ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3236/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3236/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de fată:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 23 din 10

februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 4129/85/2011, a

admis cererea de schimbare de încadrare juridică din infracțiunea continuată de

trafic de minori prevăzută de art. 13

alin.

(l) și

(2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) și e) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., în infracțiunea continuată de

proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (l) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2), art. 42 C. pen.

În baza art. 329

alin. (l) și

(3) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2), art. 42 C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a)

C. pen., a condamnat pe inculpatul A.D.L., la pedeapsa de

5 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și e) C. pen., pe

o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea

infracțiunii continuate de proxenetism.

În baza art. 86

4

cu

referire la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului A.D.L. prin

sentința penală nr. 38 din 10 martie 2010 a Judecătoriei Avrig și a dispus

executarea în întregime a acestei pedepse de 1 an care se cumulează cu pedeapsa

de 5 ani 6 luni închisoare și pedeapsa complementară, astfel că s-a dispus ca

inculpatul să execute în total 6 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

Il-a, lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A respins cererea de schimbare a

încadrării juridice din infracțiunea continuată de trafic de minori prevăzută

de art. 13 alin. (l) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.

(2), art. 42 C. pen., în infracțiunea continuată de trafic de minori prevăzută

de art. 13 alin. (l) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2),

art. 42 C. pen., cu interzicerea exercițiul drepturilor civile prevăzute de art.

64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și e) C. pen., în baza condițiile și pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa stabilită durata reținerii și arestării preventive a inculpatului,

începând din data de 23 iunie 2011 lăzi.

A constatat că partea vătămată S.M.E.

prin reprezentant legal S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 17 C. proc. pen., a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea

vătămată S.M.E. prin reprezentant legal.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen.,

s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.A.M. asistată

de reprezentanți legali P.A., P.D.L. și, în consecință, a fost obligat

inculpatul A.D.L. la plata sumei de 8.000 lei daune morale către partea civilă

P.

În baza art. 329 alin. (4) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 310 lei.

În baza art. 191

alin. (l)

C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 2400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat,

din care onorariile avocaților din oficiu se vor suporta din fondurile

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că în a doua jumătate a anului 2010 și în prima

jumătate a anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatul

A.D.L. a procedat la recrutarea victimelor minore S.M.E., P.A.M., G.N.D. prin

amenințare și profitând de imposibilitatea acestora de a-și exprima voința, în

scopul obligării lor la practicarea prostituției și a exploatării sexuale.

Din probele administrate în cursul

urmăririi penale și al cercetării judecătorești a rezultat că în perioada

noiembrie 2010 - 17 mai 2011, inculpatul A.D.L. a înlesnit și tras foloase de

pe urma întreținerii relațiilor sexuale cu diferiți bărbați, de către minorele

S.M.E., P.A.M. și G.M.V., prima în vârstă de 13 ani iar celelalte două având 16

ani. în acest interval de timp, cei patru locuiau în Mârșa, județul Sibiu,

S.M.E. împreună cu tatăl și cu fratele ei, P.A.M. împreună cu părinții, iar

G.M.V. avea domiciliul în satul Bratovești, județul Vâlcea, însă pentru că în

acea perioadă urma cursurile Liceului din Mârșa, locuia la unchiul ei. în

realitate S.M. nu mai frecventa regulat școala, iar P.A. era colegă de clasă cu

G.N. precum și cu S.F., fratele M.

S-a reținut de către instanța de fond,

în esență, că starea de fapt reținută în rechizitoriu nu a fost confirmată

întrutotul de mijloacele de probă administrate în cauză, în concret nu se

confirmă existența tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic

de minori, respectiv, existența laturii obiective a infracțiunii, în

modalitatea alternativă a recrutării minorelor.

Prin rechizitoriul întocmit de

D.I.I.C.O.T., inculpatului i s-a imputat comiterea infracțiunii prin

modalitatea determinată a recrutării.

Esențial este însă că în întreg

dosarul cauzei nu a existat niciun mijloc de probă (cu excepția bănuielilor

declanșate de declarațiile părților vătămate) care să dovedească săvârșirea de

către inculpatul A.D.L. a vreunui act de racolare a minorelor, de atragere, de

câștigare, de ademenire a fetelor.

În aceste condiții, doar acuzațiile

părților vătămate, oricât de grave ar fi ele, dacă nu sunt complinite cu alte

mijloace de probă, nu pot fi luate în considerare de instanță și nu pot atrage

condamnarea unei persoane.

