ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6640/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6640/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1019

din 18 august 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost

respinsă, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată

de condamnatul

I.I.B.

A fost obligat condamnatul

la plata sumei de 300.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de

lege pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel condamnatul I.I.B., care a susținut că, în mod

greșit i-a fost respinsă cererea, deoarece familia sa se află într-o situație

dificilă, ce reclamă prezența sa la domiciliu.

Prin decizia penală nr. 746

din 8 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, în dosarul nr. 3290/2004 a fost respins ca nefondat apelul declarat de

condamnat.

A fost obligat apelantul

condamnat la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru avocatul

desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului

Justiției.

Împotriva ambelor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs condamnatul I.I.B., care a reiterat motivele

invocate în cererea inițială.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen. constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția I penală, condamnatul I.I.B. a solicitat

întreruperea executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 297 din 2 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul București, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În motivarea cererii,

condamnatul a arătat că are o situație familială grea (soția și copilul său

minor neavând alte venituri decât alocația de stat primită de fiul său), astfel

că prezența sa la domiciliu este necesară pentru acordarea unui sprijin

material.

Înalta Curte reține că,

legiuitorul a înțeles ca, în situații deosebite, de natură a afecta grav și

irevocabil starea familiei condamnaților ori a bunurilor acestora, să acorde un

plus de clemență și să permită revenirea temporală a condamnaților în sânul

societății.

Astfel, potrivit art. 453 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea

pedepsei închisorii poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări

speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru

condamnat sau familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei

poate fi dispusă o singură dată numai pentru cel mult 3 luni.

Legea nu stabilește care

sunt „împrejurările speciale” datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar

putea produce consecințe grave. Revine instanței de judecată sarcina de a face

aprecieri asupra temeiniciei cererii.

Rezultă așadar că, în cauză

trebuie dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau

familia acestuia, cât și consecințele grave pe care executarea imediată a

pedepsei le-ar avea pentru aceștia, dar și certitudinea că aceste consecințe ar

putea fi evitate pe perioada maximă de 3 luni în care, potrivit legii,

întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă.

În speță, față de

susținerile condamnatului s-a dispus efectuarea unei anchete sociale, din

conținutul căreia nu se desprinde iminența producerii consecințelor grave la

care se referă textul de lege, deoarece situația grea a familiei petentului nu

este consecutivă privării acestuia de libertate, ci este cvasiperpetuă, astfel

încât prezența pasageră a acestuia la domiciliu pe o perioadă de maximum 3

luni, nu poate influența în vreun mod starea familiei sale.

Soția pententului, respectiv

I.M. locuiește împreună cu minorul I.N.A., în vârstă de 7 ani și cu numitul S.N.,

pensionar, în condiții decente, într-un apartament compus din două camere,

proprietate personală, nivelul de viață al acestora nefiind diferit de nivelul general

de trai din perioada de tranziție a familiilor din pătura săracă a populației.

Venitul lunar al familiei

este format din alocația minorului în cuantum de 210.000 lei, alocația

monoparentală în cuantum de 450.000 lei și pensia numitului S.N. (bunicul

soției petentului) în sumă de 1.340.000 lei.

Față de aceste considerente,

apreciind că cererea petentului nu întrunește condițiile prevăzute de art. 453 lit.

c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul I.I.B.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga pe recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul I.I.B. împotriva deciziei penale nr. 746/ A

din 8 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurentul

condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 decembrie 2004.