realizarea cărora se implică în mod conștient și prevede consecințele lor, urmărind totodată producerea acestora.

Prin urmare, ori de câte ori recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane s-a realizat prin constrângere, în scopul obligării acesteia la practicarea prostituției, sau a unei munci în mod forțat, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Prin prisma acestor dispoziții legale și raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța reține că nu a fost dovedită săvârșirea de către inculpata M. (fostă I.) L.E. a infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât activitatea desfășurată de inculpată în raport cu părțile vătămate V. (fostă H.) C.A. și E. (fostă C.) G.D. și C.D.M. s-a rezumat doar, în cazul primelor două la transportarea și cazarea acestora în Italia, asigurarea întreținerii zilnice, conform înțelegerii intervenite în Iași, la care părțile vătămate au achiesat integral, nefiind utilizate în acest sens vreunul dintre mijloacele expres prevăzute de lege, amenințarea, violența sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda sau înșelăciunea, abuzul de autoritate sau profitarea de imposibilitatea părților vătămate de a se apăra sau de a-și exprima voința.

În ceea ce o privește pe partea vătămată C.D.M., natura relațiilor preexistente între ea și inculpată, bazate pe afecțiune, prietenie, înțelegere, dar, în special a celor ulterioare episodului din Italia, cu referire la apartamentul cumpărat în coproprietate de cele două și la litigiul civil generat de neînțelegerile intervenite ulterior, exclud incidența vreunei forme de traficare sau exploatare a părții vătămate de către inculpată, situația de fapt expusă în actul de inculpare, pledând pentru existența unor relații care nu intră sub incidența legii penale, caracterizate de asumarea de obligații și îndatoriri reciproce.

Relevante sub acest aspect sunt declarațiile constante ale părților vătămate V. (fostă H.) C.A. și E. (fostă C.) G.D. în ambele faze procesuale, din care rezultă că au luat hotărârea de a pleca în Italia pentru a lucra, însă fiindu-le frică să plece singure, au contactat-o pe numita H.A.M. care le-a indicat să i-a legătura cu inculpata M.L.E., iar aceasta nu a exercitat asupra lor nicio acțiune de racolare, constrângere ori inducere în eroare, termenii în care cele două părți vătămate urmau să-și desfășoare activitatea în Italia fiind discutați detaliat înainte de plecarea din Iași, iar acestea fiind de acord cu calitatea inculpatei de organizator al deplasării, precum și cu sumele pe care le-a pretins pentru procurarea pașapoartelor, a transportului, a cazării și întreținerii în Italia, a asigurării locurilor de muncă, părțile vătămate trebuind să plătească 500 euro reprezentând contravaloarea transportului și obținerii pașapoartelor și 300 euro pe lună pentru întreținere.

Astfel, partea vătămată V.C.A. declară că dimineața, când ajungea acasă de la bar, punea sumele câștigate într-un sertar din camera inculpatei, întrucât aceasta le-a spus că va strânge banii pentru când se vor întoarce în țară, iar în ceea ce privește comportamentul inculpatei, partea vătămată a declarat că nu a amenințat-o și nici nu a lovit-o niciodată.

Din situația de fapt prezentată pe larg de partea vătămată, rezultă că între inculpată și părțile vătămate intervenise o înțelegere amiabilă privind conviețuirea în comun în Italia, iar inculpata se ocupa de asigurarea locuinței, a hranei, de plata tuturor cheltuielilor de întreținere, percepând pentru aceasta o sumă de bani de la fiecare fată.

Libertatea de mișcare a părților vătămate nu a fost îngrădită în niciun mod, ele se deplasau singure de acasă la barul unde lucrau, interacționau cu diferite persoane în acel bar, și aveau asupra lor actele de identitate și pașapoartele, având posibilitatea să plece oricând.

