ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3236/2012

Asupra recursului de fată: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 23 din 10 februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu, în dosar nr. 4129/85/2011, a admis cererea de schimbare de încadrare juridică din infracțiunea continuată de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (l) și (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) și e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., în infracțiunea continuată de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (l) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

În baza art. 329 alin. (l) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.D.L., la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii continuate de proxenetism. În baza art. 86 4 cu referire la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului A.D.L.

prin sentința penală nr. 38 din 10 martie 2010 a Judecătoriei Avrig și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse de 1 an care se cumulează cu pedeapsa de 5 ani 6 luni închisoare și pedeapsa complementară, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute în total 6 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea continuată de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (l) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., în infracțiunea continuată de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (l) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., cu interzicerea exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și e) C. pen., în baza condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, începând din data de 23 iunie 2011 lăzi. A constatat că partea vătămată S.M.E.

prin reprezentant legal S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 17 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei daune morale către partea vătămată S.M.E. prin reprezentant legal. În baza art. 14, 346 C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.A.M. asistată de reprezentanți legali P.A., P.D.L. și, în consecință, a fost obligat inculpatul A.D.L. la plata sumei de 8.000 lei daune morale către partea civilă P. În baza art. 329 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 310 lei. În baza art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariile avocaților din oficiu se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în a doua jumătate a anului 2010 și în prima jumătate a anului 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatul A.D.L. a procedat la recrutarea victimelor minore S.M.E., P.A.M., G.N.D. prin amenințare și profitând de imposibilitatea acestora de a-și exprima voința, în scopul obligării lor la practicarea prostituției și a exploatării sexuale. Din probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești a rezultat că în perioada noiembrie 2010 - 17 mai 2011, inculpatul A.D.L. a înlesnit și tras foloase de pe urma întreținerii relațiilor sexuale cu diferiți bărbați, de către minorele S.M.E., P.A.M. și G.M.V., prima în vârstă de 13 ani iar celelalte două având 16 ani.

în acest interval de timp, cei patru locuiau în Mârșa, județul Sibiu, S.M.E. împreună cu tatăl și cu fratele ei, P.A.M. împreună cu părinții, iar G.M.V. avea domiciliul în satul Bratovești, județul Vâlcea, însă pentru că în acea perioadă urma cursurile Liceului din Mârșa, locuia la unchiul ei. în realitate S.M. nu mai frecventa regulat școala, iar P.A. era colegă de clasă cu G.N. precum și cu S.F., fratele M. S-a reținut de către instanța de fond, în esență, că starea de fapt reținută în rechizitoriu nu a fost confirmată întrutotul de mijloacele de probă administrate în cauză, în concret nu se confirmă existența tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, respectiv, existența laturii obiective a infracțiunii, în modalitatea alternativă a recrutării minorelor.

Prin rechizitoriul întocmit de D.I.I.C.O.T., inculpatului i s-a imputat comiterea infracțiunii prin modalitatea determinată a recrutării. Esențial este însă că în întreg dosarul cauzei nu a existat niciun mijloc de probă (cu excepția bănuielilor declanșate de declarațiile părților vătămate) care să dovedească săvârșirea de către inculpatul A.D.L. a vreunui act de racolare a minorelor, de atragere, de câștigare, de ademenire a fetelor. În aceste condiții, doar acuzațiile părților vătămate, oricât de grave ar fi ele, dacă nu sunt complinite cu alte mijloace de probă, nu pot fi luate în considerare de instanță și nu pot atrage condamnarea unei persoane. Este real în același timp că în faza de urmărire penală s-au întocmit minorelor câte un raport de expertiză psihiatrică, însă simplele bănuieli, presupuneri rămân la acest stadiu, dacă nu sunt susținute și de alte mijloacele de probă.

Drept urmare, declarațiile celor două minore nu se pot complini cu cele două rapoarte (fundamentate doar pe susținerile fetelor), motiv pentru care nu pot sta la baza condamnării unei persoane. Pe de altă parte, tot pentru existența infracțiunii de trafic de minori în forma simplă, legiuitorul mai pretinde a se dovedi că scopul pentru care părțile vătămate au fost recrutate a fost cel al exploatării lor. însă din nou, lucrările dosarului nu au probat acest scop, nu au dovedit că minorele au fost obligate, forțate de inculpat să întrețină relații sexuale cu alte persoane; în afara, acuzațiilor părților vătămate, niciun mijloc de probă nu a adeverit că fetele ar fi fost constrânse. Referitor la incidentul din 17 mai 2011 s-a concluzionat raportat la probele dosarului, că minorele nu au fost constrânse să întrețină relații sexuale.

