ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 878/2005

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1222 din 30 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării

pedepsei formulată de condamnata I.D.

A fost obligată condamnata

la plata sumei de 700.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de

lege pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel condamnata I.D. care a susținut că, în mod

greșit i-a fost respinsă cererea, deoarece familia sa se află într-o situație

dificilă, ce reclamă prezența sa la domiciliu.

Prin decizia penală nr. 830

din 10 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

în dosarul nr. 3806/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

condamnată.

A fost obligată apelanta

condamnată la plata sumei de 550.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru avocatul din

oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva ambelor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs condamnata I.D. care a reiterat motivele

invocate în cererea inițială.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art.

385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 4223/2004 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală,

condamnata I.D. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 8 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 212 din 27 februarie 2003,

pronunțată de Tribunalul București, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000.

În motivarea cererii

condamnata a arătat că are o situație familială grea (soțul decedat, iar de

creșterea, educarea și îngrijirea celor 7 copii ai săi, din care 3 minori, se

ocupă mai multe rude), astfel că prezența sa la domiciliu este necesară pentru

acordarea unui sprijin material.

Înalta Curte reține că,

legiuitorul a înțeles ca, în situații deosebite, de natură a afecta grav și

irevocabil starea familiei condamnaților ori a bunurilor acestora, să acorde un

plus de clemență și să permită revenirea temporară a condamnaților în sânul

societății.

Astfel, potrivit art. 453

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea

pedepsei închisorii poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări

speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat

sau familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi

dispusă o singură dată și numai pentru cel mult 3 luni.

Legea nu stabilește care

sunt „împrejurările speciale” datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar

putea produce consecințe grave. Revine instanței de judecată sarcina de a face

aprecieri asupra temeiniciei cererii.

Rezultă așadar că, în cauză

trebuie dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau

familia acestuia, cât și consecințele grave pe care executarea imediată a

pedepsei le-ar avea pentru aceștia, dar și certitudinea că aceste consecințe ar

putea fi evitate pe perioada maximă de 3 luni în care, potrivit legii,

întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă.

În speță, față de susținerile

condamnatei s-a dispus efectuarea unei anchete sociale, din conținutul căreia

nu se desprinde iminența producerii consecințelor grave la care se referă

textul de lege, deoarece situația grea a familiei petiționarei nu este

consecutivă privării acesteia de libertate, ci este cvasiperpetuă, astfel încât

prezența pasageră a acesteia la domiciliu pe o perioadă de maximum 3 luni, nu

poate influența în vreun mod starea familiei sale.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că recurenta-condamnată I.D. a trăit din anul 1984 în

concubinaj cu numitul C.J., din această relație rezultând 3 copii cu vârste

cuprinse între 15-17 ani.

Din anul 1996 condamnata a

părăsit domiciliul și nu s-a mai interesat de situația copiilor săi, aceștia

aflându-se permanent în grija tatălui, cu toții locuind, în condiții decente,

într-un apartament compus din două camere, nivelul de viață al acestora nefiind

diferit de nivelul general de trai din perioada de tranziție a familiilor din

pătura săracă a populației.

Față de aceste considerente,

apreciind că cererea petiționarei nu întrunește condițiile prevăzute de art.

453 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnata I.D.

Potrivit art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., va obliga recurenta la plata cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de condamnata I.D. împotriva deciziei penale nr. 830 din 10 noiembrie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta condamnată

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 februarie 2005.