Aceleași concluzii se desprind și din declarațiile părții vătămate E. (fostă C.) G.D., care declară că înțelegerea inițială a fost ca fiecare să-i dea inculpatei suma de 500 euro lunar, pentru faptul că le-a găsit loc de muncă ca dansatoare, iar sumele de bani câștigate în fiecare seară, le punea într-un sertar în camera inculpatei pentru ca aceasta să plătească datoriile, iar la final să împartă banii rămași. Inculpata nu a exercitat acte de amenințare sau de violențe nici față de această parte vătămată.

De altfel, și în perioadele în care inculpata M. (fostă I.) L.E. era plecată în România și părțile vătămate rămâneau singure în Italia, ele îi dădeau banii câștigați, părții vătămate C.D.M., al cărei rol, din această perspectivă apare mai puțin ca al unei victime, ci ca al unei lidere a grupului.

Pledează pentru această variantă și împrejurările în care partea vătămată C.D.M. a plecat singură în Italia, a reușit să-și închirieze un apartament, prin intermediul unei persoane numite L. și-a găsit loc de muncă la barul din localitatea Dezenzano lucrând pentru această "Lidia" care era impresara sa, iar ulterior a chemat-o și pe inculpată în Italia și au locuit împreună.

Relațiile pe care partea vătămată le-a inițiat în Italia cu mai mulți cetățeni italieni, gratuitățile pe care aceste persoane le făceau față de partea vătămată, culminând cu achiziționarea unui apartament în Iași, cumpărat în coproprietate de partea vătămată și de inculpată și soțul ei, pentru care litigiul civil nu a fost finalizat definitiv până la pronunțarea acestei hotărâri, atestă interesul părții vătămate pentru a susține, fără temei că a fost exploatată de către inculpată.

De altfel, în cuprinsul declarațiilor sale, partea vătămată C.D.M. a insistat mai mult asupra sumelor pe care le-a trimis în țară inculpatei și soțului său, a faptului că în perioada în care a stat în Italia, inculpata nu a lucrat niciodată și că dorește să-și recupereze apartamentul.

Neînțelegerile de care amintește partea vătămată V. fostă H.C.A. în declarația din cursul cercetării judecătorești, cu referire la incidentul privind pierderea unui cercel aparținând inculpatei și la reacția sa violentă sunt inerente în cazul unei conviețuiri în comun a patru persoane, au fost izolate și nu caracterizează atitudinea inculpatei față de părțile vătămate.

În ceea ce o privește pe martora A.A.M., audiată doar în cursul urmăririi penale, coroborând declarația acesteia cu declarațiile celorlalte părți vătămate rezultă că deplasarea sa în Italia a fost făcută în același scop, respectiv de a lucra ca dansatoare într-un club, că a fost așteptată în Italia de partea vătămată C.D.M. care i-a intermediat legătura cu o persoană pe nume E. pentru a obține documente legale de ședere.

În ziua în care trebuia să-și ridice permisul de muncă, carabinierii au făcut o descindere în apartamentul în care locuia martora și, întrucât nu avea acte legale de ședere a fost expulzată în România.

De altfel, din conținutul actului de inculpare, nu rezultă desfășurarea de către inculpată a vreunor activități de traficare a martorei, șederea acesteia în Italia fiind de scurtă durată, ca urmare a incidentului generat de lipsa documentelor de ședere.

În raport cu această situație de fapt, instanța a constatat că nu există nici o probă certă care să dovedească faptul că inculpata M. (fostă I.) L.E. ar fi traficat părțile vătămate prin vreunul din mijloacele expres prevăzute de lege, în scopul exploatării muncii lor, declarațiile părților vătămate care se consideră exploatate, dar care nu relevă aspecte specifice activității infracționale incriminate de art. 12 din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005, nefiind susținute de alte mijloace de probă.

Este evident că deplasarea efectuată de inculpată cu părțile vătămate V. (fostă H.) C.A. și E. (fostă C.) G.D. în Italia, locuirea împreună în același apartament, închiriat inițial de partea vătămată C.D.M., constituie împrejurări care nu pot fi integrate în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane, în lipsa celorlalte cerințe esențiale pentru existența infracțiunii.