Pe de altă parte, instanța a mai remarcat și faptul că în toată această perioadă de timp (de aproximativ 6, 7 luni), persoanele vătămate nu au fost izolate, întrucât au locuit în casele lor, cu familiile lor, în colectivitatea cunoscută, au mers la școală, însă cu toate acestea nu au putut propune niciun martor (părinte, rudă, prieten ș.a.) căruia să i se fi plâns de ceea ce li se întâmpla. Mai mult, în declarația dată în prezența reprezentantului legal, P.A. a relatat că a fost de acord cu propunerea inculpatului de a întreține relații sexuale cu alți băieți și de a primi jumătate din bani. în opinia instanței, aceste aspecte au consolidat dubiul cu privire la acuzațiile aduse inculpatului prin rechizitoriu iar potrivit principiului in dubio pro reo, îndoiala nu a putut profita decât inculpatului.

Pentru toate cele mai sus expuse, tribunalul a conchis că în speța de față latura obiectivă a infracțiunii de trafic de minori nu a fost dovedită, respectiv nu s-a putut proba dincolo de orice îndoială că inculpatul a săvârșit vreun act de racolare a minorelor, în scopul obligării, forțării lor la întreținerea de relații sexuale. Cu toate acestea, prima instanță a apreciat că, deși acțiunile inculpatului nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, acestea realizează conținutul infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (l) și (3) C. pen., sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice. S-a constatat că din materialul probator administrat a rezultat că actele comise de inculpat se circumscriu înlesnirii și tragerii de foloase de pe urma practicării prostituției de către persoanele vătămate minore.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a dispus obligarea inculpatului la daune morale către părțile vătămate minore. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu și inculpatul A.D.L. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de trafic de minori în aceea de proxenetism, precum și sub aspectul individualizării pedepsei, considerată prea blândă în raport de elementele concrete ale cauzei. Inculpatul a susținut că e nevinovat și, în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei. Instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiat doar apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Sibiu. Examinând probele administrate în cauză, Curtea de Apel Alba lulia a constatat că în cauză nu se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de trafic de minori în infracțiunea de proxenetism. Pornind de la textele incriminatorii, dar și de la Decizia nr. XIV din 19 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii cu privire la raportul dintre proxenetism și traficul de persoane, instanța de apel a apreciat că inculpatul A.D.L. în baza aceleiași rezoluții infracționale a procedat la recrutarea victimelor minore S.M.E. (în vârstă de 13 ani), P.A.M. (în vârstă de 16 ani), G.N.D.

(în vârstă de 16 ani) prin amenințare și profitând de imposibilitatea acestora de a-și exprima voința, în scopul obligării lor la practicarea prostituției și a exploatării sexuale. Mai mult decât atât, Curtea a constatat, contrar argumentației instanței de fond, că inculpatul le-a racolat pe cele trei minore, profitând de starea materială precară a acestora, de lipsa de comunicare a minorelor cu familia, vârsta mică și nivelul redus de educație. Apoi, a acționat față de părțile vătămate prin mijloace care au înfrânt libertatea de voință și conștiință a acestora, prin amenințarea cu acte de violență și la expunerea oprobriului public, pentru a le inspira temere, în cazul în care s-ar opune exploatării lor sexuale.

Astfel, probele cauzei dovedesc fără echivoc faptul că în a doua jumătate a anului 2010 și prima jumătate a anului 2011 inculpatul a desfășurat o destul de amplă activitate infracționale în domeniul traficului de minori, în scopul determinării acestor persoane să practice prostituția, că activitatea infracțională s-a desfășurat conform unei strategii menite să aducă venituri acestuia. Instanța de apel a procedat la o amplă analiză a probelor administrate, combătând apărările inculpatului privind nevinovăția sa și reținând în sarcina acestuia infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) și e) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, a apreciat că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului corespunzătoare încadrării juridice și datelor concrete ale comiterii faptelor, respingând critica inculpatului pe acest aspect. În baza acestor considerente, Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 161/ A din 2 mai 2012, a admis apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu împotriva sentinței penale nr. 23 din 10 februarie 2012 pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția penală, în dosarul nr. 4129/85/2011. A desființat sentința penală atacată sub aspectul laturii penale a cauzei, în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei inculpatului A.D.L.

și individualizarea pedepsei aplicate acestuia și a procedat la o nouă judecată în aceste limite. A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale aplicată inculpatului A.D.L. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor. A respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului A.D.L. din infracțiunea continuată de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) și e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 1 alin. (2), art. 42 C. pen.

și a art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea continuată de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. și a art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 13 alin. (1) și (2) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) și e) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. și a art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.D.L., la o pedeapsă de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) și e) C. pen., după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracțiunii continuate de trafic de minori. A menținut dispoziția de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului A.D.L.

prin sentința penală nr. 38 din 10 martie 2010 a Judecătoriei Avrig și a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, la care s-a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul A.D.L. să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. în baza art. 383 alin. ( I 1 ) raportat la art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului A.D.L. În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 23 iunie 2011 până la data de 02 mai 2012. A respins, ca nefundat, apelul formulat de inculpatul A.D.L.