Este real în același timp că în faza de

urmărire penală s-au întocmit minorelor câte un raport de expertiză

psihiatrică, însă simplele bănuieli, presupuneri rămân la acest stadiu, dacă nu

sunt susținute și de alte mijloacele de probă. Drept urmare, declarațiile celor

două minore nu se pot complini cu cele două rapoarte (fundamentate doar pe

susținerile fetelor), motiv pentru care nu pot sta la baza condamnării unei

persoane.

Pe de altă parte, tot pentru existența

infracțiunii de trafic de minori în forma simplă, legiuitorul mai pretinde a se

dovedi că scopul pentru care părțile vătămate au fost recrutate a fost cel al

exploatării lor. însă din nou, lucrările dosarului nu au probat acest scop, nu

au dovedit că minorele au fost obligate, forțate de inculpat să întrețină

relații sexuale cu alte persoane; în afara, acuzațiilor părților vătămate,

niciun mijloc de probă nu a adeverit că fetele ar fi fost constrânse.

Referitor la incidentul din 17 mai

2011 s-a concluzionat raportat la probele dosarului, că minorele nu au fost

constrânse să întrețină relații sexuale.

Pe de altă parte, instanța a mai

remarcat și faptul că în toată această perioadă de timp (de aproximativ 6, 7

luni), persoanele vătămate nu au fost izolate, întrucât au locuit în casele

lor, cu familiile lor, în colectivitatea cunoscută, au mers la școală, însă cu

toate acestea nu au putut propune niciun martor (părinte, rudă, prieten ș.a.)

căruia să i se fi plâns de ceea ce li se întâmpla. Mai mult, în declarația dată

în prezența reprezentantului legal, P.A. a relatat că a fost de acord cu propunerea

inculpatului de a întreține relații sexuale cu alți băieți și de a primi

jumătate din bani. în opinia instanței, aceste aspecte au consolidat dubiul cu

privire la acuzațiile aduse inculpatului prin rechizitoriu iar potrivit

principiului in dubio pro reo, îndoiala nu a putut profita decât inculpatului.

Pentru toate cele mai sus expuse,

tribunalul a conchis că în speța de față latura obiectivă a infracțiunii de

trafic de minori nu a fost dovedită, respectiv nu s-a putut proba dincolo de

orice îndoială că inculpatul a săvârșit vreun act de racolare a minorelor, în

scopul obligării, forțării lor la întreținerea de relații sexuale.

Cu toate acestea, prima instanță a

apreciat că, deși acțiunile inculpatului nu întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de minori, acestea realizează conținutul

infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (l) și (3) C.

pen., sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice.

S-a constatat că din materialul

probator administrat a rezultat că actele comise de inculpat se circumscriu

înlesnirii și tragerii de foloase de pe urma practicării prostituției de către

persoanele vătămate minore.

Sub aspectul laturii civile a cauzei

s-a dispus obligarea inculpatului la daune morale către părțile vătămate

minore.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial Sibiu și inculpatul A.D.L.

Parchetul a criticat hotărârea sub

aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de

trafic de minori în aceea de proxenetism, precum și sub aspectul

individualizării pedepsei, considerată prea blândă în raport de elementele

concrete ale cauzei.

Inculpatul a susținut că e nevinovat

și, în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.

Instanța de apel a apreciat ca fiind

întemeiat doar apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu.

Examinând probele administrate în

cauză, Curtea de Apel Alba lulia a constatat că în cauză nu se impunea

schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din

infracțiunea de trafic de minori în infracțiunea de proxenetism.

Pornind de la textele incriminatorii,

dar și de la Decizia nr. XIV din 19 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție pronunțată în recursul în interesul legii cu privire la raportul

dintre proxenetism și traficul de persoane, instanța de apel a apreciat că

inculpatul A.D.L. în baza aceleiași rezoluții infracționale a procedat la

recrutarea victimelor minore S.M.E. (în vârstă de 13 ani), P.A.M. (în vârstă de

16 ani), G.N.D. (în vârstă de 16 ani) prin amenințare și profitând de

imposibilitatea acestora de a-și exprima voința, în scopul obligării lor la

practicarea prostituției și a exploatării sexuale.