Inculpata a negat în mod constant săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată, invocând în apărare o variantă care a fost confirmată parțial de partea vătămată C.D.M. și de martorul L.P., respectiv a existenței unei înțelegeri cu numitul L.P. pentru înființarea unei societăți comerciale de impresariat artistic, în vederea încheierii unor contracte de impresariat pentru dansatoare în Italia. Demersul a fost finalizat, cei doi înființând SC L.P.L.A. SRL, societate care însă nu a desfășurat activitățile propuse, întrucât L.P., a cărui prezență în Italia a fost confirmată de părțile vătămate și de martori, nu a reușit să găsească parteneri de afaceri.

Martorul recunoaște că prin intermediul acestei societăți a convenit cu inculpata să ducă fete în Italia pentru a lucra ca dansatoare în cluburi, sumele obținute urmând să fie împărțite în mod egal, că le cunoștea pe părțile vătămate V. (fostă H.) C.A. și E. (fostă C.) G.D. și C.D.M., cu aceasta din urmă având și o relație intimă, și că a primit prin intermediul serviciului Western Union diferite sume de bani de la părțile vătămate din Italia, însă eventuala implicare a lui în activitatea infracțională cercetată nu a fost verificată de organele de cercetare.

Despre sumele de bani pe care partea vătămată C.D.M. le-a trimis în țară inculpatei menționează martora I.A., nepoata inculpatei, care precizează că principalul motiv pentru care inculpata și parte vătămată s-au certat în Italia au fost banii, precum și martorul F.D., prietenul părții vătămate, care a relatat aspecte privind natura relațiilor dintre cele două, relații normale, de afecțiune, fără tensiuni, că veniturile obținute de partea vătămată erau gestionate de inculpată, precum și faptul că, în repetate rânduri, personal a trimis bani prin Western Union inculpatei, cu titlu de împrumut.

Sub semnul îndoielii se situează și realitatea sumelor pe care partea vătămată susține că le-a câștigat și pe care le-a trimis inculpatei, în condițiile în care, în actul de inculpare se reține că inculpata ar fi obținut de la partea vătămată aproximativ 700.000 euro, iar în cursul cercetării judecătorești suma pretinsă de aceasta variind de la 100.000 euro cu titlu de daune materiale și morale, la 41.815,21 euro, din care, 20.000 euro reprezintă daune morale, iar 21.815,21 daune materiale.

Cu privire la susținerile constante ale părților vătămate privind faptul că inculpata nu a lucrat niciodată pe parcursul șederii în Italia, instanța reține că, prin declarația martorei H.E.R. și cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv declarațiile traduse și legalizate ale martorilor T.G., care precizează că inculpata a lucrat ca menajeră în diverse locuințe situate pe Lacul Garda, Alvarez Cruz Humberto, Lovato Luca, din care rezultă că inculpata a lucrat ca operator de curățenie începând cu luna octombrie 2002, ocazional, fiind achitate și sumele destinate asigurării de sănătate a inculpatei, aceasta a dovedit că a prestat ocazional, diferite activități, astfel că varianta prezentată pentru a sugera interesul inculpatei în exploatarea muncii părților vătămate, nu se verifică.

În opinia acuzării, un indiciu relevant pentru demonstrarea vinovăției inculpatei îl constituie declarațiile numitelor A.I., C.D. și C.D., părți vătămate în dosarul din care a fost disjunsă cauza de față, declarații care privesc doar faptul că aceste persoane au călătorit cu același mijloc de transport cu care au mers și inculpata M. (fostă I.) L.E. și părțile vătămate V. (fostă H.) C.A. și E. (fostă C.) G.D., iar pe parcursul deplasării inculpata nu le-a lăsat pe fete să comunice între ele.

Instanța apreciază irelevantă această împrejurare care, de altfel, nu a fost confirmată dincolo de orice dubiu, în condițiile în care din declarațiile tuturor părților vătămate rezultă că fiecare știa unde se deplasează celelalte, iar asupra lor nu s-au exercitat presiuni de nicio natură.