împotriva aceleiași sentințe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul apelant la plata sumei de 400 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a înaintat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Alba. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare avansate în apel au rămas în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părțile vătămate intimate, în cuantum de 150 lei pentru fiecare, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.D.L., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 14 C. proc.

pen., solicitând în principal achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de trafic de persoane, arătând că el a recunoscut infracțiunea de proxenetism, însă nici pentru aceasta nu se consideră vinovat, întrucât nu a profitat de pe urma părților vătămate. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât și conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Deși inculpatul a indicat, formal, doar cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și 14, Înalta Curte constată că recursul formulat privește și schimbarea încadrării juridice a faptei, critică ce se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., întrucât se contestă săvârșirea infracțiunii de trafic de minori motivându-se că părțile vătămate și-au dat acordul la practicarea prostituției însă, pe de altă parte, inculpatul nu ar fi obținut nici o sumă de bani urmare acestei activități, astfel că nici pentru infracțiunea de proxenetism nu ar fi întrunite elementele constitutive. Referitor la încadrarea juridică dată faptei inculpatului (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.), Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de apel a desființat sentința primei instanțe sub aspectul schimbării încadrării juridice și a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de trafic de minori și nu pe aceea de proxenetism.

În mod corect s-au evidențiat deosebirile dintre cele două infracțiuni, constatându-se că în accepțiunea art. 13 alin. (l) modalitatea de constrângere a consimțământului minorului nu constituie o condiție pentru existența infracțiunii de trafic de minori ci o circumstanță agravantă. Pentru reținerea modalității agravate de la art. 13, alin. (2), în maniera de exprimare a consimțământului de către victima, se constată că, dacă la proxenetism, persoana care este îndemnată sau căreia i se înlesnește practicarea prostituției, își dă acordul în mod nealterat, voința sa de a se prostitua aparținându-i în totalitate, în mod liber, în ceea ce privește traficul de minori consimțământul la exploatare, inclusiv în forma prostituției este afectat de violența sau de modalități de captare nonagresivă, în urmărirea aceluiași scop; mai mult decât atât, consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitate de exercițiu, nepusă sub interdicție.

În ceea ce privește racolarea minorelor s-a dovedit ca inculpatul le-a atras în câmpul infracțional, le găsea clienți, le ducea la locații, le aștepta și le transporta, în sens larg prin termenii de recrutare/racolare înțelegându-se descoperirea, atragerea, angajarea și îndrumarea unei persoane în vederea practicării prostituției, în speță aceste activități desfășurându-se în varianta agravată. Minorele au descris pe larg abuzurile la care au fost supuse, modalitatea în care inculpatul le amenința cu dezvăluirea către părinți și cunoscuți a activităților de prostituție, în cazul în care ar fi refuzat sau ar fi spus ceva cuiva, doar incidentul din data de 17 mai 2011 în care tatăl minorei de 13 ani a anunțat autoritățile făcând posibilă întreruperea activității infracționale a inculpatului A.D.L.

Prin Decizia nr. XVI din 19 martie 2007 cu privire la raportul dintre infracțiunea de proxenetism și infracțiunea de trafic de persoane/minori s-a argumentat că proxenetismul reprezintă o activitate infracțională neagresivă, neimplicând vicierea poziției subiective a subiectului pasiv secundar, în timp ce activitățile ce constituie elementul material al infracțiunii de trafic de persoane constau în mijloace care presupun înfrângerea libertății de voința și conștiința a subiectului pasiv.

Astfel, daca în cazul proxenetismului constrângerea este prevăzută numai ca modalitate particulară, agravată, de săvârșire alternativă a infracțiunii, într-un asemenea caz recrutarea și traficul de persoane nefiind făcute în scopul obligării la practicarea prostituției, care este prestată de bunăvoie de către persoana vizată, în toate ipotezele de săvârșire a infracțiunii de trafic de persoane constrângerea constituie mijlocul specific principal de realizare a elementului material al laturii obiective a acestei infracțiuni. Ca urmare, se constată că, în speță, cele două minore nu au avut intenția să se prostitueze de bună voie, propria lor voință fiind înfrântă și viciată de către inculpat, atât prin mijloace violente cât și prin activități de amenințare la expunerea oprobriului public, profitând de starea materială a fetelor, lipsa de comunicare cu familiile, vârsta mică și nivelul de educație.

Reținând corect încadrarea juridică a faptei ca fiind infracțiunea de trafic de minori, s-a combătut și apărarea inculpatului în sensul că nu a obținut venituri de pe urma practicării prostituției de către părțile vătămate minore (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen.), această apărare fiind contrazisă prin declarațiile părților vătămate și ale martorilor audiați în cauză. Cu referire la critica subsidiară formulată de inculpat, privind individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.), Înalta Curte reține, de asemenea, că nu este fondată.

Se apreciază că în apel s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de circumstanțele reale ale faptei (numărul persoanelor traficate, vârsta fragedă a minorelor, urmările grave asupra dezvoltării psihice a acestora), dar și de cele personale ale inculpatului recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în cauză dispunându-se revocarea suspendării sub supraveghere a unei pedepse anterioare. Pentru cele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 386 16 , art. 381 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va deduce prevenția la zi pentru inculpat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.L. împotriva deciziei penale nr. 16/ A din 2 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 23 iunie 2011 la 10 octombrie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu și suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părțile vătămate S.M.E. și P.A.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2012.