Mai mult decât atât, Curtea a

constatat, contrar argumentației instanței de fond, că inculpatul le-a racolat

pe cele trei minore, profitând de starea materială precară a acestora, de lipsa

de comunicare a minorelor cu familia, vârsta mică și nivelul redus de educație.

Apoi, a acționat față de părțile vătămate prin mijloace care au înfrânt

libertatea de voință și conștiință a acestora, prin amenințarea cu acte de

violență și la expunerea oprobriului public, pentru a le inspira temere, în

cazul în care s-ar opune exploatării lor sexuale.

Astfel, probele cauzei dovedesc fără

echivoc faptul că în a doua jumătate a anului 2010 și prima jumătate a anului

2011 inculpatul a desfășurat o destul de amplă activitate infracționale în domeniul

traficului de minori, în scopul determinării acestor persoane să practice

prostituția, că activitatea infracțională s-a desfășurat conform unei strategii

menite să aducă venituri acestuia.

Instanța de apel a procedat la o amplă

analiză a probelor administrate, combătând apărările inculpatului privind

nevinovăția sa și reținând în sarcina acestuia infracțiunea prevăzută de art. 13

alin. (1) și (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) și e) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, a apreciat că se impune

majorarea pedepsei aplicate inculpatului corespunzătoare încadrării juridice și

datelor concrete ale comiterii faptelor, respingând critica inculpatului pe

acest aspect.

În baza acestor considerente, Curtea

de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia

penală nr. 161/ A din 2 mai 2012, a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Biroul

Teritorial Sibiu împotriva sentinței penale nr. 23 din 10 februarie 2012

pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția penală, în dosarul nr. 4129/85/2011.

A desființat sentința penală atacată

sub aspectul laturii penale a cauzei, în ceea ce privește încadrarea juridică

dată faptei inculpatului A.D.L. și individualizarea pedepsei aplicate acestuia

și a procedat la o nouă judecată în aceste limite.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 6

ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și e) C. pen., pe o durată de

3 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului A.D.L. în

pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

A respins cererea de schimbare a

încadrării juridice a faptei inculpatului A.D.L. din infracțiunea continuată de

trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) raportat la art. 2 pct. 2

lit. c) și e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 1 alin. (2), art. 42 C.

pen. și a art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea continuată de proxenetism

prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art.

42 C. pen. și a art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) și (2)

raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) și e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art.

41 alin. (2), art. 42 C. pen. și a art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe

inculpatul A.D.L., la o pedeapsă de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen.,

după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii continuate de

trafic de minori.

A menținut dispoziția de revocare a

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată

inculpatului A.D.L. prin sentința penală nr. 38 din 10 martie 2010 a

Judecătoriei Avrig și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, la

care s-a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul

A.D.L. să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a,

lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale atacate. în baza art. 383 alin. (

I

1

)

raportat la art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatului A.D.L.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc.

pen., raportat la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 23 iunie 2011

până la data de 02 mai 2012.

A respins, ca nefundat, apelul

formulat de inculpatul A.D.L. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 400 lei în favoarea

statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a înaintat

din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Alba.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate în apel au rămas în sarcina

statului.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru părțile vătămate intimate, în cuantum de 150 lei pentru fiecare,

s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul A.D.L., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12 și 14 C. proc. pen., solicitând în principal achitarea sa în baza

art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de trafic de persoane,

arătând că el a recunoscut infracțiunea de proxenetism, însă nici pentru

aceasta nu se consideră vinovat, întrucât nu a profitat de pe urma părților

vătămate. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând decizia penală

recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât și conform art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și

temeinică.

Deși inculpatul a indicat, formal,

doar cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12 și 14, Înalta

Curte constată că recursul formulat privește și schimbarea încadrării juridice

a faptei, critică ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., întrucât se contestă săvârșirea infracțiunii de trafic

de minori motivându-se că părțile vătămate și-au dat acordul la practicarea

prostituției însă, pe de altă parte, inculpatul nu ar fi obținut nici o sumă de

bani urmare acestei activități, astfel că nici pentru infracțiunea de

proxenetism nu ar fi întrunite elementele constitutive.

Referitor la încadrarea juridică dată

faptei inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C.

proc. pen.), Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de apel a

desființat sentința primei instanțe sub aspectul schimbării încadrării juridice

și a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de trafic de minori și nu pe

aceea de proxenetism.