Faptul că inculpata a fost condamnată anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni de proxenetism nu o caracterizează ca o infractoare de profesie, având în vedere că și-a executat pedeapsa aplicată, fiind liberată condiționat la data de 07 octombrie 1997, iar despre această condamnare a încunoștințat și părțile vătămate la momentul la care s-au cunoscut.

Apreciind că faptelor descrise prin rechizitoriu și reținute în sarcina inculpatei M. (fostă I.) L. ca fiind infracțiunea de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. le lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, prin neîndeplinirea unor cerințe esențiale care privesc latura obiectivă a infracțiunii, întrucât nu s-a dovedit că fapta s-a comis în vreuna dintre modalitățile cerute de legiuitor (prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a de apăra sau de a-și exprima voința), urmează ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. să dispună achitarea inculpatei M. (fostă I.) L.E.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța constată că părțile vătămate C.D.M. și V. (fostă H.) C.A. s-au constituit părți civile în cauză.

Prin nota de precizare a cuantumului despăgubirilor civile solicitate, existentă la fila 308, partea civilă C.D.M. a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 13.600,21 euro reprezentând salariul obținut în perioada noiembrie 2002 - iunie 2004, 8.215 euro, reprezentând banii trimiși inculpatei prin serviciul Western Union și 20.000 euro reprezentând daune morale.

Pentru susținerea pretențiilor solicitate, partea civilă a depus la dosar copii ale documentelor de ședere, a permisului de muncă, a contractelor de muncă pentru perioadele 19 iulie 2002 - 24 martie 2004, a statelor de plată cu venitul încasat lunar de către partea vătămată, precum și a sumelor trimise inculpatei și soțului ei prin Western Union.

Partea vătămată V. (fostă H.) C.A. a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 5.000 euro, reprezentând banii obținuți ca urmare a activității de dansatoare prestate în Italia, bani pe care fetele îi predau inculpatei pentru a-i păstra, urmând să fie restituiți la întoarcerea în țară, și pe care aceasta nu i-a mai restituit.

Declarațiile părților vătămate V. (fostă H.) C.A. și E. (fostă C.) G.D. cu privire la perioada în care au lucrat în Italia, la sumele obținute pentru activitatea prestată au fost confirmate de martora H.E.R. care a lucrat în același bar cu părțile vătămate și a confirmat realitatea sumelor câștigate pentru activitatea prestată ca dansatoare, la care se adăugau sumele primite de la clienții barului.

Astfel, pentru cele 6 săptămâni cât părțile vătămate V. (fostă H.) C.A. și E. (fostă C.) G.D. au lucrat în Italia, la un tarif de 75 de euro pe noapte, au câștigat fiecare câte 3.325 euro, la care se adăugau sumele primite de la clienții barului și cota parte din consumația clienților de la bar, fiind astfel dovedite pretențiile civile de 5.000 euro invocate de partea civilă V. (fostă H.) C.A.

În ceea ce o privește pe partea civilă C.D.M., pretențiile civile invocate în prezenta cauză trebuie examinate în interdependență cu litigiul de natură civilă dintre părți, în acțiunea de partaj judiciar care a format obiectul Dosarului nr. 8282/245/2007 al Judecătoriei Iași, reclamanta C.D.M. susținând că a dobândit împreună cu inculpata și cu soțul acesteia un apartament având fiecare câte o cotă de V2, iar probatoriul administrat pentru dovedirea valorii îmbunătățirilor aduse apartamentului, relevă faptul că reclamanta i-a trimis inculpatei suma de 2.400 euro, în acest scop.

Cu înscrisurile depuse la Dosar, partea civilă a dovedit că a trimis inculpatei prin serviciul Western Union suma de 8.215 euro în perioada septembrie 2002 - iulie 2004, însă din această sumă vor fi scăzute suma reprezentând c/valoarea îmbunătățirilor efectuate la apartament, precum și sumele trimise inculpatei pentru întreținerea surorii părții civile, pentru care aceasta recunoaște că a alocat lunar câte 100 euro, astfel că pretențiile invocate se justifică în limita sumei de 5.615 euro.

