ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6327/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6327/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3074 din 4 iunie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 27 din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Iași prin care, respingându-se apelul, s-a menținut condamnarea acestuia de către Tribunalul Iași la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. e) și i), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. Împotriva deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție inculpatul a formulat o contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc.
pen., susținând că nu s-a putut prezenta la judecarea recursului, fiind bolnav și că deși a solicitat amânarea cauzei pentru acest motiv, instanța de recurs a procedat la judecată în absența lui și a apărătorului său ales, încălcându-i-se astfel, dreptul la apărare. Examinând actele dosarului se constată următoarele: Inculpatul C.I. a comunicat, într-adevăr, instanței de recurs faptul că este bolnav și nu se poate prezenta la termenul din 4 iunie 2004 anexând la cererea de amânare a cauzei, o adeverință medicală și două certificate din care rezultă că în perioada 12 mai - 10 iunie 2004 se află în concediu medical întrucât suferă de ulcer gastric duodenal. A înaintat totodată și cererea de amânare formulată de apărătorul său ales.
Toată această corespondență nu a fost cunoscută de instanța de recurs întrucât a sosit la registratura generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ziua de 4 iunie 2004 la ora 14,00 și a fost depusă la dosar la 13 iunie 2004, deci după soluționarea cauzei, așa cum rezultă din rezoluția pusă pe cererea inculpatului. Având în vedere dispozițiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., se constată că se îndeplinesc condițiile prevăzute în acest text de lege întrucât contestatorul, în susținerea contestației sale, a dovedit că datorită bolii de care a suferit în perioada 12 mai – 10 iunie 2004 nu s-a putut prezenta în instanță la termenul la care s-a judecat recursul său și nu a putut încunoștința, în timp util, instanța în legătură cu situația în care se află.
În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C. proc. pen., se va admite contestația în anulare, se va desființa decizia penală nr. 3074 din 4 iunie 2004 și se va fixa un alt termen pentru rejudecarea recursului inculpatului, cu citarea părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de inculpatul C.I. și desființează decizia penală nr. 3074 din 4 iunie 2004 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. Fixează termen de judecare a recursului declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 27 din 3 februarie 2004 a Curții de Apel Iași la data de 21 ianuarie 2005 cu citarea părților. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.