În mod corect s-au evidențiat

deosebirile dintre cele două infracțiuni, constatându-se că în accepțiunea art.

13 alin. (l) modalitatea de constrângere a consimțământului minorului nu

constituie o condiție pentru existența infracțiunii de trafic de minori ci o

circumstanță agravantă.

Pentru reținerea modalității agravate

de la art. 13, alin. (2), în maniera de exprimare a consimțământului de către

victima, se constată că, dacă la proxenetism, persoana care este îndemnată sau

căreia i se înlesnește practicarea prostituției, își dă acordul în mod

nealterat, voința sa de a se prostitua aparținându-i în totalitate, în mod

liber, în ceea ce privește traficul de minori consimțământul la exploatare,

inclusiv în forma prostituției este afectat de violența sau de modalități de

captare nonagresivă, în urmărirea aceluiași scop; mai mult decât atât,

consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitate de exercițiu,

nepusă sub interdicție.

În ceea ce privește racolarea minorelor

s-a dovedit ca inculpatul le-a atras în câmpul infracțional, le găsea clienți,

le ducea la locații, le aștepta și le transporta, în sens larg prin termenii de

recrutare/racolare înțelegându-se descoperirea, atragerea, angajarea și

îndrumarea unei persoane în vederea practicării prostituției, în speță aceste

activități desfășurându-se în varianta agravată.

Minorele au descris pe larg abuzurile

la care au fost supuse, modalitatea în care inculpatul le amenința cu

dezvăluirea către părinți și cunoscuți a activităților de prostituție, în cazul

în care ar fi refuzat sau ar fi spus ceva cuiva, doar incidentul din data de 17

mai 2011 în care tatăl minorei de 13 ani a anunțat autoritățile făcând posibilă

întreruperea activității infracționale a inculpatului A.D.L.

Prin Decizia nr. XVI din 19 martie

2007 cu privire la raportul dintre infracțiunea de proxenetism și infracțiunea

de trafic de persoane/minori s-a argumentat că proxenetismul reprezintă o

activitate infracțională neagresivă, neimplicând vicierea poziției subiective a

subiectului pasiv secundar, în timp ce activitățile ce constituie elementul

material al infracțiunii de trafic de persoane constau în mijloace care

presupun înfrângerea libertății de voința și conștiința a subiectului pasiv.

Astfel, daca în cazul proxenetismului

constrângerea este prevăzută numai ca modalitate particulară, agravată, de

săvârșire alternativă a infracțiunii, într-un asemenea caz recrutarea și

traficul de persoane nefiind făcute în scopul obligării la practicarea prostituției,

care este prestată de bunăvoie de către persoana vizată, în toate ipotezele de

săvârșire a infracțiunii de trafic de persoane constrângerea constituie

mijlocul specific principal de realizare a elementului material al laturii

obiective a acestei infracțiuni.

Ca urmare, se constată că, în speță,

cele două minore nu au avut intenția să se prostitueze de bună voie, propria

lor voință fiind înfrântă și viciată de către inculpat, atât prin mijloace

violente cât și prin activități de amenințare la expunerea oprobriului public,

profitând de starea materială a fetelor, lipsa de comunicare cu familiile,

vârsta mică și nivelul de educație.

Reținând corect încadrarea juridică a

faptei ca fiind infracțiunea de trafic de minori, s-a combătut și apărarea

inculpatului în sensul că nu a obținut venituri de pe urma practicării

prostituției de către părțile vătămate minore (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.), această apărare fiind contrazisă prin declarațiile

părților vătămate și ale martorilor audiați în cauză.

Cu referire la critica subsidiară

formulată de inculpat, privind individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.), Înalta Curte reține, de

asemenea, că nu este fondată.

Se apreciază că în apel s-a procedat

la o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de

circumstanțele reale ale faptei (numărul persoanelor traficate, vârsta fragedă

a minorelor, urmările grave asupra dezvoltării psihice a acestora), dar și de

cele personale ale inculpatului recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit.

a) C. pen., în cauză dispunându-se revocarea suspendării sub supraveghere a

unei pedepse anterioare.

Pentru cele mai sus expuse, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 386

16

, art. 381

C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce prevenția la zi pentru inculpat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul

avocatului din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.D.L. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din 2 mai

2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 23 iunie 2011 la

10 octombrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu și suma de

câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

părțile vătămate S.M.E. și P.A.M., se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

octombrie 2012.