Nu au fost probate pretențiile civile în cuantum de 13.600 euro reprezentând salariul obținut de partea civilă în perioada noiembrie 2002 - iunie 2004, întrucât în declarația dată în instanță aceasta nu a susținut că inculpata ar fi beneficiat de acești bani, ea având un statut aparte față de celelalte părți vătămate, administrându-și singură veniturile, din care trimitea o parte și părții vătămate, și nici cele constând în prejudiciul moral suferit de partea civilă, probatoriul administrat în cauză relevând, sub acest ultim aspect, faptul că C.D.M. nu a suferit un prejudiciu nepatrimonial pe parcursul șederii în Italia, activitatea desfășurată pe parcursul celor 2 ani recomandând-o ca o persoană sociabilă, puternică, capabilă să se descurce în orice împrejurări, astfel că ședințele de psihoterapie la care participă în prezent, nu au legătură cu evenimentele petrecute în Italia și nu justifică acordarea sumei pretinsă cu titlu de daune morale.

Angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatei M. (fostă I.) L.E. în temeiul art. 14 și 346 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., este justificată față de temeiul achitării acesteia, respectiv lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective, în cauză fiind dovedite realitatea și întinderea pagubelor materiale suportate de cele două părți vătămate ca urmare a faptului că inculpata a beneficiat de sumele de bani menționate fără consimțământul părților vătămate, care i le-au încredințat doar pentru păstrare, iar ulterior a refuzat să le restituie, fiind întrunite astfel toate elementele răspunderii civile delictuale.

Astfel, dacă demersul inițial al inculpatei a vizat desfășurarea unor activități de impresariere a părților vătămate, sens în care au negociat și acceptat termenii convenției, s-au deplasat în Italia, inculpata a asigurat părților vătămate locuri de muncă și întreținerea pentru întreaga perioada, refuzul ulterior al acesteia de a restitui banii câștigați de părțile vătămate le-a cauzat un prejudiciu care se impune a fi acoperit.

Cât privește suma de 5.000 de euro câștigată de partea vătămată E. (fostă C.) G.D., care nu s-a constituit parte civilă în cauză, sumă de care inculpata a beneficiat în aceeași modalitate, având în vedere dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. e) și art. 111 alin. (3) C. pen., reținând scopul măsurilor de siguranță, respectiv de a înlătura o stare de pericol și de a preîntâmpina săvârșirea unor infracțiuni, precum și faptul că ele se pot lua indiferent dacă fapta constituie sau nu infracțiune, chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă sau o măsură educativă, instanța, constatând că inculpata a beneficiat de suma menționată în mod nelegal, a dispus confiscarea sumei de 5.000 de euro.

În termenul prevăzut art. 363 C. proc. pen., hotărârea a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, de partea civilă C.D.M. și de inculpata M.L.E.

Parchetul a solicitat reaprecierea probelor - cu referire la declarațiile părților vătămate și la actele de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. 46/D/P/2004 - desființarea hotărârii atacate și condamnarea inculpatei pentru infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată.

Cu toate că, instanța de fond a reținut că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de persoane", prima instanță a soluționat latura civilă, dispunând obligarea inculpatei la despăgubiri civile și confiscarea unor sume.

Partea civilă apelantă a solicitat condamnarea inculpatei motivând că probele administrate dovedesc atât existența faptelor de care este acuzată și vinovăția acesteia cât și prejudiciul material și moral ce i-a fost produs de către inculpată, în cuantumul sumelor pe care le-a pretins, respectiv 13.600 euro - reprezentând salariul obținut în perioada noiembrie 2002 - iunie 2004 care a fost încasat de inculpată, 8.215 euro pe care i-ar fi trimis inculpatei, 20.000 euro reprezentând daune morale.

