ÎCCJ, Decizia nr. 241/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 24 ianuarie 2001,

petiționarul B.A. a formulat plângere penală împotriva numitului I.D.,

imputându-i săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260

C. pen. în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1259/1999 al Judecătoriei

Ploiești.

Procurorul C.A. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, desemnat să soluționeze

plângerea, care a făcut obiectul dosarului nr. 166/P/2001, prin ordonanța din

22 mai 2001, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I.D., pentru

infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., considerând

că elementele constitutive ale acestei infracțiuni nu sunt întrunite.

Petiționarul s-a adresat

Ministerului Justiției la data de 14 februarie 2002, cu plângere formulată împotriva

procurorului C.A., susținând că acesta a săvârșit, cu ocazia cercetărilor

efectuate în dosarul nr. 166/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice

prevăzută de art. 248 C. pen., de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., de fals intelectual prevăzută de art.

289 C. pen. și de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

Această plângere a fost soluționată,

prin nota 991/C/985/2992 din 16 mai 2002, de către procurorul inspector șef M.C.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția analiză,

studii, control și perfecționare profesională. Prin concluziile notei, s-a

stabilit că soluția dată de procurorul C.A., prin ordonanța din 22 mai 2001,

este temeinică și legală, că acest procuror nu a săvârșit nici o faptă penală,

iar modul de adresare al petiționarului, în cuprinsul sesizării, este calomnios

pentru procurori și instituția parchetului.

Nemulțumit, petiționarul s-a adresat,

la data de 24 iulie 2003, Curții Supreme de Justiție, cu plângere împotriva

soluției de neîncepere a urmăririi penale față de procurorul C.A., această

plângere fiind înregistrată sub nr. 20078 din 28 iulie 2003.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin sentința nr. 59 din 15 aprilie 2004, a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.A. împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 991/2002 al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție.

S-a motivat că soluția de neîncepere

a urmăririi penale în dosarul menționat este corectă, deoarece din actele

dosarului rezultă că scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I.D.,

dispusă de procurorul C.A., este justificată, necorespunzând realității faptul

că acest procuror ar fi favorizat o anumită persoană prin îndeplinirea

defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și nici că ar fi cauzat vreo vătămare

intereselor legale ale petiționarului.

Împotriva sentinței, petiționarul B.A.

a declarat recurs.

Prin motivele de casare formulate,

petiționarul B.A. a susținut, în esență, că, prin nota întocmită de procurorul

inspector șef M.C., plângerea cu care s-a adresat împotriva procurorului C.A. a

fost examinată numai sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 248, art. 246,

art. 289 și art. 291 C. pen., iar nu și cu privire la infracțiunea prevăzută de

art. 264 C. pen.

S-a mai relevat că motivarea adusă

soluției pronunțate de prima instanță constituie doar o raliere la opinia

exprimată de procurorii C.A. și M.C., precum și că învinuitul I.D. a făcut

afirmații neadevărate prin declarațiile sale, care au fost apreciate greșit,

prin considerentele sentinței, doar ca oscilații explicabile cu privire la data

convorbirii telefonice la care s-a referit.

În fine, susținându-se că soluția

primei instanțe nu este sprijinită pe nici un document care să demonstreze

nevinovăția procurorului C.A., s-a cerut casarea sentinței și trimiterea cauzei,

spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru a fi analizate obiectiv toate probele

aflate la dosar.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea sentinței se

constată, contrar celor susținute prin motivele de casare invocate, că prima

instanță a făcut o analiză temeinică a declarațiilor persoanelor la care

petiționarul s-a referit, precum și a celorlalte acte din dosar, din conținutul

cărora rezultă neîndoielnic împrejurarea că procurorul C.A., împotriva căruia a

fost îndreptată plângerea penală, a îndeplinit actele procedurale ce i-au

revenit și a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului I.D. cu

buna credință profesională impusă de atribuțiile funcției ce a exercitat-o.

Conchizând că soluția de scoatere de

sub urmărire penală a învinuitului I.D., pentru săvârșirea infracțiunii de

mărturie mincinoasă, este temeinică și legală, prima instanță a apreciat corect

că procurorul C.A., împotriva căruia s-a făcut plângere penală de către

petiționar, nu a săvârșit nici una dintre infracțiunile imputate.

Sub acest aspect, este de observat

că prima instanță a examinat plângerea și cu privire la susținerea formulată de

petiționar, în sensul că procurorul C.A. ar fi săvârșit și infracțiunea de

favorizare a infractorului, ajungând în mod întemeiat la concluzia că nici

imputarea acestei infracțiuni nu se justifică.

În consecință, rezultând că soluția

primei instanțe, de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 991/C/985/2002, față de procurorul

C.A., este în deplină concordanță cu materialul probator din dosar, urmează ca

recursul declarat de petiționar să fie respins, ca nefondat, cu obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul B.A. împotriva sentinței nr. 59 din 15 aprilie 2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționar să plătească

statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi,

20 septembrie 2004.