ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6431/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 886 din 30

iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost

respinsă, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată

de condamnatul I.Șt.

A fost obligat condamnatul la plata

sumei de 300.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege

pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a declarat apel condamnatul I.Șt. care a susținut că, în mod

greșit i-a fost respinsă cererea, deoarece familia sa se află într-o situație

dificilă, ce reclamă prezența sa la domiciliu.

Prin decizia penală nr. 657/ A din

30 august 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 2709/2005, a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de condamnat.

A fost obligat apelantul-condamnat

la plata sumei de 800.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din

oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva ambelor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs condamnatul I.Șt. care a reiterat motivele

invocate în cererea inițială.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) C. proc.

pen., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2960/2005

pe rolul Tribunalului București, secția I penală, condamnatul I.Șt. a solicitat

întreruperea executării pedepsei de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 5/2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În motivarea cererii, condamnatul a

arătat că are o situație familială grea ce reclamă prezența sa la domiciliu

(tatăl decedat, mama l-a părăsit de mic, nu mai știe nimic de fratele său, iar

imobilul proprietatea sa se află într-o stare avansată de degradare).

Înalta Curte reține că legiuitorul a

înțeles ca, în situații deosebite, de natură a afecta grav și irevocabil starea

familiei condamnaților ori a bunurilor acestora, să acorde un plus de clemență

și să permită revenirea temporară a condamnaților în sânul societății.

Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei

închisorii poate fi întreruptă când, din cauza unor împrejurări speciale,

executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau

familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă

o singură dată și numai pentru cel mult trei luni.

Legea nu stabilește care sunt

„împrejurările speciale” datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar

putea produce consecințe grave, revine instanței de judecată sarcina de a face

aprecieri asupra temeiniciei cererii.

Rezultă așadar că, în cauză trebuie

dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia

acestuia, cât și consecințele grave pe care executarea imediată a pedepsei

le-ar avea pentru aceștia, dar și certitudinea că aceste consecințe ar putea fi

evitate pe perioada maximă de 3 luni în care, potrivit legii, întreruperea

executării pedepsei poate fi dispusă.

În speță, față de susținerile

condamnatului s-a dispus efectuarea unei anchete sociale, din conținutul căreia

nu se desprinde iminența producerii consecințelor grave la care se referă

textul de lege, deoarece situația grea a familiei petiționarului nu este

consecutivă privării acestuia de libertate, ci este cvasiperpetuă, astfel

încât, prezența pasageră a acestuia la domiciliu pe o perioadă de maximum 3

luni, nu poate influența în vreun mod starea familiei sale.

Condamnatul nu este căsătorit, nu

are copii în întreținere, iar imobilul în care a locuit este compus din patru

camere, amenajate sărăcăcios, fără cele mai elementare condiții de igienă,

fiind într-o stare avansată de degradare.

Față de aceste considerente,

apreciind că cererea petiționarului nu întrunește condițiile prevăzute de art. 453

C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., Înalta Curte, în conformitate

cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.Șt.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul I.Șt. împotriva deciziei penale nr. 657/ A din 30

august 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și familie.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 40 RON (400.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 noiembrie 2005.