Inculpata a criticat hotărârea sub aspectul laturii civile și a susținut că nu sunt dovedite pretențiile civile acordate de instanța de fond părții civile C.D.M. Banii pe care i-a primit de la aceasta au fost învestiți în apartamentul comun pentru care s-au judecat, astfel explicându-se și starea conflictuală dintre inculpată și partea civilă C.D.M.

Instanța de control judiciar a reaudiat părțile vătămate B.L., V. (fostă H.) C.A., E.D. și C.D.M. și coroborând întregul material probator de la urmărirea penală și cele administrate nemijlocit în faza cercetării judecătorești, a reținut și motivat că situația de fapt reținută în rechizitoriu cât și vinovăția inculpatei sunt pe deplin dovedite.

Prin Decizia penală nr. 162 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de partea vătămată C.D.M..

A desființat în parte, Sentința penală nr. 797 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Iași, în latura penală.

Rejudecând cauza în aceste limite, a înlăturat dispozițiile de achitare a inculpatei M.L.E.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 79/2005 aprobată prin Legea nr. 287/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins ca nefondat apelul inculpatei M.L.E.

Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal inculpata.

Prin motivele de recurs scrise a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că:

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază condamnarea inculpatei. Deși instanța de apel a descris pentru fiecare „victimă" cum au decurs recrutarea, transportul și cazarea nu a relevat care din mijloacele menționate în textul incriminator au fost folosite (amenințare, violență, altă formă de constrângere, răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate etc);

- nu a precizat în care dintre ipotezele de la art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001;

- hotărârea este nelegală și netemeinică pentru că instanța de apel printr-o greșită apreciere a probelor a constatat - contrar realității - că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a condamnat inculpata. Așa cum a reținut prima instanță din nicio probă nu reiese că faptele imputate inculpatei, respectiv „exploatarea" unor persoane ar fi fost comisă într-una din modalitățile prevăzute de legiuitor ca cerințe pentru existența laturii obiective a infracțiunii;

- hotărârea primei instanțe și decizia atacată sunt nelegale pentru că sunt rezultatul unei grave erori de fapt privind sumele de bani de care ar fi beneficiat inculpata și cu privire la care s-a dispus obligarea acesteia la plata unor despăgubiri ori cu privire la care s-a dispus confiscarea.

A cerut casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare a apelului la aceeași instanță, iar în subsidiar casarea deciziei, menținerea sentinței în ceea ce privește latura penală, înlăturarea din decizie a dispozițiilor referitoare la menținerea parțială a sentinței, respingerea acțiunilor civile și a dispoziției referitoare la confiscare.

Înalta Curte verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, constată că recursul este nefondat.

Instanța de apel a reținut o situație de fapt corectă și a dat încadrarea juridică legală faptelor săvârșite de inculpată. În apel au fost reaudiate părțile vătămate B.L., V. (fostă H.) C.A., E.D. și C.D.M.

În legătură cu partea vătămată B.L. curtea a reținut că dacă în primele declarații la urmărirea penală, partea vătămată a arătat că a fost lovită și amenințată de către inculpată că va fi vândută unor proxeneți dacă nu îi dă toți banii obținuți din activitatea pe care o desfășura în Italia ca damă de companie, în depozițiile date în instanță partea vătămată a susținut că nu a fost constrânsă dar conform înțelegerii pe care a avut-o cu inculpata i-a dat toți banii. În timpul cât a locuit împreună cu inculpata era supravegheată permanent chiar când se afla în baie. Orice acțiune pe cont propriu era sancționată de inculpată care se manifesta violent fie verbal fie prin gesturi, în două împrejurări inculpata a împins-o și a lovit-o.

Declarațiile inculpatei au fost apreciate în contextul raportării la toate probele dosarului, declarațiile martorilor V.I. și L.M., polițiști de frontieră cu ocazia controlului de frontieră, pașaportul părții vătămate conținea ștampilă falsificată, în bagajele ei s-au găsit 27 fotografii ce o prezentau nud și o agendă specifică acestei activități.

Partea vătămată le-a declarat martorilor că a fost traficată de inculpată care a obligat-o să lucreze în Italia ca damă de companie și încasa toți banii obținuți.

Martora C.G.D. a fost dusă în Italia de inculpată care s-a ocupat de transport, cazare, inculpata propunându-i să lucreze într-un bar de noapte dansatoare. Banii obținuți din activitatea de dansatoare precum și din întâlnirile cu clienții în afara barului erau predați zilnic inculpatei.

Partea vătămată a arătat că nu a fost amenințată sau agresată fizic de inculpată însă îi era frică de aceasta.

A mai arătat că și după ce inculpata a revenit în România banii pe care îi obținea îi dădea părții vătămate C.D. pentru că așa hotărâse inculpata. C.D. a afirmat că dacă nu-i trimite inculpatei toți banii obținuți de fete, inculpata o s-o omoare, așa încât s-a conformat.

Martora V.C.A. audiată de instanța de apel a declarat și ea că a fost dusă de inculpată în Italia, înțelegerea a fost să-i dea acesteia câte 500 euro timp de 3 luni, însă în Italia, inculpata îi lua toți banii, amenințând-o cu violențe și devoalarea față de părinți și de prietenii din România a adevăratei activități pe care o presta în Italia.

Martora a mai adăugat că ea și celelalte două fete care lucrau împreună cu inculpata nu aveau voie să meargă singure în oraș, nu le era permis să facă alte cheltuieli, în timp ce inculpata mânca numai la restaurante și își cumpăra haine scumpe.

Partea vătămată C.D.M., cea care în lipsa inculpatei din Italia se ocupa de fete și strângea banii obținuți de acestea și îi trimitea inculpatei în România a declarat că inculpata obișnuia să țipe și să spargă lucruri prin casă pentru a le intimida pe ea și pe fetele pe care le exploata.

Din coroborarea tuturor probelor curtea a reținut că constrângerea exercitată de inculpată era mai ales una morală.

Inculpata făcea crize de isterie pentru a le impresiona, vorbea urât, le amenința, iar uneori exercita violențe mai ales față de C.D. pe care o cunoștea de mai multă vreme astfel încât celelalte fete nou venite (V. și C.) să fie impresionate, înfricoșate și să nu riposteze. Prin tot comportamentul descris, se arată în decizie, inculpata le-a insuflat părților vătămate un sentiment de frică.

Mijloacele de probă administrate confirmă fără echivoc faptul că în perioada 2001 - 2003 inculpata M.E.L. a prezentat părților vătămate eronat realitatea potrivit căreia trebuia să ajungă în Italia pentru a lucra ca dansatoare, menajere sau dame de companie în baruri deja pregătite, după care le-a transportat, găzduit și determinat să lucreze în diferite localuri de noapte în folosul său recurgând pentru realizarea rezoluției infracționale la diferite metode de intimidare și constrângere a tinerelor care erau în imposibilitate de a-și exprima în mod real voința. Ajunse în Italia, fără bani, fără să cunoască limba, tinerele erau puse în situația de a nu-și putea exprima voința într-un mod real fiind controlate psihologic de inculpată.

Aceasta explică de ce părțile vătămate respectau întocmai ordinele inculpatei și au acceptat să-i dea toți banii obținuți din activitățile desfășurate.

Instanța de apel a condamnat-o pe inculpată pentru infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, a confirmat dispoziția din sentință prin care inculpata a fost obligată la despăgubiri și s-a dispus confiscarea sumei de 5.000 euro în folosul statului, astfel că motivul de recurs privind greșita soluționare a laturii civile de către prima instanță apare și el nefondat.

Așa fiind Înalta Curte urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat de inculpată ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata I. (fostă M.) L.E. împotriva deciziei penale nr. 162 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatelor părți civile și a intimatei părți vătămate, în sumă de câte 150 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 8 februarie 2011.